ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 523/2015

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 55146/3/2011, reclamantul M.G.E. a chemat în judecată pârâta S.R.T. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 2.000.000 lei reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul creat în campania electorală pentru alegerea președintelui României în anul 2009, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 711 din 29 martie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, și a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat acordarea de daune morale în condițiile art. 998-999 C. civ., reclamând nerespectarea de către pârâtă în anul 2009 a prevederilor legale care reglementează desfășurarea alegerilor prezidențiale, susținând că S.R.T.V. l-a tratat în mod discriminatoriu prin nealocarea unor timpi de antenă egali cu cei acordați celorlalți candidați. În fapt, prin Hotărârea nr. 25/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă contestația candidatului E.M. și au fost obligate birourile permanente reunite ale celor două camere ale Parlamentului și reprezentanții serviciilor publice de radio și televiziune să stabilească orarul pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antenă cu privire la candidatul E.M.

Urmare a pronunțării acestei decizii, Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali cu cei ai celor 10 candidați inițiali și candidatului E.M., cu respectarea acelorași principiilor echității, echilibrului, imparțialității prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, care dispune că: „Radiodifuzorii sunt obligați să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii al echitate - toți candidații trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului; echilibru în prezentarea activităților de campanie ale candidaților; imparțialitate - tratarea tuturor candidaților în mod obiectiv și echidistant". În acest sens, a fost informat și C.N.A.

Pe de altă parte, din înscrisurile atașate la dosar, instanța de fond a reținut că până la data de 13 noiembrie (ulterioară admiterii contestație reclamantului de către Curtea Constituțională) acest candidat nu a transmis niciun material de promovare, astfel încât timpii de antenă de care beneficia nu au fost folosiți. Mai mult, deși S.T. R.V. a comunicat reclamantului spațiile de emisie alocate și i-a solicitat acestuia orarul, în calitate de candidat independent, pentru spațiile de dezbateri de pe canalul T.V.R. 3, pentru a fi comunicat studiourilor regionale, acesta din urmă nu a dat curs solicitărilor. În acest sens, Tribunalul a avut în vedere atât înscrisurile de la dosar, cât și din interpretarea aplicării art. 225 C. proc.

civ. ca fiind o recunoaștere a susținerilor pârâtei de către reclamant (întrebările 1, 2, 3, 4 din interogatoriu). Totodată, Tribunalul a apreciat că afirmațiile pârâtei din întâmpinare nu au fost contestate de către reclamant, iar acordarea de către Televiziunea Publică pe postul T.V.R. 1 de acces egal tuturor candidaților prin alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți în emisiunile aferente alegerilor a fost constatată și prin Raportul O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor România - Alegeri Prezidențiale. Pe de altă parte, instanța de fond reține din înscrisurile depuse la dosar că Decizia nr. 979 din 19 noiembrie 2009 emisă de C.N.A. pentru sancționarea S.R. T.V. cu somație publică a fost anulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 11534/2/2009, ca urmare a admiterii contestației S.R.

T.V. împotriva acestei sancțiuni. Susținerile pârâtei în sensul că recursul declarat de C.N.A. împotriva acestei sentințe civile a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 5341 din 11 noiembrie 2011 nu au fost contestate de către reclamant. În ceea ce privește Decizia nr. 1029 din 02 decembrie 2009 emisă de C.N.A., Tribunalul a apreciat că aceasta nu are relevanță în cauza de față, neavând legătură cu reclamantul. Față de cele reținute, Tribunalul a constatat că nu se poate reține săvârșirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite și nici a vinovăției și, pe cale de consecință, nu se poate reține nici existența legăturii de cauzalitate. Întrucât condițiile răspunderii civile delictuale se cere a fi îndeplinite cumulativ, nu s-a mai analizat și condiția prejudiciului, față de reținerea neîndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale arătate anterior.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul M.E., criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală. Prin Decizia civilă nr. 224/A din 27 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul M.G.E. împotriva sentinței civile nr. 711 din data de 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. În pronunțarea acestei sentințe, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009 emisă de C.N.A. s-a stabilit că: „Campania electorală pe posturile de radio și de televiziune publice și private începe în ziua de 23 octombrie 2009, ora 0.00, și se încheie în ziua de 21 noiembrie 2009, ora 7.00”.

Din considerentele sentinței civile nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11534/2/2009 rezultă că printr-un proces verbal încheiat la data de 27 octombrie 2009 între S.R.T. și 10 candidați (între care nu se regăsea și apelantul reclamant), a fost agreată de comun acord oferta reclamantei S.R.T. de alocare a timpilor de antenă pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009. Totodată, din Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 4 noiembrie 2009 reiese că la data de 2 noiembrie 2009 a fost înregistrată contestația formulată de apelantul reclamant din prezenta cauză, prin care a solicitat obligarea pârâtei de a-i permite accesul gratuit la timpii de antenă stabiliți de lege.

Prin această decizie, contestația a fost admisă, arătându-se în motivare că „domnul E.M. a transmis către conducerea serviciilor publice de radio și televiziune, în data de 22 octombrie 2009, două adrese prin care înștiința destinatarii cu privire la intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale, precizând în acest sens că își va depune candidatura la B.E.C. pe data de 23 octombrie 2009, ora 20. Prin intermediul acelorași adrese, domnul E.M. solicita «transmiterea detaliilor legate de accesul nostru [al candidatului] la serviciile oferite de S.R.R.», oferind datele de contact pentru realizarea acestei informări. Prin urmare, Curtea urmează a analiza dacă adresele formulate de domnul E.M.

întrunesc condițiile prevăzute de lege cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă. Astfel, cererile sunt întocmite în formă scrisă și sunt adresate conducerii Societății Naționale de Televiziune (…). Cererile au fost transmise prin fax, iar, potrivit raportului de expediere, operațiunea de transmitere/primire a documentului s-a realizat în data de 22 octombrie 2009, deci în termenul legal, până la data începerii campaniei electorale. Cu privire la conținutul adreselor, respectiv solicitarea având ca obiect «transmiterea detaliilor legate de accesul nostru (al candidatului) la serviciile oferite de S.R.R., Curtea constată că, deși aceasta nu conține expres cererea privind acordarea timpilor de antenă, referirea la accesul la serviciile publice de radio și televiziune, în forma și modalitățile pe care T.V.R.

și S.R.R. urmează a le comunica candidatului, este suficientă pentru a califica adresa formulată de domnul E.M. ca respectând condițiile prevăzute de art. 19 1 alin. (1) din lege. Curtea reține că acordarea timpilor de antenă constituie expresia recunoașterii dreptului candidaților de a accede egal și gratuit la serviciile publice de radio și televiziune în scopul de a se face cunoscuți și de a-și prezenta platformele, programele politice și ofertele electorale, astfel că invocarea a însuși dreptului de către candidatul la alegeri în conținutul cererii adresate conducerii serviciilor publice de radio și televiziune, coroborată cu îndeplinirea cumulată a celorlalte condiții impuse de lege, îndreptățește persoana în cauză de a-și exercita dreptul câștigat în mod legitim”.

S-a avut în vedere că, urmare a punerii în aplicare a deciziei Curții Constituționale, cu adresa din 10 noiembrie 2009, pârâta a informat C.N.A. că urmează a acorda spații de emisie și reclamantului, începând cu data de 13 noiembrie 2009, ora 15.40 (durata 50 minute). Ulterior, a fost întocmită o programare pentru ultimele 7 zile de campanie (14 - 20 noiembrie), prin care s-a stabilit odinea competitorilor, atât pentru cei 10 inițiali, cât și pentru alți 2 (între care și apelantul reclamant), pentru calupuri de maxim 1 minut și 30 de secunde. Printr-un mail trimis reclamantului la data de 13 noiembrie 2009, pârâtă a arătat că până în acel moment nu a primit niciun material de la acesta, deși a avut posibilitatea de a transmite, conform discuției pe care au avut-o și că începând de a doua zi, există o nouă programare.

