ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4835/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4835/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 21 noiembrie 2008,

reclamanta C. (C.) M.A. a chemat în judecată pe pârâții C.R.D., N.I.E., D.P.E.

și Cotidianul I., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro,

ca urmare a încălcării drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la 7

noiembrie 2008, în cotidianul I., sub semnătura pârâților C.R. și E.N., a fost

publicat un articol așa zis pamflet cu titlul "Purceaua cu cenușe în

cap" care, alături de fotografia de prim plan a unui porc, prezintă

fotografia sa.

Reclamanta a susținut

că, prin publicarea acestui articol, i s-a adus un prejudiciu personal, moral

și profesional deosebit, a suferit traume de natură psihică, a urmat un

tratament medical, a apelat la consiliere psihologică, și-a întrerupt

activitatea de reporter, redactor și realizator de emisiuni și a suportat

batjocura colegilor săi de la alte publicații și televiziuni, fiind supusă unui

tratament degradant și inuman.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Sentința nr. 177

din 16 iunie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins acțiunea, ca

neîntemeiată.

Tribunalul a reținut

că, prin articolul publicat, în finalul căruia autorii precizează că este un

pamflet și că orice asemănare cu personaje sau fapte reale este pur

întâmplătoare, reclamanta nu a fost supusă unui tratament degradant și inuman,

nefiindu-i produse suferințe fizice sau psihice de o asemenea intensitate încât

să poată fi încadrate în dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Totodată instanța a reținut că actele medicale depuse la

dosar nu fac dovada existenței elementelor răspunderii civile delictuale,

acestea nepunând în evidență o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită și

deteriorarea stării de sănătate a reclamantei.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin Decizia nr.

277 din 27 octombrie 2009, a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte

acțiunea și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei echivalentul în RON a

sumei de 5000 euro, la data plății.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a invocat practica Convenției Europene a

Drepturilor Omului, menționând că în caza Irlanda contra Regatului Unit (18

ianuarie 1978) Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că un tratament

aplicat unei persoane urmează a se califica degradant atunci când creează

acesteia un sentiment de teamă, de neliniște și de inferioritate, de natură a o

umili, a o înjosi și, eventual, de a-i înfrânge astfel rezistența fizică și

psihică.

Instanța a apreciat

că articolul publicat, deși intitulat pamflet, conține referiri lipsite de

echivoc cu privire la persoana reclamantei, aspect subliniat și de ghilimelele

aplicate substantivului din titlu, cenușe, identic cu numele de familie al

reclamantei, precum și de postarea pe prima pagină a fotografiei unui porc și a

fotografiei reclamantei. În plus, instanța a reținut că, din conținutul

articolului publicat rezultă indubitabil că s-a încercat realizarea unei

comparații între un animal și persoana reclamatei, comparații care au fost de

natură să îi afecteze demnitatea (și să o înjosească în ochii opiniei publice,

a familiei, a colegilor de serviciu și în proprii ochi.

Față de aceste

aspecte, instanța a constatat că, prin fapta săvârșită de pârâți, reclamanta a

suferit un prejudiciu de natură morală, fiindu-i afectate atributele persoanei

care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - prejudiciu care,

potrivit art. 998 - 999 C. civ. și art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, se impune a fi reparat prin plata unei despăgubiri bănești

corespunzătoare. Totodată, făcând aplicarea dispozițiile art. 225 C. proc.

civ., instanța a apreciat că refuzul pârâților N.E. și D.E. de a răspunde la

interogatoriu are valoarea juridică a unui început de dovadă în folosul părții

potrivnice, care a fost completat cu celelalte mijloace de probă administrate

în cauză.

Cât privește

cuantificarea daunelor morale instanța a apreciat că, în lipsa unor criterii

legale obiective, în raport de consecințele psihice negative suferite de

victima faptei ilicite, de importanța valorilor lezate și de intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării, suma de 5000 euro, respectiv

echivalentul în RON al acesteia este rezonabilă și suficientă pentru a repara

prejudiciul produs.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs toate părțile.

Reclamanta prin

recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reproșează instanței: că a apreciat în mod greșit valoarea prejudiciului

cauzat, valoarea reală a acestuia fiind la nivelul sumei de 500.000 euro; că a

interpretat și aplicat greșit prevederile art. 225 C. proc. civ. întrucât

neprezentarea pârâților în mod nejustificat la interogatoriu, echivalează cu un

acord deplin al acestora asupra daunelor solicitate. Solicită modificarea

deciziei instanței de apel în sensul obligării pârâților la plata sumei de 500000

euro despăgubiri.

Pârâții C.R.D.,

N.I.E., D.P.E. și Cotidianul I., prin recursurile formulate, critică decizia

din apel sub următoarele aspecte.

În primul rând,

pârâții reproșează instanței de apel că a făcut o greșită interpretare a

actului juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul vădit

neîndoielnic al acestuia. În acest sens, susțin că acțiunea fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., se impunea obligarea reclamantei la

timbrarea acesteia la valoare.

În al doilea rând,

pârâții susțin că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta

punând în evidență motive contradictorii și străine de natura pricinii. În

acest sens, pârâții susțin că, în condițiile în care se recunoaște că nu există

prejudiciu (ca rezultat și ca legătură de cauzalitate), instanța prezumă

existența acestor elemente, ceea ce este inadmisibil. în al treilea rând,

pârâții susțin că instanța nu a observat că, în conținutul publicației autorii

articolului își asumă întreaga responsabilitate, exonerând astfel de răspundere

pe ceilalți pârâți din cauză, ceea ce înseamnă că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 225 C. proc. civ. în al patrulea rând, pârâții susțin că

instanța a reținut greșit că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale. Solicită trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, în

vederea stabilirii cuantumului pretențiilor și a taxelor de timbru

corespunzătoare.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursurile

sunt nefondate.

În ce privește

recursul reclamantei este de reținut că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente.

La stabilirea

cuantumului daunelor morale, ce constau generic în atingerea adusă valorilor ce

definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative suferite

pe plan psihic, importanța valorilor morale, sociale și profesionale. Totodată,

în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate

conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare

prejudiciului real și efectiv produs.

Față de aceste

aspecte și în lipsa unor criterii legale, Înalta Curte, luând în considerație

spiritul de echitate, reține că suma de 500000 euro, solicitată de reclamantă,

este disproporționat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit. Totodată,

constată că, stabilind suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale și reținând

că prejudiciul moral suferit de reclamantă poate fi acoperit și reparat prin

suma acordată, instanța de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a

criteriilor enumerate.

Nefondată este și

critica reclamantei privind greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 225 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art.

225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la

interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări

ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții

potrivnice.

Din interpretarea

textului de lege, rezultă că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi

considerată drept o mărturie deplină, atunci când există posibilitatea

administrării altor probe.

Așadar, instanța de

apel, apreciind că absența pârâților la interogatoriu se coroborează cu alte

probe administrate în cauză, în mod corect, a dat eficiență prevederilor art.

225 C. proc. civ.

În ce privește

recursurile pârâților care se dovedesc de asemenea nefondate, se rețin

următoarele:

Acțiunea reclamantei

vizează obligarea pârâților la plata daunelor morale ca urmare a lezării

drepturilor sale personale nepatrimoniale și a tratamentului inuman, degradant

la care a fost supusă prin articolul publicat în Cotidianul I., la 7 noiembrie

2008.

Art. 3 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului implică o protecție pe paliere. Primul palier

vizează tratamentul degradant, definit ca fiind un act ce produce persoanei în

cauză o umilire sau punerea acesteia într-o situație de inferioritate.

Tratamentul inuman la

care se referă dispozițiile art. 3 din Convenție a fost definit ca fiind un

tratament care provoacă în mod involuntar grave suferințe mentale sau fizice.

În principiu,

tratamentul inuman presupune existența intenției de a umili persoana în cauză

însă, atunci când consecințele unui act, chiar lipsit de scop special, conduc

la umilirea gravă a persoanei, tratamentul poate fi calificat ca degradant și

nu lipsa intenției.

Din perspectiva celor

expuse, instanța de apel în mod corect a reținut incidența în speță a

dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acțiunea întemeiată

pe dispozițiile art. 3 din Convenție este scutită de plata taxei de timbru în

temeiul art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Legislativ, existența

răspunderii patrimoniale pentru daune morale a fost recunoscută implicit prin

art. 15 lit. f

1

) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, text introdus în lege prin O.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1998, aprobată

prin Legea nr. 112/1998, în care se prevedea scutirea de taxa judiciară de

timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv a celor pentru exercitarea căilor de

atac, referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele

morale aduse onoarei, demnității său reputației unei persoane fizice.

Sub acest aspect,

este de reținut o împrejurarea importantă:

Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 465 din

06.08.2009, prin admiterea excepției de neconstituționalitate a constatat că

dispozițiile art. 1 pct. 4 O.G. nr. 34 din 2001 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru sunt

neconstituționale, argumentând că dispozițiile art. 15 lit. f

1

) din

Legea nr. 146/1997 reprezintă un mod specific de apărare juridică a

menționatelor atribute ale personalității umane - caracterizate în art. 1 alin.

(3) din Constituția României ca fiind valori supreme într-un stat de drept și

că în felul acesta se asigură accesul la justiție, necondiționat de plata unei

taxe de timbru, persoanelor vătămate prin proferarea de expresii insultătoare,

calomnii ori denigrări săvârșite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de

comunicare mass-media.

Astfel, Curtea

Constituțională, luând în considerare aceste rațiuni ale art. 1 alin. (3) din

Constituția României, ce au justificat scutirea de taxe judiciare de timbru a

acțiunilor având ca obiect și acordarea de despăgubiri pentru daune morale

aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, a constatat că

abrogarea art. 15 lit. f

1

) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 21

alin. (1) și (2) din Constituția României, precum și ale art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Față de cele expuse

și de dispozițiile art. 15 lit. f

1

) din Legea nr. 146/1997 și art.

15 lit. s) din același act normativ, critica pârâților legată atât de natura

juridică a litigiului cât și cea referitoare la obligarea reclamantei la plata

taxelor de timbru pentru daunele morale solicitate este nefondată.

Articolul publicat,

deși caracterizat ca fiind un pamflet, aduce atingere drepturilor personale ale

reclamantei și anume dreptului persoanei la demnitate, onoare, reputație, nume

de familie cu atât mai mult cu cât s-a dat publicității și o fotografie a

reclamantei la finalul articolului (pamfletului).

Este real că opiniile

se pot exprima liber, însă fără a leza drepturile legitime ale persoanei, cum

ar fi demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine.

Ziaristul este

într-adevăr titularul unui drept subiectiv, anume al dreptului la liberă

exprimare a opiniei. Ca orice drept subiectiv acesta trebuie însă să fie

exercitat în mod normal, iar în cazul exercitării lui în alte limite și în mod

anormal, deviindu-l de la scopul în vederea căruia îi fusese acordat,

prejudiciul cauzat prin devierea sa culpabilă trebuie reparat.

Nefondate sunt și

criticile pârâților cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 225 C.

proc. civ., în condițiile în care neprezentarea nejustificată la interogatoriu

sau refuzul de a răspunde la interogatoriu echivalează cu un început de dovadă

în folosul părții potrivnice și care, coroborat cu celelalte probe

administrate, a condus la conturarea raporturilor juridice dintre părți.

În ce privește

critica legată de condițiile răspunderii civile delictuale, este de reținut că

instanța de apel le-a examinat prin prisma dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

- a existenței faptei ilicite, a prejudiciului moral creat prin lezarea

drepturilor personale nepatrimoniale, a raportului de cauzalitate și a

vinovăției. Prin urmare și sub acest aspect decizia este legală.

În raport de

considerentele prezentate mai sus, decizia instanței de apel atacată în speță

este în afara oricărei critici.

În consecință, Înalta

Curte, constatând că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., le va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.M.A. și de pârâții C.R.D.,

N.I.E., D.P.E. și Cotidianul I. împotriva Deciziei nr. 277 din 27 octombrie

2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN