ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5202/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5202/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 10793 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II- a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș împotriva sentinței civile nr. 2312 din 9 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj care a fost modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate numai pentru perioada 1 ianuarie 2005-1 februarie 2005. Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire reclamanta C.L., în temeiul art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ., susținând că instanța a stabilit o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de fond, iar decizia este potrivnică altor hotărâri pronunțate în cauze similare.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, care prin decizia nr. 1434 din 24 martie 2009 a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 3 martie 2010 judecarea cererii de revizuire a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 15 iunie 2011. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului. In speță, revizuenta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță la termenul din data de 3 martie 2010, fixat pentru soluționarea cererii. Întrucât nici intimatul nu a fost prezent la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de revizuire.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată C.L. împotriva deciziei nr. 10793 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.