ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 688/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1454/COM, pronunțată la data de 7 octombrie 2009, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Iași a admis acțiunea formulată de reclamanții Ș.E. și Ș.M., în contradictoriu cu SC B. SA, prin agenția Moldova; a constatat că dispozițiile art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum din 30 iulie 2008 conțin o clauză abuzivă; a dispus derularea în continuare a efectelor contractului cu eliminarea acestei clauze și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, Tribunalul a făcut aplicarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, reținând caracterul abuziv al clauzei prestabilite, prevăzută de art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, de adeziune, care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda lezând drepturile și interesele consumatorului prin majorarea indirectă a dobânzii anuale efective, cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, în lipsa negocierii clauzelor contractului și, de asemenea, a prevederilor art. 3 și art. 4 din Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiile legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială a Curții de Apel Iași, prin decizia nr. 8, pronunțată la data de 25 ianuarie 2010. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar, analizând motivele de apel în raport cu sentința atacată, a reținut că, în mod corect, Tribunalul a considerat abuzivă clauza prevăzută la art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, întrucât aceasta modifică unilateral dobânda și/sau comisioanele bancare, fără a se raporta la vreun indicator precis individualizat; că nu sunt întrunite condițiile legale pentru rezilierea întregului contract, astfel cum sugerează apelanta prin criticile formulate, întrucât, potrivit art. 7 din Legea nr. 193/2000, rezilierea contractului se poate cere numai dacă contractul nu își mai produce efectele după înlăturarea clauzelor abuzive, or, în speță, după constatarea caracterului abuziv al menționatei clauze, contractul urmează să-și producă efectele ce decurg din clauzele sale cu dobânda/comisioanele stabilite inițial de părți până la o nouă renegociere; că dispozițiile art. 1 lit. a) din anexă, referitoare la posibilitatea împrumutătorului de a solicita rezilierea contractului, invocate în motivele de apel,

au caracter exemplificativ astfel cum rezultă din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 și că dispozițiile art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 nu au relevanță în cauză, întrucât clauza abuzivă vizează caracterul său prestabilit nu informarea necorespunzătoare cu privire la aceasta. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă SC B. SA, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 193/2000, cu referire la art. 4 alin. (1) și (4) și art. 7; a nesocotit prevederile Anexei la menționata lege, respectiv, paragrafele 2 și 3 art. 1 lit. a), privind posibilitatea împrumutătorului de a rezilia contractul și a încălcat dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ.

– recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse instanței de fond și a evocării aspectelor privind fondul cauzei, față de decizia atacă și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimații au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat. Astfel, reținând ca fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, în litigiu, să fie considerat o clauză abuzivă, instanța de apel a confirmat, cu justețe, aplicarea acestor prevederi legale de către instanța de fond, având în vedere că art. 1 alin. (3) din menționata lege interzice comercianților stipularea de clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate, cazul în speță.

Este de observat că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că în raport cu art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, dispozițiile invocate din Anexa la această lege, având caracter exemplificativ, nu-și găsesc incidența în speță, iar posibilitatea împrumutătorului de a rezilia contractul, excede obiectului cererii deduse judecății, iar prin evocarea în considerentele deciziei atacate a art. 7 din menționata lege, în conformitate cu care rezilierea contractului se poate cere numai dacă acesta nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, s-a răspuns criticii apelantei referitoare la acest aspect.

Cum principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 969 C. civ., impune condiția ca prevederile sale să nu fie contrare dispozițiilor prohibitive ale legii, ordinii publice și bunelor moravuri și cum voința părților determină în mod liber efectele contractului care trebuie să fie conforme cu intenția lor reală, superioară formei materiale și literale în care s-a exprimat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 970 C. civ., nu se poate reține critica încălcării acestor dispoziții legale prin înlăturarea, în condițiile legii, a clauzei considerată abuzivă, știut fiind că judecătorul este îndreptățit la o astfel de intervenție în situația unor cauze determinate de lege, la cererea unei părți contractante.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel Iași nr. 8 din 25 ianuarie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2011.