ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3052/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 235/2009 – PI din 30 noiembrie

2009 a Curții de Apel Oradea a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului B.V. și, în consecință, a fost respinsă acțiunea

reclamantului V.M. în contradictoriu cu Comandantul Centrului Militar Bihor – B.V.,

ca fiind formulată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a respins excepția invocată de

Ministerul Apărării Naționale privind lipsa calității procesuale active a

reclamantului și pe fondul cererii introductive, a admis acțiunea reclamantului

V.M. în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale în sensul că a fost

anulată Hotărârea din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru Atribuirea Locuințelor din

Garnizoana Oradea, a fost obligată Comisia pentru Atribuirea Locuințelor din

Garnizoana Oradea să-i atribuie reclamantului locuința menționată în Hotărârea

atacată și să încheie un contract de închiriere cu acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut că reclamantul a participat, împreună cu alți 12 candidați la un

concurs pentru atribuirea unei locuințe de serviciu.

S-a reținut că în urma ședinței din luna mai

2009, Comisia constituită la nivelul Garnizoanei Oradea a stabilit, în funcție

de sistemul de punctaj privind repartizarea locuințelor de serviciu și de

intervenție aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale,

clasamentul candidaților, iar patru dintre aceștia s-au situat pe primul loc,

cu un număr egal de puncte (225), printre aceștia aflându-se și reclamantul.

Întrucât a rezultat această clasificare, Comisia

a solicitat direcției domenii și infrastructuri a Ministerului Apărării

Naționale să comunice criterii suplimentare în vederea departajării

solicitanților care au același punctaj.

Instanța a reținut că au fost comunicate prin adresa

nr. A – 6734 din 18 mai 2009 criteriile suplimentare solicitate și Comisia a

atribuit locuința de serviciu d-lui S.W., întocmind în acest sens

procesul-verbal nr. A-1318 din 11 iunie 2009.

Ca urmare a contestațiilor înregistrate la Comisie de către N.C. și V.M., prin procesul verbal nr. A 1453 din 26 iunie 2009 a fost explicitată modalitatea de acordare a punctajului.

Instanța a de fond a analizat efectiv fiecare

criteriu suplimentar prevăzut raportat la participanții clasați la egalitate și

a ajuns la concluzia că reclamantul este cel care este îndreptățit la

repartizarea locuinței, întrucât el este cel care a obținut punctajul cel mai

mare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Ministerul Apărării Naționale pentru Centrul Militar Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. „instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești”, respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Susține recurentul-pârât, că în raport de

dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ,

„acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca

obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act

sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune

administrativă”, or instanța de fond a dispus și obligarea pârâtei la

încheierea contractului de închiriere, cerere care poate face obiectul unei

acțiuni civile, în cadrul unei „obligații de a face” și nu obiectul unei

acțiuni în contencios administrativ.

Temeiul juridic privind încheierea contractului

de închiriere se găsește în conținutul art. 21 din Legea locuinței nr.

114/1996, cu modificările și completările ulterioare, astfel că decizia

instanței privind obligarea încheierii contractului de închiriere este vădit

nelegală în cadrul acțiunii în contencios.

Totodată, susține recurentul-pârât, acordarea și

refacerea punctajului de către instanța de fond este vădit nelegală, instanța

neputând fi investită cu această competență, în mod corect și legal numai

Comisia putând fi abilitată cu stabilirea punctajului conform prevederilor

legale incidente în cauză.

Instanța de fond, precizează

recurentul-pârât, nu a respectat proporția sau regula stabilită prin criteriile

generale, săvârșind erori în privința punctelor acordate și discriminând pe

ceilalți solicitanți, într-un cuvânt apreciind greșit starea de fapt a

intimatului-reclamant care începând cu data de 1 septembrie 2009 a și fost mutat din Garnizoana Oradea, unde se află locuința de serviciu, fiind încadrat în U.M.

Cluj Napoca, în raport de art. 4 alin. (3) din Ordinul Ministrului nr. M 84/2009

nemaiputând beneficia de locuință de serviciu.

Intimatul reclamant a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis potrivit următoarelor considerente:

Înainte de a se analiza motivele de

recurs ce vizează fondul cauzei, se va proceda la analizarea excepției invocată

din oficiu de către instanța de recurs, cu privire la competența materială de

soluționare a cauzei în primă instanță de către Curtea de Apel Oradea, secția

de contencios administrativ și fiscal, motiv de casare de ordine publică căreia

trebuie să i se dea prioritate.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca

fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sa a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice”.

În speță, obiectul cererii de chemare în

judecată este acela de anulare a Hotărârii din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru Atribuirea Locuințelor din Garnizoana Oradea și obligarea acesteia de a-i

atribui intimatului-reclamant locuința de serviciu respectivă în acest sens

urmând a fi încheiat și contractul de închiriere.

Hotărârea din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru Atribuirea Locuințelor don Garnizoana Oradea este menționată, de fapt, în

procesul verbal încheiat în aceeași dată – 4 iunie 2009 - în care se

consemnează că „locuința de serviciu” a fost atribuită de comisie plt. Major S.W.

din U.M. Oradea, car a obținut punctajul cel mai mare conform criteriilor

stabilite în Ordinul M 96 din 19 iulie 2002, punctajul acordat fiind votat în

unanimitate de către toți membrii comisiei.

Raportat la caracteristicile pe care trebuie să

le aibă actul administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, „procesul verbal” din 24 iunie 2009 care cuprinde hotărârea

comisiei constituite la nivelul Garnizoanei Oradea pentru atribuirea locuinței

de serviciu, nu este act administrativ în înțelesul legii.

Atribuirea locuinței de serviciu de către

Comisie, în mod normal este urmată de încheierea contractului de închiriere,

astfel cum a dispus prin hotărâre și instanța de fond, temeiul juridic pentru

încheierea unor astfel de contracte, constituindu-l art. 21 din Legea locuinței

nr. 114/1006 cu modificările și completările ulterioare, care stabilește că „

închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș,

consemnat prin contract scris”, contractul de închiriere fiind deci reglementat

prin lege specială.

Așadar, cererea de chemare în judecată și care poartă

asupra obligației de a încheia un astfel de contract de închiriere cade în

competența instanței de drept comun - instanța de drept civil - și nu a

instanței de contencios administrativ.

Pentru acest considerent, procesul verbal ce

conține Hotărârea Comisiei de atribuire a locuinței nu poate fi considerat

decât ca un act preparator încheierii contractului de închiriere, și cum acesta

este reglementat de dreptul comun, nici el nu poate fi considerat act

premergător emiterii unui act administrativ, pentru a putea face obiectul unei

acțiuni în contencios, bineînțeles nu într-o acțiune directă, ci alături de

actul administrativ emis ulterior.

Susținerea intimatului-reclamant, formulată în

întâmpinare, în sensul că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, „sunt

asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele

încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică, nu este întemeiată.

Aceasta deoarece, în primul rând, nu este vorba

de un contract încheiat de o autoritate publică, contractul de închiriere

urmând a fi încheiat ulterior atribuirii locuinței de serviciu și el fiind unul

de natură civilă, reglementat prin Legea locuinței nr. 114/1996, cu

modificările și completările ulterioare, iar regulamentele și ordinele interne

ale Ministerului Apărării Naționale cu privire la locuințele de serviciu și

atribuirea acestora, despre care vorbește intimatul-reclamant, au fost date în

aplicarea Legii generale – Legea locuinței – ce reglementează contractul de

închiriere – ca fiind unul de drept civil.

Așadar, atâta timp cât Hotărârea Comisiei de atribuire

a locuinței nu prezintă caracteristicile unui act administrativ în sensul

legii, și cu atât mai mult contractul de închiriere ce urmează a se încheia,

litigiul ce face obiectul prezentei cauze nu poate forma obiectul unei acțiuni

în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ, competentă a-l soluționat fiind instanța de

drept comun.

Ceea ce poate ataca intimatul-reclamant, pe

calea dreptului comun, este de fapt contractul de închiriere încheiat de

autoritatea recurentă în beneficiul persoanei căreia i s-a atribuit prin

Hotărârea Comisiei locuința de serviciu, cerând anularea acelui contract

încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, urmând a face dovezi în ceea

ce-l privește, a îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege pentru a i se

atribui locuința, urmată de încheierea contractului de închiriere.

Ca o consecință, excepția de necompetență

materială a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca primă instanță de soluționare a litigiului dedus judecății, este întemeiată,

fiind prezent astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., așa încât recursul urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar

sentința casată cu trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Oradea – instanța competentă material a soluționa cauza.

De altfel, pe rolul Judecătoriei Oradea, secția

civilă, se afla înregistrat un litigiu asemănător, dosarul cu nr. 118/271/2001,

având ca obiect anulare act, reclamant fiind Parchetul Militar de pe lângă

Tribunalul Cluj.

Motivul de casare privind încălcarea competenței

altei instanțe fiind unul de ordine publică, este inutil a se proceda la

analizarea celorlalte motive de recurs ce vizează fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 235/2009 PI din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.