ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4835/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 21 noiembrie 2008, reclamanta C. (C.) M.A. a chemat în judecată pe pârâții C.R.D., N.I.E., D.P.E. și Cotidianul I., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro, ca urmare a încălcării drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la 7 noiembrie 2008, în cotidianul I., sub semnătura pârâților C.R. și E.N., a fost publicat un articol așa zis pamflet cu titlul "Purceaua cu cenușe în cap" care, alături de fotografia de prim plan a unui porc, prezintă fotografia sa.

Reclamanta a susținut că, prin publicarea acestui articol, i s-a adus un prejudiciu personal, moral și profesional deosebit, a suferit traume de natură psihică, a urmat un tratament medical, a apelat la consiliere psihologică, și-a întrerupt activitatea de reporter, redactor și realizator de emisiuni și a suportat batjocura colegilor săi de la alte publicații și televiziuni, fiind supusă unui tratament degradant și inuman. În drept, a invocat dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Sentința nr. 177 din 16 iunie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut că, prin articolul publicat, în finalul căruia autorii precizează că este un pamflet și că orice asemănare cu personaje sau fapte reale este pur întâmplătoare, reclamanta nu a fost supusă unui tratament degradant și inuman, nefiindu-i produse suferințe fizice sau psihice de o asemenea intensitate încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată instanța a reținut că actele medicale depuse la dosar nu fac dovada existenței elementelor răspunderii civile delictuale, acestea nepunând în evidență o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită și deteriorarea stării de sănătate a reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin Decizia nr. 277 din 27 octombrie 2009, a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 5000 euro, la data plății. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a invocat practica Convenției Europene a Drepturilor Omului, menționând că în caza Irlanda contra Regatului Unit (18 ianuarie 1978) Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că un tratament aplicat unei persoane urmează a se califica degradant atunci când creează acesteia un sentiment de teamă, de neliniște și de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi și, eventual, de a-i înfrânge astfel rezistența fizică și psihică.

Instanța a apreciat că articolul publicat, deși intitulat pamflet, conține referiri lipsite de echivoc cu privire la persoana reclamantei, aspect subliniat și de ghilimelele aplicate substantivului din titlu, cenușe, identic cu numele de familie al reclamantei, precum și de postarea pe prima pagină a fotografiei unui porc și a fotografiei reclamantei. În plus, instanța a reținut că, din conținutul articolului publicat rezultă indubitabil că s-a încercat realizarea unei comparații între un animal și persoana reclamatei, comparații care au fost de natură să îi afecteze demnitatea (și să o înjosească în ochii opiniei publice, a familiei, a colegilor de serviciu și în proprii ochi. Față de aceste aspecte, instanța a constatat că, prin fapta săvârșită de pârâți, reclamanta a suferit un prejudiciu de natură morală, fiindu-i afectate atributele persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - prejudiciu care, potrivit art. 998 - 999 C. civ.

și art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune a fi reparat prin plata unei despăgubiri bănești corespunzătoare. Totodată, făcând aplicarea dispozițiile art. 225 C. proc. civ., instanța a apreciat că refuzul pârâților N.E. și D.E. de a răspunde la interogatoriu are valoarea juridică a unui început de dovadă în folosul părții potrivnice, care a fost completat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Cât privește cuantificarea daunelor morale instanța a apreciat că, în lipsa unor criterii legale obiective, în raport de consecințele psihice negative suferite de victima faptei ilicite, de importanța valorilor lezate și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, suma de 5000 euro, respectiv echivalentul în RON al acesteia este rezonabilă și suficientă pentru a repara prejudiciul produs.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile. Reclamanta prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproșează instanței: că a apreciat în mod greșit valoarea prejudiciului cauzat, valoarea reală a acestuia fiind la nivelul sumei de 500.000 euro; că a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 225 C. proc. civ. întrucât neprezentarea pârâților în mod nejustificat la interogatoriu, echivalează cu un acord deplin al acestora asupra daunelor solicitate. Solicită modificarea deciziei instanței de apel în sensul obligării pârâților la plata sumei de 500000 euro despăgubiri. Pârâții C.R.D., N.I.E., D.P.E. și Cotidianul I., prin recursurile formulate, critică decizia din apel sub următoarele aspecte.

În primul rând, pârâții reproșează instanței de apel că a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. În acest sens, susțin că acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., se impunea obligarea reclamantei la timbrarea acesteia la valoare. În al doilea rând, pârâții susțin că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta punând în evidență motive contradictorii și străine de natura pricinii. În acest sens, pârâții susțin că, în condițiile în care se recunoaște că nu există prejudiciu (ca rezultat și ca legătură de cauzalitate), instanța prezumă existența acestor elemente, ceea ce este inadmisibil.

în al treilea rând, pârâții susțin că instanța nu a observat că, în conținutul publicației autorii articolului își asumă întreaga responsabilitate, exonerând astfel de răspundere pe ceilalți pârâți din cauză, ceea ce înseamnă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 225 C. proc. civ. în al patrulea rând, pârâții susțin că instanța a reținut greșit că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Solicită trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, în vederea stabilirii cuantumului pretențiilor și a taxelor de timbru corespunzătoare. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. În ce privește recursul reclamantei este de reținut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constau generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale, sociale și profesionale. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Față de aceste aspecte și în lipsa unor criterii legale, Înalta Curte, luând în considerație spiritul de echitate, reține că suma de 500000 euro, solicitată de reclamantă, este disproporționat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit. Totodată, constată că, stabilind suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale și reținând că prejudiciul moral suferit de reclamantă poate fi acoperit și reparat prin suma acordată, instanța de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor enumerate.

Nefondată este și critica reclamantei privind greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Din interpretarea textului de lege, rezultă că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerată drept o mărturie deplină, atunci când există posibilitatea administrării altor probe. Așadar, instanța de apel, apreciind că absența pârâților la interogatoriu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, în mod corect, a dat eficiență prevederilor art. 225 C. proc.

civ. În ce privește recursurile pârâților care se dovedesc de asemenea nefondate, se rețin următoarele: Acțiunea reclamantei vizează obligarea pârâților la plata daunelor morale ca urmare a lezării drepturilor sale personale nepatrimoniale și a tratamentului inuman, degradant la care a fost supusă prin articolul publicat în Cotidianul I., la 7 noiembrie 2008. Art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică o protecție pe paliere. Primul palier vizează tratamentul degradant, definit ca fiind un act ce produce persoanei în cauză o umilire sau punerea acesteia într-o situație de inferioritate. Tratamentul inuman la care se referă dispozițiile art. 3 din Convenție a fost definit ca fiind un tratament care provoacă în mod involuntar grave suferințe mentale sau fizice.

În principiu, tratamentul inuman presupune existența intenției de a umili persoana în cauză însă, atunci când consecințele unui act, chiar lipsit de scop special, conduc la umilirea gravă a persoanei, tratamentul poate fi calificat ca degradant și nu lipsa intenției. Din perspectiva celor expuse, instanța de apel în mod corect a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 3 din Convenție este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Legislativ, existența răspunderii patrimoniale pentru daune morale a fost recunoscută implicit prin art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, text introdus în lege prin O.G.

nr. 11 din 29 ianuarie 1998, aprobată prin Legea nr. 112/1998, în care se prevedea scutirea de taxa judiciară de timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv a celor pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității său reputației unei persoane fizice. Sub acest aspect, este de reținut o împrejurarea importantă: Curtea Constituțională prin Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 465 din 06.08.2009, prin admiterea excepției de neconstituționalitate a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 4 O.G.

nr. 34 din 2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituționale, argumentând că dispozițiile art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 reprezintă un mod specific de apărare juridică a menționatelor atribute ale personalității umane - caracterizate în art. 1 alin. (3) din Constituția României ca fiind valori supreme într-un stat de drept și că în felul acesta se asigură accesul la justiție, necondiționat de plata unei taxe de timbru, persoanelor vătămate prin proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări săvârșite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de comunicare mass-media.

Astfel, Curtea Constituțională, luând în considerare aceste rațiuni ale art. 1 alin. (3) din Constituția României, ce au justificat scutirea de taxe judiciare de timbru a acțiunilor având ca obiect și acordarea de despăgubiri pentru daune morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, a constatat că abrogarea art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Față de cele expuse și de dispozițiile art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 și art. 15 lit. s) din același act normativ, critica pârâților legată atât de natura juridică a litigiului cât și cea referitoare la obligarea reclamantei la plata taxelor de timbru pentru daunele morale solicitate este nefondată.

Articolul publicat, deși caracterizat ca fiind un pamflet, aduce atingere drepturilor personale ale reclamantei și anume dreptului persoanei la demnitate, onoare, reputație, nume de familie cu atât mai mult cu cât s-a dat publicității și o fotografie a reclamantei la finalul articolului (pamfletului). Este real că opiniile se pot exprima liber, însă fără a leza drepturile legitime ale persoanei, cum ar fi demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine. Ziaristul este într-adevăr titularul unui drept subiectiv, anume al dreptului la liberă exprimare a opiniei. Ca orice drept subiectiv acesta trebuie însă să fie exercitat în mod normal, iar în cazul exercitării lui în alte limite și în mod anormal, deviindu-l de la scopul în vederea căruia îi fusese acordat, prejudiciul cauzat prin devierea sa culpabilă trebuie reparat.

Nefondate sunt și criticile pârâților cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., în condițiile în care neprezentarea nejustificată la interogatoriu sau refuzul de a răspunde la interogatoriu echivalează cu un început de dovadă în folosul părții potrivnice și care, coroborat cu celelalte probe administrate, a condus la conturarea raporturilor juridice dintre părți. În ce privește critica legată de condițiile răspunderii civile delictuale, este de reținut că instanța de apel le-a examinat prin prisma dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. - a existenței faptei ilicite, a prejudiciului moral creat prin lezarea drepturilor personale nepatrimoniale, a raportului de cauzalitate și a vinovăției.

Prin urmare și sub acest aspect decizia este legală. În raport de considerentele prezentate mai sus, decizia instanței de apel atacată în speță este în afara oricărei critici. În consecință, Înalta Curte, constatând că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., le va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta C.M.A. și de pârâții C.R.D., N.I.E., D.P.E. și Cotidianul I. împotriva Deciziei nr. 277 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN