ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6659/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 166 din 9 martie 1939

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanții S.I. și S.S.V. în contradictoriu cu pârâții

Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și

Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut, că prin acțiunea formulată de reclamanți s-a solicitat

obligarea pârâtelor la restituirea în natură, a unui teren în suprafață de 5500

mp, în echivalent în municipiul Constanța.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că

loturile de teren ce însumează suprafața de 5500 mp, sunt afectate de străzi,

alei pietonale și un parc amenajat în cadrul noului ansamblu de locuințe din

zona Faleză Sud.

A mai reținut prima instanță că terenul fiind

preluat fără titlu, cererea reclamanților este îndreptățită, dar temeiul de

drept invocat nu permite atribuirea în echivalent a acelorași suprafețe și de

aceeași natură în municipiul Constanța.

De asemenea, reclamanții nu au înțeles să

administreze proba cu expertiză tehnică pentru a se stabili suprafețele

ocupate, cât și cele libere, astfel că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina

probei incumbă celui ce pretinde un drept.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au

declarat apel criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică întrucât din actele

depuse la dosar se putea deduce amplasamentul terenului și zonele libere

neafectate de sistematizarea locului.

Au mai arătat că, în măsura în care proba cu

expertiză tehnică este necesară, sunt de acord a se efectua această probă.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin

decizia nr. 89/C din 16 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținând în considerentele deciziei următoarele argumente:

Din raportul de expertiză tehnică depus în apel,

întocmit de expert S.M., rezultă că suprafața reală ce a aparținut antecesorilor

reclamanților este de 6000 mp, fiind amplasată la intersecția străzilor B. și Z.,

pe aliniamentul Nord-Vest, fiind compus din 6 loturi care intersectează părțile

carosabile ale străzilor B. și Z. la 30,00 m și respectiv 56,50 m.

Detaliul de sistematizare întocmit în anul 1977 a avut ca limită de studiu linia triunghiurilor notate cu roșu în planul de situație anexat de

raportul de expertiză, lăsând în afara zonei situate cea mai mare parte a

suprafeței de trecere revendicată de apelanți. Suprafața de 5130 mp este

ocupată de alei pietonale și spații verzi ale parcului amenajat în zonă, iar

370 mp reprezintă detaliu de sistematizare.

A reținut instanța de apel că, restituirea în

natură a unui teren de 5500 mp, sau în echivalent în intravilanul municipiului

Constanța nu se poate realiza ca urmare a afectațiunii terenurilor, iar

restituirea în echivalent este de atributul legii speciale.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat

recurs S.M., S.C. și S.V. în calitate de moștenitori ai defuncților S.I. și V.S.,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate,

recurentele-reclamante au arătat că, în motivarea deciziei, instanța de apel, a

reținut că loturile de teren ce însumează suprafața de 5500 mp, sunt afectate

de străzi, alei pietonale și un parc amenajat, fără a se menționa că pe terenul

în litigiu se edifică o construcție nouă, aprobată prin autorizația nr. 593 din

20 martie 2003, emisă de Primăria Municipiului Constanța.

În continuarea expunerii criticilor,

recurentele-reclamante fac vorbire despre faptul că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unei dovezi administrate, că pe acel teren se edifică o

construcție, ceea ce denotă că terenul nu le va fi restituit în natură conform

legislației în vigoare, deși instanța le recunoaște calitatea procesuală activă

și faptul că se legitimează procesual cu titlul de proprietate.

Pentru aceste considerente,

recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

atacate și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

La data de 17 noiembrie 1998 reclamanții S.I. și

S.S.V. au solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 5500 mp,

echivalentul proprietății lor, din intravilanul municipiului Constanța.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, că

terenul ce le-a aparținut este afectat domeniului public, constituind spații de

circulație, alei pietonale și spații verzi ale parcului.

Întrucât terenul în litigiu nu poate fi

restituit în echivalent, acesta fiind atributul legii speciale ambele instanțe

au constatat că acțiunea este nefondată.

În calea de atac a recursului, reclamantele au

invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 904/2002, prin care a fost atestat

domeniul public al Județului Constanța, cu privire la anexa 2.24, poziția 6.24

care cuprinde inventarul bunurilor aparținând domeniului public al municipiului

Constanța.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 137/CA din 25 martie 2009, a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate invocată de reclamante, reținând în considerente următoarele

argumente.

Hotărârea nr. 122/2000, emisă de Consiliul Local

Constanța nu a fost contestată în procedura specială de control prevăzută de

Legea nr. 215/2001, reclamanții neprezentând o astfel de dovadă în acest sens.

Pe de altă parte reclamanții aveau deschisă

calea contenciosului administrativ în termenele și în condițiile prevăzute de

legea specială, dar nu au înțeles să-și valorifice în acest mod drepturile lor,

deși au cunoscut și recunoscut că terenul face parte din domeniul public.

A mai reținut instanța că nu pot fi primite

apărările reclamanților potrivit cu care statul nu are în patrimoniul său

terenul în litigiu și pe cale de consecință Hotărârea de Guvern ar fi fost

emisă fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, arată

că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4)

din Constituție, din cele stabilite în anexă ce face parte integrantă din

această lege și din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor

sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile

administrate teritoriale prin modurile dobândite de lege.

Afectarea de utilitate publică reprezintă un

concept generic pentru a defini uzul și interesul public or, în cauză, terenul

litigios este un bun care prin natura sa este afectat unui interes public și se

cuprinde în domeniul public al unității administrativ teritoriale.

A mai reținut instanța că, actul administrativ

contestat corespunde cerințelor legii, statul dobândind dreptul de proprietate

publică prin afectarea la domeniul public prin declarația legii, existând

totodată și actul administrativ de declarare a utilității publice, iar utilitatea

publică a acestui teren persistă.

Sentința civilă nr. 137/CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Constanța a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de

reclamante așa cum rezultă din decizia nr. 318 din 26 ianuarie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Cum în speță este vorba despre un

parc, care prin natura sa este afectat unui interes public, cuprins în domeniul

public al unității administrativ teritoriale respectiv Municipiul Constanța,

fapt confirmat și prin expertiza topo întocmită în cauză, în mod corect cele

două instanțe au respins acțiunea reclamantelor.

Împrejurarea că reclamantele invocă

un titlu de proprietate valabil asupra unei suprafețe de teren de 5500 mp, îi

legitimează procesual, prin incidența Legii nr. 10/2001, modificată, de care

reclamanții au și uzat.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantele S.M., S.C. și S.(D.)V., împotriva deciziei civile nr. 89/C din 16

septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09

decembrie 2010.