ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

29 iulie 2004,

reclamanta

Direcția pentru evidența pașapoartelor și administrarea bazelor de date din

cadrul Ministerul Administrației și Internelor București a cerut restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Italia, pentru o perioadă de 3

ani, a pârâtului B.B.V., invocând incidența prevederilor art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005.

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut, în esență, că pârâtul a fost expulzat la data de 9 octombrie 2010 de

statul italian, în baza unui decret emis de Prefectul Provinciei Modena,

motivat de faptul că prin comportamentul adoptat pe perioada șederii în Italia

a demonstrat un grad scăzut de integrare socială și a desfășurat activități

infracționale prin care s-a adus atingere ordinii și siguranței publice.

Prin sentința civilă nr. 6055/ F din 17

noiembrie 2011, Tribunalul Sălaj

a

respins, ca nefondată, cererea.

În motivarea hotărârii, instanța a

reținut că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană circulația

cetățenilor români în spațiul comunitar este supusă regulilor stabilite prin

dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene, în special a

acelora prevăzute de dispozițiile art. 12, 18, 40, 44, 52, precum și

dispozițiilor Directivei 2004/38/CE.

Instanța a reținut că dispozițiile

legale menționate conferă oricărui cetățean al Uniunii dreptul la libera

circulație și deplasare pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor

și condițiilor prevăzute de tratat și a înscrisurilor adoptate în scopul

aplicării acesteia și că, mai mult, potrivit dispozițiilor art. 6 din

Directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat

membru pe o perioadă de 3 luni fără nici o condiție sau formalitate, în afara

cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

Cât privește cazul de speță, instanța

a constatat că reclamanta, deși își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 38 lit.

b) din Legea nr. 284/2005, invocă circumstanțe de fapt ce atrăgeau incidența

prevederilor art. 38 lit. a) dispoziții care au fost însă abrogate prin

prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2010.

Instanța observă, totodată, că

potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) din lege, Direcția generală de

pașapoarte avea recunoscută legitimare procesuală activă doar în situația

prevăzută de prevederile art. 30 lit. a) nu și în situația prevăzută de

dispozițiile art. 38 lit. b) din lege.

Așa fiind, constatând că restrângerea

dreptului la liberă circulație a pârâtului sub motiv că a fost returnat din

Italia, putea fi dispusă doar în raport de prevederile art. 38 lit. a) din

lege, nu în temeiul prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

instanța a statuat că solicitarea dedusă judecății nu poate fi primită.

Prin decizia civilă nr. 16/ A din 20

februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă,

a admis apelul declarat de reclamant

și a schimbat sentința în sensul că a dispus restrângerea dreptului la libera

circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 1 an, cu

începere de 1 data de 20 februarie 2012.

În motivarea hotărârii, în esență,

instanța a reținut că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 9 octombrie

2010, în urma unei condamnării la o pedeapsă de 9 luni de închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt, constând în aceea că împreună cu alte persoane

a spart geamul unui magazin de unde a sustras mai multe bunuri, aspect care

demonstrează, astfel cum s-a arătat în Decretul Prefecturii din Provincia

Modena, faptul că prezența sa pe teritoriul Italiei reprezenta un atentat la

siguranța publică.

În atare condiții, instanța a apreciat

că pârâtul, prin comportamentul său, constituie o amenințare gravă, concretă și

efectivă la adresa demnității, a siguranței publice, încălcând astfel obligația

stipulată prin art. 5 din Legea nr. 248/2005, de a nu desfășura activități de

natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate

de România prin documente internaționale și de a respecta legislația statului

în care se află.

Pentru aceleași considerente, instanța

a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 27 din

Directiva nr. 2004/3 8/CE, potrivit cărora, restricționarea libertății de

circulație se poate dispune pentru motive de ordine publică, siguranță

națională sau sănătate publică.

Așa fiind, instanța a apreciat că se

impune restrângerea dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului pe o

perioadă de 1 an, cu mențiunea că această măsură nu se constituie într-o dublă

sancțiune, ci face efectivă respectarea sancțiunii expulzării dispuse de statul

italian, precum și interdicția de a se afla pe teritoriul acestui stat, luată

de autoritățile italiene.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând incidența prevederilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în

raport de temeiul de drept al cererii deduse judecății, art. 37 lit. b) din

Legea nr. 248/2005, reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și

administrarea bazelor de date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor

nu avea atribuții în promovarea cererii, motiv pentru care se impunea reținerea

excepției lipsei calității procesuale active a acesteia.

Recurentul susține că o atare

concluzie este fundamentată și pe prevederile art. 39 alin. (2) din lege,

potrivit cărora astfel de cereri, întemeiate pe prevederile art. 38 lit. b) din

lege, pot fi promovate doar de instituțiile cu competențe în domeniul apărării

ordinii publice sau siguranței naționale, ceea ce nu este cazul reclamantei,

aceasta având conferite doar atribuții de gestionare a bazei de date și

evidența persoanelor.

În subsidiar, recurentul susține că

hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 38

lit. b) din Legea nr. 248/2005, cât timp fapta imputată pârâtului viza aspecte

care țineau de ordinea sau de siguranța publică a statului, la care se refereau

prevederile art. 38 lit. a) din lege, în prezent abrogate, și nu aspecte

relative de siguranța națională a statului, la care se referă prevederile art. 37

lit. b) din lege.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată următoarele:

Exercițiul dreptului de recurs este

subordonat, printre altele, îndeplinirii condiției relative la interesul

recurentului în casarea sau modificarea hotărârii recurate, știut fiind că

oricare ar fi chestiunile speciale supuse cercetării sale, Înalta Curte nu are

căderea de a hotărî în principiu, adică de a pronunța hotărâri care nu ar avea

nicio aplicațiune practică în cazul supus judecății.

În speța supusă analizei,

se constată că interesul reclamantului

în casarea deciziei recurate nu mai subzistă, întrucât această hotărâre și-a

încetat, la momentul dezbaterii recursului, efectele juridice.

Anume, se observă că exercițiul

dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul Italiei a fost restrâns

pe perioada 20 februarie 2012 - 20 februarie 2013, motiv pentru care, la

această dată, hotărârea recurată nu mai produce efecte juridice.

Așa fiind, pentru considerentele de

drept arătate, constatând lipsa interesului recurentului pentru casarea deciziei

recurate, rezultat al analizării criticilor de nelegalitate deduse judecății,

înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva

deciziei nr. 16/ A din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 martie 2013.