ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3070/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sector 1 București, contestatoarea SC W.T.C. SA BUCUREȘTI,

în contradictoriu cu intimata SC F.P. SA, a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea formelor de executare inițiate

de intimată cu neobservarea dispozițiilor execuționale referitoare la poprirea înființată

asupra sumelor existente în conturile contestatoarei deschise la R.B.S.B.

Contestatoarea și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 403, art. 373

1

și art. 379 C.

proc. civ.

Judecătoria sector 1

București, prin sentința nr. 3484 din 23 februarie 2011 a admis excepția de necompetentă materială, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În pronunțarea

acestei soluții prima instanță a reținut, raportat la natura creanței, că în

speță sunt incidente dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit

cărora cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură

cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competența curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului.

Astfel învestită Curtea de Apel

București, secția A V-a comercială, prin sentința nr. 49 din 2 mai 2011 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 1 București și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a

înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

În fundamentarea

acestei sentințe cea de-a doua instanță a reținut, în esență, că litigiul nu se

circumscrie reglementării prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998 dat fiind faptul că,

prin transferarea creanței de la A.V.A.S. la Fondul Proprietatea, aceasta a

ieșit din sfera creanțelor preluate la datoria publică, nemaireprezentând un

activ al statului în sensul prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 51/1998 și nici o

creanță neperformantă în sensul prevăzut de art. 3 din evocatul act normativ.

Din aceste

considerente, curtea de apel în stabilirea instanței competente material în

soluționarea pricinii, a făcut aplicarea art. 400 alin. (1), art. 402 și art. 403

C. proc. civ., raportându-se totodată și la Decizia în interesul legii nr. XV/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, în

pronunțarea regulatorului de competență, are a analiza natura creanței ce

formează obiectul executării silite.

Contestatoarea și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 403, art. 373

1

și art. 379 C.

proc. civ. solicitând anularea formelor de executare silită prin care se

urmărea valorificarea unei creanțe rezultate din garantarea de către Ministerul

Finanțelor Publice a împrumutului acordat debitoarei SC W.T.C. SA BUCUREȘTI,

creanță ce a fost preluată, în vederea valorificării de către A.V.A.S. în

temeiul O.G. nr. 29/2002. Ulterior, creanța a făcut obiectul transferului de la

A.V.A.S. către Fondul Proprietatea, în acord cu reglementările cuprinse în art.

4 din Titlul II al O.U.G. nr. 81/2007.

Prin transferul

astfel operat creanța și-a schimbat natura, din creanță neperformantă, preluată

la datoria publică, sub regimul de reglementare al O.G. nr. 29/2002 și O.U.G.

nr. 51/1998 într-o creanță al cărei regim juridic se circumscrie, în materia

executării, dreptului comun.

În aceste condiții,

soluția instanței mai întâi investite, de a schimba natura creanței și,

implicit, a domeniului de reglementare apare ca fiind excesivă și pronunțată cu

nesocotirea temeiurilor de drept invocate în cerere.

Așadar, cum natura

juridică a creanței determină normele care reglementează competența materială

în identificarea instanței de executare, în speță sunt incidente dispozițiile

art. 400 și art. 402 C. proc. civ. raportat și la Decizia nr. XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împrejurare față de care instanța

competentă material în soluționarea prezentei contestații la executare este

Judecătoria Sector 1 București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în favoarea

judecătoriei Sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.