ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalul București și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței

de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința

nr. 2573 din 21 iunie 2011, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

C.S.M., să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a declanșa acțiunea

disciplinară împotriva unor judecători și procurori de la Judecătoria Slatina, Judecătoria Craiova, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova

și obligarea acestuia să declanșeze acțiunea disciplinară, solicitând

sancționarea magistraților vinovați.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că magistrații în cauză au instrumentat mai multe dosare

aflate pe rolul instanțelor, respectiv al parchetului, în care au săvârșit mai

multe abateri disciplinare, iar prin cererea din 19 august 2010 a cerut

pârâtului să aplice sancțiuni corespunzătoare, la care nu a primit o

soluționare favorabilă.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că s-au

formulat răspunsuri la toate petițiile reclamantului, ca urmare a verificărilor

efectuate.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 6983 din 22 noiembrie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul

s-a adresat pârâtului cu mai multe petiții, prin care a solicitat cercetarea și

sancționarea disciplinară mai multor magistrați, care au soluționat cauze

civile și penale în care reclamantul a avut calitatea de parte, susținând că

nu a primit o

soluționare favorabilă.

Prin

apărările formulate, pârâta a arătat că a răspuns

sesizării

reclamantului, potrivit adreselor din 11 august 2010, și 20 septembrie 2010,

susținând că din verificările efectuate nu s-a confirmat existența unor fapte

de competența C.S.M., astfel încât nu se impune formularea unei acțiuni

disciplinare.

Prin cererea

înregistrată la data de 10 noiembrie 2011, reclamantul a arătat că înțelege să

renunțe la judecată față de domnul magistrat T.H., depunând și răspuns la

întâmpinare.

Pârâtul a arătat că

prin adresele de răspuns din datele de 05 ianuarie 2009, 11 martie 2011 și 30

martie 2011, a răspuns acelorași solicitări ale reclamantului.

Așa

fiind, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu se poate reține un refuz

nejustificat de a formula acțiune disciplinară împotriva unor judecători, având

în vedere că aspectele semnalate de petent se referă la chestiuni ce vizează probele

administrate și soluția pronunțată, aspecte ce pot fi cenzurate doar în căile

de atac.

Potrivit art.

97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, verificările efectuate de C.S.M. trebuie

să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai

legii, precum și autoritatea de lucru judecat, aplicarea legii la situația de

fapt reținută, interpretarea dispozițiilor legale incidente, motivarea soluției

adoptate ținând exclusiv de actul de judecată.

1.

Calea de atac

exercitată

Împotriva sentinței nr.

6983 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul, susținând netemeinicia

și nelegalitatea acesteia, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 6,

7, 8 și 9 C. proc. civ.

În cererea de recurs,

recurentul a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9

C. proc. civ.

Acesta a reiterat

susținerile expuse și în cererea de chemare în judecată, criticând soluțiile

adoptate de magistrații vizați în cauzele pe care le-au instrumentat.

A susținut, în

esență, că nu au fost analizate motivele invocate prin acțiunea formulată, fapt

care impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-pârât C.S.M.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, susținând, în esență, că motivele de recurs invocate nu au fost

dezvoltate și nici nu pot fi reținut ca fiind incidente în cauză, soluția

recurată fiind temeinică și legală.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat reține că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată,

prin cererea de recurs recurentul a indicat motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 6, 7, 8 și 9 din C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia

„instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, acesta

nu poate fi reținut în cauză.

Pe de o parte, acesta

a fost doar indicat, fără a fi dezvoltat, astfel cum impun imperativ

dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar pe de altă parte,

ipoteza prevăzută de acest motiv nu-și găsește aplicarea în situația în care

cererea reclamantului a fost respinsă.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia

„instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, se apreciază, de

asemenea, că nu poate fi reținut, întrucât acesta a fost doar indicat, fără a

fi expuse argumentele în susținerea lui, astfel cum prevăd imperativ

dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității

cererii de recurs întemeiată pe acest motiv.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reține că acesta nu

este fondat, hotărârea recurată respectând cerințele prevăzute de art. 261 pct.

5 C. proc. civ., fiind menționate în cuprinsul acesteia motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței care au condus în mod logic și

convingător către soluția din dispozitiv.

De asemenea, nu se

constată în cuprinsul sentinței recurate motive contradictorii sau străine de

natura pricinii.

Analizând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc.

civ., se reține că acesta nu este fondat.

Hotărârea pronunțată

este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

După cum se constată,

aspectele la care face referire recurentul vizează admiterea și administrarea

probatoriului, soluțiile pronunțate de magistrații menționați de acesta, în

cauzele instrumentate.

În mod corect

instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, dreptul de sesizare a C.S.M. nu

poate pune în discuție chestiuni de judecată, soluții pronunțate, care sunt

supuse căilor legale de atac exercitate potrivit dispozițiilor legale incidente

acestora.

Or, în raport de

aceste dispoziții, sunt lipsite de suport legal toate aserțiunile recurentului

legate de atitudinea autorității pârâte cu privire la aspectele învederate,

referitoare la activitatea de judecată și de urmărire penală și soluțiile

pronunțate de magistrați în cauzele indicate atât la fond cât și în recurs, cât

timp nu au fost constatate de Inspecția Judiciară fapte de natură a atrage

sancțiunea disciplinară a magistraților menționați de acesta.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a,

alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.D. împotriva sentinței nr. 6983 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2014.