ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2623/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 252 din 21 mai 2010, Tribunalul Prahova, investit prin declinare prin sentința nr. 692 din 26 mai 2008 a Judecătoriei Sinaia a admis acțiunea promovată de reclamanta SC B.M. SRL în contra pârâților M.C. și M.A.D., pe care, în consecință, i-a obligat să permită reclamantei folosința spațiului obiect al contractului de comodat, respingând cererea reconvențională promovată de pârâți ca neîntemeiată. Judecătorul fondului a reținut încheierea de către părți a contractului de comodat având ca obiect imobilul situat în Sinaia jud. Prahova, societatea reclamantă în calitate de comodatar, spațiu pe care această societate a fost înmatriculată.

S-a reținut că la momentul încheierii contractului societatea dobândise capacitate de exercițiu restrânsă în condițiile art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 iar spațiul ce a format obiectul contractului este fosta sală de cinema „Perla” din Sinaia, situată acum la adresa indicată în contractul de comodat. Nefiind dovedită existența niciunuia dintre motivele de nulitate invocate de pârâți, cererea reconvențională formulată de aceștia a fost respinsă ca neîntemeiată. Reținând că părțile au încheiat contractul de comodat pe o perioadă de doi ani : 22 octombrie 2008 – 21 octombrie 2010 și că, contrar art. 1572 C. civ., pârâții au preluat imobilul înainte de termen, acțiunea reclamanților a fost admisă și în temeiul art. 1572 C. civ.

pârâții au fost obligați să permită reclamantei folosința imobilului obiect al contractului. Apelul declarat de pârâți, împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială prin decizia nr. 8 din 28 ianuarie 2011. Excepția lipsei de interes a acțiunii invocată de apelanți prin apel, motivată pe încetarea contractului de comodat prin ajungerea la termen a fost înlăturată de instanța de apel cu motivarea că la data introducerii acțiunii: 30 aprilie 2009 contractul de comodat era încă în ființă iar reclamanta avea interesul de a redobândi folosința imobilului ce făcea obiectul acestuia. Cel de al doilea motiv de apel cu privire la spațiul care a făcut obiectul contractului de comodat a fost de asemenea respins, pe considerentul că prin probele administrate s-a dovedit că obiectul contractului de comodat îl constituie fosta sală de cinema „Perla” din Sinaia.

S-a apreciat ca nefondat și motivul de apel privind greșita respingere a cererii reconvenționale, în cauză nefiind dovedite motivele de nulitate ale acestui contract. Mai reține instanța de apel că în prezent contractul a încetat prin expirarea perioadei de doi ani prevăzută de art. 4: 22 octombrie 2008 – 21 octombrie 2010, acesta nemaifiind prelungit prin act adițional. În contra acestei decizii au declarat recurs pârâții M.C. și M.A.D. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că: - în mod greșit decizia atacată a reținut că obiectul contractului l-a format sala de cinema Perla, întrucât pentru acest spațiu recurenții nu dețin niciun titlu de proprietate; - decizia reține motive străine de natura pricinii deoarece societatea care le aparține: SC M.D.P.

SRL deținea un contract de închiriere pentru spațiul fostei săli de cinema Perla, contractul de comodat fiind încheiat cu recurenții, persoane fizice, nu cu societatea comercială; - tot pentru situația mai sus invocată, clauzele contractului au fost greșit interpretate în raport de art. 977 C. civ.; - greșit s-au reținut și susținerile în cererea ce privește cererea reconvențională față de faptul că obiectul contractului nu l-a format sala de cinema Perla; - instanța de apel a dat o greșită rezolvare motivului de apel constituit de excepția lipsei de interes a acțiunii, invocând greșit că acțiunea a fost introdusă înainte de împlinirea termenului, interesul trebuind să fie prezent pe tot parcursul procesului.

Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, admiterea excepției lipsei de interes și în consecință respingerea acțiunii ca lipsită de interes. Pe fond, solicită schimbarea sentinței, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiune în executarea contractului de comodat pe care pârâtele l-au încheiat în data de 22 octombrie 2008 pe o perioadă de doi ani la expirarea căreia conform art. 4 din contract acesta putea fi prelungit numai prin acordul părților concretizat într-un act adițional. La acțiunea astfel formulată pârâții au formulat cerere reconvențională prin care cu cerut să se constate nulitatea contractului de comodat invocând lipsa capacității de folosință a reclamantei și lipsa de obiect al contractului.

Față de soluția pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii cererii principale și obligării pârâților să permită reclamantei folosința spațiului contractat și respingerii cererii reconvenționale ca neîntemeiată, pârâții au declarat apel invocând pe această cale excepția lipsei de interes a reclamantei în acțiunea promovată motivat de faptul încetării contractului de comodat prin ajungerea la termen. Analizând această excepție instanța de apel a respins-o cu motivarea că la data promovării acțiunii: 30 aprilie 2009, contractul de comodat era în ființă. Soluția instanței de apel asupra acestei excepții constituită în motiv de apel este greșită iar critica recurenților cu acest obiect, care se încadrează în motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., este întemeiată. Interesul este o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție iar cerințele pe care el trebuie să le îndeplinească sunt: să fie născut, actual, determinat și legitim. Interesul reprezintă și prefigurează scopul și „profitul” demersului procesual, finalitatea acestuia care, dacă nu se identifică din punct de vedere juridic acțiunea se consideră că nu există. Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului iar nu numai la momentul introducerii acțiunii cum greșit a considerat instanța de apel, în final, prin hotărârea sa instanța de judecată fiind chemată să se pronunțe în concret cu privire la valorificarea unui drept iar nu pe aspecte teoretice și academice.

Cum pe parcursul procesului acțiunea promovată de reclamant a rămas fără interes demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția consacrată de altfel jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii acțiunii ca rămasă fără interes. În situația de față, de exemplu, dacă s-ar menține hotărârea instanței de fond cu ignorarea faptului că acțiunea a rămas fără interes, hotărârea prin care pârâții au fost obligați să permită reclamantei folosirea spațiului obiect al contractului, ar rămâne fără niciun efect juridic sub aspectul vocației de a fi pusă în executare, contractul părților nemaifiind în ființă prin ajungerea la termen.

Excepția lipsei de interes fiind o excepție de fond peremtorie, dirimantă și absolută, consecința admiterii ei este, prin urmare, aceea a respingerii acțiunii. În cazul de față și cererea reconvențională care a fost promovată în scopul paralizării acțiunii principale, generată fiind de aceleași raporturi juridice dintre părți, urmează a fi și ea respinsă tot ca rămasă fără interes, recurenților nefiindu-le creată astfel o situație mai grea în propria cale de atac în condițiile în care cererea le-a fost respinsă pe fond, ca neîntemeiată.

Cu privire la celelalte critici ale recurenților care vizează obiectul contractului, pe de o parte, acestea nu se constituie în motive de nelegalitate neîncadrându-se în prevederile art. 304 pct. 7 și 8 întrucât antamează situația de fapt și aprecierea probelor, iar, pe de altă parte, chiar dacă ar fi întrunit condiția legalității față de soluționarea litigiului pe o excepție absolută, ele nu mai puteau fi examinate în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ. Prin urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței atacate și respingerii acțiunii și cererii reconvenționale ca rămase fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții-pârâți M.C. și M.A.D. împotriva deciziei nr. 8 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de apelanții-pârâți împotriva sentinței nr. 252 din 21 mai 2010 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o schimbă în tot și în consecință, respinge acțiunea și cererea reconvențională ca rămase fără interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.