Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2012

HOTĂRÂRE
13.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2011 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II - a civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. - C.A.O.P.S.A.A., A.N.V., D.R.A.O.V. Cluj și D.J.A.O.V. Satu Mare, suspendarea executării Deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 a C.A.O.P.S.A.A. din cadrul M.F.P. În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia a cărei suspendare o solicită a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 15 decembrie 2003 emisă pentru SC S.D. SRL și a fost apreciată ca lipsită de obiect cererea de reautorizare a punctului de lucru de la Bușag, jud. Maramureș.

În opinia reclamantei, decizia de revocare a fost emisă cu interpretarea greșită a prevederilor legale, în condițiile în care, a respectat normele procedurale fiscale ce-i incumbă cu privire la denaturare, pârâta reținând în mod greșit că au fost încălcate prevederile art. 206 28 , alin. 2 lit. c) raportat la art. 206 26 , alin. 1 lit. k), în sensul; că nu s-a conformat cerințelor ce reglementează procedura denaturării prevăzută de pct. 11, alin. (7) și (9) de la Titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. Reclamanta a arătat că împotriva deciziei de revocare a autorizației de antrepozit a formulat plângere prealabilă, fără a primi un răspuns în termenul legal de 30 de zile, iar prin adresa din 19 mai 2011 a solicitat D.J.A.O.V.

Maramureș să aprobe denaturarea cantității de 5.900 litri de alcool, cererea fiind depusă înainte cu 5 zile de data fixată pentru denaturare. Totodată, a arătat că instrucțiunile președintelui A.N.A.F. prevăzute în norma internă din 10 mai 2011 prevăd limitativ motivele pentru care cererea de denaturare a alcoolului poate fi respinsă. Prevederile fiscale nu impun acțiuni sau inacțiuni în sarcina celui ce solicită aprobarea denaturării, ci doar obligația de a anunța autorității vamale data stabilită pentru denaturare, urmând ca autoritatea vamală să asigure supravegherea operațiunii de denaturare, prin reprezentant. Revocarea autorizației de antrepozit fiscal urmare a producerii efectelor deciziei de revocare echivalează cu încetarea activității societății, care are ca obiect de activitate fabricarea alcoolului și a altor produse chimice organice de bază, cu consecințe asupra bugetului de stat și a achitării salariilor.

Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. Cluj a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, nefondată și neprobată. În esență, a susținut, pe de-o parte, că aspectele invocate de reclamantă în argumentarea cazului bine justificat vizează legalitatea actului și țin de fondul cauzei, iar în ceea ce privește existența prejudiciului, reclamanta face simple afirmații, nesprijinite cu probe neechivoce. În plus, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care să solicite anularea Deciziei nr. 136/2011. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 251 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada unui caz bine justificat, respectiv a existenței unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative și nici a unui prejudiciu iminent care s-ar produce în cazul executării Deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 a C.A.O.P.S.A.A. din cadrul M.F.P., motiv pentru care a constatat că cererea de suspendare este neîntemeiată. Recursul Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta SC S.D. SRL criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive: - Arată recurenta că există îndeplinite cumulativ condițiile privind cazul bine justificat și prejudiciul iminent prevăzut art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel arată că procedura de contestare a actului administrativ nu a fost finalizată și există posibilitatea ca, având în vedere modificările legislative intervenite prin O.G. nr. 30 din 31 august 2011 - intimatele să facă o interpretarea restrictivă a aplicării în timp a acestor dispoziții în condițiile în care suspendarea executării deciziei de revocare a autorizației intervenea de drept de la momentul înregistrării contestației (art. 208 28 alin. (6) și (8) din Legea nr. 571/2003). De asemenea, se arată că activitatea firmei a fost desfășurată în condiții de deplină legalitate timp de mai bine de 8 ani și deci ar putea exista o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

- În ceea ce privește condiția pagubei iminente, se invocă iminenta încetare a desfășurării activității comerciale în lipsa autorizației revocată abuziv. În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Apărările pârâților - intimați Intimatul - pârât D.R.A.O.V. Cluj a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică. În dovedirea cererii de recurs s-au depus înscrisuri conform cu prevederile art. 305 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate” Instanța de fond în mod corect a apreciat că nu există un caz bine justificat, din motivele de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă nu se disting indicii care să determine răsturnarea prezumției de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat.

Se constată că motivele invocate de recurentă în cererea de recurs nu au fost înfățișate instanței de fond. Aceasta analizând motivele de suspendare invocate în legătură cu respectarea dispozițiilor art. 206 26 alin. (2) din C. fisc., a apreciat corect că nu există caz bine justificat, urmând a se analiza aceste argumente ale reclamantei odată cu soluționarea fondului cauzei întrucât nu pot fi „pipăite” fără prejudicierea fondului. Nici în ce privește paguba iminentă, recurenta - reclamantă nu a depus dovezi și nu a argumentat în ce constă concret prejudiciul. Întrucât intimata D.R.A.O.V. Cluj consideră că prejudiciul se află în bugetul statului deoarece recurenta a denaturat o cantitate de 78.600 litri alcool etilic fără autorizație de antrepozit fiscal, fără supravegherea autorității vamale și fără a fi plătită acciza aferentă, și acest aspect necesită probatorii administrate, nu poate fi tranșat la nivel de aparență.

Constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.D. SRL Baia Mare, prin administrator judiciar C.L. împotriva sentinței nr. 251 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a - II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 noiembrie 2011, reclamanta SC S.D. SRL a chemat în judecată Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse Supu
ÎCCJ 2013-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5935/2013
i ca inadmisibile, de Tribunalul Satu Mare prin decizia civilă nr. 121R din 12 martie 2012 și s-a dispus întoarcerea executării denaturării efectuată în data de 24 ianuarie 2012. De asemenea, instanța de fond în mod greșit a luat în conside
ÎCCJ 2013-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2013
suspendare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011, precum și a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice,
ÎCCJ 2014-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2014
fie stabilită în cadrul dosarului nr. 197/35/2012 al Curții de Apel Oradea. Susținerea reclamantei referitoare la încălcarea de către emitentul deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal a prevederilor pct. 88 alin. (5) din No
ÎCCJ 2012-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2302/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.M. SRL a formul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă