ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1704/2011

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2008, V.R. a chemat în judecată pe pârâții N.I.E., D.P.E., C.R.D. și cotidianul „I.S.”, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să-i oblige pe pârâți la plata sumei de 500.00 euro pentru încălcarea drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin publicarea în cotidianul I.S. sub semnătura lui C.R. și N.E. a unui articol intitulat „Purceaua cu cenușă în cap”, alăturat unei fotografii a reclamantului și a unei fotografii înfățișând în prim plan un porc. Prin sentința civilă nr. 274 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Mehedinți – secția civilă a respins acțiunea ca nefondată, cu următoarea motivare: Conform art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Curtea definește tratamentul inuman ca fiind acel tratament care provoacă cu intenție suferințe fizice sau mentale de o mare intensitate, iar tratamentul degradant ca fiind un tratament care înjosește individul în fața lui însuși sau a altor persoane ori care îl determină să acționeze contra voinței sau conștiinței sale. În cauzele Moldovan, Anghelescu Barbu contra României, Raninen contra Finlandei, Ilașcu și alții contra Moldovei, Curtea a considerat ca fiind tratamente inumane sau degradante, de la caz la caz, aplicarea de lovituri, discriminarea pe motive rasiale, încătușarea unei persoane și expunerea sa în public, lipsirea de hrană, de lumină, coroborate cu condițiile de detenție.

În speță, analizând și declarațiile martorilor audiați, tribunalul a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu moral prin publicarea fotografiei sale alături de articolul incriminat, însă că acest prejudiciu este lipsit de intensitatea și gravitatea necesară pentru a avea caracterul unui tratament inuman și degradant astfel cum este definit în jurisprudența C.E.D.O. A mai reținut că la sfârșitul articolului se menționează că orice asemănare între personajele pamfletului și persoanele din fotografii este pur întâmplătoare și că orice asemănare între întâmplările povestite și faptele potențial reale reprezintă o pură coincidență.

Judecata în apel Prin decizia nr. 22 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința, a admis în parte acțiunea reclamantului și i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 5.000 euro – echivalentul în lei la data plății, precum și la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele: Prima instanță s-a raportat în pronunțarea soluției exclusiv la considerente teoretice privitoare la aplicabilitatea art. 3 din Convenție, fără a se raporta și la încălcarea art. 8 din C.E.D.O., ce reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, în condițiile în care reclamantul invocase prin acțiunea sa încălcarea acestui drept, mai exact a componentei vieții private a persoanei, ce cuprinde și dreptul la imagine, susținând că prin publicarea articolului și a fotografiei sale imaginea sa a fost grav afectată.

Reanalizând probatoriul, curtea de apel a constatat că articolul conține referiri lipsite de echivoc cu privire la persoana reclamantului, în partea de articol intitulată „Cetățeanul rumeguș”, în care este descris ca „un biet politruc scrobit cu pretenții de elevat, supranumit Lăutaru din Tenerife, care latră a pagubă, lipit de fel de fel de somități, afacerist de Pal, care a operat șmenuri în slujba administrației locale și a dat tunuri în umbra unui biet moșneag legat de scaun”. Mai este numit „intelectual de casă al grohăitoarei „Purceaua cu cenușă în cap”, cealaltă persoană vizată de articol, realizatoare de emisiuni TV, în care era invitat reclamantul”. Textul conține expresii insultătoare, jignitoare la adresa reclamantului și a fost publicat în scopul de a-l umili și înjosi pe reclamant.

În apărarea formulată, pârâții nu au arătat în concret ce tipologii ori tare sociale au înfierat, iar articolul nu cuprinde judecăți de valoare critice cu valabilitate demonstrată ori însoțite de argumentația logică a autorului, ci declarații factuale, a căror veridicitate trebuia dovedită. În ceea ce privește jurisprudența C.E.D.O., s-a reținut că în cele mai multe speță, Curtea a analizat încălcarea art. 3 din Convenție din perspectiva tratamentelor degradante pentru cazurile în care victimele se aflau într-o situație privativă de libertate, dar a statuat asupra încălcării art. 3 și în cazul comportamentului unui particular față de altul, cum este cazul în speță. De asemenea, C.E.D.O. impune realizarea unui just echilibru între dreptul constatat de art. 10 din Convenție, ce garantează dreptul la liberă exprimare și dreptul la reputație al persoanei, ca element al vieții private, protejat de art. 8 al Convenției.

Exercitarea libertății de exprimare a ziariștilor este condiționată de acționarea cu bună-credință, astfel încât aceștia să ofere informații exacte, demne de crezare, cu respectarea deontologiei profesionale. În speță, se are în vedere atitudinea subiectivă a pârâților, atât în raport cu adevărul celor afirmate, cât și cu scopul demersului jurnalistic, respectiv dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a difuza informații asupra unor subiecte de interes general sau au avut doar intenția de a afecta în mod gratuit reputația reclamantului. Afirmațiile referitoare la fapte determinate, în absența oricăror dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția art. 10 din C.E.D.O., astfel încât reclamantul are dreptul la despăgubiri pe care, în limita rezonabilă a unei marje de exprimare, Curtea le-a limitat la suma de 5.000 euro.

Judecata în recurs Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții N.I.E., D.P.E., C.R.D. și SC T.S.S. SRL. 1. Recurentul reclamant își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și critică decizia sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de apel. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susține că, din moment ce pârâții, cu excepția lui C.R. nu s-au prezentat la interogatoriu, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., aceștia trebuiau obligați la plata sumei integrale solicitată de reclamant respectiv 500.000 euro. Lipsa la interogatoriu a pârâșilor trebuia socotită ca o mărturisire deplină cu privire la cuantumul despăgubirilor, conform textului de lege menționat.

De asemenea, consideră că în acordarea sumei de 5.000 euro, curtea de apel a manifestat mai degrabă subiectivism, raportându-se la practica anterioară a instanțelor, fără a ține seama de persoana reclamantului, de prejudiciul moral grav creat și de obstacolele în evoluția și cariera personală și politică. Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 euro, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului. 2. Pârâții, deși au formulat cereri distincte, acestea au conținut identic și cuprind următoarele critici: 2.1. Interpretând greșit actul dedus judecății, curtea de apel a schimbat natura sau înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenții susțin că, deși s-a formulat o cerere în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 3 din C.E.D.O., nu a dispus timbrajul la valoare și nu s-a comportat ca o instanță națională, ci ca o instanță europeană cu prerogativele C.E.D.O. 2.2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Deși recunoaște că nu există probatoriu nici cu privire la rezultatul prejudiciabil și nici cu privire la legătura de cauzalitate, curtea de apel sfârșește prin a prezuma existența acestora. Instanța de apel nu motivează cum ajunge să facă legătura dintre reclamant și poza unui porc și concluzionează în mod neîntemeiat că titlul pamfletului „Purceaua cu cenușă în cap” face trimitere la apelant.

Instanța de apel nu a observat nici că autorul articolului își asuma întreaga responsabilitate a acestuia, exonerând astfel pe celelalte persoane conceptate în cauză. 2.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece nu există cele trei elemente ale răspunderii civile delictuale. Așa-zisul fapt ilicit îl reprezintă o creație artistică denumită pamflet, care nu are o adresabilitate expresă, iar rezultatul prejudiciabil constând în probleme psihiatrice și familiale, reprezintă probleme personale, care țin de personalitatea și de starea de sănătate a reclamantului. Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea sentinței, iar, în subsidiar, casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Intimatul V.R. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâți. Înalta Curte, constatând că în cauză a declarat recurs SC T.S.S. SRL, care nu a figurat ca parte în dispozitivul deciziei, a dispus citarea acesteia, precum și a celorlalți recurenți cu mențiunea clarificării acestei inadvertențe. Intimatul cotidianul „I.S.” a precizat, referitor la calitatea SC T.S.S. SRL că, din cauza unei erori materiale strecurate la dactilografie, figurează în cauză, cotidianul „I.S.” fiind ziarul editat de acest trust de presă. Analizând recursurile, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: 1. Contrar susținerilor recurentului reclamant, întinderea cuantumului despăgubirii nu putea fi determinată în speță prin aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc.

civ., în raport de lipsa la interogatoriu a pârâților. Potrivit textului de lege menționat, dacă partea, fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Aceste text nu poate fi privit izolat de subsecțiunea 7, cuprinsă în secțiunea a III-a a Codului de procedură civilă, referitoare la proba cu interogatorii. Potrivit art. 218 C. proc. civ., se va putea încuviința chemarea la interogatorii când este privitor la fapte personale care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei. Întinderea despăgubirii pentru prejudiciul moral nu reprezintă o faptă personală în înțelesul legii, care să poată fi determinată prin aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 225 C. proc.

civ. Determinarea întinderii acestei despăgubiri reprezintă o chestiune de apreciere și presupune luarea în considerare, de către instanța de judecată, a tuturor împrejurărilor concrete ale cauzei. În speță, curtea de apel a avut în vedere diminuarea statutului social al reclamantului, afectarea reputației și imaginii acestuia, atât în raport cu publicul, cât și în familie și față de sine și, în raport de toate aceste elemente, a considerat că suma de 500.000 euro solicitată de el este disproporționată. Simpla afirmație a recurentului, în sensul că această sumă nu poate fi consideră prea mare în raport cu prejudiciile cauzate de pârâți, ce i-au afectat cariera profesională și politică nu poate fi considerată o critică de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat. 2. Recursurile declarate de pârâți sunt, de asemenea, nefondate. 2.1. Contrar susținerilor recurenților, acțiunea reclamantului a fost fondată pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu indicarea expresă a prevederilor art. 2 și 3 din aceasta, or, potrivit art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997, o asemenea cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Nu i se poate imputa instanței de apel că ar fi soluționat cererea cu schimbarea cauzei juridice a acesteia și nici că, așa cum susțin recurenții, ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. 2.2. Decizia atacată conține motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Faptul că instanța de apel, analizând probele, a stabilit o legătură între articolul publicat în cotidianul „I.S.”, însoțit de fotografii, și persoana reclamantului, reprezintă o chestiune ce ține de situația de fapt, iar aceasta nu poate fi reapreciată în recurs în raport de exigențele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Critica potrivit căreia pârâtul C.R. și-ar fi asumat în conținutul publicației întreaga responsabilitate nu este dezvoltată de o manieră care să permită încadrarea în prevederile art. 304 C. proc.

civ. și care să conducă, eventual, la exonerarea de răspundere a celorlalți pârâți. 2.3. La situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect legea, nefiind incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că în articolul incriminat s-au făcut o serie de referiri factuale la persoana reclamantului, de natură a-l înjosi pe reclamant și de a-i leza acestuia reputația, ca element al vieții private. De asemenea, s-a reținut că demersul jurnalistic nu s-a încadrat în limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, afirmațiile factuale privitoare la reclamant nefiind în niciun fel susținute de dovezi. În atare situație, concluzia potrivit căreia reclamantul a suferit un prejudiciu, ca și legătura de cauzalitate dintre fapta pârâților și prejudiciul încercat de reclamant, sunt corect stabilite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondate și recursurile declarate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul V.R. și de pârâții N.I.E., D.P.E., C.R.D., SC T.S.S. SRL împotriva deciziei nr. 22 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.