ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 64/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 64/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți
reclamantul B.G. a chemat în judecată pârâții C.R.D., S.C.M. și SC T.S. SRL
solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro.
In motivarea cererii reclamantul a
arătat că pârâții, printr-un articol publicat în ziarul local, i-au adus grave
prejudicii de imagine prin folosirea, în repetate rânduri, a expresiilor
jalnicul B.G., magnatul presei agramate, moderator prost îmbrăcat, mostră de
incultură, expresii care i-au afectat onoarea și reputația.
In drept, recurentul și-a întemeiat
cererea pe dispozițiile art. 2 și art. 3 din C.E.D.O.
Prin sentința civilă nr. 287 din 13
octombrie 2009 Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea reținând că potrivit
dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. tratamentul degradant este acela care umilește
individul în fața lui însuși sau a altor persoane, ori care îl determină să
acționeze contrar conștiinței sale, care provoacă cu intenție suferințe fizice
sau mentale de mare intensitate.
In speță, prin articolul publicat,
reclamantul nu a fost supus unui tratament degradant sau inuman, astfel încât
să fie incidente prevederile art. 3.
Impotriva sentinței a declarat apel
reclamantul arătând că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a
dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. In dezvoltarea motivelor de apel reclamantul
a precizat că în urma publicării articolului incriminat a fost supus unui
tratament degradant. A mai susținut că dreptul garantat de art. 3 este garantat
tuturor indivizilor, iar pârâții, în calitate de ziariști, chiar dacă se bucură
de libertatea de exprimare, trebuiau să acționeze cu bună credință și să ofere
informații exacte și demne de crezare.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia
civilă nr. 70 din 9 martie 2010 a respins apelul reținând că pentru a califica
un tratament drept degradant se impune a se analiza dacă scopul acestuia este
umilirea sau înjosirea victimei și dacă prin efectele produse a fost sau nu
atinsă personalitatea acesteia.
Jurnaliștii se bucură de libertatea
de exprimare garantată de art. 10 din Convenție cu condiția să fie de bună
credință, adică să ofere informații exacte și demne de crezare, putând formula
și judecăți critice cu condiția de a le dovedi veridicitatea.
In speță, afirmațiile pârâților au
plecat de la constatări veridice având o bază factuală, iar împrejurarea că
limbajul folosit este unul critic, nu se poate aprecia ca fiind degradant,
scopul lui constând în atenționarea asupra greșelilor gramaticale, de
tehnoredactare etc.
Impotriva deciziei instanței de apel
a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., învederând că scopul pârâților nu a fost acela de a relata fapte
reale, ci de a-l umili și a-i cauza un prejudiciu moral grav.
Recursul este fondat pentru
considerentele ce succed.
Este de observat că temeiul juridic
menționat de reclamant în acțiunea introductivă nu răspunde cerințelor impuse
de art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. referitoare la obligația indicării
motivelor de drept pe care se întemeiază cererea. Astfel, art. 2 din C.E.D.O. consacră
dreptul la viață al persoanei, iar art. 3 reglementează interzicerea torturii
sau a tratamentelor inumane ori degradante, însă contextul în care au loc
majoritatea încălcărilor art. 3 este cel al tratamentului deținuților.
Trebuie amintit că potrivit art. 129
alin. (4) și (5) C. proc. civ. instanțele erau datoare de a identifica deficiența
de motivare în drept a acțiunii și de a o pune în discuția părților, pentru ca
soluționarea cauzei să se desfășoare într-un cadru procesual corect stabilit.
Examinarea cererii de chemare în
judecată evidențiază că, în speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâților
la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri civile întrucât prin
articolul publicat de pârâți în numărul cotidianului I.S. din 18 septembrie 2008
i-au fost aduse grave prejudicii de imagine, i-au fost afectate onoarea și
reputația și a fost supus disprețului public.
Spre deosebire de obiectul acțiunii
care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța care este
îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta
efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea
juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în
judecată. Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de
reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin
promovarea acțiunii.
Reținând, deci, că soluționarea
cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc.
civ. și că în acest mod s-a restrâns considerabil dreptul părților de a-și
asigura o apărare eficientă, decizia atacată intră sub incidența art. 304 pct. 9
din același cod.
Așa fiind, recursul se va admite,
iar ambele hotărâri pronunțate se vor casa cu consecința trimiterii la prima
instanță pentru rejudecare.
Instanța de trimitere va pune cu
prioritate în discuție necesitatea precizării temeiului juridic al acțiunii. In
situația în care reclamantul nu se va conforma cerințelor art. 112 C. proc.
civ. și dispozițiilor din prezenta decizie, instanța va face aplicarea art. 84
și art. 129 C. proc. civ., punând acest aspect în discuție și dând acțiunii
calificarea juridică conformă prevederilor legale aplicabile. Instanța de
trimitere va analiza și celelalte aspecte invocate în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 70 din 9 martie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Casează decizia atacată.
Admite apelul declarat de
reclamantul B.G. împotriva sentinței nr. 287 din 13 octombrie 2009 a
Tribunalului Mehedinți, secția civilă, pe care o desființează și trimite cauza
acestei instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 12 ianuarie 2011.