ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 64/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți reclamantul B.G. a chemat în judecată pârâții C.R.D., S.C.M. și SC T.S. SRL solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro. In motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâții, printr-un articol publicat în ziarul local, i-au adus grave prejudicii de imagine prin folosirea, în repetate rânduri, a expresiilor jalnicul B.G., magnatul presei agramate, moderator prost îmbrăcat, mostră de incultură, expresii care i-au afectat onoarea și reputația. In drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2 și art. 3 din C.E.D.O. Prin sentința civilă nr. 287 din 13 octombrie 2009 Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea reținând că potrivit dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O.

tratamentul degradant este acela care umilește individul în fața lui însuși sau a altor persoane, ori care îl determină să acționeze contrar conștiinței sale, care provoacă cu intenție suferințe fizice sau mentale de mare intensitate. In speță, prin articolul publicat, reclamantul nu a fost supus unui tratament degradant sau inuman, astfel încât să fie incidente prevederile art. 3. Impotriva sentinței a declarat apel reclamantul arătând că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. In dezvoltarea motivelor de apel reclamantul a precizat că în urma publicării articolului incriminat a fost supus unui tratament degradant. A mai susținut că dreptul garantat de art. 3 este garantat tuturor indivizilor, iar pârâții, în calitate de ziariști, chiar dacă se bucură de libertatea de exprimare, trebuiau să acționeze cu bună credință și să ofere informații exacte și demne de crezare.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 70 din 9 martie 2010 a respins apelul reținând că pentru a califica un tratament drept degradant se impune a se analiza dacă scopul acestuia este umilirea sau înjosirea victimei și dacă prin efectele produse a fost sau nu atinsă personalitatea acesteia. Jurnaliștii se bucură de libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenție cu condiția să fie de bună credință, adică să ofere informații exacte și demne de crezare, putând formula și judecăți critice cu condiția de a le dovedi veridicitatea. In speță, afirmațiile pârâților au plecat de la constatări veridice având o bază factuală, iar împrejurarea că limbajul folosit este unul critic, nu se poate aprecia ca fiind degradant, scopul lui constând în atenționarea asupra greșelilor gramaticale, de tehnoredactare etc. Impotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., învederând că scopul pârâților nu a fost acela de a relata fapte reale, ci de a-l umili și a-i cauza un prejudiciu moral grav. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed. Este de observat că temeiul juridic menționat de reclamant în acțiunea introductivă nu răspunde cerințelor impuse de art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. referitoare la obligația indicării motivelor de drept pe care se întemeiază cererea. Astfel, art. 2 din C.E.D.O. consacră dreptul la viață al persoanei, iar art. 3 reglementează interzicerea torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante, însă contextul în care au loc majoritatea încălcărilor art. 3 este cel al tratamentului deținuților. Trebuie amintit că potrivit art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ. instanțele erau datoare de a identifica deficiența de motivare în drept a acțiunii și de a o pune în discuția părților, pentru ca soluționarea cauzei să se desfășoare într-un cadru procesual corect stabilit. Examinarea cererii de chemare în judecată evidențiază că, în speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri civile întrucât prin articolul publicat de pârâți în numărul cotidianului I.S. din 18 septembrie 2008 i-au fost aduse grave prejudicii de imagine, i-au fost afectate onoarea și reputația și a fost supus disprețului public. Spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii. Reținând, deci, că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și că în acest mod s-a restrâns considerabil dreptul părților de a-și asigura o apărare eficientă, decizia atacată intră sub incidența art. 304 pct. 9 din același cod. Așa fiind, recursul se va admite, iar ambele hotărâri pronunțate se vor casa cu consecința trimiterii la prima instanță pentru rejudecare. Instanța de trimitere va pune cu prioritate în discuție necesitatea precizării temeiului juridic al acțiunii.

In situația în care reclamantul nu se va conforma cerințelor art. 112 C. proc. civ. și dispozițiilor din prezenta decizie, instanța va face aplicarea art. 84 și art. 129 C. proc. civ., punând acest aspect în discuție și dând acțiunii calificarea juridică conformă prevederilor legale aplicabile. Instanța de trimitere va analiza și celelalte aspecte invocate în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 70 din 9 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată. Admite apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinței nr. 287 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă, pe care o desființează și trimite cauza acestei instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.