ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7697/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4 august 2010,

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței,

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia pe o perioadă

de cel mult 3 ani, pârâtei C.M.C., expulzată din această țară, la data de 28

iunie 2010 în baza Acordului dintre România și Italia privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1977.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că împotriva pârâtei - care a părăsit teritoriul României

la data de 18 iunie 2010 - a fost emis de către Prefectul Romei un decret de

îndepărtare, măsura fiind luată datorită comportamentului de care aceasta a dat

dovadă pe perioada șederii în Italia, fiind expulzată pentru săvârșirea infracțiunii

de furt în formă agravantă.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin Sentința nr. 297 din 24

septembrie 2010, a respins cererea, reținând în esență că incidența

dispozițiilor Legii nr. 248/2005, ca act normativ național ce prevede regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, trebuie analizată în

contextul legislației europene cât și a Directivei 2004/38/CE a Parlamentului

european și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la libera

circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, pentru cetățenii Uniunii

și membrii familiilor acestora.

În raport de aceste

prevederi, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat

membru pe o perioadă de maximum 3 luni, fără nicio condiție sau altă

formalitate, cu excepția cerinței de a poseda o carte de identitate valabilă

sau un pașaport valabil.

Expulzarea dispusă de

autoritățile italiene, mai reține prima instanță, nu este prin ea însăși

suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul la liberă circulație

al cetățeanului său pe teritoriul Italiei, impunându-se a se aprecia asupra

necesității restrângerii unui astfel de drept, în funcție de ordinea juridică

în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.

Ori, conchide tribunalul,

solicitarea reclamantei de a se restrânge libertatea de circulație a pârâtei pe

o perioadă de 3 ani pe teritoriul statului de unde a fost returnată, nu poate

fi socotită ca o măsură necesară într-o societate democratică, întrucât nu

respectă principiul proporționalității între scopul urmărit prin aplicarea ei

și mijloacele folosite pentru a-l atinge.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin Decizia nr.

412 din 23 noiembrie 2010, a schimbat sentința și a constatat ca fiind încetate

de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare, pentru

instituirea măsurilor de limitare a dreptului de liberă circulație al pârâtei

C.M.C.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că prin Legea nr. 206

din 11 noiembrie 2010, au fost abrogate dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 în raport de care restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate a cetățenilor români, putea fi dispusă, cu privire la

persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie

încheiat între România și acel stat.

Dispozițiile art. II

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, prevăd că la data intrării în vigoare

a acestei legi, încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs

de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la libera

circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) și a art. 39

alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Or, constatând că

procedurile judiciare anterioare au fost începute în temeiul art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, instanța de control judiciar a făcut aplicațiunea art.

II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor care, făcând trimitere la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., critică decizia din apel, arătând că în mod greșit s-a apreciat ca

fiind încetată procedura judecătorească aflată în derulare, în condițiile în

care această măsură operează pentru procesele civile întemeiate pe prevederile

art. 38 lit. a) iar nu pe cele întemeiate pe dispozițiile art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005.

Or, se arată,

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile acestui ultim text de lege, corelat

cu prevederile art. 1 (4) din H.G. nr. 1367/2009, act normativ în baza căruia

reclamanta exercită atribuțiile ce-i sunt date în competență prin lege cu

privire la gestionarea și administrarea la nivel național a bazelor de date

privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor (...) și a

altor documente necesare persoanelor, în relațiile cu statul.

Recursul se privește

ca fondat urmând a fi admis, în considerarea argumentelor de succed.

Potrivit art. 38 lit.

b) al Legii nr. 248/2005, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin

Legea nr. 206 din 11 noiembrie 2010, restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, poate fi dispusă pentru

o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe

teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o

desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Corelativ, art. 39

(2) al Legii nr. 248/2005, în redactarea actuală, dispune că în situația

prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la solicitarea instituției cu

competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care,

deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o

desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

În speță, demersul

judiciar a fost inițiat la 4 august 2010, de către Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în baza competențelor ce-i sunt

conferite prin Obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, pentru

aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în

Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a

noilor reglementări ce vizează îndepărtarea din teritoriu, și s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, iar nu pe art. 38 lit. a),

așa cum greșit a reținut instanța de control judiciar.

În consecință, în mod

greșit s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 206 din 11 noiembrie 2010 și s-a constatat ca fiind încetată de drept,

procedura judiciară demarată în prezenta cauză.

Așa fiind, recursul

urmează a se admite cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii

cauzei aceleiași instanțe, în vederea rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei

nr. 412 din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 01 noiembrie 2011.