ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, la data de 31 mai 2012, reclamanta S.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii,

Președintele Curții de Apel Alba, Președintele Tribunalului Alba, F.C. și D.L.,

judecătoare la Judecătoria Blaj, să se constate nelegalitatea și netemeinicia

răspunsului din 26 aprilie 2012 al Inspecției Judiciare - Serviciul de

inspecție judiciară pentru judecători, invocând nulitatea de drept pentru

neindicarea instituției la care se poate contesta și termenul.

De asemenea, reclamanta a solicitat aplicarea

sancțiunilor disciplinare prevăzute de lege, desfacerea contractului de muncă

și înlăturarea din justiție a celor vinovați pentru îndeplinirea cu rea

credință a atribuțiilor care le revin în funcția pe care o exercită.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu un memoriu înregistrat în

26 octombrie 2011, prin care a solicitat cercetarea disciplinară a doamnelor

F.C. și D.L., judecătoare în cadrul Judecătoriei Blaj, pentru pretinse abateri

disciplinare săvârșite de acestea în cursul cercetării judecătorești efectuate

în cauze civile în care reclamanta deținea calitatea de parte.

La data de 9 august 2012, reclamanta S.M. a

depus cerere precizatoare, indicând-o ca reclamantă și pe sora sa, B.A.,

solicitând, totodată, obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale

de 1 euro și morale de 100.000 euro.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în

esență, că răspunsul din 26 aprilie 2012 al Inspecției judiciare - Serviciul de

inspecție judiciară pentru judecători a cărui nulitate se solicită, nu

reprezintă un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, în speță nefiind

dispusă clasarea cauzei.

S-a arătat că Inspectia Judiciară a transmis

petentei un răspuns în temeiul art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, în

sensul că nu se pot reține indicii cu privire la săvârșirea unor fapte care să

întrunească elementele unei abateri disciplinare.

Președintele Curții de Apel Alba Iulia a

depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate, cu

motivarea, în esență, că nemulțumirea reclamantei vizează modul de soluționare

a unor cauze aflate pe rolul altei instanțe, președintele Curții de Apel Alba

Iulia neputând interveni și cenzura legalitatea și temeinicia soluțiilor

pronunțate, invocând sub acest aspect, excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Președintele Tribunalului Alba a formulat, de

asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că la momentul

soluționării cauzelor reclamantei la Judecatoria Blaj, doamnele judecător F. și

D. erau singurii judecători în activitate la respectiva instanță, iar

repartizarea cauzelor s-a făcut în mod aleatoriu.

Prin Sentința nr. 5411 din 1 octombrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a anulat acțiunea formulată de reclamanta

B.A. pentru lipsa calității de reprezentant a reclamantei S.M.;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta

S.M., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii,

Președintele Curții de Apel Alba, Președintele Tribunalului Alba, D.L. -

Judecător la Judecătoria Blaj și F.C. - Președinte al Judecătoriei Blaj, ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că reclamanta B.A. nu a făcut dovada calității de

reprezentant a reclamantei S.M., în condițiile art. 161 alin. (1) teza finală

C. proc. civ.

Procura judiciară autentificată din 20 martie

2002 de BNP V.M. depusă în copie la dosar, nu vizează cauza de față, ci

privește toate cererile de retrocedare a averii aparținând autorilor

reclamantelor, fără legătură cu obiectul litigiului prezent, care vizează

aplicarea unor eventuale sancțiuni disciplinare judecătorilor care au

soluționat litigiile în care reclamantele au avut calitatea de parte, precum și

anularea adresei de răspuns a C.S.M. din 26 aprilie 2012.

Referitor la cererea reclamantei S.M., prima

instanță a reținut că actul contestat în cauză reprezentat de adresa din 26

aprilie 2012 a fost emis în temeiul art. 45

1

alin. (4) din Legea nr.

317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și constituie răspunsul

autorității, prin care este adus la cunoștința reclamantei rezultatul

verificărilor efectuate de Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători,

în sensul că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, care nu

are însă caracterul unui act administrativ individual, în sensul Legii nr.

554/2004.

Prima instanță a constatat că sunt incidente

prevederile cu caracter special și derogatoriu privind procedura cercetării

disciplinare a judecătorilor și procurorilor, cuprinse în art. 44 și

următoarele din Legea nr. 317/2004, în forma aplicabilă raportului juridic

dedus judecății, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.

