ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 mai 2012, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Președintele Curții de Apel Alba, Președintele Tribunalului Alba, F.C. și D.L., judecătoare la Judecătoria Blaj, să se constate nelegalitatea și netemeinicia răspunsului din 26 aprilie 2012 al Inspecției Judiciare - Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători, invocând nulitatea de drept pentru neindicarea instituției la care se poate contesta și termenul.

De asemenea, reclamanta a solicitat aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de lege, desfacerea contractului de muncă și înlăturarea din justiție a celor vinovați pentru îndeplinirea cu rea credință a atribuțiilor care le revin în funcția pe care o exercită. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu un memoriu înregistrat în 26 octombrie 2011, prin care a solicitat cercetarea disciplinară a doamnelor F.C. și D.L., judecătoare în cadrul Judecătoriei Blaj, pentru pretinse abateri disciplinare săvârșite de acestea în cursul cercetării judecătorești efectuate în cauze civile în care reclamanta deținea calitatea de parte. La data de 9 august 2012, reclamanta S.M.

a depus cerere precizatoare, indicând-o ca reclamantă și pe sora sa, B.A., solicitând, totodată, obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale de 1 euro și morale de 100.000 euro. Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că răspunsul din 26 aprilie 2012 al Inspecției judiciare - Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători a cărui nulitate se solicită, nu reprezintă un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, în speță nefiind dispusă clasarea cauzei. S-a arătat că Inspectia Judiciară a transmis petentei un răspuns în temeiul art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, în sensul că nu se pot reține indicii cu privire la săvârșirea unor fapte care să întrunească elementele unei abateri disciplinare.

Președintele Curții de Apel Alba Iulia a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate, cu motivarea, în esență, că nemulțumirea reclamantei vizează modul de soluționare a unor cauze aflate pe rolul altei instanțe, președintele Curții de Apel Alba Iulia neputând interveni și cenzura legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate, invocând sub acest aspect, excepția lipsei calității procesuale pasive. Președintele Tribunalului Alba a formulat, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că la momentul soluționării cauzelor reclamantei la Judecatoria Blaj, doamnele judecător F. și D. erau singurii judecători în activitate la respectiva instanță, iar repartizarea cauzelor s-a făcut în mod aleatoriu.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 5411 din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a anulat acțiunea formulată de reclamanta B.A. pentru lipsa calității de reprezentant a reclamantei S.M.; - a respins acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Președintele Curții de Apel Alba, Președintele Tribunalului Alba, D.L. - Judecător la Judecătoria Blaj și F.C. - Președinte al Judecătoriei Blaj, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta B.A. nu a făcut dovada calității de reprezentant a reclamantei S.M., în condițiile art. 161 alin. (1) teza finală C. proc.

civ. Procura judiciară autentificată din 20 martie 2002 de BNP V.M. depusă în copie la dosar, nu vizează cauza de față, ci privește toate cererile de retrocedare a averii aparținând autorilor reclamantelor, fără legătură cu obiectul litigiului prezent, care vizează aplicarea unor eventuale sancțiuni disciplinare judecătorilor care au soluționat litigiile în care reclamantele au avut calitatea de parte, precum și anularea adresei de răspuns a C.S.M.

din 26 aprilie 2012. Referitor la cererea reclamantei S.M., prima instanță a reținut că actul contestat în cauză reprezentat de adresa din 26 aprilie 2012 a fost emis în temeiul art. 45 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și constituie răspunsul autorității, prin care este adus la cunoștința reclamantei rezultatul verificărilor efectuate de Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători, în sensul că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, care nu are însă caracterul unui act administrativ individual, în sensul Legii nr. 554/2004. Prima instanță a constatat că sunt incidente prevederile cu caracter special și derogatoriu privind procedura cercetării disciplinare a judecătorilor și procurorilor, cuprinse în art. 44 și următoarele din Legea nr. 317/2004, în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecății, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.