Prin răspunsul trimis în aceeași zi s-a arătat mail-urile au fost primite și că se va face tot posibilul ca până a doua zi după prânz pârâta să aibă materialele. Deși apelantului reclamant i s-a pus în vedere, la termenul din 29 aprilie 2014, să facă dovezi privind trimiterea materialelor, acesta a arătat că nu se mai află în prezent în posesia unor asemenea dovezi. În drept, instanța de apel a reținut că, angajarea răspunderii civile delictuale presupune dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 C. civ., și anume: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Admițând că existența faptei ilicite este stabilită prin decizia Curții Constituționale, că prejudiciul este cel invocat de către reclamant și că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs este elocventă, s-a apreciat că rămâne de stabilit dacă este întrunită în cauză și condiția vinovăției. Vinovăția celui care a cauzat prejudiciul reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările acesteia. În C. civ. nu găsim o definire a diferitelor forme pe care le poate îmbrăca vinovăția. Art. 998 se referă la răspunderea pentru „greșeală”, iar art. 999 precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru „faptă” (în înțeles de intenție), dar și pentru „neglijență și imprudență”.

În cadrul răspunderii civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite; independent de faptul că acesta a acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență, el este dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. Gradul de vinovăție va fi luat totuși în considerare în stabilirea obligației de dezdăunare, atunci când, de exemplu, la producerea prejudiciului a contribuit și fapta culpabilă a victimei. Acest element al răspunderii civile delictuale trebuie să se regăsească și în privința actelor juridice pentru emiterea cărora entitatea competentă confruntă faptele cu regulile de drept în scopul tragerii unor consecințe juridice concrete.

Într-o asemenea situație emitentul actului face aprecieri asupra probelor administrate și dă interpretări ale dispozițiilor legale aplicabile, astfel că, în regulă generală, soluția adoptată nu îi poate fi imputată, chiar dacă este schimbată în căile de atac exercitate împotriva respectivului act. Cu toate acestea, răspunderea sa poate fi angajată, tot în temeiul principiilor generale de drept aplicabile unor asemenea acte juridice, în cazul exercitării atribuțiilor ce îi revin cu rea-credință (intenție) sau gravă neglijență. Or, în cauză, din considerentele deciziei Curții Constituționale nu se poate desprinde o asemenea concluzie.

Mai mult decât, în același sens, prin sentința civilă nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11534/2/2009, s-a statuat cu putere de lucru judecat că „neadoptarea unei anumite conduite nu poate fi imputată destinatarului legii dincolo de previzibilitatea ei sau dacă ea nu este riguros reglementată, cel puțin în ceea ce privește coordonatele ei caracteristice”. Astfel, s-a mai arătat că „(…) urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a Hotărârii nr. 25/2009 și a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P.

și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali și gratuiți cu cei ai celor 10 candidați inițiali și acestor candidați, cu respectarea principiilor enunțate anterior (art. 26 1 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009), informând în acest sens și pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Referitor la situațiile care au condus la adoptarea celor două hotărâri ale Curții Constituționale, instanța a apreciat că nu se poate reține culpa reclamantei, deoarece cererile adresate de cei doi candidați aveau un caracter incomplet și nu cuprindeau solicitarea de acordare a timpilor de antenă, astfel cum prevede imperativ art. 19 1 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, iar dreptul a fost recunoscut acestora din alte considerente, printr-o interpretare extensivă a prevederilor legale”.

În recurs, prin Decizia nr. 5341/2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în același dosar, s-a mai statuat că „s-a stabilit în mod cert - și instanța a reținut în mod corect faptul că analizând comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta a fost unul conform principiilor echității, echilibrului (…)”. În plus, Curtea de Apel mai reține că până la data de 13 noiembrie 2009 o cauză de înlăturare a răspunderii civile o constituie și fapta victimei însăși (apelantul reclamant netransmițând materiale către pârâtă). După acest moment timpii alocați au fost egali, conform programării pentru ultimele 7 zile de campanie, a cărei primire a fost confirmată de apelantul reclamant în cadrul corespondenței electronice purtate cu pârâta, astfel încât față de considerentele reținute, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., apelul reclamantului a fost respins,ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.G.E., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând daune morale și la plata cheltuielilor prilejuite de judecarea cauzei. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât cuprinde o motivare străină de natura pricinii și este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Apreciază recurentul că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a reținut greșit neîndeplinirea, în cauză, a condițiilor existenței răspunderii civile delictuale, în sensul că nu există faptă ilicită săvârșită cu vinovăție și un prejudiciu produs de către fapta ilicită a pârâtei.

