ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 153 din 4 februarie 2010,

Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea formulată în temeiul art. 5,

38 și 39 din Legea nr. 248/2005 de reclamanta D.G.P.B. în contradictoriu cu

pârâtul A.V. și a dispus restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă

circulație pe teritoriul Turciei pe o perioadă de un an, începând cu data

rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut că potrivit actelor existente la dosar, pârâtul a fost returnat din

Turcia, la data de 16 septembrie 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat

între România și Turcia, întrucât a ieșit legal din țară în luna octombrie 1997

cu direcția Turcia, iar la data de 3 august 2008 a fost reținut de poliția

turcă întrucât nu deținea pașaport și apoi a fost returnat în țară.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit art. 38 din

Legea nr. 248/2005, restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate

a cetățenilor români, poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani și în

cazul în care o persoană a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și statul respectiv.

În acest sens, din probele administrate în cauză a

rezultat că, deși pârâtul a plecat legal din țară în Turcia, ulterior a fost

returnat din acest stat pe motiv de ședere ilegală, neavând pașaport, caz în

care se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al acestuia

pe o perioadă de un an, începând cu data pronunțării sentinței, datorită

comportamentului său care afectează imaginea României pe plan extern.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamantul M.A.I. – D.G.P.B., arătând că, din eroare, prin sentința apelată

s-a dispus ca termenul de restrângere a dreptului la liberă circulație al

intimatului-pârât să curgă de la „data rămânerii definitive și irevocabile a

sentinței” și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A mai arătat că, dispunându-se îngrădirea acestui

drept de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii se încalcă

dispozițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a

sentinței, în sensul că perioada privind restrângerea dreptului pârâtului la

liberă circulație să curgă de la data pronunțării sentinței, respectiv, 4

februarie 2010.

Prin decizia civilă nr. 75 din 20 aprilie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul reclamantului Ministerul Administrației și Internelor – D.G.P. București

și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât A.V. operează de

la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a

reținut că este în parte fondată critica apelantului în sensul că prima

instanță, interpretând greșit dispozițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, a dispus ca măsura luată împotriva pârâtului să producă efecte

începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.

A mai reținut că, în interpretarea textului legal

anterior citat, exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) și (5) ale

art. 39 din lege, nu suspendă executarea hotărârii, ceea ce înseamnă că

efectele măsurii de restrângere a exercitării dreptului respectiv operează de

la data rămânerii definitive a hotărârii și nu de la data rămânerii irevocabile

a acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., D.G.P. din cadrul

Ministerului Administrației si Internelor, apreciind că decizia recurată s-a

dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că momentul de la

care devine executorie măsura restrângerii dreptului la liberă circulație nu

este acela al rămânerii definitive a hotărârii, cum greșit a dispus Curtea de

Apel Ploiești, ci momentul pronunțării acesteia.

Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, pentru

următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. l din Legea nr. 146/1997

acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20, taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată

până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea cererii, împiedicând

discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza, în temeiul art. 137 și 316 C.

proc. civ.

În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr.

146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau

insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen

de judecată.

Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu

anularea acțiunii sau a cererii, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/197, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului

judiciar.

Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar, „cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu

vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar

potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „în cazul nerespectării dispozițiilor

prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare

referitoare la taxa de timbru”.

Pentru termenul de judecată din 4 februarie 2011,

recurentei i s-a pus în vedere prin citație să timbreze cererea de recurs cu

taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15

lei.

Cum în cauză recurenta nu s-a conformat îndeplinirii

obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar

prevăzut de actul normativ anterior menționat, așa cum dealtfel i s-a pus în

vedere și prin citația emisă pentru termenul de judecată acordat în vederea

soluționării recursului, acesta urmează a fi anulat, ca netimbrat, fără a mai

fi analizate aspectele de nelegalitate invocate în calea de atac formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de

reclamanta D.G.P. împotriva deciziei civile nr. 75 din 20 aprilie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie

2011.