ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin, sub nr. 2255/115/2009 reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș au chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL Caransebeș, solicitând instanței să dispună anularea contractului nr. 260 din 09 iulie 2003 încheiat între Primăria Municipiului Caransebeș, în calitate de proprietar și SC C. SRL în calitate de chiriași și evacuarea pârâtei din spațiul situat în imobilul C.M.C.G.S. Caransebeș. La data de 19 octombrie 2009, reclamanții au formulat cerere precizatoare, solicitând instanței să contestate nulitatea absolută a contractului nr. 260/2003 și evacuarea pârâtei din spațiul ce a făcut obiectul contractului.

Prin sentința nr. 1546 din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin au fost respinse excepțiile vizând autoritatea de lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune precum și cererea având ca obiect nulitatea absolută a contractului încheiat de părți și evacuarea pârâtei. Împotriva sentinței evocate, au formulat apel reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș apel ce a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara. În motivarea deciziei, instanța de apel reține în esență că deși reclamanții au solicitat prin acțiunea precizată în fața instanței de fond constatarea nulității absolute a contractului nr. 260/2003 încheiat între Primăria Municipiului Caransebeș și SC C. SRL în cauză nu s-a făcut dovada motivelor de nulitate absolută invocate.

Legea aplicabilă contractului în discuție este Legea nr. 42/1990 și nu Legea nr. 341/2004, iar în temeiul primei legi s-a acordat pârâtei un spațiu de 10 mp cu chirie având în vedere că administratorul acesteia - S.M. are calitatea de luptător al revoluției din 1989. Împrejurarea că respectivul contract de închiriere a fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeș deși adevăratul proprietar al imobilului este Consilier Local al Municipiului Caransebeș, nu a fost reținută de instanță având în vedere că din procesul verbal încheiat la 16 decembrie 2003 cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Caransebeș rezultă că pe ordinea de zi a fost menționat și proiectul de hotărâre privind cererea pârâtei de acordare a spațiului în litigiu.

Faptul că împotriva primarului care a încheiat contractul în litigiu și a directorului economic s-a dispus începerea urmăririi penale nu duce la nulitatea contractului în condițiile în care prin decizia penală nr. 1056/2008/2007 au fost respinse cererile privind anularea contractelor de închiriere. Împotriva deciziei nr. 88/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ. recurenții prezintă pe larg situația de fapt. Primul motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii recurate, instanța fiind obligată în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. de a arăta motivele de fapt și drept care au format convingerea spre soluția pronunțată. Instanța de apel și-a însușit motivarea instanței de fond ignorând atât dispozițiile legale cât și probatoriul administrat. Prin modalitatea de soluționare a cauzei a fost încălcat și principiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile art. 129 C. proc. civ. în condițiile în care nu s-a făcut nici un demers real pentru soluționarea corectă a cauzei, nu au fost analizate probele și nu au fost analizate toate motivele de nulitate invocate.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) respectiv a dispozițiilor Legii nr. 42/1990, intimata neavând calitatea de persoană îndreptățită conform legii. Astfel, contractul de închiriere nr. 260/2003 a cărei nulitate se solicită este încheiat de SC C. SRL, reprezentată de S.M. și doar acesta avea un drept la închirierea spațiului în discuție. În mod greșit au fost interpretate și aplicate dispozițiile Legii nr. 215/2001 și 213/1998 având în vedere că a fost încheiat un contract de închiriere cu o societate, fără licitație publică.

Contractul de închiriere nr. 260/2003 a fost încheiat de o persoană juridică fără calitate fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 215/2001 în condițiile în care proprietarul imobilului în litigiu este Consiliul Local al Municipiului Caransebeș iar Primarul Municipiului Caransebeș nu putea dispune cu privire la închirierea sau concesiunea spațiului Procesul verbal din data de 16 decembrie 2003 a fost întocmit ulterior datei de 09 iulie 2003, iar motivele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii actului. Un simplu proces verbal în care se face vorbire de un proiect de hotărâre nu poate ține locul hotărârii de aprobare, iar închirierea spațiilor din domeniul public sau privat al statului, nu poate fi făcută decât dacă o asemenea hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Caransebeș.

Prin hotărârea penală nr. 317/2007 a Judecătoriei Caransebeș s-a reținut încălcarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 iar instanța de apel prin respingerea apelului a nesocotit dispozițiile art. 22 C. proc. civ. În mod nelegal au fost respinse susținerile vizând lipsa chiriei sincere și serioase în condițiile în condițiile în care în contract a fost prevăzută o chirie de 3 Euro/mp fără o negociere prealabilă deși în zonă chiriile percepute sunt de 7-12 Euro/mp, aspect reținut în sentința penală dar ignorat de instanța de apel care s-a limitat a face doar referire la decizia penală. Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefondat. În susținerea și respectiv combaterea recursului, părțile au depus la dosar acte.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. context în care nu pot fi primite criticile referitoare la nemotivarea deciziei atacate.

