ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2982/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 147 din 30 martie 2011 a

Curții de Apel

București, secția a II-a penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.M.I.

împotriva rezoluției din 10 decembrie 2010, dată în dosarul nr. 260/II/2/2010

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Petentul a sesizat

organele de urmărire penală în

legătură

cu faptele săvârșite de judecătoarea J.C., precum

și de grefierele T.F. și D.L., de la Judecătoria

Sectorului

1, care au comis infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 247, art.

249 și art. 289 C. pen., atestând fapte

necorespunzătoare adevărului

în încheierea de ședință din 2 noiembrie 2007.

Instanța a reținut

că o plângere penală cu un conținut identic a

fost înregistrată anterior

de petent la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva

aceluiași magistrat judecător și a acelorași grefiere. Această plângere

inițială, care se referă la

aceleași fapte,

înregistrată sub nr. 369/P/2010 a fost în mod definitiv

soluționată în

sensul neînceperii urmăririi penale, conform prevederilor art. 10 lit. a) C.

proc. pen., prin rezoluția din 11 iunie 2010.

Noua plângere, ce

face obiectul prezentei cauze, a fost

înregistrată

cu nr. 1728/P/2010 la același Parchet și cuprinde în plus

referirea la

prevederile art. 247 și art. 249 C. proc. pen. în ceea ce privește încadrarea

juridică.

Analizând noua plângere a petentului, Parchetul a

făcut aplicarea principiului „non bis in idem" și a invocat jurisprudența

relevantă a CEDO în materie, dispunând prin ordonanța din 22 octombrie 2010

neînceperea urmăririi penale față de persoanele

menționate, precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței

în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu privire

la numiții V.E., P.A. și C.E. referitor la infracțiunile prevăzute de art. 215 C.

pen., art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen.

Această soluție a fost atacată de petent, fără a aduce

nici un fel de argumente ori date suplimentare, fiind respinsă prin rezoluția

din 19 decembrie 2010 semnată de procurorul general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a reținut că

soluție este corectă, nu numai prin prisma

aplicării principiului „non

bis in idem", ci și datorită împrejurării că petentul a făcut o serie de

afirmații neprobate, exprimându-și nemulțumiri cu privire la unele aspecte din

activitatea judecătoriei respective. Aceste chestiuni nu au conotații penale,

astfel încât

soluția de neîncepere a

urmăririi penale este justificată.

În privința pretinsei lipse de abilitare a

Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, de a semna rezoluția, s-a reținut că

și această afirmație a petentului este infirmată prin Nota de serviciu nr. 363

din 7 decembrie 2010, din

care rezultă că pe perioada 8-31 decembrie 2010

inclusiv, pe perioada concediului de odihnă al procurorului general, dreptul de

semnătură a fost delegat în mod legal adjunctului său.

Împotriva

sentinței sus-menționate

a declarat

recurs

petiționarul.

Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței

este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 287

1

alin. (1) C.

proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

și (8) din același cod, judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre

soluțiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).

Conform prevederilor art. 278

1

alin. (10),

astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010,

publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data

de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

este definitivă.

În cauză, hotărârea recurată de petiționar a fost

pronunțată la data de 30 martie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor

hotărâri.

În raport de considerentele expuse, urmează a fi

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul petiționar P.M.I. împotriva sentinței penale nr. 147 din 30 martie

2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2011.