ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamantele S.M., S.C. și S.V., în contradictoriu cu pârâții, Municipiul Constanța, prin Primar, și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P., au solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 5.500 mp, echivalentul proprietății lor, din intravilanul municipiului Constanța de care au fost deposedate în mod nelegal. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat, în esență, că terenul care le-a aparținut este afectat domeniului public, constituind spații de circulație rutieră, pietonală și spații verzi ale parcului, astfel că solicită restituirea în proprietate a unui teren echivalent.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 166/1999, a respins ca nefondată acțiunea, reținând că nefiind administrată proba cu expertiza topometrică nu s-a putut determina suprafața liberă și cea ocupată. Apelul formulat de reclamante împotriva sentinței mai sus menționate, a fost respins ca nefundat, prin Decizia nr. 89/C/2003, pronunțată de Curte de Apel Constanța, reținând, în esență, că restituire în natură în echivalent este de atributul legii speciale. Reclamantele au invocat, în calea de atac a recursului, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 904/2002, prin care a fost atestat domeniul public al județului Constanța precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Constanța, cu privire la anexa 2.24, poziția 6. 24 care cuprinde inventarul bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Constanța.

în motivarea excepției de nelegaliate, au susținut, în esență, că acest teren a aparținut autorului soțului reclamantei S.Ș. și V. și că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât, în anul 2002 a fost realizată o nouă expropriere, prin emiterea H.G. 904. Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 36/CA/2006 a admis excepția de nelegalitate, anulând parțial H.G. nr. 904 /2002, reținând că reclamanții sunt proprietarii bunului preluat de stat fără titlu, că pârâtele nu au dovedit dreptul de proprietate publică precum și faptul că inventarul domeniului public al Constanței nu poate fi opozabil reclamantelor. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 596/2006 a admis recursul Consiliului Local, modificând în tot sentința recurată în sensul că s-a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă, arătând că: Instanța de fond s-a pronunțat asupra nelegalității H.G.

nr. 904 poziția 6, anexa 2.24, unde este menționată o suprafață de 4,57 ha, situată în Parc Poarta 6 Zona Sud, cu destinația de parc public. Susținerea instanței de fond potrivit căreia respectiva suprafață de teren nu a făcut niciodată parte din proprietatea publică a autorității administrative locale, este nefondată. Prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Constanța din 23 martie 2000 a fost aprobat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Constanța, unde în anexa nr. 24, poziția nr. 6, este menționat Parc Poarta 6, Zona Sud, în suprafață de 4,57 ha. Consfințirea caracterului de proprietate publică (domeniu public) în ce privește suprafața de teren, s-a făcut prin hotărârea de consiliu mai sus arătată, având în vedere afectația de interes public și utilitate publică a acestui bun, care este un parc.

Concluzionând, Înalta Curte a arătat că, în ceea ce privește destinația suprafeței de teren și anume aceea de parc public, regimul juridic de proprietate publică este incontestabil având în vedere și dispozițiile anexei III pct. 1.2 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia străzile și parcurile publice, constituie domeniu public al unității administrativ teritoriale. Recurentele au formulat împotriva acestei decizii contestație în anulare iar, Înalta Curte de Casație și Justiție admițând-o,( prin Decizia nr. 4103/2006), pentru neîndeplinirea procedurii de citare, prin Decizia nr. 607 /2007, aceeași instanță, a admis recursul promovat de Consiliul Local și Municipiul Constanța, a casat sentința civilă nr. 36/ CA/2006 pronunțată de Curte de Apel Constanța și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că pronunța instanță nu s-a preocupat de modalitate de modalitate de intrare a patrimoniului statului a terenului în litigiu în condițiile în art. 6 din Legea nr. 213/1998 și nici de determinarea precisă a suprafeței de teren. Reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 137/ CA din 25 martie 2009, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamantele S.M., S.C. și S.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Constanța Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, Guvernul României, reținând, în esență următoarele: Această hotărâre a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de reclamanți - recurenți în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, așa cum a fost modificată și completată reprezintă un act administrativ individual, deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al Județului Constanța precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Constanța, delimitând astfel domeniul public al unităților administrativ - teritoriale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe. Acest act administrativ individual a fost publicat în M. Of. nr. 645 din 30 august 2002, deci anterior datei de 7 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.

