ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3193/2013

Asupra recursului de

față;

Prin Sentința civilă nr. 4180 de la 2 aprilie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în

parte cererea formulată de reclamanta S.A.D. în contradictoriu cu pârâta B. SA,

constatându-se caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd

aplicarea unei dobânzi variabile - pct. 4.1 și dreptul băncii de a modifica

dobânzile și/sau comisioanele - pct. 4.3, s-a constatat nulitatea absolută a

clauzelor menționate, obligându-se pârâta la recalcularea ratelor plătite ca

urmare a declarării abuzive, Ia eliberarea unui grafic de rambursare și la radierea

reclamantei din Biroul de credite.

În motivare, instanța

a reținut că prevederile din contract menționate de reclamantă sunt clauze

standard, stipulate în mod obișnuit de pârâtă în contractele de credit

încheiate, care, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr.

193/2000, apar ca nefiind negociate cu reclamanta ce nu putea avea

posibilitatea de a influența natura ei sau nu putea obține excluderea acestei

clauze din convenția de credit.

Condiția privind

existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților este îndeplinită. Astfel, achitarea unei dobânzi și a unui comision

lunar, majorate cu cea 100%, respectiv 50% comparativ cu valoarea inițială,

valoare deloc neglijabilă în raport de costurile creditului (Ia un credit de

55.000.000 RON, pe întreaga perioadă de derulare a creditului dobânda atinge

71.227,25 RON, iar comisionul de administrare se ridică la suma de 25.238,03

RON, suma fixă de rambursat majorându-se de Ia 735,23 RON la 1.071,87 RON)

creează un dezechilibru semnificativ creat în detrimentul consumatorului,

nefiind respectată nici cerința bunei credințe.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 362 din 5 octombrie 2012,

a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC B. SA, reținând că aceasta

nu a circumstanțiat în nici un mod elementele care îi permit să modifice

unilateral dobânda curentă contractuală, lăsând la latitudinea sa majorarea

acestei dobânzi, ceea ce face ca respectiva clauză să fie interpretată exclusiv

în favoarea băncii, servind doar interesele acesteia, fără a da posibilitate

împrumutătorului de a avea un minim control asupra necesității și

proporționalității scopului urmărit.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC B. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea în tot a acțiunii,

invocând drept temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, pârâta a învederat că, la data încheierii contractului de

credit, dobânda variabilă practicată de SC B. SA pentru astfel de credite era

de 16,5%, fiind astfel evident că dobânda de 9,95% de care a beneficiat

reclamanta este una promoțională, reclamanta urmărește, de fapt, transformarea

creditului cu dobândă variabilă într-un contract de credit cu dobândă fixă, iar

instanța nu poate interveni în sensul schimbării voinței părților exprimată la

semnarea contractului. Totodată, nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza

prin care se stabilește în contractele de credit o dobândă variabilă și dreptul

băncii de a modifica această dobândă, pentru că însăși Legea nr. 193/2000

admite posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum și dreptul

unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

următoarele motive:

Astfel, reținând ca

fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000

pentru ca pct. 1 și 3 ale art. 4 din contractul de credit de consum, în

litigiu, să fie considerate clauze abuzive, instanța de apel a confirmat, cu

justețe, aplicarea acestor prevederi legale de către instanța de fond, având în

vedere că art. 1 alin. (3) din menționata lege interzice comercianților

stipularea de clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate sau

de adeziune, cum este cazul de față.

Nici critica cu

privire Ia faptul că nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, prin

existența unei clauze referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata

dobânzii nu poate fi reținută, întrucât, deși art. 1 lit. a) din anexa Ia Legea

nr. 193/2000 dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral,

această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și

în contract și sub condiția informării imediate a clientului, care să aibă

libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, în speța dedusă

judecății, majorarea dobânzii de la 9,95% Ia 20%, fără prezentarea unor

elemente de identificare a cauzei ce a determinat această creștere debitorului

obligației de plată creează în favoarea acestuia posibilitatea invocării

caracterului abuziv al clauzelor contractuale care prevăd aplicarea unei

dobânzi variabile - pct. 4.1 și dreptul băncii de a modifica dobânzile și/sau

comisioanele - pct. 4.3 din contract.

Practic, opțiunea

reclamantei de a contracta în aceste condiții nu a fost liberă, iar pârâta nu a

dovedit caracterul promoțional a. dobânzii de 9,95%.

Întrucât principiul

forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 989 C. civ., impune

condiția ca prevederile sate să nu fie contrare dispozițiilor prohibitive ale

legii, ordinii publice și bunelor moravuri, iar voința părților determină în

mod liber efectele contractului, care trebuie să fie conforme cu intenția lor

reală, superioară formei materiale și literale în care s-a exprimat, în acest

sens fiind și dispozițiile art. 970 C. civ. nu se poate reține critica

încălcării acestor dispoziții legale prin înlăturarea în condițiile legii a

clauzelor considerate abuzive, judecătorul fiind îndreptățit la o astfel de

intervenție în situația unor cauze determinate de lege, Ia cererea unei părți

contractante.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

declarat de pârâta B. SA București împotriva Deciziei civile nr. 362 din 5

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta B. București împotriva Deciziei civile nr. 362 din

5 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL