ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 523/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 523/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie

2011 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 55146/3/2011,

reclamantul M.G.E. a chemat în judecată pârâta S.R.T. solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 2.000.000

lei reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul creat în campania

electorală pentru alegerea președintelui României în anul 2009, cu cheltuieli

de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 711 din 29 martie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă,

a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, și a respins cererea

reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în

judecată, reclamantul a solicitat acordarea de daune morale în condițiile art. 998-999

C. civ., reclamând nerespectarea de către pârâtă în anul 2009 a prevederilor

legale care reglementează desfășurarea alegerilor prezidențiale, susținând că

S.R.T.V. l-a tratat în mod discriminatoriu prin nealocarea unor timpi de antenă

egali cu cei acordați celorlalți candidați.

În fapt, prin

Hotărârea nr. 25/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă

contestația candidatului E.M. și au fost obligate birourile permanente reunite

ale celor două camere ale Parlamentului și reprezentanții serviciilor publice

de radio și televiziune să stabilească orarul pentru campania electorală și

repartizarea timpilor de antenă cu privire la candidatul E.M. Urmare a

pronunțării acestei decizii, Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă

egali cu cei ai celor 10 candidați inițiali și candidatului E.M., cu

respectarea acelorași principiilor echității, echilibrului,

imparțialității prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009,

care dispune că: „Radiodifuzorii sunt obligați să asigure, în cadrul

emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei

electorale, cu respectarea următoarelor principii al echitate - toți candidații

trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului; echilibru

în prezentarea activităților de campanie ale candidaților; imparțialitate -

tratarea tuturor candidaților în mod obiectiv și echidistant". În acest

sens, a fost informat și C.N.A.

Pe de altă parte, din

înscrisurile atașate la dosar, instanța de fond a reținut că până la data de 13

noiembrie (ulterioară admiterii contestație reclamantului de către Curtea

Constituțională) acest candidat nu a transmis niciun material de promovare,

astfel încât timpii de antenă de care beneficia nu au fost folosiți. Mai mult,

deși S.T. R.V. a comunicat reclamantului spațiile de emisie alocate și i-a

solicitat acestuia orarul, în calitate de candidat independent, pentru spațiile

de dezbateri de pe canalul T.V.R. 3, pentru a fi comunicat studiourilor

regionale, acesta din urmă nu a dat curs solicitărilor.

În acest sens,

Tribunalul a avut în vedere atât înscrisurile de la dosar, cât și din

interpretarea aplicării art. 225 C. proc. civ. ca fiind o recunoaștere a

susținerilor pârâtei de către reclamant (întrebările 1, 2, 3, 4 din

interogatoriu). Totodată, Tribunalul a apreciat că afirmațiile pârâtei din

întâmpinare nu au fost contestate de către reclamant, iar acordarea de către

Televiziunea Publică pe postul T.V.R. 1 de acces egal tuturor candidaților prin

alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți în emisiunile aferente alegerilor

a fost constatată și prin Raportul O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Observare

a Alegerilor România - Alegeri Prezidențiale.

Pe de altă parte, instanța

de fond reține din înscrisurile depuse la dosar că Decizia nr. 979 din 19

noiembrie 2009 emisă de C.N.A. pentru sancționarea S.R. T.V. cu somație publică

a fost anulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3449 din 17 septembrie 2010

pronunțată în Dosarul nr. 11534/2/2009, ca urmare a admiterii contestației S.R.

T.V. împotriva acestei sancțiuni. Susținerile pârâtei în sensul că recursul

declarat de C.N.A. împotriva acestei sentințe civile a fost respins de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 5341 din 11 noiembrie 2011

nu au fost contestate de către reclamant. În ceea ce privește Decizia nr. 1029

din 02 decembrie 2009 emisă de C.N.A., Tribunalul a apreciat că aceasta nu are

relevanță în cauza de față, neavând legătură cu reclamantul.

Față de cele reținute,

Tribunalul a constatat că nu se poate reține săvârșirea de către pârâtă a

vreunei fapte ilicite și nici a vinovăției și, pe cale de consecință, nu se

poate reține nici existența legăturii de cauzalitate. Întrucât condițiile

răspunderii civile delictuale se cere a fi îndeplinite cumulativ, nu s-a mai

analizat și condiția prejudiciului, față de reținerea neîndeplinirii în cauză a

condițiilor răspunderii civile delictuale arătate anterior.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamantul M.E., criticând hotărârea atacată ca

fiind netemeinică și nelegală.

Prin Decizia civilă nr.

224/A

din 27 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul M.G.E.

împotriva sentinței civile nr. 711 din data de 29 martie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

În pronunțarea

acestei sentințe, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin art. 1 alin. (1)

din Decizia nr. 853/2009 emisă de C.N.A. s-a stabilit că: „Campania electorală

pe posturile de radio și de televiziune publice și private începe în ziua de 23

octombrie 2009, ora 0.00, și se încheie în ziua de 21 noiembrie 2009, ora 7.00”.

Din considerentele

sentinței civile nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11534/2/2009

rezultă că printr-un proces verbal încheiat la data de 27 octombrie 2009 între S.R.T.

și 10 candidați (între care nu se regăsea și apelantul reclamant), a fost

agreată de comun acord oferta reclamantei S.R.T. de alocare a timpilor de

antenă pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009.

Totodată, din Decizia

Curții Constituționale nr. 25 din 4 noiembrie 2009 reiese că la data de 2

noiembrie 2009 a fost înregistrată contestația formulată de apelantul reclamant

din prezenta cauză, prin care a solicitat obligarea pârâtei de a-i permite

accesul gratuit la timpii de antenă stabiliți de lege. Prin această decizie,

contestația a fost admisă, arătându-se în motivare că „domnul E.M. a transmis

către conducerea serviciilor publice de radio și televiziune, în data de 22

octombrie 2009, două adrese prin care înștiința destinatarii cu privire la

intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale, precizând în acest sens că

își va depune candidatura la B.E.C. pe data de 23 octombrie 2009, ora 20. Prin

intermediul acelorași adrese, domnul E.M. solicita «transmiterea detaliilor

legate de accesul nostru [al candidatului] la serviciile oferite de S.R.R.»,

oferind datele de contact pentru realizarea acestei informări. Prin urmare,

Curtea urmează a analiza dacă adresele formulate de domnul E.M. întrunesc

condițiile prevăzute de lege cu privire la solicitarea de acordare a timpilor

de antenă.

Astfel, cererile sunt

întocmite în formă scrisă și sunt adresate conducerii Societății Naționale de

Televiziune (…). Cererile au fost transmise prin fax, iar, potrivit raportului

de expediere, operațiunea de transmitere/primire a documentului s-a realizat în

data de 22 octombrie 2009, deci în termenul legal, până la data începerii

campaniei electorale.

Cu privire la

conținutul adreselor, respectiv solicitarea având ca obiect «transmiterea detaliilor

legate de accesul nostru (al candidatului) la serviciile oferite de S.R.R.,

Curtea constată că, deși aceasta nu conține expres cererea privind acordarea

timpilor de antenă, referirea la accesul la serviciile publice de radio și

televiziune, în forma și modalitățile pe care T.V.R. și S.R.R. urmează a le

comunica candidatului, este suficientă pentru a califica adresa formulată de

domnul E.M. ca respectând condițiile prevăzute de art. 19

1

alin. (1)

din lege. Curtea reține că acordarea timpilor de antenă constituie expresia

recunoașterii dreptului candidaților de a accede egal și gratuit la serviciile

publice de radio și televiziune în scopul de a se face cunoscuți și de a-și

prezenta platformele, programele politice și ofertele electorale, astfel că

invocarea a însuși dreptului de către candidatul la alegeri în conținutul

cererii adresate conducerii serviciilor publice de radio și televiziune,

coroborată cu îndeplinirea cumulată a celorlalte condiții impuse de lege,

îndreptățește persoana în cauză de a-și exercita dreptul câștigat în mod

legitim”.

S-a avut în vedere

că, urmare a punerii în aplicare a deciziei Curții Constituționale, cu adresa

din 10 noiembrie 2009, pârâta a informat C.N.A. că urmează a acorda spații de

emisie și reclamantului, începând cu data de 13 noiembrie 2009, ora 15.40

(durata 50 minute). Ulterior, a fost întocmită o programare pentru ultimele 7

zile de campanie (14 - 20 noiembrie), prin care s-a stabilit odinea

competitorilor, atât pentru cei 10 inițiali, cât și pentru alți 2 (între care

și apelantul reclamant), pentru calupuri de maxim 1 minut și 30 de secunde.

Printr-un mail trimis

reclamantului la data de 13 noiembrie 2009, pârâtă a arătat că până în acel

moment nu a primit niciun material de la acesta, deși a avut posibilitatea de a

transmite, conform discuției pe care au avut-o și că începând de a doua zi,

există o nouă programare. Prin răspunsul trimis în aceeași zi s-a arătat

mail-urile au fost primite și că se va face tot posibilul ca până a doua zi

după prânz pârâta să aibă materialele.

Deși apelantului

reclamant i s-a pus în vedere, la termenul din 29 aprilie 2014, să facă dovezi

privind trimiterea materialelor, acesta a arătat că nu se mai află în prezent

în posesia unor asemenea dovezi.

În drept, instanța de

apel a reținut că, angajarea răspunderii civile delictuale presupune dovedirea

întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art.

998-999 C. civ., și anume: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a

unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a

provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Admițând că existența

faptei ilicite este stabilită prin decizia Curții Constituționale, că

prejudiciul este cel invocat de către reclamant și că legătura de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciul produs este elocventă, s-a apreciat că rămâne

de stabilit dacă este întrunită în cauză și condiția vinovăției.

Vinovăția celui care

a cauzat prejudiciul reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la

momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior

săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările acesteia. În C. civ. nu găsim o

definire a diferitelor forme pe care le poate îmbrăca vinovăția. Art. 998 se

referă la răspunderea pentru „greșeală”, iar art. 999 precizează că răspunderea

este angajată nu numai pentru „faptă” (în înțeles de intenție), dar și pentru

„neglijență și imprudență”.

În cadrul răspunderii

civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de

vinovăție a autorului faptei ilicite; independent de faptul că acesta a

acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență, el este dator să

repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. Gradul de

vinovăție va fi luat totuși în considerare în stabilirea obligației de

dezdăunare, atunci când, de exemplu, la producerea prejudiciului a contribuit

și fapta culpabilă a victimei.

Acest element al

răspunderii civile delictuale trebuie să se regăsească și în privința actelor

juridice pentru emiterea cărora entitatea competentă confruntă faptele cu

regulile de drept în scopul tragerii unor consecințe juridice concrete. Într-o

asemenea situație emitentul actului face aprecieri asupra probelor administrate

și dă interpretări ale dispozițiilor legale aplicabile, astfel că, în regulă

generală, soluția adoptată nu îi poate fi imputată, chiar dacă este schimbată

în căile de atac exercitate împotriva respectivului act.

Cu toate

acestea, răspunderea sa poate fi angajată, tot în temeiul principiilor generale

de drept aplicabile unor asemenea acte juridice, în cazul exercitării

atribuțiilor ce îi revin cu rea-credință (intenție) sau gravă neglijență. Or,

în cauză, din considerentele deciziei Curții Constituționale nu se poate

desprinde o asemenea concluzie.

Mai mult

decât, în același sens, prin sentința civilă nr. 3449 din 17 septembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11534/2/2009, s-a statuat cu putere de

lucru judecat că „neadoptarea unei anumite conduite nu poate fi imputată

destinatarului legii dincolo de previzibilitatea ei sau dacă ea nu este riguros

reglementată, cel puțin în ceea ce privește coordonatele ei caracteristice”.

Astfel, s-a mai

arătat că „(…) urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a Hotărârii nr.

25/2009 și a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile

candidaților C.N.P. și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă

egali și gratuiți cu cei ai celor 10 candidați inițiali și acestor candidați,

cu respectarea principiilor enunțate anterior (art. 26

1

alin. (1)

din Legea nr. 504/2002 și art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009), informând

în acest sens și pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009.

Referitor la situațiile care au condus la adoptarea celor două hotărâri ale

Curții Constituționale, instanța a apreciat că nu se poate reține culpa reclamantei,

deoarece cererile adresate de cei doi candidați aveau un caracter incomplet și

nu cuprindeau solicitarea de acordare a timpilor de antenă, astfel cum prevede

imperativ art. 19

1

alin. (1) din Legea nr. 370/2004, iar dreptul a

fost recunoscut acestora din alte considerente, printr-o interpretare extensivă

a prevederilor legale”.

În recurs, prin Decizia

nr. 5341/2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în același dosar, s-a mai statuat că „s-a stabilit în

mod cert - și instanța a reținut în mod corect faptul că analizând

comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală,

acesta a fost unul conform principiilor echității, echilibrului (…)”.

În plus, Curtea de

Apel mai reține că până la data de 13 noiembrie 2009 o cauză de înlăturare a

răspunderii civile o constituie și fapta victimei însăși (apelantul reclamant

netransmițând materiale către pârâtă). După acest moment timpii alocați au fost

egali, conform programării pentru ultimele 7 zile de campanie, a cărei primire

a fost confirmată de apelantul reclamant în cadrul corespondenței electronice

purtate cu pârâta, astfel încât față de considerentele reținute, în temeiul art.

296 C. proc. civ., apelul reclamantului a fost respins,ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul M.G.E., solicitând admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate si, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată

în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând daune

morale și la plata cheltuielilor prilejuite de judecarea cauzei.

În motivarea cererii

de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât

cuprinde o motivare străină de natura pricinii și este pronunțată cu aplicarea

și interpretarea greșită a legii, invocând motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Apreciază recurentul

că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a reținut greșit neîndeplinirea,

în cauză, a condițiilor existenței răspunderii civile delictuale, în sensul că

nu există faptă ilicită săvârșită cu vinovăție și un prejudiciu produs de către

fapta ilicită a pârâtei. Consideră dovedite toate condițiile pentru atragerea

răspunderii civile delictuale a pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 998

și 999 C. civ., respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii

cauzale și a vinovăției pârâtei.

Susține că instanța

de apel a apreciat greșit că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite. Existența

faptei ilicite este certă și nu poate fi pusă la îndoială și constă în aceea că

pârâta a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009 a

C.N.A., care prevede că radiodifuzorii sunt obligați să asigure, în cadrul

emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei

electorale, cu respectarea principiilor echității, echilibrului, și

imparțialității, recurentul reluând motivele de fapt și de drept ale

acțiunii și invocate în apelelul promovat.

Recurentul arată, în

esență, că, faptele săvârșite de pârâtă constau în încălcarea principiilor

egalității și nediscriminării concretizate în faptul că s-a aflat în imposibilitate

de a se bucura de condiții egale cu ceilalți candidați la Președinția României

în ceea ce privește accesul la emisiunile Televiziunii Romane, pentru a-și face

campania electorală. In concret, a solicitat în scris pârâtei, în data de 22

octombrie 2009 să fie luat în considerare la stabilirea timpilor de antenă și să

i se pună la dispoziție toate serviciile audio vizuale la care avea dreptul din

poziția de candidat independent la Președinția României, Cu toate acestea, în data

de 26 octombrie 2009, în cadrul ședinței Birourilor Permanente reunite ale

Senatului și Camerei Deputaților precum și a reprezentanților candidaților și a

conducerii S.R. T.V. și S.R.R., a fost informat că cererea nu a fost

înregistrată în termenul legal și, pe cale de consecință, nu a fost avut în vedere

la repartizarea timpilor de antenă aferenți fiecărui candidat la Președinția

României.

Ca urmare a acestui abuz,

a formulat contestație adresată Curții Constituționale, în care a atacat poziția

S.R. T.V. față de cererea pe care a formulat-o. Prin Hotărârea nr. 25 din 4

noiembrie 2009, a fost admisă contestația, Curtea reținând faptul că „domnul E.M.

a transmis către conducerea serviciilor publice de radio și televiziune, în data

de 22 octombrie 2009 două adrese prin care înștiința demnitarii cu

privire la intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale." și că

„cererile formulate de autorul contestației, adresate conducerii serviciilor

publice de radio și televiziune întrunesc condițiile prevăzute de art. 191 alin.

(1) din Legea nr. 370/2004 cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de

antena". Arată recurentul că și în aceste condiții, pârâta a continuat să îi

încalce drepturile în sensul că nu i-a recunoscut totalul timpilor de antenă de

care ar trebui să beneficiez, acordându-i timpi de antenă egali cu al

celorlalți candidați numai pentru perioada ulterioară datei pronunțării

hotărârii Curții Constituționale. Consideră că s-a comis un nou abuz, întrucât obligația

pârâtei era aceea de a-i acorda timpii de antenă egali cu ai celorlalți

candidați prin raportare la întreaga perioadă a campaniei electorale și nu

numai raportat la perioada ulterioară emiterii deciziei Curții Constituționale.

Se invocă

nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate și sub aspectul reținerilor

greșite ale instanței de fond referitoare la faptul că nu și-a exercitat

efectiv drepturile recunoscute și nu a transmis materialele de promovare

necesare, precum și orarul pentru spațiile de dezbateri pe canalul T.V.R. 3,

mențiuni surprinse și acceptate de instanța de apel. Înscrisurile la care face

trimitere instanța, nu sunt de natură a conduce la concluzia că a existat o

informare a C.N.A. referitor la îndeplinirea obligațiilor impuse de Decizia

Curții Constituționale, subliniind faptul că respectivele înscrisuri care emană

de la pârâtă, nu sunt datate și nu au dovada comunicării către C.N.A. Invocă

faptul că pârâta i-a comunicat cu o zi înainte de replanificarea difuzărilor

(13 Noiembrie) faptul că trebuie să transmită materiale promo, însă actualitatea

unor astfel de materiale necesită o minimă reprocesare, fapt ce nu l-a putut realiza

într-un interval de timp atât de scurt.

În cuprinsul

memoriului de recurs, reclamantul efectuează o analiză de conținut a

înscrisurilor de la fila 39, 40, 41, 42, 45 dosar și apreciază că aplicarea art.

225 C. proc. civ. a fost făcută de către instanța de fond în mod nelegal

(reținută și susținută de instanța de apel), motivat de faptul că întrebările

pârâtei din cadrul interogatoriului sunt contrazise de întreg probatoriul

administrat în cauză (înscrisuri, corespondenta, etc.). Prin faptele săvârșite

de către de pârâtă au fost încălcate normele imperative ale legii privind

accesul liber și nediscriminatoriu al fiecărui candidat la Președinția României

la serviciile publice de radio și televiziune, astfel încât caracterul ilicit

al faptei pârâtei este dovedit prin încălcarea normelor cu caracter imperativ

prevăzute în Legea nr. 370/2004, în vigoare la acea dată, și Decizia C.N.A. nr.

853/2009, ceea ce a condus la imposibilitatea de a se bucura de condiții egale

cu ceilalți candidați la Președinția României în ceea ce privește accesul la

emisiunile Televiziunii Naționale pentru a-și face campania electorală.

Susține, totodată, că

motivarea hotărârii este străină de natura pricinii, instanța făcând trimitere

la cu totul alte considerații decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată

și reiterate în motivele de apel formulate împotriva hotărârii primei instanțe,

arătând că a susținut încălcarea unor drepturi legale față de care nu

aveam nicio obligație de probă.

Un alt aspect criticat

relativ la decizia atacată vizează trimiterea instanței la Raportul O.S.C.E.

care ar fi validat principiul respectării egalității în drepturi a candidaților

la Președinția României. Consideră că Raportul la care se face trimitere nu are

nicio relevanță juridică în cauză, iar concluziile acestuia nu sunt opozabile

candidaților, iar subiectivitatea de care dă dovadă, este dovedită de

Rapoartele C.N.A. cu privire la statisticile apariției candidaților la T.V.,

existente la dosar, de unde rezultă exact contrariul.

Sub aspectul vinovăției,

recurentul susține că, în mod incorect a reținut instanța și faptul că

aceste fapte ilicite nu au fost săvârșite cu vinovăție, sub forma intenției

directe. Vinovăția pârtei rezultă din săvârșirea cu intenție a faptelor ilicite

descrise în acțiune, urmărindu-se îndepărtarea sa de zona de comunicare

către electorat.

Faptele săvârșite

sunt rezultatul unor atitudini psihice subiective, caracterizate de intenția de

a produce un prejudiciu, astfel încât prin încălcarea drepturilor conferite de

lege a fost plasat în inferioritate față de toți ceilalți candidați la

alegerile prezidențiale. Aceasta vinovăție rezultă deasemenea din nerespectarea

deciziilor ce îi sunt favorabile, obținute pe paliere diverse de acțiuni

judiciare în timpul campaniei electorale, fiind evident că numai o faptă

săvârșită cu vinovăție poate fi sancționată contravențional.

În ceea ce

privește prejudiciul, acesta constă în „efectul negativ suferit de o

anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă

persoană", iar în speță, recurentul susține că prejudiciul

suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei constă în imposibilitatea reală și

efectivă de a-și face campania electorală în condiții egale cu ceilalți

candidați, respectiv a-și promova imaginea, platforma politica și a se

face cunoscut alegatorilor la nivel național.

În ceea ce

privește legătura de cauzalitate, având în vedere că este vorba de

producerea unui prejudiciu moral, legătura de cauzalitate rezultă „ex re"

din însăși săvârșirea faptei. Raportat la modalitatea de săvârșire a

faptei ilicite, precum și la tipul prejudiciului cauzat în speță, raportul de

cauzalitate dintre acestea apare ca evident, astfel încât nu poate exista

niciun dubiu că în urma „campaniei" desfășurate de către pârâtă, a suferit

prejudiciul moral reclamat în cauză.

În privința despăgubirilor,

arată că, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei

și demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea

judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective

rezultând din cazul concret dedus judecații, gradul de lezare a valorilor

sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. În cazul

în speță, suma solicitată cu titlu de daune morale, 2.000.000 lei, este

justificată raportat atât la încălcările grave ale legii săvârșite de către pârâtă,

dar și la prejudiciul concret și de nereparat suferit.

Solicită admiterea

recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fondul cauzei admiterea cererii

astfel cum a fost formulata și la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând motivele de

recurs formulate în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,

Înalta Curte va reține că recursul este nefondat, având în vedere

următoarele considerente:

În speță, prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 iulie 2011 pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 55146/3/2011,

reclamantul M.E. a solicitat obligarea pârâtei S.R.T. la plata sumei de

2.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul creat în anul 2009 în

timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, motivat de

faptul că reclamantul ar fi fost tratat discriminatoriu de către pârâtă în

timpul campaniei electorale pentru alegerea președintelui României.

Reclamantul și-a fundamentat, în drept, acțiunea pe dispozițiile

art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Prin sentința

civilă nr. 711 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă s-a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii

reclamantului, instanța de fond apreciind că nu se poate reține

săvârșirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite și nici a

vinovăției și, pe cale de consecință, nici a legăturii de

cauzalitate. Întrucât condițiile răspunderii civile delictuale se cer a fi

îndeplinite cumulativ, tribunalul a apreciat că nu se mai impune a se mai

analiza și condiția prejudiciului.

Apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost respins prin

decizia civilă nr. 224/A din 27 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, instanța de prim control judiciar reținând că

și în ipoteza în care s-ar admite că existența faptei ilicite este

stabilită prin decizia Curții Constituționale, că prejudiciul este

cel invocat de reclamant și că legătura de cauzalitate între fapta ilicită

și prejudiciu este elocventă, are doar de stabilit dacă este întrunită în

cauză și condiția vinovăției. Instanța de apel a reținut

din considerentele deciziei Curții Constituționale că nu se poate desprinde

o astfel de concluzie și chiar mai mult, a avut în vedere că prin sentința

civilă nr. 3449/2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a reținut, cu putere de lucru

judecat, că, urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a Hotărârii nr.

25/2009 și a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile

candidaților C.N.P. și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de

antenă egali și gratuiți cu cei ai celor 10 candidați inițiali și acestor

candidați, informând în acest sens și pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10

noiembrie 2009. Referitor la situațiile care au condus la adoptarea celor două

hotărâri ale Curții Constituționale, instanța de apel a apreciat că nu se

poate reține culpa pârâtei, deoarece cererile adresate de cei doi candidați

aveau un caracter incomplet și nu cuprindeau solicitarea de acordare a timpilor

de antenă, iar dreptul a fost recunoscut acestora din alte considerente,

printr-o interpretare extensivă a prevederilor legale. În plus, instanța de

apel mai reține că până la data de 13 noiembrie 2009 o cauză de înlăturare a

răspunderii civile o constituie și fapta victimei însăși, deoarece apelantul

reclamant nu a ransmis materiale către pârâtă, iar după acest moment timpii

alocați au fost egali, conform programării pentru ultimele 7 zile de campanie,

a cărei primire a fost confirmată de apelantul reclamant în cadrul

corespondenței electronice purtate cu pârâta.

Relativ la încadrarea

în drept a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., cu titlu preliminar, se impune a

sublinia faptul că în cuprinsul cererii de recurs reclamantul formulează o

serie de susțineri care vizează analiza tuturor condițiilor privind

răspunderea civilă delictuală, respectiv la fapta ilicită anterioară datei de 13

noiembrie 2009, pe care instanța nu a avut-o în vedere ca o condiție a

răspunderii civile delictuale, referitor la prejudiciu și legătura de

cauzalitate, deși nu toate aceste aspecte vizează argumentele instanței de

apel în fundamentarea hotărârii pronunțate.

Astfel, prin recursul

declarat, reclamantul formulează aprecieri referitoare la îndeplinirea

condițiilor privind existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit

și a legăturii de cauzalitate între acestea, relativ la contextul

situațional al desfășurării faptelor care l-au determinat să se

adreseze Curții Constituționale cu o contestație,

soluționată prin Hotărârea nr. 25/2009, precum și la sancționarea

contravențională a pârâtei de către C.N.A. Or, aceste critici însă nu

vizează argumentele instanței de apel, atât timp cât soluția privind

respingerea apelului nu a fost motivată pe inexistența acestor elemente

constitutive ale răspunderii civile delictuale, ci, dimpotrivă, analiza

raționamentului judiciar efectuat de către instanța de apel, relativ

la perioada anterioară datei de 13 noiembrie 2009, a plecat de la premisa

existenței faptei ilicite stabilită prin decizia Curții

Constituționale, a existenței prejudiciului ca fiind cel invocat de

reclamant și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciul produs ca fiind elocventă, fiind analizată, în circumstanțele

concrete ale cauzei, doar întrunirea condiției vinovăției.

Cum în calea de atac

a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi

exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

care sunt de strictă interpretare, se constată că argumentele astfel formulate

de către recurent nu pot face obiect de analiză în recurs, atât timp cât

criticile astfel formulate nu au legătură cu argumentația logico - juridică

avută în vedere de instanța de apel în fundamentarea soluției și care

au vizat, strict, neîndeplinirea condiției vinovăției, ca element al

răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ.

Nici dezvoltarea

criticilor formulate de recurent care vizează chestiunile de fapt și modul de apreciere

și reevaluare a probelor nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de

netemeinicie, incompatibile cu structura recursului configurată de

dispozițiile art. 304, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art.

304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Ca

atare, criticile respective nu vor fi analizate de Înalta Curte.

Recurentul a criticat

decizia instanței de apel ca fiind nelegală întrucât nu s-a avut în vedere

că, pârâta a continuat să îi încalce drepturile și după pronunțarea

deciziei Curții Constituționale, în sensul că nu i-a recunoscut

totalul timpilor de antenă de care ar trebui să beneficiez, acordându-i timpi

de antenă egali cu al celorlalți candidați numai pentru perioada ulterioară

datei pronunțării hotărârii Curții Constituționale, apreciind că pârâta ar fi

trebuit să-i acorde și timpii de antenă anteriori acestei perioade.

