ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și

fiscal,

reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Constanta, anularea

Hotărârii nr. 31182 din

6 octombrie 2008 emisă de pârâtă și

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În

motivarea acțiunii a arătat că părinții săi N.T. și

N.M. au fost strămutați din

localitatea de domiciliu, în urma încheierii Tratatului de la Craiova din

septembrie 1940, reclamanta

născându-se

în timpul refugiului la data de 16 octombrie 1942 în mun. Constanta.

A

mai arătat reclamanta că părinții săi nu au formulat cerere în

baza Legii nr. 189/2000, în prezent fiind

decedați.

Prin sentința civilă

nr. 854/CA din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată, acțiunea reclamantei S.F.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă

că N.M.- mama reclamantei a fost strămutată din Bulgaria în România în anul

1940, fiind îndreptățită la recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, dar aceasta a decedat la data de 9 iunie 2004.

În acest

context, instanța de fond a constatat că reclamanta a formulat cererea în

temeiul Legii nr. 189/2000 invocând calitatea sa de „fiică

supraviețuitoare", ori în condițiile în care mama sa, care avea vocație la

beneficiul dispozițiilor Legii nr. 189/2000 a decedat, iar legiuitorul

recunoaște doar soțului supraviețuitor dreptul de a solicita drepturile

prevăzute de legea menționată, rezultă că reclamanta nu se încadrează în

dispozițiile legii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta S.F., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs susține, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit pretențiile

formulate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că reclamanta invocă

drepturi ce decurg din calitatea de fiică supraviețuitoare a unei persoane

strămutate, deși în realitate se invocau drepturi proprii născute direct în

persoana sa, în calitate de copil născut în timpul refugiului părinților săi.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după

cum se va arăta în continuare.

Din

considerentele sentinței atacate, raportate la obiectul cererii de chemare în

judecată și la motivarea acesteia, rezultă că instanța de fond a interpretat

eronat pretențiile formulate de reclamantă și temeiul juridic invocat.

Astfel, potrivit

rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța era

obligată să stabilească în mod corect situația de fapt precum și norma juridică

aplicabilă acesteia, nefiind legată de formulările oarecum imprecise ale

reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată sau de lipsa indicării

temeiului de drept, dată fiind lipsa de pregătire juridică a acesteia.

In conținutul cererii

de chemare în judecată reclamanta a menționat faptul că părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu aflată pe teritoriul Bulgariei, în

România, aceasta fiind o modalitate de persecuție etnică, iar „copiii născuți

în această perioadă de refugiu dobândesc același statut ca și părinții",

reclamanta fiind născută la data de 16 octombrie 1942 în localitatea de refugiu

Constanța.

Prin urmare,

această situație trebuia luată în considerare de instanța de fond, atunci când

a procedat la analizarea pretențiilor deduse judecății și să aplice

dispozițiile legale incidente, mai ales că și autoritatea pârâtă a motivat

respingerea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pe considerentul că reclamanta este născută în refugiu și nu pentru alte

motive, reținute în mod greșit de prima instanță. De altfel, în considerentele

sentinței atacate s-a reținut, în mod corect, faptul că s-a făcut dovada

strămutării părinților reclamantei, cu acte oficiale, în continuare, însă

raționamentul juridic fiind greșit.

Din acest punct de

vedere sentința pronunțată de Curtea de Apel Constanța este netemeinică și

nelegală, impunându-se modificarea acesteia.

Rejudecând fondul

pretențiilor reclamantei Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul textului

de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate

în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar,

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii

născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a

părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este

necontestat și rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă,

situație de avere imobiliară eliberată de Arhivele Naționale ale Statului) că

reclamanta s-a născut la data de 16 octombrie 1942, în localitatea Constanța,

județul Constanța, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova -

părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu, aflată în

Bulgaria.

Fiind născută în

perioada refugiului părinților săi, recurenta-reclamantă a împărtășit situația

părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului

care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față

de care, pârâta trebuia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia

drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi admis, se va modifica în tot sentința recurată, iar pe

fond, se va admite acțiunea formulată reclamantă în sensul anulării hotărârii

atacate și recunoașterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 16 octombrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie

2008, cererea fiind depusă la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 la data

de 21august 2008.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de S.F., împotriva sentinței nr. 854/CA din 3 noiembrie 2008 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta S.F.

Anulează

Hotărârea nr. 3112 din 6 octombrie 2008 emisă de pârâtă și o obligă pe aceasta

să-i recunoască reclamatei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

perioada 16 octombrie 1942 -6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie

2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.