ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamantele S.M.,

S.C. și S.V., în contradictoriu cu pârâții, Municipiul Constanța, prin Primar,

și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P., au solicitat restituirea în

natură a unui teren în suprafață de 5.500 mp, echivalentul proprietății lor,

din intravilanul municipiului Constanța de care au fost deposedate în mod

nelegal.

În

motivarea acțiunii reclamantele au arătat, în esență, că terenul care le-a

aparținut este afectat domeniului public, constituind spații de circulație

rutieră, pietonală și spații verzi ale parcului, astfel că solicită restituirea

în proprietate a unui teren echivalent.

Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 166/1999, a respins ca

nefondată acțiunea, reținând că nefiind administrată proba cu expertiza

topometrică nu s-a putut determina suprafața liberă și cea ocupată.

Apelul

formulat de reclamante împotriva sentinței mai sus menționate, a fost respins

ca nefundat, prin Decizia nr. 89/C/2003, pronunțată de Curte de Apel Constanța,

reținând, în esență, că restituire în natură în echivalent este de atributul

legii speciale.

Reclamantele

au invocat, în calea de atac a recursului, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 904/2002,

prin care a fost atestat domeniul public al județului Constanța precum și a

municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Constanța, cu privire la anexa

2.24, poziția 6. 24 care cuprinde inventarul bunurilor aparținând domeniului

public al Municipiului Constanța. în motivarea excepției de nelegaliate, au

susținut, în esență, că acest teren a aparținut autorului soțului reclamantei S.Ș.

și V. și că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât, în anul 2002 a fost realizată o nouă expropriere, prin emiterea H.G. 904. Curtea de Apel Constanța, prin

sentința civilă nr. 36/CA/2006 a admis excepția de nelegalitate, anulând

parțial H.G. nr. 904 /2002, reținând că reclamanții sunt proprietarii bunului

preluat de stat fără titlu, că pârâtele nu au dovedit dreptul de proprietate

publică precum și faptul că inventarul domeniului public al Constanței nu poate

fi opozabil reclamantelor.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 596/2006 a admis recursul Consiliului Local, modificând în tot sentința

recurată în sensul că s-a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă,

arătând că:

Instanța

de fond s-a pronunțat asupra nelegalității H.G. nr. 904 poziția 6, anexa 2.24,

unde este menționată o suprafață de 4,57 ha, situată în Parc Poarta 6 Zona Sud,

cu destinația de parc public. Susținerea instanței de fond potrivit căreia

respectiva suprafață de teren nu a făcut niciodată parte din proprietatea

publică a autorității administrative locale, este nefondată. Prin Hotărârea

Consiliului local al Municipiului Constanța din 23 martie 2000 a fost aprobat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Constanța, unde

în anexa nr. 24, poziția nr. 6, este menționat Parc Poarta 6, Zona Sud, în

suprafață de 4,57 ha.

Consfințirea

caracterului de proprietate publică (domeniu public) în ce privește suprafața

de teren, s-a făcut prin hotărârea de consiliu mai sus arătată, având în vedere

afectația de interes public și utilitate publică a acestui bun, care este un parc.

Concluzionând,

Înalta Curte a arătat că, în ceea ce privește destinația suprafeței de teren și

anume aceea de parc public, regimul juridic de proprietate publică este

incontestabil având în vedere și dispozițiile anexei III pct. 1.2 din Legea nr.

213/1998, potrivit căruia străzile și parcurile publice, constituie domeniu

public al unității administrativ teritoriale.

Recurentele

au formulat împotriva acestei decizii contestație în anulare iar, Înalta Curte

de Casație și Justiție admițând-o,( prin Decizia nr. 4103/2006), pentru

neîndeplinirea procedurii de citare, prin Decizia nr. 607 /2007, aceeași

instanță, a admis recursul promovat de Consiliul Local și Municipiul Constanța,

a casat sentința civilă nr. 36/ CA/2006 pronunțată de Curte de Apel Constanța

și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru

a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că pronunța instanță

nu s-a preocupat de modalitate de modalitate de intrare a patrimoniului

statului a terenului în litigiu în condițiile în art. 6 din Legea nr. 213/1998 și

nici de determinarea precisă a suprafeței de teren.

Reinvestită

cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 137/

CA din 25 martie 2009, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate

invocată de reclamantele S.M., S.C. și S.V., în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, Constanța și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, Guvernul României, reținând,

în esență următoarele:

Această

hotărâre a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de reclamanți

- recurenți în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, așa cum a fost modificată și

completată reprezintă un act administrativ individual, deoarece are ca obiect

atestarea domeniului public al Județului Constanța precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din Județul Constanța, delimitând astfel domeniul public

al unităților administrativ - teritoriale prin individualizarea fiecăruia

dintre imobilele prevăzute în anexe.

Acest

act administrativ individual a fost publicat în M. Of. nr. 645 din 30 august 2002,

deci anterior datei de 7 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.

Absența

din anexă a datelor privind momentul trecerii terenului în domeniul public nu

poate constitui o prezumție a inexistenței destinației terenului de „parc

public". Iar această afectațiune de utilitate publică este dovedită de

existența Hotărârii de Consiliul Local prin care a fost aprobat Planul Urbanistic

General al Orașului.

Hotărârea

din 23 martie 2000, emisă de Consiliul Local Constanța nu a fost contestată în

procedura specială de control prevăzută de Legea nr. 215/2001, reclamanții

neprezentând o astfel de dovadă în acest sens.

Pe

de altă parte reclamanții aveau deschisă calea contenciosului administrativ

(acțiune în anularea H.G.) în termenele și condițiile prevăzute de legea

specială, dar nu au înțeles să-și valorifice în acest mod drepturile lor, deși

au cunoscut și recunoscut că terenul reclamat face parte din domeniul public.

De

aceea, (respectând îndrumările instanței de control în ceea ce privește

cercetarea aspectele indicate în decizia sa) Instanța a reținut că nu pot fi

primite apărările reclamanților potrivit cu care statul nu are în patrimoniul

său acest teren și pe cale de consecință H.G. ar fi fost emisă fără respectarea

dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

În

ceea ce privește titlul statului asupra terenului, se reține că doctrina a

statuat constant că afectarea este unul dintre modurile de dobândire a

dreptului de proprietate publică.

Astfel

se consideră că bunurile expres menționate de art. 135 din Constituție

reprezintă dependințe ale domeniului public.

Art.

3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 arată că domeniul public este alcătuit din

bunurile prevăzute la art. 135 alin (4) din Constituție, din cele stabilite în

anexa ce face parte integrantă din această lege și din orice alte bunuri care

potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public și sunt

dobândite de stat sau de unitățile administrativ teritoriale prin modurile

dobândite de lege.

Mai

arată instanța că alin. (4) al art. 3 din aceeași lege precizează că domeniul

public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile

prevăzute ala pct. III din anexă și din alte bunuri de uz de interes public local,

declarate ca atare prin Hotărârea Consiliului Local dacă nu sunt declarate prin

lege bunuri de uz sau de interes public național.

Afectarea

de utilitate publică reprezintă un concept generic pentru a definii uzul și

interesul public or, în cauză, terenul litigios este un bun care prin natura sa

este afectat unui interes public și se cuprinde în domeniul public al unității

administrativ teritoriale.

Concluzionând,

instanța a arătat că actul administrativ contestat corespunde cerințelor legale

îh considerarea cărora a fost emis. Astfel, statul a dobândit acest dreptul de

proprietate publică asupra acestui bun, prin afectarea la domeniul public prin

declarația legii, existând totodată și actul administrativ de declarare a

utilității publice (Hotărârea Consiliului Local necontestată) iar utilitatea

publică a acestui teren persistă. Mai mult decât atât, împrejurarea că

reclamantele invocă un titlu de proprietate valabil, asupra unei suprafețe de

teren de 5.500 mp îi legitimează procesual, prin incidența Legii nr. 10/2001,

modificată.

Împotriva

acestei sentințe au formulat recurs reclamantele S.M., S.C. și S.V.

În

motivarea recursului, reclamantele S.M., S.C. și S.V. au criticat sentința

recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Consideră recurentele

că în mod eronat instanța de fond a considerat H.G. nr. 904/2002 ca fiind actul

normativ valabil de trecere în patrimoniul statului, legal adoptat în

conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, constată

greșit instanța fondului că trecerea în domeniul public este legală întrucât

reclamantele nu au contestat Hotărârea Consiliului Local Municipal din 23

martie 2000 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public al municipiului Constanța.

Au mai arătat

recurentele că prin cumpărarea acestui termen anexa H.G. nr. 904/2002 s-a făcut

o nouă expropriere a terenului în litigiu. Inventarul ce privește bunurile ce

fac parte din domeniul public al municipiului Constanța nu este opozabil

recurentelor, nefiind situația unei simple atestări a unui bun pentru luarea în

evidență în cadrul proprietății publice.

S-a mai arătat că nu

sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

În ceea ce privește

aprecierile referitoare la judecătorul intern în raport cu prevederile C.E.D.O.,

se arată că aceste aprecieri nu reprezintă obiectul cereri și limitele

rejudecării.

Analizând cererea de

recurs, prin prima motivelor invocate normele legale incidente în cauză și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Urmare dispozițiilor

deciziei de casare, instanța de fond a analizat modul în care terenul la care

se referă excepția de nelegalitate, anexă la H.G. nr. 904/2002, a intrat în

patrimoniul statului în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În mod corect, s-a

reținut că recurenții - reclamanți nu au contestat Hotărârea Consiliului Local Municipal

din 23 martie 2000 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparțin

domeniului public al municipiului Constanța iar la poziția 6 din anexa de la

poziția 2 regăsește parcul „poarta 6 sud”.

Cum în speță este

vorba de un parc, în mod judicios s-au interpretat dispozițiilor art. 135 din

Constituția României - fiind vorba de un bun care prin natura sa este afectat

unui interes public și care se cuprinde în domeniul public al unității

administrativ teritoriale. În acest sens, de menționat că terenul în litigiu în

suprafață de 4,57 ha a fost autentificat printr-o expertiză topo ca spații

verzi aflate în intrarea municipiului Constanța - parcuri publice - parc poarta

6 - zona sud Constanța.

Interpretarea

instanței de fond în sensul cărora înlătură aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la actul administrativ unilateral cu

caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 -

este de asemenea corectă în consens cu practica judiciară unitară a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Față de cele

reținute, în conformitate cu art. 312 alin .(1) C. proc. civ. se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantele S.M., S.C. și S.V. împotriva sentinței

civile

nr. 137/ CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.