Consideră dovedite toate condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 998 și 999 C. civ., respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii cauzale și a vinovăției pârâtei. Susține că instanța de apel a apreciat greșit că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite. Existența faptei ilicite este certă și nu poate fi pusă la îndoială și constă în aceea că pârâta a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009 a C.N.A., care prevede că radiodifuzorii sunt obligați să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei electorale, cu respectarea principiilor echității, echilibrului, și imparțialității, recurentul reluând motivele de fapt și de drept ale acțiunii și invocate în apelelul promovat.

Recurentul arată, în esență, că, faptele săvârșite de pârâtă constau în încălcarea principiilor egalității și nediscriminării concretizate în faptul că s-a aflat în imposibilitate de a se bucura de condiții egale cu ceilalți candidați la Președinția României în ceea ce privește accesul la emisiunile Televiziunii Romane, pentru a-și face campania electorală. In concret, a solicitat în scris pârâtei, în data de 22 octombrie 2009 să fie luat în considerare la stabilirea timpilor de antenă și să i se pună la dispoziție toate serviciile audio vizuale la care avea dreptul din poziția de candidat independent la Președinția României, Cu toate acestea, în data de 26 octombrie 2009, în cadrul ședinței Birourilor Permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților precum și a reprezentanților candidaților și a conducerii S.R.

T.V. și S.R.R., a fost informat că cererea nu a fost înregistrată în termenul legal și, pe cale de consecință, nu a fost avut în vedere la repartizarea timpilor de antenă aferenți fiecărui candidat la Președinția României. Ca urmare a acestui abuz, a formulat contestație adresată Curții Constituționale, în care a atacat poziția S.R. T.V. față de cererea pe care a formulat-o. Prin Hotărârea nr. 25 din 4 noiembrie 2009, a fost admisă contestația, Curtea reținând faptul că „domnul E.M.

a transmis către conducerea serviciilor publice de radio și televiziune, în data de 22 octombrie 2009 două adrese prin care înștiința demnitarii cu privire la intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale." și că „cererile formulate de autorul contestației, adresate conducerii serviciilor publice de radio și televiziune întrunesc condițiile prevăzute de art. 191 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antena". Arată recurentul că și în aceste condiții, pârâta a continuat să îi încalce drepturile în sensul că nu i-a recunoscut totalul timpilor de antenă de care ar trebui să beneficiez, acordându-i timpi de antenă egali cu al celorlalți candidați numai pentru perioada ulterioară datei pronunțării hotărârii Curții Constituționale.

Consideră că s-a comis un nou abuz, întrucât obligația pârâtei era aceea de a-i acorda timpii de antenă egali cu ai celorlalți candidați prin raportare la întreaga perioadă a campaniei electorale și nu numai raportat la perioada ulterioară emiterii deciziei Curții Constituționale. Se invocă nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate și sub aspectul reținerilor greșite ale instanței de fond referitoare la faptul că nu și-a exercitat efectiv drepturile recunoscute și nu a transmis materialele de promovare necesare, precum și orarul pentru spațiile de dezbateri pe canalul T.V.R. 3, mențiuni surprinse și acceptate de instanța de apel. Înscrisurile la care face trimitere instanța, nu sunt de natură a conduce la concluzia că a existat o informare a C.N.A.

referitor la îndeplinirea obligațiilor impuse de Decizia Curții Constituționale, subliniind faptul că respectivele înscrisuri care emană de la pârâtă, nu sunt datate și nu au dovada comunicării către C.N.A. Invocă faptul că pârâta i-a comunicat cu o zi înainte de replanificarea difuzărilor (13 Noiembrie) faptul că trebuie să transmită materiale promo, însă actualitatea unor astfel de materiale necesită o minimă reprocesare, fapt ce nu l-a putut realiza într-un interval de timp atât de scurt. În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul efectuează o analiză de conținut a înscrisurilor de la fila 39, 40, 41, 42, 45 dosar și apreciază că aplicarea art. 225 C. proc. civ. a fost făcută de către instanța de fond în mod nelegal (reținută și susținută de instanța de apel), motivat de faptul că întrebările pârâtei din cadrul interogatoriului sunt contrazise de întreg probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, corespondenta, etc.).

Prin faptele săvârșite de către de pârâtă au fost încălcate normele imperative ale legii privind accesul liber și nediscriminatoriu al fiecărui candidat la Președinția României la serviciile publice de radio și televiziune, astfel încât caracterul ilicit al faptei pârâtei este dovedit prin încălcarea normelor cu caracter imperativ prevăzute în Legea nr. 370/2004, în vigoare la acea dată, și Decizia C.N.A. nr. 853/2009, ceea ce a condus la imposibilitatea de a se bucura de condiții egale cu ceilalți candidați la Președinția României în ceea ce privește accesul la emisiunile Televiziunii Naționale pentru a-și face campania electorală.

Susține, totodată, că motivarea hotărârii este străină de natura pricinii, instanța făcând trimitere la cu totul alte considerații decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată și reiterate în motivele de apel formulate împotriva hotărârii primei instanțe, arătând că a susținut încălcarea unor drepturi legale față de care nu aveam nicio obligație de probă. Un alt aspect criticat relativ la decizia atacată vizează trimiterea instanței la Raportul O.S.C.E. care ar fi validat principiul respectării egalității în drepturi a candidaților la Președinția României. Consideră că Raportul la care se face trimitere nu are nicio relevanță juridică în cauză, iar concluziile acestuia nu sunt opozabile candidaților, iar subiectivitatea de care dă dovadă, este dovedită de Rapoartele C.N.A.

cu privire la statisticile apariției candidaților la T.V., existente la dosar, de unde rezultă exact contrariul. Sub aspectul vinovăției, recurentul susține că, în mod incorect a reținut instanța și faptul că aceste fapte ilicite nu au fost săvârșite cu vinovăție, sub forma intenției directe. Vinovăția pârtei rezultă din săvârșirea cu intenție a faptelor ilicite descrise în acțiune, urmărindu-se îndepărtarea sa de zona de comunicare către electorat. Faptele săvârșite sunt rezultatul unor atitudini psihice subiective, caracterizate de intenția de a produce un prejudiciu, astfel încât prin încălcarea drepturilor conferite de lege a fost plasat în inferioritate față de toți ceilalți candidați la alegerile prezidențiale.

Aceasta vinovăție rezultă deasemenea din nerespectarea deciziilor ce îi sunt favorabile, obținute pe paliere diverse de acțiuni judiciare în timpul campaniei electorale, fiind evident că numai o faptă săvârșită cu vinovăție poate fi sancționată contravențional. În ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în „efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană", iar în speță, recurentul susține că prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei constă în imposibilitatea reală și efectivă de a-și face campania electorală în condiții egale cu ceilalți candidați, respectiv a-și promova imaginea, platforma politica și a se face cunoscut alegatorilor la nivel național.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, având în vedere că este vorba de producerea unui prejudiciu moral, legătura de cauzalitate rezultă „ex re" din însăși săvârșirea faptei. Raportat la modalitatea de săvârșire a faptei ilicite, precum și la tipul prejudiciului cauzat în speță, raportul de cauzalitate dintre acestea apare ca evident, astfel încât nu poate exista niciun dubiu că în urma „campaniei" desfășurate de către pârâtă, a suferit prejudiciul moral reclamat în cauză. În privința despăgubirilor, arată că, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei și demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecații, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

În cazul în speță, suma solicitată cu titlu de daune morale, 2.000.000 lei, este justificată raportat atât la încălcările grave ale legii săvârșite de către pârâtă, dar și la prejudiciul concret și de nereparat suferit. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fondul cauzei admiterea cererii astfel cum a fost formulata și la plata cheltuielilor de judecată. Examinând motivele de recurs formulate în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: În speță, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 iulie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 55146/3/2011, reclamantul M.E.

a solicitat obligarea pârâtei S.R.T. la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul creat în anul 2009 în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, motivat de faptul că reclamantul ar fi fost tratat discriminatoriu de către pârâtă în timpul campaniei electorale pentru alegerea președintelui României. Reclamantul și-a fundamentat, în drept, acțiunea pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. Prin sentința civilă nr. 711 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă s-a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantului, instanța de fond apreciind că nu se poate reține săvârșirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite și nici a vinovăției și, pe cale de consecință, nici a legăturii de cauzalitate.

