Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2011

HOTĂRÂRE
07.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, precitată la termenul din 4 mai 2010, reclamanta SC R.M. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Primarul Municipiului Constanța, Primăria Constanța și SC V.P. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea autorizației de funcționare eliberată de Ministerul Sănătății, societății comerciale V.P. SRL pentru farmacia situată în Constanța, și anularea în totalitate a avizului eliberat de Primăria Constanța de deschidere a unei farmacii comunitare în locația B-dul I. indicând drept temei legal acțiunii art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008.

Excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă În aceeași ședință - 04 mai 2011, pârâta SC V.P. SRL a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008.

A apreciat pârâta că dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei contravin principiilor constituționale prevăzute în art. 41 din Constituția României, care reglementează libertatea economică și garantează „accesul liber al persoanei la o activitate economică, liberă inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii”, precum și art. 135 alin. (2) potrivit cu care „statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție". A mai susținut că atâta vreme legiuitorul a prevăzut un criteriu demografic ca și condiție esențială pentru înființarea unei noi farmacii, este evident că în acest mod a încălcat libertatea economică a operatorului care dorește să desfășoare o activitate economică deschizând o nouă farmacie.

A mai arătat că prin înlăturarea articolului care prevede interdicția de a deschide o farmacie care să deservească 3500 de cetățeni va putea exista o concurență loială și legală pe piața desfacerii medicamentelor, concurență care va duce în timp la scăderea prețului produselor farmaceutice, îmbunătățindu-se astfel accesul persoanelor bolnave la achiziția medicamentelor. Apărările intimatei Reclamanta a solicitat să se constate inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, cu consecința respingerii acesteia ca atare. A apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, în sensul că dispoziția invocată de pârâtă ca fiind neconstituțională nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 19 mai 2011, Curtea de Apel Constanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 invocată de pârâta SC V.P. SRL. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, excepția de neconstituționalitate invocată într-un proces pe rol, trebuie să îndeplinească trei condiții cumulative, pentru a fi admisă și anume: să privească dispoziții legale în vigoare, care au legătură cu cauza dedusă judecății, iar acestea să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pornind de la acest raționament juridic, curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză cele trei condiții cumulative prezentate anterior. Astfel, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 întrucât locația în care a fost deschisă nu face parte dintr-un centru comercial de mare suprafață, astfel cum este definit prin O.G. nr. 99/2000, fiind situată la parterul unui bloc, așa încât nu era aplicabilă excepția de la criteriul demografic ce reprezintă – norme generale de înființare a unei farmacii. A mai reținut că pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, potrivit cărora, înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale.

Prima instanță a constatat că, deși pârâta a invocat neconstituționalitatea unei alte dispoziții legale decât cea pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și în virtutea căreia a obținut autorizația de funcționare, nu a arătat legătura acesteia cu cauza dedusă judecății. A concluzionat instanța de fond că pârâta funcționează în baza excepției de la criteriul demografic, astfel încât este inutilă verificarea constituționalității dispoziției legale de principiu, ce condiționează înființarea farmaciilor comunitare în raport de numărul de locuitori. Criticile pârâtei Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC V.P. SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în opinia sa art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 are legătură cu judecarea pricinii, acest text având conexiune cu normele europene care conduc la respingerea acțiunii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Intimata – reclamantă SC R.M. SRL Constanța a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce are ca obiect anularea autorizației de funcționare eliberată de Ministerul Sănătății recurentei – pârâte SC V.P. și revocarea avizului eliberat de Primăria Constanța, de deschidere a unei farmacii comunitare în Bulevardul I.C., în temeiul art. 12, alin. (2) din Legea nr. 266/2008, care reglementează pe cale de excepție posibilitatea înființării unei farmacii într-un centru comercial de mare suprafață, cum este definit de O.G.

nr. 99/2000. Reclamanta a susținut că s-au încălcat prevederile art. 12, alin. (2) din Legea nr. 266/2008, deoarece locația în care a fost deschisă nu face parte dintr-un centru comercial de mare suprafață, așa cum este definit prin O.G. nr. 99/2000. Recurenta – pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, care privesc criteriul demografic de înființare a unei farmacii, or acest text nu are legătură cu dispoziția legală invocată drept temei legal al acțiunii introductive. Nici în recurs pârâta nu a argumentat în nici un fel care este relevanța textului a cărui neconstituționalitate a solicitat a se constata în cauza cu care a învestit instanța de judecată și nici nu a probat, așa cum avea obligația potrivit art. 1169 C. civ., conexiunea acestuia cu acte comunitare care ar putea conduce la respingerea acțiunii reclamantului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a stabilit că nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, așa cum sunt acestea reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât textul considerat neconstituțional de recurenta - pârâtă nu are legătură cu acțiunea reclamantei, astfel cum a fost motivată în fapt și în drept. Soluția instanței de recurs Cum sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ, în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V.P. S.R.L. Constanța împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 439/2014
reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare la acțiunea introductivă de instanță în care a menționat faptul că solicită anularea Avizului nr. 147291 din 25 noiembrie 2010 emis de pârâta Primăria Municipiului Constanța. Pârâții au formul
ÎCCJ 2014-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3638/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 24 martie 2011 și înregistrată sub nr. 343/36/2011, reclaman
ÎCCJ 2010-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3101/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 februarie 2009, reclamanta
ÎCCJ 2015-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 273/2015
noii farmacii încă din acel moment. În același sens arată că aprecierea instanței de fond în sensul că nu există o dovadă a faptului că aceste autorizații au fost publicate pe site-ul Ministerului Sănătății este contrazisă de înscrisurile d
ÎCCJ 2012-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2012
cepție. Prin urmare, în opinia recurentei, art. 20 din Legea nr. 266/2008 stabilește ca și "restricție" la mutarea sediului unei farmacii comunitare după data de 31 decembrie 2010 ca solicitantul să facă dovada respectării "condițiilor prev
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă