ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 575/2012

HOTĂRÂRE
07.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 575/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe

Prin

sentința nr. 4675 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta S.C. „F.C.S.” S.R.L., în contradictoriu cu

pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care s-a

solicitat anularea deciziei nr. 5116/22 martie 2010 și a procesului-verbal de

constatare nr. 2160 din 05 februarie 2010, privind proiectul „Retehnologizare

și modernizare fabrica de preparate din carne din București" - C

11218184200013/27 iunie 2005.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut următoarele:

Între pârâtă, în calitate de Autoritate

Contractantă, și reclamantă, în calitate de Beneficiar, la data de 27 iunie

2005 s-a încheiat contractul nr. C1.1218184200013, având ca obiect acordarea

ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 10.273.864.618 RON pentru

realizarea proiectului intitulat „Retehnologizarea și modernizare fabrică nouă

de preparate din carne, București".

Prin procesul-verbal nr. 2160/05 februarie

2010 s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din contractul de

finanțare, art. 1 alin. (1) și alin. (2), art. 4, art. 13 alin. (1) din Anexa I

- Prevederi Generale la Contractul de finanțare, precum și a prevederilor din

Anexa IV - Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați la

contractul-cadru.

În fapt s-a reținut că la selecția de oferte

organizată de reclamantă în vederea achiziționării stației de pre-epurare ape

uzate au participat trei firme, respectiv S.C. G.K.M.G. S.R.L., Ilfov, S.C.

R.K.G.W., Germania și S.I.S., Rimini, Italia, câștigătoare fiind desemnată

firma germană, care este acționar al uneia din celelalte două participante,

respectiv S.C. G.K.M.G. S.R.L. Ilfov, existând un conflict de interese între

cei doi participanți.

S-a mai reținut în actul de control că nici

firma declarată câștigătoare și nici S.I.S. nu comercializează echipamentele

solicitate prin selecția de oferte.

În baza constatărilor făcute, reclamanta a

fost obligată la restituirea fondurilor de care a beneficiat.

Contestația formulată de reclamantă împotriva

procesului-verbal de constatare a fost respinsă prin decizia nr. 5116/22 martie

2010, în motivarea căreia s-a reținut, în esență, că reclamanta nu a adus

niciun argument împotriva constatărilor echipei de control.

Reclamanta a contestat concluziile pârâtei,

invocând lipsa oricărei culpe, întrucât participanții la selecția de oferte au

depus documentele pe propria răspundere, precum și eroarea de fapt în care s-a

aflat, deoarece nu putea cenzura actele false depuse de participanți; arată

totodată că motivul invocat de pârâtă nu este consacrat de legislația română.

Prima instanță a reținut că aceste susțineri

nu pot fi reținute.

Potrivit art. 4 din anexa I la

contractul-cadru încheiat de părți, „beneficiarul va adopta o asemenea conduită

care va evita conflictul de interese și va informa imediat Autoritatea

Contractantă despre orice situație care dă naștere sau este posibil să dea

naștere unui astfel de conflict". Această clauză obligă reclamanta, în

calitate de beneficiar, să depună toate diligențele pentru a evita orice

conflict de interese în derularea contractului. În aceste condiții, se

apreciază că verificarea structurii acționariatului și a oricărui tip de

legături dintre participanții la procedura de achiziție constituia un demers

minim pe care reclamanta trebuia să-l parcurgă pentru respectarea obligației

menționate mai sus.

Mai mult, a fost apreciată ca nefondată

susținerea în sensul că reclamanta nu putea aprecia asupra caracterului fals al

documentelor depuse de ofertanți, întrucât nicio clauză contractuală nu-i

pretinde un asemenea demers. Reclamanta nu este chemată să se pronunțe în

calitate de organ judiciar asupra validității documentelor prezentate de

ofertanți, însă este obligată să depună toate diligențele pentru a se asigura

că ofertele sunt reale și concordante cu propriile cerințe.

În ceea ce privește pretinsa lipsă de temei

legal, s-a observat că însuși contractul semnat de reclamantă constituie

suficient temei legal pentru restituirea sumelor, în virtutea principiului

pacta sunt servanda, consacrat de art. 969 C. civ.

recurenta-reclamantă

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

Prin motivele de recurs dezvoltate

recurenta-reclamantă a înfățișat critici față de soluția primei instanțe,

solicitând în principal casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare, sau după

caz, modificarea în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum

a fost formulată, după cum urmează:

- în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se

impune casarea hotărârii întrucât instanța de fond a încălcat prevederile art. 134

și 132 C. proc. civ., vătămarea produsă prin respingerea cererii de întregire a

acțiunii, depusă în termen legal la 16 noiembrie 2010, prin care au fost

invocate apărări suplimentare precum și eroarea de fapt cauză exoneratoare de

răspundere, neputând fi reparată decât prin casarea cu trimitere a cauzei;

- potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

urmează a se constata că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

nemotivarea totală a deciziei făcând imposibil controlul judiciar și echivalând

cu lipsa unei judecăți a fondului, de asemenea de natură a antrena rejudecarea

cauzei;

- hotărârea primei instanțe a fost dată cu

greșita aplicare a legii, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

nu a fost încălcată nicio normă incidentă în materie;

- în actul de control nu se menționează

expres dacă este vorba despre o neregularitate rezultată din abateri de la

legalitate, conformitate ori nerespectarea contractului;

- în lipsa oricărui prejudiciu, nu există

neregularitate, astfel că se impune anularea procesului verbal și a deciziei

atacate;

- faptele reținute de Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit nu au nicio legătură cu activitatea de

comercializare a echipamentelor solicitate prin selecția de oferte, acest fapt

fiind contrazis de chiar perfectarea contractului cu această societate, operând

în cauză eroarea de fapt.

control judiciar

Recursul este fondat și urmează a fi admis,

cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre competentă

soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal,

în considerarea celor în continuare arătate.

Examinând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte, potrivit art. 304

1

și a art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. constată că este incident în cauză, în raport și de data formulării

acțiunii (13 aprilie 2010) motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea

competenței de ordine publică, respectiv încălcarea competenței materiale când

procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Acest motiv de nelegalitate a fost invocat

din oficiu de către instanța de recurs, la termenul de astăzi, pe temeiul legal

arătat (art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ) și a fost pus în dezbaterea

părților.

Înalta Curte constată că la data de 13

aprilie 2010, recurenta a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal cu cererea de anulare a Deciziei nr. 5116/22

martie 2010 emisă de autoritatea intimată APDRP, cu consecința admiterii

contestației la procesul-verbal de constatare nr. 2160 din 5 februarie 2010 și

exonerarea de la plata debitului reținut în sarcina sa.

Prin Decizia nr. 5116/22 martie 2010, emisă

de intimata APDRP, în temeiul O.U.G. nr. 13/2006, a Legii nr. 316/2001, a

O.U.G. nr. 63/1999 ca și a O.U.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările

ulterioare, a fost respinsă contestația recurentei-reclamante, cu consecința

reținerii în sarcina acesteia a unui debit de 254.908,80 RON, cu dobânzi și

penalități aferente stabilit prin procesul-verbal de constatare nr. 2160/5

februarie 2010.

În acord cu cele deja statuate în

jurisprudența sa în această materie, Înalta Curte reamintește că potrivit art.

10 din Legea nr. 554/2004, republicată, litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ fiscale, în vreme ce actele emise sau încheiate de

autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe, impozite,

contribuții, etc. mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legi

speciale nu se prevede altfel.

Rezultă din cuprinsul normei enunțate că două

criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea competenței

materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric

și cel al poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Potrivit art. 3 alin. (2) și art. 10 alin.

(1) din O.G. nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare, precum și a

fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare,

procesul-verbal de control și constatare nr. 2160/5 februarie 2010 constituie

titlu de creanță și titlu executoriu împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin.

(5) și (6) din același act normativ se poate formula contestație la organul

emitent, în condițiile O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.

Cum prevederile C. proc. fisc., republicat cu

modificări (art. 218 alin. (2)) prevăd expressis verbis competența instanțelor

de contencios administrativ, în condițiile legii, în cazul soluționării

deciziilor emise în rezolvarea contestațiilor, rezultă, din coroborarea

textelor arătate și raportat la natura actului contestat că, instanța

competentă a soluționa inclusiv o cerere de anulare a deciziei de soluționare a

contestației împotriva procesului-verbal de control, se va determina în raport

de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus-indicate.

Din această perspectivă, așadar, raportat la

criteriile instituite, în cauză prezintă relevanță valoarea stabilită în

cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu emis în

temeiul O.G. nr. 79/2003, nu și poziționarea organului emitent sau natura

sumelor pentru care s-a emis titlul executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind mai curând exemplificativă

decât limitativă.

Determinarea instanței competente din punct

de vedere teritorial s-a realizat în raport de prevederile art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, republicată, ce cuprinde o normă de protecție edictată

în favoarea reclamantului, în sensul că acesta se poate adresa și instanței de

la domiciliul său.

Reținând că suma înscrisă în titlul a cărui

anulare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, Înalta

Curte urmează, așadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze hotărârea

primei instanțe și să trimită cauza spre rejudecare la instanța competentă

material și teritorial, respectiv la Tribunalul București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În raport de motivul de casare analizat,

Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de

nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, ce urmează însă a fi avute în

vedere cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța competentă.

Admite recursul declarat de reclamanta S.C.

F.C.S. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4675 din 23 noiembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

februarie 2012.

Procesat

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4499/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R.T. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pentru ca prin hotărâr
ÎCCJ 2012-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1136/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C. SRL a solicit
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2278/2015
Decizia nr. 2278/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2013-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și f
ÎCCJ 2013-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7476/2013
a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 165 din 7 mai 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 1386 din 27 ianuarie 2012 emisă de pârâta A.P.D.R.P. București prin care i s-a respins rec
Sursă