ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2774/2010

HOTĂRÂRE
26.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2774/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta N.E. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Constanța, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 32466 din 17 august 2000 emisă de

aceasta, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și plata

drepturilor prevăzute de lege.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

soțul său N.G., decedat la data de 15 august 1976, a fost născut la data de 7

februarie 1929, în perioada refugiului părinților săi, strămutați din Bulgaria

în baza tratatului de la Craiova. În calitate de soție supraviețuitoare,

reclamanta arată că beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 428/CA din 14 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantă,

dispunând anularea hotărârii nr. 32466 din 17 august 2009 emisă de pârâtă și

recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Totodată, a dispus

emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor

prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a

reținut că, întrucât defunctul soț al reclamantei era îndreptățit să

beneficieze de prevederile legii sus menționate, în temeiul art. 3 din Legea

nr. 189/2000 reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală

și netemeinică a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Constanța.

Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta

nu a putut dovedi cu actele depuse la dosar faptul că soțul său a suferit

efectiv persecuțiile prevăzute de lege.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin

urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice.

Prin Normele de aplicare a

Ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Potrivit art. 6

1

din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație de martori.

În speță, din analiza probelor

existente la dosar, rezultă că părinții defunctului soț al reclamantei au fost

strămutați din Bulgaria, comuna Căjălgiei, județul Durostor în anul 1940, în

baza Tratatului de la Craiova, stabilindu-se în România.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit că de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se

bucure toate persoanele, cetățeni români care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, înțelegându-se prin aceasta și

persoanele care au avut de suferit în mod direct aceste pretenții cât și indirect,

prin consecințele ce s-au răsfrânt asupra lor, așa cum este cazul copiilor

persoanelor strămutate, în speță N.G., născut la 7 februarie 1929 în comuna

Ismail din Bulgaria.

Cum soțul reclamantei a făcut

obiectul unui schimb de populație și cum, potrivit art. 3 din O.G. nr. 105/1999

soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la

art. 1 lit. a), va beneficia de o indemnizație lunară de 100 lei, dacă ulterior

nu s-a recăsătorit, rezultă că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/1990, în calitate de soție supraviețuitoare.

Acest aspect a fost, de altfel,

lămurit de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite care, prin

decizia nr. 41 din 7 mai 2007, pronunțându-se asupra recursului în interesul

legii, a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

că „Cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din

motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul

statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și

indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se

afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui alt stat,

beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus

menționat”.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se, ca fiind temeinică și

legală, sentința criticată.

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 428/CA din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 14 iulie 2008 la Curtea de Apel Constanț
ÎCCJ 2009-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.F.
ÎCCJ 2010-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 316/CA din 2 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios a dministrativ și
ÎCCJ 2009-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta a so
ÎCCJ 2010-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul A.V. a solicitat anularea Hotărârii din 26 mai 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de
Sursă