ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 septembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de recurentul revizuent R.R. împotriva sentinței penale nr. 72/F din 29 august 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Prin sentința penală recurată de revizuent, Curtea de Apel Brașov, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.R. împotriva sentinței penale nr. 35/S din 28 martie 2011 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr. 178/64/2011. S-a reținut că, la data de 18 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a înaintat Curții de Apel Brașov referatul întocmit în efectuarea actelor de cercetare, potrivit art. 399 C. proc.
pen., prin care se solicită instanței respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de revizuientul R.R. având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 35/S din 28 martie 2011 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr. 178/64/2011. Prin Decizia nr. XVII din data de 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a dispus că hotărârile judecătorești prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror, nu sunt susceptibile de a fi atacate pe calea revizuirii, o astfel de cerere fiind inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 414 5 alin. (4) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.
al României, Partea I. Recursul declarat de revizuent împotriva sentinței sus-menționate este inadmisibil. Conform prevederilor art. 278 1 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. este definitivă. Hotărârea a cărei revizuire o cere petiționarul a fost pronunțată la data de 28 martie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri. Potrivit prevederilor art. 407 C. proc. pen., sentințele instanței de revizuire sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea.
În cauză, hotărârea recurată de revizuent a avut ca obiect o plângere formulată în procedura prevăzută de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., care are caracter definitiv, neputând fi supusă recursului și, pe cale de consecință, nici sentința pronunțată în calea de atac a revizuirii nu poate fi supusă acestei căi de atac. Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul revizuent R.R. împotriva sentinței penale nr. 72/F din 29 august 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul revizuent R.R. împotriva sentinței penale nr. 72/F din 29 august 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.