ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul

Tribunalului București, secția a V-a civilă

,

la data de 04

septembrie 2012, întemeiată pe dispozițiile art. 58, 72, 73, 74 și 1349 din

noul C. civ. și art. 28, 30, 31 alin. (4) și (5)

7

din Constituția

României, reclamanții G.L.N. și M.L., cu domiciliul ales în vederea comunicării

actelor de procedură în Pipera, județ Ilfov, au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții N.R., B.C. și SC R.R. SRL - București, obligarea acestora la plata de

daune morale în cuantumul reprezentat de echivalentul în lei al sumei de

500.000 euro, publicarea hotărârii într-un ziar de larga circulație, sub

sancțiunea de amenzi civile de 10.000 de lei pe fiecare zi de întârziere și

plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 954 din 14 mai 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut ca, în ediția de luni, 27

august 2012, a Ziarului „L.", pe prima pagină a ziarului, sub titlul: „B.

socru, P. naș", însoțit de fotografiile celor doi oameni de stat, s-a

publicat știrea potrivit căreia, „La sfârșitul săptămânii, cei doi politicieni

sunt în chefuri!"

În continuarea

articolului, sub același titlu însoțit de fotografiile Președintelui și ale

Premierului, s-a publicat știrea: „Potriveală la petreceri: sâmbătă au nuntă și

președintele și premierul".

S-a mai

menționat că „Premierul o cunună pe fiica deputatului P.S.D. de Caraș-Severin,

I.M.", fiind atașată fotografia deputatului.

De

asemenea, sub știrea: „Finul premierului, fiul unui lider interlop din Vâlcea",

s-a detaliat că: „L.G., viitorul soț al L.M. și desigur, finul soților P., este

un avocat celebru din București, dar nu numai. El e fiul vitreg al liderului

interlop vâlcean V.G. zis „V.", care a

fost

reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură

privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată electronice".

Referitor la

dreptul la replică solicitat de către reclamantul G.L.N., tribunalul a reținut

că, prin reprezentanții săi, pârâta SC R.R. SRL i-a solicitat reclamantului

unele explicații legate de articolele de presă anterioare, în care s-au

publicat știri similare, explicații pe care, reclamantul nu a fost dispus ca să

le dea, astfel că nu se poate reține culpa pârâților.

Analizând

articolul de presă menționat mai sus și având în vedere concluziile trase în

mod concret din probele administrate în cauză, astfel cum aii fost redate mai

sus, tribunalul a constatat că știrile furnizate de către pârâți, cuprind; o

mențiune care nu a fost verificată de către pârâți și care nu corespunde

realității, respectiv, faptul că tatăl reclamantului G.L.N., „V.G. zis V., a

fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, flirt calificat, fals sub

semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată

electronice"; o mențiune care ar putea constitui o ingerință nejustiftcată

în viața privată a reclamantului G.L.N., respectiv, mențiunea că „El e fiul

vitreg al liderului interlop vâlcean V.G. zis V."

Astfel,

tribunalul a constatat că fapta prejudiciabilă pretinsă de către reclamanți -

condiție a răspunderii civile delictuale - există, tribunalul verificând și

îndeplinirea celorlalte condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile

delictuale.

Mențiunea că

tatăl reclamantului G.L.N., „V.G. zis V., a fost reținut în 2007, pentru

spălare de bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni

informatice și cu mijloace de plată electronice" nu corespunde adevărului.

însă are la bază o anumită realitate faptică infracțională anterioară în care a

fost antrenat tatăl reclamantului, care nu a fost atent verificată de către

pârâți (jurnaliști și editor) și care, în condițiile în care nu corespunde

realității prezente, ar putea sta la baza antrenării răspunderii civile

delictuale.