Este adevărat că noțiunea de proces echitabil în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO, presupune ca instanța să examineze în mod real problemele ce i-au fost supuse atenției și să răspundă argumentelor invocate dar instanța de apel a analizat motivele de apel argumentând care au fost motivele pentru care a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 42/1990 ținând cont de calitatea de luptător al Revoluției din 1989 deținută de administratorul unic al intimatei pârâte; motivele vizând calitatea cocontractanților cât și efectele considerentelor arătate în hotărârea penală invocată. Recurenta susține că nu s-au respectat dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., privind rolul activ al judecătorului, judecătorul fiind dator să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta stabilire a situației de fapt și aplicarea corectă a legii dar această critică nu poate fi primită întrucât procesul civil este un proces al intereselor private iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și contradictorialității; în cauză ambele părți având posibilitatea de a propune și a administra probatorii, iar dispozițiile art. 129 C. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ. rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea părților în exercitarea obligațiilor procesuale prevăzute la art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Ca urmare nu poate fi reținut în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și art. 129 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel purtând sub acest aspect atributul legalității. Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speța de față întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente. Astfel, contractul nr. 260 din data de 9 iulie 2003 a fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeș prin Primar.

Conform art. 1 alin. (1) lit. d) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 Primăria este o autoritate executivă care pune în aplicare și duce la îndeplinire hotărârile și dispozițiile Consiliului Local (art. 61 și art. 77 din Legea nr. 215/2001). Raportându-se strict la autonomia locală și având în vedere dispozițiile art. 66 - 69 din Legea nr. 215/2001 se poate supune că Primarul are trei categorii de sarcini: de reprezentare; de execuție al Consiliului Local și de șef al administrației locale și a aparatului. Potrivit art. 67 din Legea nr.2 15/2001, Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice, române sau străine. Contractul în discuție a fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeș prin Primar, acesta exercitând prerogativele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 215/2001 iar locatarul SC C. SRL prin administrator special S.M.

care a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990 în vigoare la data încheierii contractului. Este adevărat că locatarul este SC C. SRL dar administratorul unic al acestei societăți este numitul S.M., acesta având calitatea de „luptător pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” care beneficiază de drepturile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 42/1990 republicată, în vigoare la data încheierii contractuale, prin acest act normativ derogându-se de la prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză respectiv art. 10 din Legea nr. 42/1990 raportat la art. 2 alin. (2) din același act normativ, în vigoare la data încheierii contractului precum și dispozițiile Legii nr. 215/2001 și 213/1998, contractul nr. 260/2003 fiind guvernat de dispozițiile Legii nr. 42/1990.

De altfel, prin actul juridic a cărei nulitate a fost solicitată s-a transmis numai dreptul de folosință temporară – ca drept de creanță – asupra spațiului în suprafață de 10 mp iar nu un drept real, contractul fiind guvernat de dispozițiile art. 1411 și urm. C. civ. Cuantumul chiriei stabilită de părți și clauzele contractului încheiat în condițiile art. 969-970 C. civ. nu reprezintă un motiv de nulitate având în vedere că leziunea invocată indirect de recurenta-reclamantă are un domeniu restrâns de aplicare în legislația actuală iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, sunt actele persoanei juridice însăși. Faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică iar faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, cum este cazul în speță.

Nu se poate reține nici critica vizând interpretarea și aplicare greșită a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. întrucât prin decizia penală nr. 5/2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1056/208/2007 nu s-a dispus anularea contractului nr. 260/2003, instanța civilă fiind investită să analizeze în raport de circumstanțele concrete ale cauzei motivele de nulitate absolută invocate. Actul juridic a cărei nulitate se solicită, este un contract comercial guvernat de dispozițiile art. 1416 și urm. C. civ. iar Primăria Municipiului Caransebeș nu-și poate invocat propria culpă pentru faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale în exercitarea atribuțiilor conferite. Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nefiind incident. Recurenții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de textul de lege evocat, raportându-se la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar, nici motivul de recurs vizând nemotivarea hotărârii nu a fost găsit întemeiat, pentru aceleași motive urmând a fi înlăturate și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții Municipiul Caransebeș prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș împotriva deciziei nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții

MUNICIPIUL CARANSEBEȘ PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ

și PRIMARUL MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ împotriva deciziei nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.