ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanta, anularea Hotărârii nr. 31182 din 6 octombrie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii a arătat că părinții săi N.T. și N.M. au fost strămutați din localitatea de domiciliu, în urma încheierii Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, reclamanta născându-se în timpul refugiului la data de 16 octombrie 1942 în mun.

Constanta. A mai arătat reclamanta că părinții săi nu au formulat cerere în baza Legii nr. 189/2000, în prezent fiind decedați. Prin sentința civilă nr. 854/CA din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei S.F.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că N.M.- mama reclamantei a fost strămutată din Bulgaria în România în anul 1940, fiind îndreptățită la recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar aceasta a decedat la data de 9 iunie 2004. În acest context, instanța de fond a constatat că reclamanta a formulat cererea în temeiul Legii nr. 189/2000 invocând calitatea sa de „fiică supraviețuitoare", ori în condițiile în care mama sa, care avea vocație la beneficiul dispozițiilor Legii nr. 189/2000 a decedat, iar legiuitorul recunoaște doar soțului supraviețuitor dreptul de a solicita drepturile prevăzute de legea menționată, rezultă că reclamanta nu se încadrează în dispozițiile legii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs susține, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că reclamanta invocă drepturi ce decurg din calitatea de fiică supraviețuitoare a unei persoane strămutate, deși în realitate se invocau drepturi proprii născute direct în persoana sa, în calitate de copil născut în timpul refugiului părinților săi. Recursul este întemeiat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Din considerentele sentinței atacate, raportate la obiectul cererii de chemare în judecată și la motivarea acesteia, rezultă că instanța de fond a interpretat eronat pretențiile formulate de reclamantă și temeiul juridic invocat. Astfel, potrivit rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța era obligată să stabilească în mod corect situația de fapt precum și norma juridică aplicabilă acesteia, nefiind legată de formulările oarecum imprecise ale reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată sau de lipsa indicării temeiului de drept, dată fiind lipsa de pregătire juridică a acesteia.

In conținutul cererii de chemare în judecată reclamanta a menționat faptul că părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu aflată pe teritoriul Bulgariei, în România, aceasta fiind o modalitate de persecuție etnică, iar „copiii născuți în această perioadă de refugiu dobândesc același statut ca și părinții", reclamanta fiind născută la data de 16 octombrie 1942 în localitatea de refugiu Constanța. Prin urmare, această situație trebuia luată în considerare de instanța de fond, atunci când a procedat la analizarea pretențiilor deduse judecății și să aplice dispozițiile legale incidente, mai ales că și autoritatea pârâtă a motivat respingerea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe considerentul că reclamanta este născută în refugiu și nu pentru alte motive, reținute în mod greșit de prima instanță.

De altfel, în considerentele sentinței atacate s-a reținut, în mod corect, faptul că s-a făcut dovada strămutării părinților reclamantei, cu acte oficiale, în continuare, însă raționamentul juridic fiind greșit. Din acest punct de vedere sentința pronunțată de Curtea de Apel Constanța este netemeinică și nelegală, impunându-se modificarea acesteia. Rejudecând fondul pretențiilor reclamantei Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, situație de avere imobiliară eliberată de Arhivele Naționale ale Statului) că reclamanta s-a născut la data de 16 octombrie 1942, în localitatea Constanța, județul Constanța, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova - părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu, aflată în Bulgaria. Fiind născută în perioada refugiului părinților săi, recurenta-reclamantă a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, pârâta trebuia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, se va modifica în tot sentința recurată, iar pe fond, se va admite acțiunea formulată reclamantă în sensul anulării hotărârii atacate și recunoașterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 16 octombrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008, cererea fiind depusă la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 la data de 21august 2008. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.F., împotriva sentinței nr. 854/CA din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta S.F. Anulează Hotărârea nr. 3112 din 6 octombrie 2008 emisă de pârâtă și o obligă pe aceasta să-i recunoască reclamatei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 16 octombrie 1942 -6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.