Mențiunea că

„V.G. zis V., a fost reținut în 2007, pentru spălare de bani, furt calificat,

fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată

electronice" nu corespunde adevărului, întrucât, din adresa din 17

ianuarie 2013 înaintată de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală (fila nr. 128 din

dosar), rezultă că pe rolul acestei instituții nu există în prezent dosare

penale privindu-l pe numitul G.V.

Nu s-a dovedit

însă, dacă la nivelul anului 2007, au existat sau nu anumite măsuri de reținere

luate de această instituție împotriva sus-numitului.

Din

hotărârile judecătorești care au fost depuse în copie la dosar rezultă

condamnarea inculpatului G.V. pentru infracțiunile de: asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni, șantaj, vătămare corporală și lipsire de libertate,

pentru fapte deosebit de violente săvârșite împreună cu apropiați din familia

sa, ori cu angajați ai firmei sale SC M.A. SRL Rm. Vâlcea.

Tribunalul

a constatat că astfel de condamnări, au fost pronunțate de către instanțele

respective, anterior anului 2007, iar în acel an, din probele

administrate

în cauză, nu rezultă că numitul G.V. ar fi fost „reținut pentru spălare de

bani, furt calificat, fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu

mijloace de piață electronice", cum s-a menționat în articolul publicat în

Cotidianul L. din 27 august 2012.

Din

dispozitivul sentinței penale nr. 671 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de

Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. 10130/288/2011, s-a reținut însă, că prin

această hotărâre, s-a pronunțat reabilitarea numitului G.V. privind pedepsele

aplicate.

Legat de același aspect, la dosar a

fost depus și Certificatul de cazier judiciar din 3 octorabrie 2012 din care

s-a reținut că numitul G.V., nu este înscris în cazierul judiciar.

Rezultă

astfel, că tatălui reclamantului, numitul G.V., nu-i mai pot fi imputate

oficial condamnările anterioare, pentru care a intervenit reabilitarea j

udecătoreasca.

Tribunalul a cercetat dacă pârâții

jurnaliști N.R. și B.C., respectiv, pârâta-editor SC R.R. SRL - București, aveau

vreo justificare legitimă să-i impute aceste fapte prin articolul publicat în

Cotidianul L. din 27 august 2012, dacă știrea respectivă a reprezentat un

element de noutate, care au fost consecințele prejudici abile pentru reclamanți

și dacă poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală împotriva

jurnaliștilor care au publicat o știre insuficient verificată.

Tribunalul a

reținut că există publicații anterioare publicării articolului din 27 august

2012 din Ziarul L., în care au fost relatate aspecte despre gruparea infracțională

condusă de I.G., „nepotul lui V.G., zis V., lider al lumii interlope

vâlcene", făcându-se constant aceeași mențiune că, „G.V. a fost condamnat

în primăvara anului 2000, la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru ultragierea

unor polițiști din Râmnicu Vâlcea veniți să-i percheziționeze locuința.

În aceleași

publicații, în mod constant, s-a menționat că „în iulie 2007, V.G. a fost

reținut alături de alte șase persoane, de procurorii D.I.I.C.O.T., în urma unei

ample acțiuni și a unei monitorizări care a durat mai multe luni, fiind acuzat

de constituirea unui grup criminal organizat, spălare de bani, furt calificat,

fals sub semnătură privată, infracțiuni informatice și cu mijloace de plată

electronice".

Toate aceste

publicații anterioare datei de 27 august 2012 nu au fost combătute sau

infirmate în vreun alt mod, nici de către reclamantul G.L.N., atunci când i

s-au cerut anumite explicații, pentru acordarea dreptului la replică și nici de

către numitul G.V., făcând astfel credibile informațiile de presă, atât pentru

alți jurnaliști care ar fi dorit să abordeze aceeași problematică, cât și

pentru opinia publică.

Totodată,

tribunalul a constatat că, legat de reclamanți ori de familiile acestora, de

statutul legal al reclamantului G.L.N., de nunta acestora și de faptul că nașii

de cununie au fost V.P. (prim ministru al României) și D.S. (europarlamentar),

au apărut mai multe articole de presă ulterioare evenimentului de la 1

septembrie 2012, prin care erau scoase în evidență legăturile oarecum

nepotrivite, care s-au legat între cei doi oameni de stat, care exercită

funcții de demnitate publică la cel mai înalt nivel privind puterea politică și

executivă și persoana numitului V.G., catalogat ca făcând parte din „lumea

interlopă".

Prin

publicarea articolului în speță, tribunalul nu a reținut alt scop,

prejudicîabil pentru reclamanți, decât acela al informării opiniei publice

despre relațiile și conduita celor doi oameni politici, V.P. (prim ministru al

României) și D.S. (europarlamentar).

În același

context, s-a făcut și mențiunea că reclamantul G.L.N. este „fiul vitreg al

liderului interlop vâlcean V.G. zis V.", mențiune care, așa cum s-a

reținut mai sus, ar putea constitui o ingerință nejustificată în viața privată

a reclamantului.

Tribunalul a

constatat însă, că și această știre a apărut, atât în publicații anterioare

datei de 27 august 2012, cât și în publicațiile ulterioare, iar sursa informațiilor

nu a fost Ziarul L.

Afirmația

nu a fost făcută însă, într-un scop defăimător, ci, pur și simplu, pentru

informare, unele publicații încercând chiar să explice faptul meritoriu,

pozitiv, că fiul adoptiv și~a urmat cursul său în viață și a stat departe, atât

de anturajul personal, cât și de „zona infracțională" în care s-a aflat

tatăl său adoptiv într-un trecut nu prea îndepărtat.

În raport de

starea de fapt reținută mai sus și de dispozițiile legale aplicabile în

materie, tribunalul a reținut, în ceea ce privește antrenarea răspunderii

civile delictuale, potrivit art. 1349 alin. (1) C. civ., că fapta pârâților de

publicare a articolului prin care s-au adus Sa cunoștința publicului interesat

aspecte privind activitatea infracțională anterioară a tatălui reclamantului

G.L.N., condamnările suferite, în condițiile în care acesta a beneficiat de

reabilitarea judecătorească, legăturile de rudenie dintre fiul reclamant și

tatăl său, precum și legăturile statornicite între familia reclamanților și

nașii acestora V.P. și D.S., respectiv, asocierea dintre politicieni și lumea

interlopă reprezentată prin tatăl reclamantului, există, dar nu se poate reține

caracterul ilicit al acestei fapte.

Tribunalul a

apreciat că nu li se poate cere jurnaliștilor pârâți în cazul dat, ca

prezentarea informațiilor din articolul de presă incriminat, să aibă rigoarea

și precizia actelor și faptelor prezentate într-o hotărâre judecătorească.

Hotărârea

judecătorească de reabilitare din anul 2011 nu a fost adusă la cunoștința

jurnaliștilor sau a agențiilor de presă scrisă sau audiovizuală care propagau

această știre, făcând astfel credibile știrile publicate.

Tribunalul a

constatat că articolul pretins defăimător, nu-i vizează în mod special pe soții

reclamanți sau pe reclamantul G.L.N., ci se referă la cele două persoane

publice din spațiul politic românesc, ce exercită funcții de demnitate publică

la cei mai înalt nivel în cadrul puterilor politică și administrativă.

Afirmațiile

cu privire la persoana numitului G.V., tatăl reclamantului, respectiv,

catalogarea lui drept „fost interlop", precum și cele legate de

împrejurarea că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni,

corespunde realității.

Prin

urmare, tribunalul a apreciat că fapta pârâților nu are caracter ilicit, se

circumscrie limitelor libertății de exprimare conturate de doctrina și

jurisprudența C.E.D.O., potrivit cărora „libertatea de exprimare este

aplicabilă nu numai informațiilor sau ideilor care sunt primite favorabil sau

cu indiferență, ori considerate inofensive, ci și acelora care ofensează,

șochează sau deranjează

1

', astfel că nu se înscrie în categoria

delictelor de presă în măsură să atragă răspunderea civilă delictuală în cauză,

ingerința fiind proporțională și rezonabilă în raport cu scopul legitim urmărit

de informare a publicului și de protecție a moralității publice.

Tribunalul a

constatat că prejudiciul moral invocat de către reclamanți există, chiar dacă

întinderea acestuia nu se ridică la dimensiunile invocate de către aceștia.

Articolul de

presă publicat în Ziarul L. din 27 august 2012, chiar dacă nu prezintă un

element de noutate și de inedit, în condițiile în care a apărut integral în

alte publicații anterioare, din perioada iunie-august 2012, a fost în măsură să

genereze și să le cauzeze reclamanților prejudicii reale, în cauza de față

vorbind despre prejudiciile morale.

Astfel,

o parte dintre invitații care confirmaseră participarea la nunta reclamanților,

nu au mai onorat acest eveniment, întrucât nu au fost dispuși să fie asociați

cu persoane de tipul celor indicate în articolul de presă.

Între membrii

celor două familii au avut Ioc discuții care, în mod obișnuit nu-și aveau locul

în această împrejurare deosebită din viața celor doi tineri, iar reclamanții au

fost puși în situația stânjeratoare de a le oferi unora dintre invitați

explicații privind acest scandal de presă.

Aceeași

situație i-a determinat pe cei doi tineri să renunțe la o vacanță ce urma să se

desfășoare imediat după nuntă, conform obiceiului („luna de miere"), în

condițiile în care, din punct de vedere financiar și-ar fi permis să se bucure

de o astfel de vacanță unică din viața unui cuplu și care dă prilejul unor

amintiri plăcute pentru tot restul vieții de familie. Se poate vorbi astfel, că

din acest punct de vedere, reclamanții au suferit un prejudiciu hedonist, de

plăcere, care se înscrie în sfera daunelor morale.

S-a constatat

că informații legate de tatăl reclamantului, G.V., au fost publicate timp de

mai mulți ani în presa românească, atât locală, cât și centrală, chiar cu

câteva luni sau zile înainte de nuntă și de articolul publicat de către pârâți,

astfel că, nu se poate reține cu certitudine, că numai articolul pretins

defăimător publicat la 27 august 2012 în Ziarul L., a fost în măsură să le

producă prejudicii.

Conform

art 1353 C. civ., cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul

drepturilor sale, nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care

dreptul este exercitat abuziv".

Jurnaliștii și

editorul pârâți au acționat cu bună-credință, au abordat un subiect de interes

major pentru opinia publică, ce vizează conduita publicației în raport cu

publicul cititor și cu relațiile cel puțin nefirești dintre oamenii politici și

persoane care au săvârșit infracțiuni, astfel că sancționarea atitudinii

acestora prin obligarea la repararea prejudiciului suferit de către reclamanți

ar avea un

efect inhibitoriu cu privire la

discutarea acestei probleme de interes public major.

Cum

pârâții au exercitat însă cu bună-credință dreptul la liberă, exprimare și

dreptul de a informa în mod obiectiv opinia publică, cu respectarea art. 10 din

Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților

fundamentale, tribunalul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 75 C.

civ., fapta pârâților nu constituie un delict de presă, astfel că aceștia nu

pot răspunde pentru repararea prejudiciului moral suferit de către reclamanți.

Sancționarea

atitudinii pârâților prin obligarea ia plata unor despăgubiri, așa cum solicită

reclamanții, nu este necesară într-o societate democratică în înțelesul art. 10

parag. 2 din C.E.D.O., nu există „nevoia unei presiuni sociale pentru ca

libertatea de exprimare să fie limitată", ci, dimpotrivă, iar această

ingerință în viața privată a reclamanților este proporțională cu scopul legitim

urmărit prin campania de presă amintită mai sus.

În condițiile

în care nu se reține în sarcina pârâților, comiterea unui delict de presă,

pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reține nici existența raportului

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, astfel că nu este

îndeplinită nici această condiție a răspunderii civile delictuale.

Nu se

poate reține nici vinovăția pârâților, atât jurnaliștii, cât și editorul SC

R.R. SRL, invocând cu bună-credința o situație publicată în multe alte articole

de presa anterioare, necontestată nici de către reclamanți și nici de către

persoana vizată - G.V. - care puteau aduce la cunoștința. jurnaliștilor și

chiar a opiniei publice, hotărârea judecătorească de reabilitare, informațiile

publicate de către pârâți, având și o reală bază factuală anterioară.

Tribunalul a

apreciat astfel că acțiunea reclamanților privind obligarea pârâților la plata

unor daune morale în cuantum de 500.000 euro, este nefondată și a fost

respinsă.

Privind

solicitarea reclamantului G.L.N. de acordare a dreptului la replică, se reține

că pârâta SC R.R. SRL, în principiu, a fost de acord, solicitând lămurirea unor

aspecte factuale referitoare la faptele anterioare imputate tatălui acestuia,

însă reclamantul nu a răspuns acestor solicitări (fila 71 din dosar), astfel că

nu se impune obligarea pârâtei pe cale judecătorească și nici obligarea celor

trei pârâți la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație sub

sancțiunea unei amenzi civile de 10.000 de lei pe fiecare zi de întârziere

În consecință,

acțiunea reclamanților a fost respinsă și cu privire la aceste cereri.

Prin Decizia

civilă nr. 496/A din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, s-a respins, ca

tardiv formulat, apelul declarat de reclamanți.

Pentru a

decide astfel, instanța a reținut că, atât prin cererea de chemare în judecată,

cât și prin cererea de preschimbare a termenului adresată instanței la data de

14 septembrie 2012, apelanții reclamanți și-au ales domiciliul în vederea

comunicării actelor de procedură la adresa din Pipera, județul Ilfov.

Reclamanții

au fost citați pe parcursul desfășurării procesului în fața

instanței

de fond la această adresă, iar aceștia, deși prezența lor, prin apărător, ia

primul termen de judecată din 13 noiembrie 2012, nu s-a datorat îndeplinirii

procedurii de citare ia adresa indicată în cererea introductivă, nu au

contestat modul în care au fost citați.

De

asemenea, apelanții reclamanți nu au indicat, pe parcursul judecății în fond, o

altă adresă la care sa fie comunicate actele de procedură, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 98 C. proc. civ.

Prin urmare,

comunicarea sentinței la adresa indicată în petitul acțiunii și neschimbată pe

parcursul procesului s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 93 C. proc.

civ., de situația creată fiind culpabili în exclusivitate apelanții.

Mai mult, prin

declarația de apel, apelanții-reclamanți au indicat aceeași adresă, ca fiind

domiciliul lor.

Este adevărat

că ulterior comunicării hotărârii primei instanțe, respectiv ia data de 05

martie 2014, apelanții reclamanți, prin același apărător care i-a reprezentat

în fața primei instanțe, au înregistrat ia dosarul cauzei o cerere de studiere

și fotocopiere a documentelor din dosar, însă, în raport de neîndeplinirea de

către apelanții reclamanți a obligației prevăzută de art. 98 C. proc. civ.,

nici această dată și nici data recomunîcării sentinței prin afișare la ușa

instanței nu pot fi luate în considerare la calculul termenului de declarare a

apelului.

De asemenea,

nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 92 C. proc. civ., cum susțin

apelanții reclamanți, dovada de comunicare a sentinței întorcându-se pentru

inexistența adresei „în raza oficiului Pipera", situație în care afișarea

în condițiile acestor dispoziții legale era imposibilă.

Față de cele

reținute, instanța a apreciat că hotărârea atacată a fost comunicată

apelanților reclamanți cu respectarea dispozițiilor art. 93 C. proc. civ.,

astfel încât termenul de apel curgea de la data acestei comunicări, rezultata

din dovezile de la filele 389 și 404 din dosarul de fond, respectiv la 18

februarie 2014.

Față de

dispozițiile art. 284 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 101 alin. (1)

C. proc. civ., instanța a constatat că termenul legal de apel a expirat la data

de 06 martie 2014.

Or, apelanții

reclamanți au înregistrat apelul la data de 21 martie 2014, peste termenul

prevăzut de lege.

Împotriva acestei

decizii reclamanții au declarat recurs, în termen legal,

indicând motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare ia

instanța de apel,

Criticile

formulate prin intermediul memoriului de recurs vizează, în esență, momentul de

la care curge termenul de apel în viziunea, reclamanților. Astfel, aceștia

susțin că instanța de apel, în mod eronat nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.

95 C. proc. civ., câtă vreme dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a

întors ia greva instanței, comunicarea hotărârii nefiind îndeplinită.

Susțin

că nu exista niciim text legal care sa prevadă ca procedura de comunicare a

actelor procedurale este valabil îndeplinita ia momentul în care actul este

întors la grefa instanței, după ce procedura nu a fost îndeplinită în

conformitate cu art. 92 C. proc. civ., în astfel de situații aplicându-se

dispozițiile art. 95 C. proc. civ.

Arată că

nu are nicio relevanță faptul ca nu au comunicat în scris alegerea unui alt

domiciliu pentru comunicarea actelor de procedura, astfel cum cere art. 98 din

C. proc. civ., câtă vreme nu au susținut niciun moment ca ar fi existat o

schimbare de domiciliu de care instanța de fond ar fi trebuit sa tina. cont.

Hotărârea

primei instanțe trebuia sa fie comunicată la adresa menționata în cererea de

chemare în judecata, respectiv la adresa din Pipera, județ îlfov. însă niciodată

hotărârea primei instanțe nu a fost comunicată valabil la această adresa, deși

reprezentantul a fost aies convențional încă de la începutul judecații, cum s-a

reținut și în motivare.

Consideră că,

ceea ce interesează în stabilirea momentului de ia care curge termenul de apel

este data comunicării efective a hotărârii, iar nu data la care se depune la

dosar procesul-verbal care menționa imposibilitatea comunicării acesteia.

Mai

arată că nu le este imputabilă imposibilitatea de comunicare a hotărârii

datorită inexistenței adresei „în raza oficiului Pipera", iar acest lucru

nu are relevanță în cauză, reclamanții neputând fi sancționați pentru acest

motiv.

Situația în

care comunicarea nu este posibilă (indiferent de motiv) este avută în vedere de

art. 95 C. proc. civ., care stabilește ca fiind aplicabilă, într-un astfel de

caz, procedura comunicării prin publicitate, respectiv afișarea la ușa

instanței (cum corect a procedat instanța de fond).

Opinează că,

momentul la care reclamanții, prin reprezentant legal, au luat la cunoștință de

motivele hotărârii, este dat de cererea de studiere a dosarului din data de 05

martie 2014.

Analizând

recursul, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile ce

vizează modalitatea de soluționare a excepției de tardivitate a apelului se

rețin a fi vădit nefondate, pentru următoarele considerente:

Curtea Constituțională, în acord cu

jurisprudența C.E.D.O., a statuat că liberul acces la justiție presupune

accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție,

dar nu este un drept absolut, legiuitorul având competența de a stabili

regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Această

soluție este consacrată constituțional, în art. 126 alin. (2) din Constituția

României, care prevede: "Competența și procedura de judecată sunt

stabilite de lege", astfel cum rezultă din Decizia nr. 1/1994 pronunțată

de Curtea Constituțională). în considerentele aceleiași decizii, se reține că

pentru situații deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de

procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel

încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

Exercitarea

unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru,

prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care șs

stabilirea unor termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept

să nu mai poată fi posibilă (Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 31

octombrie 2006).

Conform art.

284 C. proc. civ. „Termenul de apel este de 15 zile de ia comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Art. 103

alin. (1) C. proc. civ. dispune că neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, în acest din urmă caz,

fiind necesar ca partea să formuleze o cerere de repunere în termenul legal de

apei, cu arătarea motivelor împiedicării, în termen de 15 zile de la data

încetării împiedicării.

În speță,

în raport de dispozițiile art. 284 coroborat cu art. 103 C. proc. civ., în mod

judicios Curtea de Apel București a reținut că apelul reclamanților a fost

declarat - la data de 21 martie 2014 - peste termenul legal de 15 zile de la

data comunicării sentinței civile nr. 954 din 14 mai 2013 a Tribunalului

București (sentință comunicată la domiciliul procesual ales al reclamanților la

data de 18 februarie 2014). De altfel, reclamanții nu au formulat nicio cerere

de repunere în termenul de apel conform dispozițiilor art. 103 alin. (2) C.

proc. civ.

Referitor la

modalitatea de realizare a comunicării sentinței civile nr. 954 din 14 mai 2013

a Tribunalului București, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat conform

dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. la domiciliul procesual ales al

reclamanților, respectiv în Pipera, județ Ilfov.

Din analiza

conținutului cererii de chemare în judecată, formulată prin S.C.A. D. și

asociații, rezultă că reclamanții au indicat în mod explicit și neechivoc că,

pentru comunicarea actelor de procedură, înțeleg să recurgă la instituția

procesuală a domiciliului ales, fără a proceda, însă, și la indicarea persoanei

desemnate cu recepționarea actelor de procedură.

Mai mult, în

cererea de preschimbare a termenului de judecată, aflată la fila 16 dosar fond,

reclamanții au reiterat aceiași domiciliu ales în vederea comunicării actelor

de procedură, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanții

pentru termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2012, aflate la filele 23

și 27 dosar fond, s-au întors cu mențiunea că „în raza oficiului Pipera nu figurează

str. X."

Potrivit art. 85

C. proc. civ., „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după

citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune

altfel".

Citarea are ca

scop încunoștințarea părții despre existența procesului, pentru ca ea să se

poată prezenta și să-și facă apărările pe care le consideră necesare.

Cu alte

cuvinte, legiuitorul a lăsat la alegerea părților care este locul și persoana

căreia doresc să îi fie comunicate actele de procedură, tocmai pentru ca

aceasta să poată lua cunoștință de conținutul acestora și să își poată exercita

dreptul de apărare.

Or, în

speță, Ia termenul de judecată din 13 noiembrie 2012, reclamanții s-au

prezentat personal, fiind asistați de către avocat, astfel că procedura de

citare a fost legal îndeplinită, prin înfățișarea părților.

De

altfel, nici Ia acest termen de judecată, nici Ia termenele ulterioare,

reclamanții nu au indicat un alt domiciliu pentru îndeplinirea actelor de

procedam, deși din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare rezulta că

adresa este eronată. Mai. mult, la data de 14 mai 2013, Tribunalul București a

amânat pronunțarea, astfel că reclamanții, care au avut reprezentare

convențională pe tot parcursul litigiului, puteau realiza că hotărârea ce se va

da va ii comunicată la domiciliul procesual indicat prin cererea de chemare în

judecată, respectiv la o adresă eronată, astfel că aceștia se află în culpă

procesuală prin lipsa de diligentă în a aduce la cunoștința instanței, în

timpul judecării dosamlui de fond, o adresă validă la care urmau să primească

actele de procedură, duși aveau posibilitatea să o facă.

Mai

mult, prin intermediul cererii de apeî, reclamanții au învederat instanței că

domiciliază la adresa indicată prin cererea de chemare în judecată, respectiv

în Pipera, județ Ilfov.

Cum

reclamanții nu au comunicat instanței o altă adresă pentru comunicarea actelor

de procedură, așa cum statuează dispozițiile art. 95 C. proc. civ., comunicarea

sentinței la adresa indicată prin cererea de chemare în judecată, neschimbată

pe parcursul judecării litigiului în fond, s-a realizat cu respectarea

dispozițiilor art. 93 C. proc. civ.

Conform

dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituția României revizuită „Orice

persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților

și a intereselor sale legitime".

Art. 723

alin. (1) C. proc. civ. prevede că „ Drepturile procedurale trebuie exercitate

cu hună credință, și potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute.

Prin

prisma acestor dispoziții se deduce că reclamanții trebuie să exercite orice

drept, atât Ia declanșarea procesului, cât și ulterior, pe parcursul judecății,

cu bună - credință și potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de

lege. în egală măsură, dreptul trebuie utilizat în vederea realizării

finalității sale.

De altfel, la

termenul de judecată din 19 martie 2015, apărătorul reclamanților a opinat că

„faptul că, în mod intenționat sau din neatenție, indici o adresă greșită

pentru comunicarea actelor de procedură, nu are relevanță în speță",

susținere ce nu poate fi primită, întrucât denotă reaua-credință a

reclamanților și deturnarea dreptului procedural de la finalitatea sa,

Din cele

expuse mai sus rezultă că, în speță, reclamanții sunt culpabili de situația

creată, având în vedere că, după promovarea acțiunii și indicarea domiciliului

procesual ales aceștia nu au înțeles să încunoștiințeze instanța, și nici

părțile adverse, în sensul că renunță la acest domiciliu, deși dispozițiile art.

98 C. proc. civ. le confereau această posibilitate, situație în care, în mod

corect, comunicarea sentinței s-a efectuat la domiciliul procesual ales de

către reclamanți.

De

asemenea, se reține că nu este imputabilă instanței de fond împrejurarea că

dovada de comunicare a sentinței apelate a fost restituită la

dosar,

câtă vreme, din verificările efectuate însăși de către instanța supremă a

rezultat că adresa indicată de către reclamanți nu există.

Din

dispoziția cuprinsă în art. 95 C. proc. civ., precum și din principiile

generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate are caracter

de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se afla reclamantul în

ceea ce privește aflarea domiciliului părții adverse.

Pentru a

se recurge la procedura citării prin publicitate nu este suficient ca

reclamantul să afirme că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie sa

învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a

stat în putință, nu a reușit să îi afle domiciliul, confirmându-și eventual

susținerile cu probe corespunzătoare.

Or, în

speță, acest text de lege nu este aplicabil, câtă vreme reclamanții sunt cei

care și-au indicat o adresă eronată pentru comunicarea actelor de procedură,

iar domiciliul pârâților este cunoscut, nepunându-se problema vreunei vicieri a

procedurii de citare cu aceștia.

Față de toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că, deși prin dispozițiile C. proc.

civ. nu este reglementată situația în care reclamantul indică drept domiciliu

pentru îndeplinirea actelor de procedură o adresă nereală, în speța de față, în

mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 98 C. proc.

civ., prin analogie, în considerarea faptului că drepturile procedurale trebuie

îndeplinite cu bună-credință,

Prin urmare,

atitudinea procesuală a reclamanților echivalează cu un abuz de drept, întrucât,

procedând astfel, aceștia au lăsat la latitudinea lor derularea procesului

civil și exercitarea căilor de atac.

Reținând,

așadar, ca nu sunt îndeplinite, în speță, condițiile cazului de modificare

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții G.L.N. și M.L. împotriva Deciziei

nr. 496/A din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 20.15.