ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 17

noiembrie 2011, reclamanta SC S.D. SRL a chemat în judecată Comisia pentru

Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Satu Mare, solicitând anularea deciziei nr. 136 din

30 iunie 2011 și obligarea pârâtelor la reautorizarea locației situate în județul

Maramureș, sat B., oraș T.M.

Ulterior, reclamanta

și-a completat cererea, solicitând și anularea deciziei nr. 229 din 20

decembrie 2011 de respingere a contestației formulate împotriva hotărârii

comisiei de autorizare prin care s-a dispus revocarea autorizației de

antrepozit fiscal din 15 decembrie 2003.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat că la data de 19 mai 2011, în baza autorizației de utilizator

final, a solicitat pentru 26 mai 2011 aprobarea denaturării cantității de 5900 l

alcool etilic în vederea producerii de soluție Bioambient, Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Maramureș amânând nemotivat desfășurarea operațiunii.

S-a mai arătat că, deși

societatea a înștiințat autoritatea vamală că datorită urgenței reprezentate de

necesitatea onorării contractelor de furnizare de produse alcoolice denaturate,

operațiunea de denaturare va avea loc la 31 mai 2011, conformându-se astfel cerințelor

impuse prin normele metodologice fiscale, s-a dispus în mod nelegal revocarea autorizației

de antrepozit fiscal, prin aceeași deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 fiind considerată

ca lipsită de obiect cererea de reautorizare a punctului de lucru, din satul B.

La data de 23 februarie

2012 s-a depus la dosar declarația administratorului judiciar al societății reclamante,

aflate în procedura de insolvență, Cabinet Individual de Insolvență C.L., de însușire

a acțiunii.

Prin cererea formulată

la data de 4 aprilie 2012 reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor

administrative contestate, prin încheierea din 15 mai 2012 Curtea de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, admițând cererea și

dispunând suspendarea executării deciziilor nr. 136/2011 și nr. 229/2011 până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Aceeași instanță a pronunțat

sentința nr. 236 din 2 iulie 2012 prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut în esență că, la data de 31 mai 2011, reclamanta a

procedat la denaturarea cantității de 5900 l alcool etilic fără supravegherea autorității

vamale teritoriale, încălcând prevederile pct. 111 alin. (7) Titlul VII din

H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a C. fisc.

Instanța a considerat

că pasivitatea organului vamal în a-și exprima poziția cu privire la desfășurarea

operațiunii de denaturare nu poate fi apreciată ca aprobare tacită, cu atât mai

mult cu cât din corespondența Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale

Maramureș rezultă că amânarea operațiunii era justificată de nedeterminarea soldului

disponibil pe autorizația de utilizator final deținută de societate.

Referitor la petitul privind

reautorizarea, instanța a constatat că prin decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011

s-a dispus reautorizarea antrepozitului fiscal de producție băuturi alcoolice.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC S.D. SRL, cale de atac însușită ulterior de administratorul

judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.L.

Astfel, reclamanta a învederat

că instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea măsurii de revocare a autorizației

de antrepozit fiscal, în condițiile în care societatea a procedat la denaturarea

alcoolului etilic, având aprobarea tacită a autorității vamale exprimată prin adresa

din 26 mai 2011 în care nu a formulat o soluție a cererii adresate privind programarea

operațiunii, prin aprobare sau respingere.

De altfel, a mai arătat

reclamanta, s-a revenit la organul vamal, prin transmiterea soldului disponibil

conform autorizației de utilizator final și ulterior, prin comunicarea datei de

desfășurare a operațiunii de denaturare a 5900 l alcool etilic, respectându-se astfel

prevederile pct. 111 alin. (7) și (9) din H.G. nr. 44/2004.

S-a mai învederat că,

la data desfășurării operațiunii, normele legale prevedeau posibilitatea ca denaturarea

să aibă loc fără prezența reprezentanților autorității vamale, cu obligația, îndeplinită,

ca societatea să rețină produsele pentru verificare timp de 48 de ore.

Reclamanta a criticat

și respingerea capătului de cerere privind reautorizarea locului situat în satul

B. ca antrepozit de producție alcool etilic, materie primă și alcool denaturat.

Această cerere, a menționat

reclamanta, nu poate fi considerată că a rămas fără obiect, prin decizia nr.

229 din 20 octombrie 2011 reautorizându-se antrepozitul fiscal de producție de băuturi

alcoolice și nu cel de producție alcool etilic materie primă și alcool denaturat.

În faza recursului, urmare

a prevederilor O.U.G. nr. 74/2013, Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca s-au subrogat în drepturile

și obligațiile autorităților vamale pârâte, dobândind calitatea de intimate, în

care sens au și depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va consta că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Astfel, instanța de fond

a reținut în mod corect legalitatea deciziei de revocare a autorizației de antrepozit

fiscal emisă societății la 15 decembrie 2003, întrucât reclamanta nu a respectat

prevederile alin. (7) al pct. 111 Titlul VII din normele metodologice de aplicare

a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare în iulie 2010, potrivit

cărora denaturarea alcoolului etilic se realizează numai în antrepozite fiscale

de producție alcool etilic, materie primă, autorizate pentru această operațiune,

sub supravegherea autorității vamale teritoriale.

În cauză, reclamanta a

solicitat la 19 mai 2011 aprobarea denaturării cantității de 5900 l alcool etilic

rafinat 96% pentru 26 mai 2011, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Maramureș comunicându-i cu adresa din 26 mai 2011 că nu s-a reușit să se determine

soldul disponibil pe autorizația de utilizator final, motiv pentru care „operațiunea

se va efectua la o dată care va fi comunicată ulterior”.

Reclamanta a procedat

totuși la denaturarea alcoolului etilic, în lipsa reprezentanților organelor vamale,

susținând că răspunsul comunicat de autoritatea vamală echivalează cu o aprobare

tacită a desfășurării operațiunii.

Această apărare a reclamantei,

învederată și în motivele de recurs, nu are temei legal, în raport de prevederile

exprese ale art. 206

24

alin. (6) C. fisc., potrivit cărora procedura

de autorizare a antrepozitelor fiscale nu intră sub incidența dispozițiilor legale

privind procedura aprobării tacite.

Așadar, astfel cum a reținut

instanța de fond, la data propusă pentru denaturare, reclamanta nu a respectat obligațiile

și procedurile legale în vigoare pentru a declanșa operațiunea, măsura dispusă de

organele vamale fiind astfel întemeiată, neavând relevanță împrejurarea că, după

realizarea denaturării, societatea ar fi reținut 48 de ore produsele pentru un eventual

control.

Referitor la critica privind

respingerea de către autoritatea vamală a cererii de reautorizare a societății ca

antrepozitar fiscal de producție alcool etilic, materie primă și alcool etilic denaturat,

soluția menținută de instanța de fond apare ca întemeiată, în condițiile în care

măsura anulării autorizației pentru locația a cărei reautorizare se solicită a fost

dispusă cu respectarea prevederilor legale în materie.

Având în vedere considerentele

expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC S.D. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.L.

împotriva sentinței nr. 236/CA-PI din 2 iulie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2014.