ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1360/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

curții de apel

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.S. a solicitat în

contradictoriu cu M.E.C.M.A. suspendarea actului administrativ cu caracter

individual denumit Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010 prin care s-a dispus

încheierea misiunii sale permanente în străinătate în calitate de consilier

economic clasa a II-a la Biroul de Promovare Comercial Economică al României la

Viena-Austria la data de 30 iunie 2010 și reluarea activității la D.G.A.E., în

funcția publică de execuție de expert clasa I, grad profesional principal,

treapta 1 de salarizare, gradația 4 începând cu data de 01 iulie 2010 și

respectiv actul administrativ cu caracter individual denumit Memorandum

Interior nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 emis de M.E.C.M.A.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul justificat și paguba iminentă.

Cu privire la cazul

justificat, reclamanta a arătat că numirea la post și încheierea misiunii în

exterior se fac prin ordin al M.E.C.M.A., conform art. V lit. a) și g) din

Regulamentul privind condițiile și criteriile de selecționare pentru posturile

din rețeaua externă. Revocarea sa din funcție nu s-a dispus prin ordin.

A mai arătat

reclamanta că, la data de 20 iulie 2010, a fost emis Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010

prin care s-a dispus încheierea misiunii sale la data de 30 iunie 2010, în mod

retroactiv; în plus, prezumția de autenticitate a ordinului este înfrântă și de

faptul că ordinul poartă parafa ministrului V., dar nu e semnat.

De asemenea,

reclamanta a mai susținut că măsurile dispuse nu sunt motivate în fapt și

drept.

Cu privire la paguba

iminentă s-a menționat că aceasta constă în neplata drepturilor salariale,

cariera fiindu-i afectată.

La data de 27 iulie 2010

reclamanta a depus o cerere precizatoare a acțiunii introductive de instanță în

sensul că a solicitat și suspendarea actului administrativ cu caracter individual

denumit Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010.

instanțe

Prin sentința nr. 4346

din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare

astfel cum a fost precizată de reclamanta S.M.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Cu privire la

condiția îndoielii serioase asupra legalității actului, Curtea a apreciat că

deși Ordinul nr. 1352/2010 dispune cu referire la data de 30 iunie 2010, în

speță actul ministrului este fundamentat de Memorandumul Interior nr. 951/D.G.A.E.

din 10 martie 2010 care aproba încheierea misiunii din data de 01 iulie 2010.

Or, este evident că ordinul ministrului confirmă legalitatea memorandului

interior nr. 951 din 10 martie 2010, în acest mod, și nu urmărește să dispună

măsuri administrative pentru trecut. În fapt, concret, reclamanta nu mai poate

fi repusă în funcție pentru perioada 30 iunie 2010 - 20 iulie 2010 pe motivul

invocat că ordinul are data de 20 iulie 2010 și dispune numai pentru viitor.

Deci în speță există un ordin de încetare a misiunii în străinătate care are o

aparență de legalitate.

În plus, Ordinul nr. 1352

din 20 iulie 2010 este parafat de M.E.C.M.A.

Curtea a apreciat că

reclamanta nu a demonstrat că Ordinul nr. 1352/2010 ar fi nelegal în raport cu norme

juridice de o forță superioară. Ordinul atacat este fundamentat în preambulul

său pe Memorandumul nr. 951/2010 aprobat de conducerea M.E.C.M.A., deci nu se

poate afirma că nu este motivat, chiar dacă prin trimitere la alte documente

sau legi.

Ordinul nr. 1352/2010

nu este un ordin de revocare din funcție, ci reprezintă o modificare a

raportului de muncă, conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât

petenta a revenit în cadrul D.G.A.E. pe o poziție bună, de expert clasa I: „mutarea

în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri

fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în

condițiile prezentei legi”. Conform art. 91 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 „Funcționarul

public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorității sau

instituției publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situațiile

prevăzute la art. 89 alin. (3). Refuzul nejustificat constituie abatere

disciplinară”.

Curtea a considerat

că dacă este respectată Legea nr. 188/1999 atunci nu este încălcat un

regulament de ordine interioară al ministerului, deoarece legea are o forță

juridică superioară.

reclamantei

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs S.M., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu motivarea că

hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță, fiind

probată cererea de suspendare atât sub aspectul cazului justificat cât și al

pagubei iminente, condiții imperative cerute de lege, care nu au fost analizate

de către instanța de fond.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța a

considerat că ordinul emis la 20 iulie 2010 dispune numai pentru viitor și că

acest act administrativ confirmă legalitatea memorandumului interior nr. 951

din 10 martie 2010, câtă vreme încetarea misiunii în exterior nu poate fi luată

decât printr-un ordin al ministrului. Că deși a criticat legalitatea acestui

memorandum instanța a considerat în mod neîntemeiat că „Ordinul ministrului

confirma legalitatea memorandumului interior nr. 951/2010”,aceasta nereprezentând în fapt o motivare.

Apreciază că actul

administrativ a cărui suspendare a solicitat-o nu este motivat și că Memorandului

nr. 951/2010 nu i-a fost comunicat. Astfel că, trimiterea generală din

preambulul acestui act la Memorandumul nr. 951/2010, la prevederile Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și la prevederile Legii cadrul nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu

reprezintă în fapt o motivare în drept, și cu atât mai puțin în fapt.

Recurenta-reclamantă

susține că în mod greșit prima instanța a considerat că Ordinul nr. 1352/2010

nu este un ordin de revocare din funcție, ci reprezintă o modificare a

raportului de muncă, conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 188/1999 întrucât

Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă în speța de față deoarece pe durata

misiunii în exterior a avut calitatea de diplomat.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, prima instanță nu a înlăturat susținerile din

cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că a achiesat la acestea,

așadar și această condiție este îndeplinită. Prin urmare, ținând cont de faptul

ca cele două condiții sunt îndeplinite, se impunea suspendarea acestor acte

administrative.

În susținerea

recursului, s-au anexat în copie, Regulamentul privind condițiile și criteriile

de selecționare pentru posturile din rețeaua externă a M.E.C.M.A.; Adresa A.N.F.P.

nr. 493370/2010.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor de formulate, în raport cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

și de drept relevante

Este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea

lui,

constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt

definite prin art. 2

lit. ș)

și t) din

aceeași lege.

î

ndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de

reparat, în cazul particular supus evaluării.

În

raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi

reținută.

Astfel,

în cauza de față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei

condiții, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din

examinarea sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de recurenta-reclamanta,

Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a

fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 .

Cazul

bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care

efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură  actul

administrativ și să facă verosimilă iminența unei pagube, dificil de reparat,

în cazul particular supus evaluării.

Mai mult, cazul bine

justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de

legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se

analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Instanța are numai

posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât

în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul

litigiului.

Înalta Curte constată

că nu se poate pronunța asupra aprecierilor recurentei-reclamante referitoare

la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus încheierea

misiunii sale permanente în străinătate, prin analiza în profunzime a

argumentelor legate de interpretarea naturii juridice a măsurii luate prin

Ordinul nr. 1352/2010, a funcției exercitate de consilier economic și incidența

Legii nr. 188/1999, invocată în cuprinsul actului și a cărei aplicabilitate

este contestată de recurentă, fiind depusă în acest sens adresa A.N.F.P. nr. 493370/2010,

aspecte ce constituie, în optica instanței de control judiciar, o chestiune de

fond care depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului

administrativ.

În conținutul

Ordinului mr.1352/2010, a cărui suspendare a executării a fost solicitată în

cauză, s-a menționat că este fundamentat pe memorandumul nr. 951/D.G.A.E. din

10 martie 2010 privind aprobarea încheierii misiunii, care formal face parte

din motivarea actului administrativ, emis de M.E.C.M.A., în exercitarea

prerogativelor sale și în limite marjei de apreciere prevăzute de lege, în

cadrul căreia are libertatea de a alege soluția care corespunde cel mai bine interesului

public ce trebuie ocrotit.

În concluzie, Înalta

Curte reține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

pentru a justifica măsura de excepție a suspendării actului administrativ

contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de

recurenta-reclamantă nu pot fi reținute.

2.Temeiul

legal al soluției pronunțate în recurs

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.M. împotriva sentinței nr. 4346 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2011.