Astfel, prin Hotărârea

nr. 25 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a

fost admisă contestația formulată de E.M., candidat la alegerile pentru

Președintele României din anul 2009, birourile permanente reunite ale celor

două Camere ale Parlamentului și reprezentanții serviciilor publice de radio și

televiziune fiind obligate să stabilească orarul pentru campania electorală și

repartizarea timpilor de antenă cu privire la candidatul E.M.

În analiza efectuată,

instanța de contencios constituțional a avut în vedere că, prin

intermediul adreselor transmise către serviciile publice de radio și

televiziune, E.M. a solicitat „transmiterea detaliilor legate de accesul nostru

(al candidatului) la serviciile oferite de S.R.R.", oferind datele de

contact pentru realizarea acestei informări, astfel încât s-a analizat măsura

în care adresele formulate de E.M. întrunesc condițiile de formă și fond

prevăzute de lege cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă.

S-a concluzionat că, deși cererea privind acordarea timpilor de antenă nu este

expres formulată, referirea la accesul la serviciile publice de radio și

televiziune, este suficientă pentru a califica adresa formulată de E.M. ca

respectând condițiile prevăzute de art. 19

1

alin. (1) din Lege. Prin

urmare, Curtea a constat că cererile formulate de autorul contestației,

adresate conducerii serviciilor publice de radio și televiziune îndeplinesc

condițiile prevăzute de art. 19

1

alin. (1) din Legea nr. 370/2004,

cu modificările și completările ulterioare, cu privire la solicitarea de

acordare a timpilor de antenă.

Relativ la

conținutul hotărârii Curții Constituționale, contrar

susținerilor reclamantului, din perspectiva analizării condiției

vinovăției, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale,

instanța de apel a reținut corect neîndeplinirea acestei

condiții, întrucât și în ipoteza actelor juridice pentru emiterea

cărora entitatea competentă efectuează aprecieri asupra probelor și

realizează interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în scopul

concluzionării asupra consecințelor juridice concrete, răspunderea

emitentului actului nu poate fi antrenată decât în cazul exercitării

atribuțiilor cu rea credință ori gravă neglijență, adică cu

vinovăție, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale, temei

de drept pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea.

Pe de altă parte, tot

din perspectiva analizării atitudinii subiective a pârâtei în demersul

obligațional de a asigura un cadru egal tuturor candidaților la

alegerile prezidențiale din anul 2009, instanța de apel în mod corect

a dat valență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat al

sentinței nr. 3449 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 5341 din 11 noiembrie 2011 a aceleiași

instanțe, ca urmare a respingerii recursului declarat de C.N.A.

Astfel, prin

sentința nr. 3449 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanta S.R.T. și a dispus anularea Deciziei nr. 979 din 19

noiembrie 2009 a C.N.A., instanța reținând că, urmare a adoptării de

către Curtea Constituțională a Hotărârii nr. 25/2009 și a Hotărârii nr. 27/2009,

prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P. și E.M.,

Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali și gratuiți cu cei ai celor

10 candidați inițiali și acestor candidați, cu respectarea principiilor

enunțate anterior (art. 26

1

alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și art.

3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009), informând în acest sens și pârâtul

C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Instanța arată că, de

altfel, acordarea timpilor egali tuturor candidaților, prin alocarea de

timpi de antenă egali și gratuiți în emisiunile dedicate alegerilor a

fost constatată și prin Raportul O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Obsevare

a Alegerilor din România - Alegeri Prezidențiale 22 noiembrie 2009, care

la pag. 7 menționează acest lucru. Concluzionează instanța arătând

că, din probele administrate, în raport de modul de reglementare a

obligației legale a radiodifuzorilor de a reflecta desfășurarea

campaniei electorale (în întregul ei, iar nu pe perioada de timp), nu există

fundament legal la sancționarea reclamantei S.R.T. pentru anumite

inegalități în acordarea timpilor de antenă doar pentru o anumită perioadă

din cadrul campaniei electorale.

În contextul analizei

realizate de către instanța de apel, funcție de maniera în care se

repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile

ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor

ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a

tranșat irevocabil un aspect al litigiului, susținerea recurentului

potrivit căreia pârâta ar fi încălcat obligația legală de a-i acorda timpi

de antenă egali cu ai celorlalți candidați prin raportare la întreaga perioadă

a campaniei electorale și nu numai raportat la perioada ulterioară emiterii

deciziei Curții Constituționale apare ca lipsită de relevanță juridică,

atât timp cât reclamantul nu a formulat critici de nelegalitare cu referire la

modalitatea în care instanța de apel a dat eficiență unei verificări

jurisdicționale deja realizate prin sentința nr. 3449 din 17

septembrie 2010 a Curții de Apel București și, deci, funcției

normative și efectului pozitiv al lucrului deja judecat (art. 1200 pct. 4 cu

referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Mai mult chiar, susținerea

recurentului potrivit căreia pârâta ar fi trebuit să-i acorde și timpii de

antenă din perioada anterioră deciziei Curții Constituționale, nu poate fi

primită, atât timp cât asigurarea unor condiții egale de exprimare pentru

toți candidații nu înseamnă invitarea tuturor candidaților în

fiecare emisiune și acordarea unui timp egal pentru fiecare candidat în

fiecare emisiune, deoarece trebuie avută în vedere întreaga perioada de

desfășurare a campaniei. De altfel, nu există nicio obligație în

sarcina pârâtei de a aloca și timpii de antenă ce nu au fost acordați

anterior Hotărârii nr. 25/2009 a Curții Constituționale întrucât, în

caz contrar, ar fi fost încălcate drepturile celorlalți candidați. Pe

de altă parte, prin Decizia nr. 5341/2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11.534/2/2009,

s-a mai statuat, cu putere de lucru judecat, că „s-a stabilit în mod cert - și

instanța a reținut în mod corect faptul că analizând comportamentul

intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta a fost

unul conform principiilor echității, echilibrului (…)”, context în care se

vădește corectă concluzia instanței de apel, desprinsă din

situația de fapt reținută și care nu mai poate fi reevaluată în

raport de structura actuală a recursului, potrivit căreia după data de 13

noiembrie 2009 timpii de antenă alocați au fost egali, conform

programării, confirmată de reclamant, pentru ultimele 7 zile ale campaniei

electorale.

În privința

susținerilor referitoare la nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul

reținerilor greșite ale instanței referitoare la faptul că nu și-a exercitat

efectiv drepturile recunoscute și nu a transmis materialele de promovare

necesare, critica nu poate fi primită. Printre cauzele exoneratoare de

răspundere se regăsește și cea care vizează fapta victimei

însăși, întrucât „nu există obligație de reparare a prejudiciului,

atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei însăși”. Or, în

contextul examinării în cauză a condiției vinovăției, ca element al

răspunderii civile delictuale, în raport de situația de fapt reținută

în cauză, ce nu mai poate fi reevaluată în recurs, rezultă că instanța de

apel a reținut corect faptul că netransmiterea materialelor electorale anterior

datei de 13 noiembrie 2009 de către reclamant și nefolosirea timpilor de

antenă constituie o faptă imputabilă exclusiv acestuia, ce înlătură antrenarea

răspunderii civile delictuale.

Hotărârea atactă a

fost criticată și din perspectiva motivului de nelegalitate care vizează

ipoteza în care motivarea hotărârii este străină de natura pricinii. În

susținerea acestui motiv de recurs, succint dezvoltat de recurent, reclamantul

a arătat că, instanța a făcut trimitere la cu totul alte considerații decât

cele cuprinse în cererea de chemare în judecată și reiterate în motivele de

apel formulate împotriva hotărârii primei instanțe. Chiar dacă s-ar considera

că recurentul și-a motivat recursul din perspectiva motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., această critică nu este fondată. Din

expunerea considerentelor deciziei recurate reiese fără dubiu că instanța

de apel a realizat o examinare amplă a materialului probator, arătând în

considerentele deciziei care sunt motivele de fapt și de drept care au condus

la soluția pronunțată, fiind în acord cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Recurentul a invocat

în cuprinsul motivelor de recurs și faptul că, în mod greșit

instanța de apel a făcut trimitere Raportul O.S.C.E. care ar fi validat

principiul respectării egalității în drepturi a candidaților la Președinția

României, considerând că raportul respectiv nu are nicio relevanță juridică în

cauză, iar concluziile acestuia sunt subiective și nu sunt opozabile

candidaților. Critica formulată nu poate fi supusă controlului de legalitate, atât

timp cât critica recurentului nu se referă la argumentația instanței

de apel. Referirea la cuprinsul Raportului O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de

Observare a Alegerilor România - Alegeri Prezidențiale a fost realizată, ca un

argument subsidiar, în cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de

fond și nu în motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel,

care a expus în considerentele deciziei sale propria argumentație

logico-juridică în fundamentarea soluției pronunțate, complinind

și suplinind motivarea instanței de fond, astfel încât critica

recurentului nu poate face obiect de analiză în recurs.

Față de

considerentele prezentate, neputând fi reținută incidența vreunuia

dintre motivele de nelegalitatate înscrise în dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de

recurentul-reclamant, Înalta Curte va respinge, în temeiul dispozițiilor art.

313 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G.E. împotriva Deciziei nr. 224/A

din 27 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2015.