ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 320/P/2011 din 2 septembrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii C.M., T.C.T., C.E., D.E.M. și M.O. de la Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. și neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. Pentru a se pronunța această ordonanță sau reținut următoarele: Petiționarul a solicitat cercetarea magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție C.M., T.C.T., C.E., D.E.M.

și M.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. și neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. Din conținutul plângerii rezultă că petiționarul, administrator al SC C.D. SRL este nemulțumit de soluțiile dispuse de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție în două dosare: Dosarul nr. 9626/2009 și Dosarul nr. 10781/63/2007. Din cercetările premergătoare a rezultat că reprezentantul petiționarei se află în litigiu cu SC C. SA și alte firme, cu care își dispută dreptul de proprietate asupra unor spații comerciale situate în municipiul Craiova, adresându-se instanței pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra spațiilor respective.

Întrucât din conținutul actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate în sarcina magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu există în materialitatea lor, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Împotriva ordonanței mai sus-menționate petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 2573/II-2/2011 din 25 octombrie 2011 a aceleiași unități de parchet a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea, confirmându-se soluția adoptată prin ordonanța nr. 320/P/2011. Împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații-judecători a formulat plângere penală la instanță în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. reprezentantul petiționarei SC C.D. SRL. Acesta, în esență, a pus concluzii de admitere a plângerii, desființarea ordonanței și rezoluției atacate și începerea urmăririi penale față de intimați, apreciind că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații-magistrați este nelegală și netemeinică. Examinând legalitatea și temeinicia ordonanței atacate, Înalta Curte reține că plângerea este nefondată. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii sau probe în sensul săvârșirii de către intimați a vreunei infracțiuni cu prilejul soluționării Dosarului nr. 9626/2009, precum și a Dosarului nr. 10781/63/2007. Magistrații mai sus-menționați și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale și nu au cauzat nicio vătămare intereselor legale ale reprezentantului petiționarei.

În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunile reclamate, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, iar în ce privește soluțiile de neîncepere a urmăririi penale,acestea pot fi cenzurate numai în limitele disp. art. 278-278 1 C. proc. pen.

Instanțele judecătorești, ca și parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și, prin urmare, nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu. În consecință, în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, cât și de procurorul ierarhic superior acestuia că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către magistrați a infracțiunilor reclamate, astfel încât plângerea petiționarei este nefondată și urmează a fi respinsă, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC C.D. SRL împotriva ordonanței nr. 320/P/2011 din 2 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2012.