ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 688/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1454/COM, pronunțată la

data de 7 octombrie 2009, Secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Iași a admis acțiunea formulată de reclamanții Ș.E. și Ș.M.,

în contradictoriu cu SC B. SA, prin agenția Moldova; a constatat că dispozițiile

art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum din 30 iulie 2008 conțin o

clauză abuzivă; a dispus derularea în continuare a efectelor contractului cu

eliminarea acestei clauze și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților

suma de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel,

Tribunalul a făcut aplicarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, reținând caracterul

abuziv al clauzei prestabilite, prevăzută de art. 4 pct. 3 din contractul de

credit de consum, de adeziune, care dă dreptul împrumutătorului de a modifica

unilateral dobânda lezând drepturile și interesele consumatorului prin

majorarea indirectă a dobânzii anuale efective, cu încălcarea prevederilor art.

4 din Legea nr. 193/2000, în lipsa negocierii clauzelor contractului și, de

asemenea, a prevederilor art. 3 și art. 4 din Directiva nr. 87/102/CEE a

Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiile

legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de

credit destinat consumului.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția

comercială a Curții de Apel Iași, prin decizia nr. 8, pronunțată la data de 25

ianuarie 2010.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de control judiciar, analizând motivele de apel în

raport cu sentința atacată, a reținut că, în mod corect, Tribunalul a

considerat abuzivă clauza prevăzută la art. 4 pct. 3 din contractul de credit

de consum, întrucât aceasta modifică unilateral dobânda și/sau comisioanele bancare,

fără a se raporta la vreun indicator precis individualizat; că nu sunt

întrunite condițiile legale pentru rezilierea întregului contract, astfel cum

sugerează apelanta prin criticile formulate, întrucât, potrivit art. 7 din

Legea nr. 193/2000, rezilierea contractului se poate cere numai dacă contractul

nu își mai produce efectele după înlăturarea clauzelor abuzive, or, în speță,

după constatarea caracterului abuziv al menționatei clauze, contractul urmează

să-și producă efectele ce decurg din clauzele sale cu dobânda/comisioanele

stabilite inițial de părți până la o nouă renegociere; că dispozițiile art. 1 lit.

a) din anexă, referitoare la posibilitatea împrumutătorului de a solicita

rezilierea contractului, invocate în motivele de apel, au caracter

exemplificativ astfel cum rezultă din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000

și că dispozițiile art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 nu au relevanță în

cauză, întrucât clauza abuzivă vizează caracterul său prestabilit nu informarea

necorespunzătoare cu privire la aceasta.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă SC B. SA, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a Legii nr. 193/2000, cu referire la art. 4 alin. (1) și (4) și art.

7; a nesocotit prevederile Anexei la menționata lege, respectiv, paragrafele 2

și 3 art. 1 lit. a), privind posibilitatea împrumutătorului de a rezilia

contractul și a încălcat dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. – recurenta

neprecizând relevanța criticilor aduse instanței de fond și a evocării

aspectelor privind fondul cauzei, față de decizia atacă și de dispozițiile art.

299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimații au

solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este

nefondat.

Astfel, reținând ca

fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000

pentru ca art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, în litigiu, să fie

considerat o clauză abuzivă, instanța de apel a confirmat, cu justețe,

aplicarea acestor prevederi legale de către instanța de fond, având în vedere

că art. 1 alin. (3) din menționata lege interzice comercianților stipularea de

clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate, cazul în speță.

Este de observat că,

în mod corect, instanța de apel a apreciat că în raport cu art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 193/2000, dispozițiile invocate din Anexa la această lege, având

caracter exemplificativ, nu-și găsesc incidența în speță, iar posibilitatea

împrumutătorului de a rezilia contractul, excede obiectului cererii deduse

judecății, iar prin evocarea în considerentele deciziei atacate a art. 7 din

menționata lege, în conformitate cu care rezilierea contractului se poate cere

numai dacă acesta nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate

abuzive, s-a răspuns criticii apelantei referitoare la acest aspect.

Cum principiul forței

obligatorii a contractului, consacrat de art. 969 C. civ., impune condiția ca

prevederile sale să nu fie contrare dispozițiilor prohibitive ale legii, ordinii

publice și bunelor moravuri și cum voința părților determină în mod liber

efectele contractului care trebuie să fie conforme cu intenția lor reală,

superioară formei materiale și literale în care s-a exprimat, în acest sens

fiind și dispozițiile art. 970 C. civ., nu se poate reține critica încălcării

acestor dispoziții legale prin înlăturarea, în condițiile legii, a clauzei

considerată abuzivă, știut fiind că judecătorul este îndreptățit la o astfel de

intervenție în situația unor cauze determinate de lege, la cererea unei părți

contractante.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC B. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel Iași nr.

8 din 25 ianuarie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 16 februarie 2011.