ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7326/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 507/2010 a Tribunalului Vrancea s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicitase să se constate caracterul politic al condamnării și acordarea de despăgubiri civile materiale și morale. Prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 665 din 31 mai 1960 a fostului Tribunal popular Focșani, autorul petentului - C.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii economice prevăzută de art. 268 17 lit. c) C. pen. constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 1960, în urma unui control a organelor fostei miliții, s-a constatat că acesta a vândut țuică și gustări urmare a speculei.

Martorii audiați de instanța de fond au relatat că presupun că condamnarea s-a datorat contrabandei cu țuică în magazinul pe care îl gestiona. Prima instanță a arătat că, legiuitorul a stabilit posibilitatea constatării caracterului politic al condamnării penale în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, însă trebuie dovedit că aceste condamnări au reprezentat persecuții din motive politice. Simpla afirmație că C.V. deținea autorizație de funcționare a magazinului nu poate forma convingerea că acesta a fost condamnat pe nedrept. Cum condamnarea penală pentru fapta reținută prin Sentința penală nr. 665/1960 nu a fost dispusă pe criteriul economic și care să fi fost apreciat de autoritățile de la acea vreme ca fiind subversiv sau să afecteze în mod fals economia națională, s-a concluzionat că nu se poate constata caracterul politic al condamnării.

Împotriva Sentinței civile nr. 507/2010 a Tribunalului Vrancea a declarat apel reclamantul apreciind că-n speță nu s-a făcut aplicarea art. 129 C. proc. civ. și că instanța s-a mulțumit să facă o reanalizare a situației de fapt avută în vedere de instanță care l-a condamnat în 1960. Prin Decizia civilă nr. 277A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă a fost respins apelul declarat de reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, simplu fapt că-n 1938 a fost autorizat autorul reclamantului să efectueze acte de comerț, iar în 1960 noua ordine socială nu mai permitea efectuarea acestora, nu este de natură a determina concluzia că fapta lui C.V. era „o faptă anticomunistă”.

În ceea ce privește „rolul activ al judecătorului s-a constatat că-n speță nu i se poate reproșa nimic judecătorului fondului, atâta vreme cât art. 1169 C. civ. prevede că sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație și atâta vreme cât s-au încuviințat toate probele solicitate de parte. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul, indicând drept motive de nelegalitate art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Arată că tatăl său a avut în perioada 1950 - 1960 o bodegă, însă a fost considerat un mic burghez, ceea ce a determinat condamnarea acestuia și confiscarea averii. Face un scurt istoric al cauzei și susține că ambele instanțe s-au mulțumit să constate că martorii audiați nu au relevat o situație diferită decât cea care rezultă din hotărârea penală, deși, în aplicarea dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., judecătorii trebuiau să stăruie în aflarea adevărului. Recursul nu este fondat. Instanța de recurs are doar competența de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele anterioare. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000. Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.

Deși reclamantul indică motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dezvoltarea „criticilor” formulate nu au legătură cu soluția pronunțată prin decizia recurată și cu argumentația instanței de apel. Motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept Prin urmare, motivarea unui recurs, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Deși nu arată expres, recurentul-reclamant critică decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, susținând că în mod eronat tribunalul și instanța de apel nu au constatat caracterul politic al condamnării sale pentru fapta prevăzută de art. 268 17 lit. c) C. pen. Această critică este nefondată, întrucât în mod legal instanțele de fond și apel au apreciat că autorul reclamantului nu a suferit o condamnare cu caracter politic, întrucât scopul infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat nu se circumscrie ipotezelor prevăzute în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Articolul 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că, pe lângă ipotezele prevăzute la alin. (1) și (2) din aceeași lege, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Spre deosebire de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care prevăd în mod expres și limitativ, prin enumerare, care anume infracțiuni, pentru care s-a dispus condamnarea persoanelor sunt considerare a fi condamnări de natură politică, alin. (3) din același text de lege cuprinde o reglementare printr-o normă de trimitere, care face referire la anumite scopuri urmărite prin săvârșirea infracțiunilor respective, scopuri prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Din analiza acestei reglementări rezultă că legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infracțiunile politice de cele de drept comun, distincția fiind făcută în raport cu elementele laturii subiective, respectiv mobilul și scopul făptuitorului la momentul săvârșirii faptei, ceea ce înseamnă că, prin mobilul sau împrejurările săvârșirii, o infracțiune aparent de drept comun capătă caracter politic.

Tot astfel, din interpretarea logică și gramaticală a textului art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 rezultă că forma de luptă împotriva regimului totalitar presupune o atitudine în mod evident activă, de implicare în răsturnarea regimului comunist sau de contestare a legitimității puterii politice din acea perioadă. Din Sentința penală nr. 665 din 31 mai 1960 a fostului Tribunal popular Focșani, autorul petentului - C.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii economice prevăzută de art. 268 17 lit. c) C. pen. constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 1960, în urma unui control a organelor fostei miliții, s-a constatat că acesta a vândut țuică și gustări urmare a speculei.

Mai este de reținut și faptul că art. 268 17 lit. c) din vechiul C. pen. în baza căreia autorul reclamantului a fost condamnat nu se regăsește printre articolele listate limitativ de Legea nr. 221/2009 la art. 1 alin. (2) lit. a), pentru ca această condamnare să fie de drept una politică. Este adevărat că art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că instanța poate constata caracterul politic al oricărei alte condamnări penale a unei fapte săvârșite cu intenție, în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999. Instanțele au motivat corect că textul menționat nu este însă incident în speță deoarece autorul reclamantului, prin comportamentul adoptat, nu a făcut altceva decât să încalce legea Statului Român, prin desfășurarea activității de speculă cu băuturi alcoolice, fapt recunoscut de acesta, astfel cum reiese din hotărârea penală.

Prin urmare, cum reclamantul nu a dovedit că prin săvârșirea infracțiunii s-a avut în vedere una din urmările prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, în mod legal instanța de apel a confirmat sentința tribunalului prin care s-a reținut că infracțiunea comisă nu are caracter politic, iar în cauză nu pot fi primite susținerile reclamantului potrivit căreia instanța nu ar fi stăruit în aflarea adevărului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 277A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.