Absența din anexă a datelor privind momentul trecerii terenului în domeniul public nu poate constitui o prezumție a inexistenței destinației terenului de „parc public". Iar această afectațiune de utilitate publică este dovedită de existența Hotărârii de Consiliul Local prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al Orașului. Hotărârea din 23 martie 2000, emisă de Consiliul Local Constanța nu a fost contestată în procedura specială de control prevăzută de Legea nr. 215/2001, reclamanții neprezentând o astfel de dovadă în acest sens. Pe de altă parte reclamanții aveau deschisă calea contenciosului administrativ (acțiune în anularea H.G.) în termenele și condițiile prevăzute de legea specială, dar nu au înțeles să-și valorifice în acest mod drepturile lor, deși au cunoscut și recunoscut că terenul reclamat face parte din domeniul public.

De aceea, (respectând îndrumările instanței de control în ceea ce privește cercetarea aspectele indicate în decizia sa) Instanța a reținut că nu pot fi primite apărările reclamanților potrivit cu care statul nu are în patrimoniul său acest teren și pe cale de consecință H.G. ar fi fost emisă fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998. În ceea ce privește titlul statului asupra terenului, se reține că doctrina a statuat constant că afectarea este unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică. Astfel se consideră că bunurile expres menționate de art. 135 din Constituție reprezintă dependințe ale domeniului public.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 arată că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa ce face parte integrantă din această lege și din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ teritoriale prin modurile dobândite de lege. Mai arată instanța că alin. (4) al art. 3 din aceeași lege precizează că domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute ala pct. III din anexă și din alte bunuri de uz de interes public local, declarate ca atare prin Hotărârea Consiliului Local dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național.

Afectarea de utilitate publică reprezintă un concept generic pentru a definii uzul și interesul public or, în cauză, terenul litigios este un bun care prin natura sa este afectat unui interes public și se cuprinde în domeniul public al unității administrativ teritoriale. Concluzionând, instanța a arătat că actul administrativ contestat corespunde cerințelor legale îh considerarea cărora a fost emis. Astfel, statul a dobândit acest dreptul de proprietate publică asupra acestui bun, prin afectarea la domeniul public prin declarația legii, existând totodată și actul administrativ de declarare a utilității publice (Hotărârea Consiliului Local necontestată) iar utilitatea publică a acestui teren persistă.

Mai mult decât atât, împrejurarea că reclamantele invocă un titlu de proprietate valabil, asupra unei suprafețe de teren de 5.500 mp îi legitimează procesual, prin incidența Legii nr. 10/2001, modificată. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele S.M., S.C. și S.V. În motivarea recursului, reclamantele S.M., S.C. și S.V. au criticat sentința recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Consideră recurentele că în mod eronat instanța de fond a considerat H.G. nr. 904/2002 ca fiind actul normativ valabil de trecere în patrimoniul statului, legal adoptat în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, constată greșit instanța fondului că trecerea în domeniul public este legală întrucât reclamantele nu au contestat Hotărârea Consiliului Local Municipal din 23 martie 2000 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Constanța. Au mai arătat recurentele că prin cumpărarea acestui termen anexa H.G. nr. 904/2002 s-a făcut o nouă expropriere a terenului în litigiu. Inventarul ce privește bunurile ce fac parte din domeniul public al municipiului Constanța nu este opozabil recurentelor, nefiind situația unei simple atestări a unui bun pentru luarea în evidență în cadrul proprietății publice. S-a mai arătat că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În ceea ce privește aprecierile referitoare la judecătorul intern în raport cu prevederile C.E.D.O., se arată că aceste aprecieri nu reprezintă obiectul cereri și limitele rejudecării. Analizând cererea de recurs, prin prima motivelor invocate normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Urmare dispozițiilor deciziei de casare, instanța de fond a analizat modul în care terenul la care se referă excepția de nelegalitate, anexă la H.G. nr. 904/2002, a intrat în patrimoniul statului în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998. În mod corect, s-a reținut că recurenții - reclamanți nu au contestat Hotărârea Consiliului Local Municipal din 23 martie 2000 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Constanța iar la poziția 6 din anexa de la poziția 2 regăsește parcul „poarta 6 sud”.

Cum în speță este vorba de un parc, în mod judicios s-au interpretat dispozițiilor art. 135 din Constituția României - fiind vorba de un bun care prin natura sa este afectat unui interes public și care se cuprinde în domeniul public al unității administrativ teritoriale. În acest sens, de menționat că terenul în litigiu în suprafață de 4,57 ha a fost autentificat printr-o expertiză topo ca spații verzi aflate în intrarea municipiului Constanța - parcuri publice - parc poarta 6 - zona sud Constanța. Interpretarea instanței de fond în sensul cărora înlătură aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - este de asemenea corectă în consens cu practica judiciară unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele reținute, în conformitate cu art. 312 alin .(1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele S.M., S.C. și S.V. împotriva sentinței civile nr. 137/ CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.