Astfel, în materie disciplinară, legiuitorul

a optat în mod expres pentru soluția normativă potrivit căreia doar procedura

atacării rezoluției de clasare trebuie să parcurgă etapele contenciosului

administrativ, conform art. 46 alin. (12) teza I și alin. (13) din Legea nr.

317/2004.

Împotriva hotărârii curții de apel au

formulat recurs în termen legal reclamantele S.M. și B.A., în temeiul art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentele au

invocat încălcarea normelor procedurale privind soluționarea litigiului de față

și au reiterat argumentele din acțiune referitoare la nelegalitatea răspunsului

emis de pârât.

Cu privire la acțiunea reclamantei B.A., au

arătat că a fost anulată în mod greșit pentru lipsa calității de reprezentant,

la dosar existând o procură autentică valabilă și în cazul acțiunii de față.

De asemenea, au susținut că acțiunea a fost

respinsă ca inadmisibilă, deși această excepție nu a fost invocată de către

pârâți, instanța, prevalându-se de faptul că răspunsul transmis de CSM nu

reprezintă un act administrativ, fără drept de contestare, a încălcat

prevederile Constituției și cele ale Legii nr. 554/2004.

Prin notele scrise depuse la dosar, la data

de 2 aprilie 2014, recurentele au reiterat argumentele din recurs și au făcut

referiri la dosarele instrumentate de cele două judecătoare intimate.

Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul

Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este judicioasă,

insistând pe argumentul prezentat și în fața primei instanțe referitor la lipsa

caracterului de act administrativ al adresei comunicate recurentei-reclamante

în baza art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior

al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurente, cât și sub toate aspectele, după cum permit

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., văzând apărările formulate

prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta S.M., în nume propriu și în

calitate de mandatară a sorei B.A., a învestit instanța cu o acțiune având ca

obiect anularea adresei din 26 aprilie 2012 a Consiliului Superior al

Magistraturii, Inspecția judiciară, Serviciul de Inspecție Judiciară pentru

judecători, cu privire la o petiție prin care a reclamat, în esență, faptul că

la Judecătoria Blaj există doar doi judecători definitivi care soluționează

toate dosarele sale, civile și penale (enumeră 11 astfel de dosare) și că,

acestora "le-ar putea lipsi spiritul de imparțialitate", solicitând

ca magistrații care îi vor soluționa cauzele să pronunțe soluții legale și

temeinice.

Prima instanță, potrivit motivării expuse la

pct. I.2. din decizie a reținut că adresa de răspuns contestată nu are

caracterul unui act administrativ unilateral, acțiunea fiind, în consecință,

inadmisibilă.

Soluția de respingere a acțiunii ca

inadmisibilă este legală și va fi menținută de instanța de control judiciar

pentru considerentele de față.

Potrivit art. 45

1

din Legea nr.

317/2004, orice persoană interesată poate semnala inspecției judiciare aspecte

în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau

procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu

justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

Aspectele semnalate sunt supuse unei

verificări efectuate de inspectori din cadrul Serviciului de inspecție

judiciară corespunzător, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile

unei abateri disciplinare.

Dacă în urma verificărilor prealabile se

constată că nu există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare,

rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei

vizate de sesizare.

Răspunsul pe care autoritatea sesizată l-a

formulat cu privire la petiția recurentei - reclamante s-a circumscris cadrului

normativ existent la acea dată, cu motivarea că nu există indicii cu privire la

săvârșirea vreunei abateri disciplinare, petiționarei fiindu-i comunicate și

informații privind regimul incompatibilităților și procedura soluționării cererii

de recuzare.

De altfel, în raport de conținutul efectiv al

memoriului în discuție, Înalta Curte constată că nu s-a pus problema cercetării

disciplinare a celor doi judecători de către reclamantă (care nu a indicat

nicio presupusă abatere, ci doar faptul că, inevitabil, cauzele sale erau

soluționate de unul dintre cei doi magistrați în funcție la instanța

respectivă) iar inspecția i-a comunicat informațiile menționate care nu au

aptitudinea de a o vătăma în vreun mod.

De aceea răspunsul atacat nu îndeplinește

condițiile pentru a fi considerat act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În fine, prima instanță a dispus în mod

corect anularea acțiunii formulate de reclamanta B.A., în condițiile în care nu

s-a făcut dovada calității de reprezentant a reclamantei S.M., potrivit art. 67

și art. 68 C. proc. civ., procura aflată la dosar neputând fi considerată

valabilă având în vedere limitele mandatului acordat.

recurs

Având în vedere toate considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.M. și B.A.

împotriva Sentinței nr. 5411 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie

2014.

Procesat

de GGC - CL