ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2011

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin, sub nr. 2255/115/2009

reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș au chemat în judecată pe pârâta

SC C. SRL Caransebeș, solicitând instanței să dispună anularea contractului nr.

260 din 09 iulie 2003 încheiat între Primăria Municipiului Caransebeș, în

calitate de proprietar și SC C. SRL în calitate de chiriași și evacuarea

pârâtei din spațiul situat în imobilul C.M.C.G.S. Caransebeș.

La data de 19 octombrie 2009, reclamanții au formulat

cerere precizatoare, solicitând instanței să contestate nulitatea absolută a

contractului nr. 260/2003 și evacuarea pârâtei din spațiul ce a făcut obiectul

contractului.

Prin sentința nr. 1546 din 23 noiembrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Caraș Severin au fost respinse excepțiile vizând autoritatea

de lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune precum și cererea

având ca obiect nulitatea absolută a contractului încheiat de părți și

evacuarea pârâtei.

Împotriva sentinței evocate, au formulat apel

reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș apel ce a fost respins ca

neîntemeiat prin decizia civilă nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curții de Apel

Timișoara.

În motivarea deciziei, instanța de apel reține în

esență că deși reclamanții au solicitat prin acțiunea precizată în fața

instanței de fond constatarea nulității absolute a contractului nr. 260/2003 încheiat

între Primăria Municipiului Caransebeș și SC C. SRL în cauză nu s-a făcut

dovada motivelor de nulitate absolută invocate.

Legea aplicabilă contractului în discuție este Legea

nr. 42/1990 și nu Legea nr. 341/2004, iar în temeiul primei legi s-a acordat pârâtei

un spațiu de 10 mp cu chirie având în vedere că administratorul acesteia - S.M.

are calitatea de luptător al revoluției din 1989.

Împrejurarea că respectivul contract de închiriere a

fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeș deși adevăratul proprietar al

imobilului este Consilier Local al Municipiului Caransebeș, nu a fost reținută

de instanță având în vedere că din procesul verbal încheiat la 16 decembrie

2003 cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Caransebeș

rezultă că pe ordinea de zi a fost menționat și proiectul de hotărâre privind

cererea pârâtei de acordare a spațiului în litigiu.

Faptul că împotriva primarului care a încheiat

contractul în litigiu și a directorului economic s-a dispus începerea urmăririi

penale nu duce la nulitatea contractului în condițiile în care prin decizia penală

nr. 1056/2008/2007 au fost respinse cererile privind anularea contractelor de

închiriere.

Împotriva deciziei nr. 88/2010 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara a formulat recurs reclamanții Municipiul Caransebeș prin

Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului

Caransebeș prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ. recurenții prezintă

pe larg situația de fapt.

Primul motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii

recurate, instanța fiind obligată în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ. de a arăta motivele de fapt și drept care au format convingerea spre

soluția pronunțată. Instanța de apel și-a însușit motivarea instanței de fond

ignorând atât dispozițiile legale cât și probatoriul administrat.

Prin modalitatea de soluționare a cauzei a fost

încălcat și principiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin

dispozițiile art. 129 C. proc. civ. în condițiile în care nu s-a făcut nici un

demers real pentru soluționarea corectă a cauzei, nu au fost analizate probele

și nu au fost analizate toate motivele de nulitate invocate.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) respectiv a

dispozițiilor Legii nr. 42/1990, intimata neavând calitatea de persoană

îndreptățită conform legii.

Astfel, contractul de închiriere nr. 260/2003 a cărei

nulitate se solicită este încheiat de SC C. SRL, reprezentată de S.M. și doar

acesta avea un drept la închirierea spațiului în discuție.

În mod greșit au fost interpretate și aplicate

dispozițiile Legii nr. 215/2001 și 213/1998 având în vedere că a fost încheiat

un contract de închiriere cu o societate, fără licitație publică.

Contractul de închiriere nr. 260/2003 a fost încheiat

de o persoană juridică fără calitate fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 215/2001

în condițiile în care proprietarul imobilului în litigiu este Consiliul Local

al Municipiului Caransebeș iar Primarul Municipiului Caransebeș nu putea

dispune cu privire la închirierea sau concesiunea spațiului

Procesul verbal din data de 16 decembrie 2003 a fost

întocmit ulterior datei de 09 iulie 2003, iar motivele de nulitate trebuie să

existe la momentul încheierii actului.

Un simplu proces verbal în care se face vorbire de un

proiect de hotărâre nu poate ține locul hotărârii de aprobare, iar închirierea

spațiilor din domeniul public sau privat al statului, nu poate fi făcută decât

dacă o asemenea hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului

Caransebeș.

Prin hotărârea penală nr. 317/2007 a Judecătoriei

Caransebeș s-a reținut încălcarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 iar instanța

de apel prin respingerea apelului a nesocotit dispozițiile art. 22 C. proc.

civ.

În mod nelegal au fost respinse susținerile vizând lipsa

chiriei sincere și serioase în condițiile în condițiile în care în contract a

fost prevăzută o chirie de 3 Euro/mp fără o negociere prealabilă deși în zonă

chiriile percepute sunt de 7-12 Euro/mp, aspect reținut în sentința penală dar

ignorat de instanța de apel care s-a limitat a face doar referire la decizia penală.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită

în esență respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea și respectiv combaterea recursului,

părțile au depus la dosar acte.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate,

temeiurile de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de

legalitate, se constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează

nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care se

sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și

drept pe care se sprijină, conform cerințelor de art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ. context în care nu pot fi primite criticile referitoare la

nemotivarea deciziei atacate.

Este adevărat că noțiunea de proces echitabil în

raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO, presupune ca instanța să

examineze în mod real problemele ce i-au fost supuse atenției și să răspundă

argumentelor invocate dar instanța de apel a analizat motivele de apel

argumentând care au fost motivele pentru care a apreciat că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 42/1990 ținând cont de calitatea de luptător al Revoluției

din 1989 deținută de administratorul unic al intimatei pârâte; motivele vizând calitatea

cocontractanților cât și efectele considerentelor arătate în hotărârea penală

invocată.

Recurenta susține că nu s-au respectat dispozițiile

art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, judecătorul fiind

dator să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta

stabilire a situației de fapt și aplicarea corectă a legii dar această critică

nu poate fi primită întrucât procesul civil este un proces al intereselor

private iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul

asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al

disponibilității și contradictorialității; în cauză ambele părți având posibilitatea

de a propune și a administra probatorii, iar dispozițiile art. 129 C. civ. nu

poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia

din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) teza

a II-a C. proc. civ. rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea părților

în exercitarea obligațiilor procesuale prevăzute la art. 129 alin. (1) C. proc.

civ.

Ca urmare nu poate fi reținut în cauză motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și art. 129 C. proc. civ., hotărârea instanței de

apel purtând sub acest aspect atributul legalității.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speța de față întrucât

instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Astfel, contractul nr. 260 din data de 9 iulie 2003 a

fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeș prin Primar.

Conform art. 1 alin. (1) lit. d) și art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 215/2001 Primăria este o autoritate executivă care pune în

aplicare și duce la îndeplinire hotărârile și dispozițiile Consiliului Local (art.

61 și art. 77 din Legea nr. 215/2001).

Raportându-se strict la autonomia locală și având în

vedere dispozițiile art. 66 - 69 din Legea nr. 215/2001 se poate supune că

Primarul are trei categorii de sarcini: de reprezentare; de execuție al

Consiliului Local și de șef al administrației locale și a aparatului.

Potrivit art. 67 din Legea nr.2 15/2001, Primarul reprezintă

comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice

sau juridice, române sau străine. Contractul în discuție a fost încheiat de

Primăria Municipiului Caransebeș prin Primar, acesta exercitând prerogativele

prevăzute de art. 67 din Legea nr. 215/2001 iar locatarul SC C. SRL prin

administrator special S.M. care a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea

nr. 42/1990 în vigoare la data încheierii contractului. Este adevărat că locatarul

este SC C. SRL dar administratorul unic al acestei societăți este numitul S.M.,

acesta având calitatea de „luptător pentru victoria Revoluției Române din

Decembrie 1989” care beneficiază de drepturile prevăzute de art. 10 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 42/1990 republicată, în vigoare la data încheierii contractuale,

prin acest act normativ derogându-se de la prevederile art. 123 alin. (2) din

Legea nr. 215/2001.

Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat

corect dispozițiile legale incidente în cauză respectiv art. 10 din Legea nr. 42/1990

raportat la art. 2 alin. (2) din același act normativ, în vigoare la data

încheierii contractului precum și dispozițiile Legii nr. 215/2001 și 213/1998,

contractul nr. 260/2003 fiind guvernat de dispozițiile Legii nr. 42/1990.

De altfel, prin actul juridic a cărei nulitate a fost

solicitată s-a transmis numai dreptul de folosință temporară – ca drept de

creanță – asupra spațiului în suprafață de 10 mp iar nu un drept real,

contractul fiind guvernat de dispozițiile art. 1411 și urm. C. civ.

Cuantumul chiriei stabilită de părți și clauzele

contractului încheiat în condițiile art. 969-970 C. civ. nu reprezintă un motiv

de nulitate având în vedere că leziunea invocată indirect de

recurenta-reclamantă are un domeniu restrâns de aplicare în legislația actuală

iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, sunt actele

persoanei juridice însăși. Faptele licite sau ilicite săvârșite de organele

sale obligă însăși persoana juridică iar faptele ilicite atrag și răspunderea

personală a celui ce le-a săvârșit, cum este cazul în speță.

Nu se poate reține nici critica vizând interpretarea

și aplicare greșită a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. întrucât prin decizia

penală nr. 5/2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1056/208/2007

nu s-a dispus anularea contractului nr. 260/2003, instanța civilă fiind

investită să analizeze în raport de circumstanțele concrete ale cauzei motivele

de nulitate absolută invocate.

Actul juridic a cărei nulitate se solicită, este un

contract comercial guvernat de dispozițiile art. 1416 și urm. C. civ. iar

Primăria Municipiului Caransebeș nu-și poate invocat propria culpă pentru

faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale în exercitarea

atribuțiilor conferite.

Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat

corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incident.

Recurenții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ. dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din

perspectiva motivelor de recurs prevăzute de textul de lege evocat,

raportându-se la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar, nici motivul

de recurs vizând nemotivarea hotărârii nu a fost găsit întemeiat, pentru

aceleași motive urmând a fi înlăturate și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul formulat de recurenții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul

Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș împotriva

deciziei nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții

MUNICIPIUL CARANSEBEȘ PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ

și PRIMARUL MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ împotriva deciziei nr. 88/A din 3 mai 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie

2011.