Întrucât condițiile răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite cumulativ, tribunalul a apreciat că nu se mai impune a se mai analiza și condiția prejudiciului. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 224/A din 27 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanța de prim control judiciar reținând că și în ipoteza în care s-ar admite că existența faptei ilicite este stabilită prin decizia Curții Constituționale, că prejudiciul este cel invocat de reclamant și că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este elocventă, are doar de stabilit dacă este întrunită în cauză și condiția vinovăției.

Instanța de apel a reținut din considerentele deciziei Curții Constituționale că nu se poate desprinde o astfel de concluzie și chiar mai mult, a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 3449/2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că, urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a Hotărârii nr. 25/2009 și a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P.

și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali și gratuiți cu cei ai celor 10 candidați inițiali și acestor candidați, informând în acest sens și pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Referitor la situațiile care au condus la adoptarea celor două hotărâri ale Curții Constituționale, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține culpa pârâtei, deoarece cererile adresate de cei doi candidați aveau un caracter incomplet și nu cuprindeau solicitarea de acordare a timpilor de antenă, iar dreptul a fost recunoscut acestora din alte considerente, printr-o interpretare extensivă a prevederilor legale.

În plus, instanța de apel mai reține că până la data de 13 noiembrie 2009 o cauză de înlăturare a răspunderii civile o constituie și fapta victimei însăși, deoarece apelantul reclamant nu a ransmis materiale către pârâtă, iar după acest moment timpii alocați au fost egali, conform programării pentru ultimele 7 zile de campanie, a cărei primire a fost confirmată de apelantul reclamant în cadrul corespondenței electronice purtate cu pârâta. Relativ la încadrarea în drept a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că în cuprinsul cererii de recurs reclamantul formulează o serie de susțineri care vizează analiza tuturor condițiilor privind răspunderea civilă delictuală, respectiv la fapta ilicită anterioară datei de 13 noiembrie 2009, pe care instanța nu a avut-o în vedere ca o condiție a răspunderii civile delictuale, referitor la prejudiciu și legătura de cauzalitate, deși nu toate aceste aspecte vizează argumentele instanței de apel în fundamentarea hotărârii pronunțate. Astfel, prin recursul declarat, reclamantul formulează aprecieri referitoare la îndeplinirea condițiilor privind existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate între acestea, relativ la contextul situațional al desfășurării faptelor care l-au determinat să se adreseze Curții Constituționale cu o contestație, soluționată prin Hotărârea nr. 25/2009, precum și la sancționarea contravențională a pârâtei de către C.N.A.

Or, aceste critici însă nu vizează argumentele instanței de apel, atât timp cât soluția privind respingerea apelului nu a fost motivată pe inexistența acestor elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, ci, dimpotrivă, analiza raționamentului judiciar efectuat de către instanța de apel, relativ la perioada anterioară datei de 13 noiembrie 2009, a plecat de la premisa existenței faptei ilicite stabilită prin decizia Curții Constituționale, a existenței prejudiciului ca fiind cel invocat de reclamant și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs ca fiind elocventă, fiind analizată, în circumstanțele concrete ale cauzei, doar întrunirea condiției vinovăției.

Cum în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. care sunt de strictă interpretare, se constată că argumentele astfel formulate de către recurent nu pot face obiect de analiză în recurs, atât timp cât criticile astfel formulate nu au legătură cu argumentația logico - juridică avută în vedere de instanța de apel în fundamentarea soluției și care au vizat, strict, neîndeplinirea condiției vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ. Nici dezvoltarea criticilor formulate de recurent care vizează chestiunile de fapt și modul de apreciere și reevaluare a probelor nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, incompatibile cu structura recursului configurată de dispozițiile art. 304, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Ca atare, criticile respective nu vor fi analizate de Înalta Curte. Recurentul a criticat decizia instanței de apel ca fiind nelegală întrucât nu s-a avut în vedere că, pârâta a continuat să îi încalce drepturile și după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, în sensul că nu i-a recunoscut totalul timpilor de antenă de care ar trebui să beneficiez, acordându-i timpi de antenă egali cu al celorlalți candidați numai pentru perioada ulterioară datei pronunțării hotărârii Curții Constituționale, apreciind că pârâta ar fi trebuit să-i acorde și timpii de antenă anteriori acestei perioade.

Astfel, prin Hotărârea nr. 25 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a fost admisă contestația formulată de E.M., candidat la alegerile pentru Președintele României din anul 2009, birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului și reprezentanții serviciilor publice de radio și televiziune fiind obligate să stabilească orarul pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antenă cu privire la candidatul E.M. În analiza efectuată, instanța de contencios constituțional a avut în vedere că, prin intermediul adreselor transmise către serviciile publice de radio și televiziune, E.M. a solicitat „transmiterea detaliilor legate de accesul nostru (al candidatului) la serviciile oferite de S.R.R.", oferind datele de contact pentru realizarea acestei informări, astfel încât s-a analizat măsura în care adresele formulate de E.M.

întrunesc condițiile de formă și fond prevăzute de lege cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă. S-a concluzionat că, deși cererea privind acordarea timpilor de antenă nu este expres formulată, referirea la accesul la serviciile publice de radio și televiziune, este suficientă pentru a califica adresa formulată de E.M. ca respectând condițiile prevăzute de art. 19 1 alin. (1) din Lege. Prin urmare, Curtea a constat că cererile formulate de autorul contestației, adresate conducerii serviciilor publice de radio și televiziune îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 19 1 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă.

Relativ la conținutul hotărârii Curții Constituționale, contrar susținerilor reclamantului, din perspectiva analizării condiției vinovăției, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut corect neîndeplinirea acestei condiții, întrucât și în ipoteza actelor juridice pentru emiterea cărora entitatea competentă efectuează aprecieri asupra probelor și realizează interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în scopul concluzionării asupra consecințelor juridice concrete, răspunderea emitentului actului nu poate fi antrenată decât în cazul exercitării atribuțiilor cu rea credință ori gravă neglijență, adică cu vinovăție, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale, temei de drept pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea.

Pe de altă parte, tot din perspectiva analizării atitudinii subiective a pârâtei în demersul obligațional de a asigura un cadru egal tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din anul 2009, instanța de apel în mod corect a dat valență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat al sentinței nr. 3449 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 5341 din 11 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, ca urmare a respingerii recursului declarat de C.N.A. Astfel, prin sentința nr. 3449 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.R.T.

și a dispus anularea Deciziei nr. 979 din 19 noiembrie 2009 a C.N.A., instanța reținând că, urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a Hotărârii nr. 25/2009 și a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P. și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali și gratuiți cu cei ai celor 10 candidați inițiali și acestor candidați, cu respectarea principiilor enunțate anterior (art. 26 1 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009), informând în acest sens și pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Instanța arată că, de altfel, acordarea timpilor egali tuturor candidaților, prin alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți în emisiunile dedicate alegerilor a fost constatată și prin Raportul O.S.C.E.

al Misiunii Restrânse de Obsevare a Alegerilor din România - Alegeri Prezidențiale 22 noiembrie 2009, care la pag. 7 menționează acest lucru. Concluzionează instanța arătând că, din probele administrate, în raport de modul de reglementare a obligației legale a radiodifuzorilor de a reflecta desfășurarea campaniei electorale (în întregul ei, iar nu pe perioada de timp), nu există fundament legal la sancționarea reclamantei S.R.T. pentru anumite inegalități în acordarea timpilor de antenă doar pentru o anumită perioadă din cadrul campaniei electorale.

