ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7326/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 507/2010 a

Tribunalului Vrancea s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

care se solicitase să se constate caracterul politic al condamnării și

acordarea de despăgubiri civile materiale și morale.

Prima instanță a

reținut că, prin Sentința penală nr. 665 din 31 mai 1960 a fostului Tribunal

popular Focșani, autorul petentului - C.V. a fost condamnat la pedeapsa

închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii economice prevăzută de art.

268

17

lit. c) C. pen. constând în aceea că în seara zilei de 28 mai

1960, în urma unui control a organelor fostei miliții, s-a constatat că acesta

a vândut țuică și gustări urmare a speculei.

Martorii audiați de

instanța de fond au relatat că presupun că condamnarea s-a datorat contrabandei

cu țuică în magazinul pe care îl gestiona.

Prima instanță a arătat că, legiuitorul a stabilit

posibilitatea constatării caracterului politic al condamnării penale în

perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele

prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, însă trebuie dovedit că

aceste condamnări au reprezentat persecuții din motive politice.

Simpla afirmație că

C.V. deținea autorizație de funcționare a magazinului nu poate forma

convingerea că acesta a fost condamnat pe nedrept.

Cum condamnarea

penală pentru fapta reținută prin Sentința penală nr. 665/1960 nu a fost

dispusă pe criteriul economic și care să fi fost apreciat de autoritățile de la

acea vreme ca fiind subversiv sau să afecteze în mod fals economia națională,

s-a concluzionat că nu se poate constata caracterul politic al condamnării.

Împotriva Sentinței

civile nr. 507/2010 a Tribunalului Vrancea a declarat apel reclamantul

apreciind că-n speță nu s-a făcut aplicarea art. 129 C. proc. civ. și că

instanța s-a mulțumit să facă o reanalizare a situației de fapt avută în vedere

de instanță care l-a condamnat în 1960.

Prin Decizia civilă

nr. 277A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă a fost

respins apelul declarat de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că, simplu fapt că-n 1938 a fost autorizat autorul reclamantului să

efectueze acte de comerț, iar în 1960 noua ordine socială nu mai permitea

efectuarea acestora, nu este de natură a determina concluzia că fapta lui C.V.

era „o faptă anticomunistă”.

În ceea ce privește

„rolul activ al judecătorului s-a constatat că-n speță nu i se poate reproșa

nimic judecătorului fondului, atâta vreme cât art. 1169 C. civ. prevede că

sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație și atâta vreme cât s-au

încuviințat toate probele solicitate de parte.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs reclamantul, indicând drept motive de nelegalitate

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Arată că tatăl său a avut în perioada 1950 -

1960 o bodegă, însă a fost considerat un mic burghez, ceea ce a determinat

condamnarea acestuia și confiscarea averii.

Face un scurt istoric

al cauzei și susține că ambele instanțe s-au mulțumit să constate că martorii

audiați nu au relevat o situație diferită decât cea care rezultă din hotărârea

penală, deși, în aplicarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., judecătorii

trebuiau să stăruie în aflarea adevărului.

Recursul nu este

fondat.

Instanța de recurs

are doar competența de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la

situația de fapt stabilită de instanțele anterioare.

Modul în care

instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza

acestora, o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs,

deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea

în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a

fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000. Așa fiind,

criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi

supuse analizei instanței de recurs.

Deși reclamantul indică motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dezvoltarea „criticilor” formulate nu au

legătură cu soluția pronunțată prin decizia recurată și cu argumentația

instanței de apel. Motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea

punctuală a tuturor elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și

combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept

Prin urmare,

motivarea unui recurs, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția

pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere

al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. În acest sens, trebuie

menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a

învedera nelegalitatea hotărârii.

Deși nu arată expres,

recurentul-reclamant critică decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, care fac

trimitere la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, susținând că în mod

eronat tribunalul și instanța de apel nu au constatat caracterul politic al

condamnării sale pentru fapta prevăzută de art. 268

17

lit. c) C.

pen.

Această critică este

nefondată, întrucât în mod legal instanțele de fond și apel au apreciat că

autorul reclamantului nu a suferit o condamnare cu caracter politic, întrucât

scopul infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat nu se circumscrie

ipotezelor prevăzute în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Articolul 1 alin. (3)

din Legea nr. 221/2009 prevede că, pe lângă ipotezele prevăzute la alin. (1) și

(2) din aceeași lege, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic

și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru

orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit

unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu

arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România,

aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din motive

politice infracțiunile care au avut drept scop: exprimarea protestului

împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și

abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;

susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;

propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau

manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și

răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor

civile, politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor

discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori

de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine

socială.

Spre deosebire de

dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care prevăd în mod

expres și limitativ, prin enumerare, care anume infracțiuni, pentru care s-a

dispus condamnarea persoanelor sunt considerare a fi condamnări de natură

politică, alin. (3) din același text de lege cuprinde o reglementare printr-o

normă de trimitere, care face referire la anumite scopuri urmărite prin

săvârșirea infracțiunilor respective, scopuri prevăzute de art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999.

Din analiza acestei

reglementări rezultă că legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a

delimita infracțiunile politice de cele de drept comun, distincția fiind făcută

în raport cu elementele laturii subiective, respectiv mobilul și scopul

făptuitorului la momentul săvârșirii faptei, ceea ce înseamnă că, prin mobilul

sau împrejurările săvârșirii, o infracțiune aparent de drept comun capătă

caracter politic.

Tot astfel, din

interpretarea logică și gramaticală a textului art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999 rezultă că forma de luptă împotriva regimului totalitar presupune o

atitudine în mod evident activă, de implicare în răsturnarea regimului comunist

sau de contestare a legitimității puterii politice din acea perioadă.

Din Sentința penală

nr. 665 din 31 mai 1960 a fostului Tribunal popular Focșani, autorul petentului

- C.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea

infracțiunii economice prevăzută de art. 268

17

lit. c) C. pen.

constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 1960, în urma unui control a

organelor fostei miliții, s-a constatat că acesta a vândut țuică și gustări

urmare a speculei.

Mai este de reținut

și faptul că art. 268

17

lit. c) din vechiul C. pen. în baza căreia

autorul reclamantului a fost condamnat nu se regăsește printre articolele

listate limitativ de Legea nr. 221/2009 la art. 1 alin. (2) lit. a), pentru ca

această condamnare să fie de drept una politică.

Este adevărat că art. 1 alin. (3) din Legea nr.

221/2009 prevede că instanța poate constata caracterul politic al oricărei alte

condamnări penale a unei fapte săvârșite cu intenție, în sensul art. 2 din

O.U.G. nr. 214/1999. Instanțele au motivat corect că textul menționat nu este

însă incident în speță deoarece autorul reclamantului, prin comportamentul

adoptat, nu a făcut altceva decât să încalce legea Statului Român, prin

desfășurarea activității de speculă cu băuturi alcoolice, fapt recunoscut de

acesta, astfel cum reiese din hotărârea penală.

Prin urmare, cum reclamantul nu a dovedit că prin

săvârșirea infracțiunii s-a avut în vedere una din urmările prevăzute de art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, în mod legal instanța de apel a confirmat

sentința tribunalului prin care s-a reținut că infracțiunea comisă nu are

caracter politic, iar în cauză nu pot fi primite susținerile reclamantului potrivit

căreia instanța nu ar fi stăruit în aflarea adevărului, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 277A din 04

noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.