ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 407/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din data de 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.G. împotriva rezoluțiilor nr. 70/P/2011 din 30 mai 2011 și nr. 993/II/2/2011 din 06 iulie 2011, adoptate în dosarul nr. 70/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind pe intimata N.V. Pentru a hotăra astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul B.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei N.V., magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Câmpina, susținând că aceasta în mod abuziv, cu rea-credință și gravă neglijență, a instrumentat dosarul penal nr. 2010/204/2010, în care a avut calitatea de parte vătămată, i-a îngrădit exercitarea drepturilor civile și l-a favorizat pe inculpat, întrucât i-a admis acestuia probele solicitate în afara cadrului procesual.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că în mod corect procurorul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pretins a fi comise de intimată, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către aceasta în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petiționarului, care să se circumscrie laturii obiective a vreuneia din infracțiunile reclamate, că l-ar fi favorizat pe inculpat, din conținutul încheierii de ședință din data de 29 iunie 2010 rezultând că magistratul N.V. nu a admis proba solicitată de inculpat prin apărător, prorogând discutarea acesteia la termenul când cadrul procesual va fi stabilit respectiv la termenul când procedura de citare va fi legal îndeplinită.

Susținerile petiționarului referitoare la neîntocmirea încheierii de ședință din data de 27 iulie 2010 este lipsită de suport probator și în ipoteza în care grefierul nu ar fi întocmit încheierea în termen legal, această situație nu reprezintă o faptă penală ci ar putea fi o abatere disciplinară. În mod justificat s-a reținut că nu sunt elemente sau indicii care să configureze existența unui raport juridic de drept penal ce ar constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a magistratului judecător, actele premergătoare efectuate în cauză nerelevând existența vreunui abuz din partea acestuia în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu consecința vătămării drepturilor și intereselor petiționarului.

Eventuala nemulțumire a petiționarului cu privire la soluția pronunțată în dosarul penal în care a avut calitatea de parte vătămată se poate valorifica doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, simplele afirmații ale petiționarului nefiind suficiente pentru antrenarea răspunderii penale a magistratului. Curtea a mai constatat că argumentele prezentate de procuror în adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimată sunt pertinente, fiind expuse logic și susținute de copiile xerox ale încheierilor întocmite în dosarul penal la care a făcut referire petiționarul, așa încât susținerea acestuia că rezoluțiile sunt lapidare este lipsită de temei.

Referitor la solicitarea petiționarului de a se extinde cercetările penale față de intimată și pentru alte fapte penale pretins a fi comise de aceasta, Curtea a constatat că o atare cerere excede prezentului cadru procesual, instanța fiind investită numai cu verificarea rezoluțiilor criticate de petiționar, legiuitorul neprevăzând posibilitatea formulării unei noi plângeri în fața instanței, pentru care nu s-au efectuat acte de cercetare penală de către organele de urmărire penală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 1 alin. (8) este definitivă. Cazurile în care persoana interesată poate declara recurs împotriva unei hotărâri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 385 1 alin. (1) C. proc. pen. Coroborând cele două texte de lege menționate anterior se observă că hotărârile prin care se soluționează plângerile formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac. Sentința Curții de Apel Ploiești este definitivă, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată nicio cale de atac împotriva ei.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr. 209 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie 2012.