În contextul analizei realizate de către instanța de apel, funcție de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat irevocabil un aspect al litigiului, susținerea recurentului potrivit căreia pârâta ar fi încălcat obligația legală de a-i acorda timpi de antenă egali cu ai celorlalți candidați prin raportare la întreaga perioadă a campaniei electorale și nu numai raportat la perioada ulterioară emiterii deciziei Curții Constituționale apare ca lipsită de relevanță juridică, atât timp cât reclamantul nu a formulat critici de nelegalitare cu referire la modalitatea în care instanța de apel a dat eficiență unei verificări jurisdicționale deja realizate prin sentința nr. 3449 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București și, deci, funcției normative și efectului pozitiv al lucrului deja judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Mai mult chiar, susținerea recurentului potrivit căreia pârâta ar fi trebuit să-i acorde și timpii de antenă din perioada anterioră deciziei Curții Constituționale, nu poate fi primită, atât timp cât asigurarea unor condiții egale de exprimare pentru toți candidații nu înseamnă invitarea tuturor candidaților în fiecare emisiune și acordarea unui timp egal pentru fiecare candidat în fiecare emisiune, deoarece trebuie avută în vedere întreaga perioada de desfășurare a campaniei. De altfel, nu există nicio obligație în sarcina pârâtei de a aloca și timpii de antenă ce nu au fost acordați anterior Hotărârii nr. 25/2009 a Curții Constituționale întrucât, în caz contrar, ar fi fost încălcate drepturile celorlalți candidați.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 5341/2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 11.534/2/2009, s-a mai statuat, cu putere de lucru judecat, că „s-a stabilit în mod cert - și instanța a reținut în mod corect faptul că analizând comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta a fost unul conform principiilor echității, echilibrului (…)”, context în care se vădește corectă concluzia instanței de apel, desprinsă din situația de fapt reținută și care nu mai poate fi reevaluată în raport de structura actuală a recursului, potrivit căreia după data de 13 noiembrie 2009 timpii de antenă alocați au fost egali, conform programării, confirmată de reclamant, pentru ultimele 7 zile ale campaniei electorale.

În privința susținerilor referitoare la nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul reținerilor greșite ale instanței referitoare la faptul că nu și-a exercitat efectiv drepturile recunoscute și nu a transmis materialele de promovare necesare, critica nu poate fi primită. Printre cauzele exoneratoare de răspundere se regăsește și cea care vizează fapta victimei însăși, întrucât „nu există obligație de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei însăși”. Or, în contextul examinării în cauză a condiției vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale, în raport de situația de fapt reținută în cauză, ce nu mai poate fi reevaluată în recurs, rezultă că instanța de apel a reținut corect faptul că netransmiterea materialelor electorale anterior datei de 13 noiembrie 2009 de către reclamant și nefolosirea timpilor de antenă constituie o faptă imputabilă exclusiv acestuia, ce înlătură antrenarea răspunderii civile delictuale.

Hotărârea atactă a fost criticată și din perspectiva motivului de nelegalitate care vizează ipoteza în care motivarea hotărârii este străină de natura pricinii. În susținerea acestui motiv de recurs, succint dezvoltat de recurent, reclamantul a arătat că, instanța a făcut trimitere la cu totul alte considerații decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată și reiterate în motivele de apel formulate împotriva hotărârii primei instanțe. Chiar dacă s-ar considera că recurentul și-a motivat recursul din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., această critică nu este fondată. Din expunerea considerentelor deciziei recurate reiese fără dubiu că instanța de apel a realizat o examinare amplă a materialului probator, arătând în considerentele deciziei care sunt motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, fiind în acord cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Recurentul a invocat în cuprinsul motivelor de recurs și faptul că, în mod greșit instanța de apel a făcut trimitere Raportul O.S.C.E. care ar fi validat principiul respectării egalității în drepturi a candidaților la Președinția României, considerând că raportul respectiv nu are nicio relevanță juridică în cauză, iar concluziile acestuia sunt subiective și nu sunt opozabile candidaților. Critica formulată nu poate fi supusă controlului de legalitate, atât timp cât critica recurentului nu se referă la argumentația instanței de apel. Referirea la cuprinsul Raportului O.S.C.E.

al Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor România - Alegeri Prezidențiale a fost realizată, ca un argument subsidiar, în cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de fond și nu în motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel, care a expus în considerentele deciziei sale propria argumentație logico-juridică în fundamentarea soluției pronunțate, complinind și suplinind motivarea instanței de fond, astfel încât critica recurentului nu poate face obiect de analiză în recurs. Față de considerentele prezentate, neputând fi reținută incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitatate înscrise în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte va respinge, în temeiul dispozițiilor art. 313 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G.E. împotriva Deciziei nr. 224/A din 27 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.