Astfel, în materie disciplinară, legiuitorul a optat în mod expres pentru soluția normativă potrivit căreia doar procedura atacării rezoluției de clasare trebuie să parcurgă etapele contenciosului administrativ, conform art. 46 alin. (12) teza I și alin. (13) din Legea nr. 317/2004. 3. Recursul reclamantelor Împotriva hotărârii curții de apel au formulat recurs în termen legal reclamantele S.M. și B.A., în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentele au invocat încălcarea normelor procedurale privind soluționarea litigiului de față și au reiterat argumentele din acțiune referitoare la nelegalitatea răspunsului emis de pârât. Cu privire la acțiunea reclamantei B.A., au arătat că a fost anulată în mod greșit pentru lipsa calității de reprezentant, la dosar existând o procură autentică valabilă și în cazul acțiunii de față.

De asemenea, au susținut că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, deși această excepție nu a fost invocată de către pârâți, instanța, prevalându-se de faptul că răspunsul transmis de CSM nu reprezintă un act administrativ, fără drept de contestare, a încălcat prevederile Constituției și cele ale Legii nr. 554/2004. Prin notele scrise depuse la dosar, la data de 2 aprilie 2014, recurentele au reiterat argumentele din recurs și au făcut referiri la dosarele instrumentate de cele două judecătoare intimate.

4. Apărarea Consiliului Superior al Magistraturii Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este judicioasă, insistând pe argumentul prezentat și în fața primei instanțe referitor la lipsa caracterului de act administrativ al adresei comunicate recurentei-reclamante în baza art. 45 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., văzând apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta S.M., în nume propriu și în calitate de mandatară a sorei B.A., a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea adresei din 26 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția judiciară, Serviciul de Inspecție Judiciară pentru judecători, cu privire la o petiție prin care a reclamat, în esență, faptul că la Judecătoria Blaj există doar doi judecători definitivi care soluționează toate dosarele sale, civile și penale (enumeră 11 astfel de dosare) și că, acestora "le-ar putea lipsi spiritul de imparțialitate", solicitând ca magistrații care îi vor soluționa cauzele să pronunțe soluții legale și temeinice.

Prima instanță, potrivit motivării expuse la pct. I.2. din decizie a reținut că adresa de răspuns contestată nu are caracterul unui act administrativ unilateral, acțiunea fiind, în consecință, inadmisibilă. Soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este legală și va fi menținută de instanța de control judiciar pentru considerentele de față. Potrivit art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, orice persoană interesată poate semnala inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. Aspectele semnalate sunt supuse unei verificări efectuate de inspectori din cadrul Serviciului de inspecție judiciară corespunzător, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile unei abateri disciplinare.

Dacă în urma verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Răspunsul pe care autoritatea sesizată l-a formulat cu privire la petiția recurentei - reclamante s-a circumscris cadrului normativ existent la acea dată, cu motivarea că nu există indicii cu privire la săvârșirea vreunei abateri disciplinare, petiționarei fiindu-i comunicate și informații privind regimul incompatibilităților și procedura soluționării cererii de recuzare.

De altfel, în raport de conținutul efectiv al memoriului în discuție, Înalta Curte constată că nu s-a pus problema cercetării disciplinare a celor doi judecători de către reclamantă (care nu a indicat nicio presupusă abatere, ci doar faptul că, inevitabil, cauzele sale erau soluționate de unul dintre cei doi magistrați în funcție la instanța respectivă) iar inspecția i-a comunicat informațiile menționate care nu au aptitudinea de a o vătăma în vreun mod. De aceea răspunsul atacat nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerat act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În fine, prima instanță a dispus în mod corect anularea acțiunii formulate de reclamanta B.A., în condițiile în care nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a reclamantei S.M., potrivit art. 67 și art. 68 C. proc.

civ., procura aflată la dosar neputând fi considerată valabilă având în vedere limitele mandatului acordat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.M. și B.A. împotriva Sentinței nr. 5411 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2014. Procesat de GGC - CL