ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul Ș.G.I., a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând să se constate că art. 4.3 din contractul de credit prin care se stipulează dreptul băncii de a modifica dobânda sau comisioanele bancare, este abuzivă, urmând a fi înlăturată. Susține reclamantul că prin clauza atacată, au fost încălcate prevederile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 care interzice formularea unor clauze neclare sau care nu au fost negociate direct cu consumatorul. Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 12/1.Corn din 25 ianuarie 2010 a respins acțiunea. Instanța de fond a reținut, în esență, că art. 4.1 și 4.3 din contract prevedeau acordarea unui credit de dobândă variabilă și comisioane bancare pe care banca le poate modifica.

Prin adresa 528/515277 din 5 octombrie 2009, pârâta a comunicat reclamantului modalitatea de calcul al dobânzii și indicatorii ce influențează acest calcul, oferind variante, inclusiv de reziliere a contractului. Curtea de Apel Galați, prin decizia 85/A din 18 octombrie 2010, a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința atacată, a admis acțiunea în constatarea nulității parțiale a contractului de credit și a constatat nulă clauza cuprinsă la art. 4.3 din contract. Instanța de apel a considerat clauza inserată la art. 4.3 din contractul de credit, abuzivă întrucât împrumutatușl a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, neavând posibilitatea să negocieze, iar dreptul de a modifica dobânda nu a circumscris niciun criteriu, având astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prohibit de legislația internă (Legea nr. 193/2000, Legea nr. 198/2000, O.U.G.

nr. 50/2010) și de cea europeană (Directiva 93/13/CEE și 2008/48/CEE). Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că în mod greșit instanța de apel a stabilit poziția inegală a consumatorului față de bancă, deși din întreg materialul probator reieșea negocierea condițiilor acordării creditului. Susține recurenta că, în raport de dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nr. 363/2007, clauza contractuală care permite modificarea ratei dobânzii nu are caracter abuziv, comerciantul fiind cel care deja furnizase produsul, iar interpretarea cauzelor fiind dreptul ambelor părți contractuale. Critica deciziei atacate relevă și incidența prevederilor O.U.G.

nr. 174/2008 și O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora marja dobânzii poate fi modificată în raport cu fluctuațiile indicilor de referință Euribor/Libor/Robor și rata dobânzii de referință a B.N.R. la care creditorul poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată durata contractului, de care instanța de apel nu a ținut cont. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de credit încheiat la 27 august 2008, părțile au convenit acordarea de către pârâtă a unui credit în sumă de 55.000 CHF, a cărei utilizare a fost stabilită prin același acord de voință și care a prevăzut în pct. IV dobânda variabilă de 9,5% (pct. 4.1), comisioanele. Pct. 4.6 din contract a stabilit calculul dobânzilor prin trimitere la prevederile Legii 289/2004.

Includerea, per relationem, a textului legii din contract, conduce la concluzia validității clauzei de modificare a dobânzilor și comisioanelor, în concordanță cu Directiva 93/13 CE, privind protecția consumatorului. Astfel, în contractul de credit, implicit, prin referire la Legea nr. 289/2004, (art. 4), s-a stabilit calculul dobânzii anuale efective (DAE) așa încât calificarea acesteia ca fiind disproporționată și este nefondată. În aceeași măsură contractul a fost adaptat unei forme de publicitate care a indicat o rată a dobânzii sau orice altă cifră referitoare la costurile creditului pentru consumator, îndeplinind cerințele prevăzute de art. 4 alin. (2), art. 2 și 19 din Directiva 2008/48/CE, prin aceea că dobânda variabilă și celelalte comisioane se calculează conform Anexei 2 din Legea nr. 289/2004 (care, prin norma voluntară de trimitere, face parte integrantă din contractul de credit contestat).

Astfel, obligația generală, stabilită de norma europeană, în sarcina creditului, de a indica atât în etapa precontractuală cât și în aceea a desfășurării contractului informații privind calculul dobânzii, a fost îndeplinită (Anexa 1 la directiva citată fiind echivalentă Anexei 2-a Legii 289/2004). De altfel, o clauză contractuală se consideră a fi abuzivă în situația în care, în contradicție cu principiul bănci-credite, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului (art. 3 Directiva 93/13/CE). Faptul că, debitorul este în incapacitate de plată, prin ea însăși nu justifică declararea abuzivă a unei clauze contractuale cu atât mai mult cu cât prin corespondența dintre părți (filele 82-110 dosar fond) au fost detaliate dispoziții ale contractului, care a presupus o reală negociere a acestuia și care exclude abuzul de drept al părții determinante în raportul de adeziune creat.

De altfel dispozițiile contractuale (art. 12.7) certifică timpul rezonabil de care a beneficiat consumatorul și negocierea condițiilor de creditare agreate atât în privința creditului cât și a garanțiilor. Instanța de apel, fără a avea în vedere adresa 69 din 12 ianuarie 2009 a considerat incidente prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 198/2000. Actul menționat relevă cauzele creșterii nivelului dobânzii variabile, al taxelor și comisioanelor, criteriuile acesteia și oferă variante de negociere. În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului, circumstanțele și exprimarea clară și inteligibișlă a acestora, toate în condițiile unei obligații excesive a consumatorului.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va modifica decizia 85/A din 18 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați și pe fond va respinge apelul reclamantului menținând în tot sentința atacată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA București, Suc. Brăila împotriva deciziei nr. 85/ A din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantului Ș.G.I. declarat împotriva sentinței nr. 12 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Brăila, pe care o menține în tot. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie