ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1646/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1646/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Constată că la data
de 9 septembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.
808/64/2011, plângerea formulată de către petentul T.V., în conformitate cu
procedura reglementată de art. 278
1
C. proc. pen., împotriva
rezoluției procurorului din data de 1 august 2011 dată în Dosarul nr.
564/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin
rezoluția Procurorului General nr. 818/11/2/2011.
În
motivarea plângerii formulate, dosar instanță și cu ocazia dezbaterilor ce au
avut loc la data de 17 octombrie 2011, petentul a invocat în fața instanței
următoarele critici: A arătat că a atacat rezoluțiile date de procuror deoarece
i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO și
garantat în Constituție la art. 21, egalitatea în drepturi prevăzută în CEDO în
art. 14 și garantată în Constituție în art. 16, dreptul la apărare garantata în
Constituție la art. 24. Atât argumentele doamnei procuror general prin care se
respingea plângerea, cât și cele ale procurorului de caz care a cercetat-o pe C.M.
sunt lipsite de temei juridic, la limita legii sau chiar o încalcă. Cauza sa în
care formulase plângere penală împotriva angajaților de la finanțe a stat un an
și 6 luni la procurorul de caz, timp în care s-au luat trei declarații olografe
și s-au efectuat câteva acte de căutare a doamnei D., care se sustrăgea
cercetărilor, fără însă să o dea în urmărire generală conform Legii nr.
218/2002 art. 26 pct. 13. Petentul a criticat și preluarea Dosarului de către
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, dar și neaudierea sa de către
procuror.
De
asemenea, petentul a mai invocat si critici legate de modul de administrare a
probatoriului în Dosarul 858/P/2009.
În
susținerea plângerii formulate, petentul a depus în copie Dosarul nr.
858/P/2009, astfel cum a precizat și în fața Curții, motiv pentru care nu s-a
mai solicitat de către instanța investită cu soluționarea prezentei plângeri
atașarea și a respectivului dosar ce fusese soluționat de către procurorul C.M.,
cercetată în această cauză.
Analizând
actele și lucrările Dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Prin
rezoluția procurorului
din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, din data de 1 august
2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M., procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de
favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. și abuz în serviciu în
forma reglementată de art. 247 C. pen.
Pentru a
pronunța această rezoluție procurorul de caz a reținut următoarele:
In data
de 17 mai 2011, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a fost
înregistrată plângerea numitului T.V. împotriva numitei C.M. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, plângere din care rezultă în esență
următoarele:
În data
de 27 noiembrie 2006, numitul T.V. a depus o plângere la Poliția Orașului
Predeal, plângere îndreptată împotriva numitelor D.A., R.M. și B.R. sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, înșelăciune și abuz în
serviciu, plângere care a fost înregistrată sub numărul nr. 9698/P/2006, fără
ca procurorul C.M. să dea dispoziții și îndrumări scrise astfel cum prevede
art. 216 C. proc. pen.
Procurorul
C.M. nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 202 C. proc.
pen., având în vedere că Dosarul a stagnat 1 an și 6 luni, iar organele de
cercetare penală au refuzat să administreze probele propuse de petent.
Petentul
a arătat că în data de 27 mai 2008, la solicitarea procurorului, Dosarul a fost
trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, soluția fiind dată doar în
data de 21 octombrie 2010, timp în care s-a și împlinit termenul de prescripție
al răspunderii penale.
În
vederea adoptării soluției în cauză a fost solicitat Dosarul nr. 9698/P/2006 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, dosar care în data de 29 ianuarie
2009 a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov fiind
înregistrat sub nr. 858/P/2009.
Examinând
actele Dosarului, s-au stabilit următoarele:
În data
de 27 noiembrie 2006, T.V. a depus o plângere la Poliția Orașului Predeal,
plângere care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
sub numărul 9698/P/2006, respectându-se prevederile Ordinului nr. 10/2004 al
Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție. Conform acestui ordin plângerile adresate fie direct organelor de
poliție, fie direct unităților de parchet se înregistrează și se iau în
supraveghere de parchete primind un număr unic ce se înscrie pe actul de
sesizare. Din economia textului ordinului mai sus menționat, rezultă că
plângerile se trimit înapoi organelor de poliție în vederea efectuării actelor
premergătoare fără a se menționa obligativitatea întocmirii notelor de
îndrumare la care face referire petentul.
În cauză
organele de cercetare penală au dispus audierea făptuitoarelor precum și a
martorilor începând cu data de 27 decembrie 2006 și până la data de 05 mai 2008.
De asemenea, organele de cercetare penală au efectuat demersuri pentru atașarea
de înscrisuri utile soluționării cauzei încă din anul 2006 (note de serviciu,
ordine de deplasare, autorizație de construire, fișa postului), au efectuat
investigații cu privire la persoanele indicate în plângere începând cu luna
aprilie a anului 2007 și până în luna februarie a anului 2008.
Dosarul
în care organul de poliție a întocmit propunerea de a nu se începe urmărirea
penală la data de 13 mai 2008 a fost preluat în data de 11 februarie 2009 de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, iar procurorul C.M. a dispus în data
de 21 octombrie 010 neînceperea urmării penale față de D.A., R.M. și B.R., sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciul contra intereselor
persoanelor și înșelăciune, fapte constând în refuzul acestora de restituire
T.V.A. 10 respectiv promisiunea făptuitoarei D.A. de restituire T.V.A. în
schimbul unei declarații a persoanei vătămate de renunțare la o parte din
cuantumul T.V.A. - ului.
Neîndeplinirea
de către procuror a obligației impusă de dispozițiile art. 216 alin. (4) C.
proc. pen., conform cu care în exercitarea activității de supraveghere
procurorul ia măsuri și dă dispoziții în scris și motivat nu poate atrage
răspunderea penală în sensul dorit de petent cu atât mai mult cu cât organele
de poliție efectuează acte de cercetare și ca urmare a dispozițiilor date în
mod verbal de procuror, acte de cercetare care, de altfel, au fost efectuate în
dosar.
Tergiversarea
soluționării Dosarului, de asemenea, nu are conotații penale luând în
considerare volumul de activitate al unităților de parchet locale cât și faptul
că, la momentul adoptării soluției de procurorul C.M. s-au aplicat dispozițiile
art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.
pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și
art. 289 C. pen. au fost constatate ca fiind aplicabile de conducerea
Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în data de 06 decembrie 2010, cu
ocazia soluționării plângerii contra soluției adoptată în Dosarul nr.
858/P/2009.
Procurorul
C.M. a aplicat dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., adoptând o soluție
doar în urma examinării întregului material probatoriu.
S-a
constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor
prevăzute și pedepsite de art. 147 C. pen. (nu s-a constatat îngrădirea de
către procurorul C.M. a folosinței sau a exercițiului drepturilor persoanei
vătămate, astfel cum cere textul de lege) și art. 264 C. pen. față de
argumentele mai sus menționate.
Împotriva
acestei rezoluții a formulat plângere petentul, plângere care a fost soluționat
prin rezoluția procurorului general din data de 18 august 2011 dată în Dosarul
nr. 819/11/2/2011. Prin această din urmă rezoluție s-a respins plângerea
formulată de către petentul T.V. și a fost menținută în integralitatea sa rezoluția
procurorului de caz. Pentru a pronunța această rezoluție procurorul general a
constatat că în mod corect procurorul de caz a pronunțat soluția de neîncepere
a urmării penale. A mai arătat că organele de cercetare penală în baza rolului
activ au procedat la audierea martorilor în vederea clarificării stării de
fapt. S-a arătat și faptul că neaudierea petentului în Dosarul instrumentat de
procurorul C.M. nu contribuiau la schimbarea stării de fapt și nu erau necesare
deoarece acesta depusese o plângere și o declarație olografă detaliată. în ceea
ce privește audierea făptuitoarei D.A. s-a arătat că nu a fost posibilă
deoarece aceasta era plecată din țară aspect atestat de înscrisurile depuse la
dosar. S-a mai arătat că în Dosarul nr. 858/P/2009 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Brașov nu a fost identificată nicio cerere prin care T.V. să fi
propus probe în susținerea plângerii.
Analizând
actele Dosarului de cercetare penală nr. 564/P/2011, rezoluțiile pronunțate de
către procurorul de caz și procurorul general în acest dosar, dar și
înscrisurile pe care Ie-a depus petentul în fața instanței de judecată,
înscrisuri care reprezintă o copie a Dosarului de cercetare penală instrumentat
de către procurorul C.M. și în care petentul avea calitate de parte vătămată,
Curtea a constatat că soluțiile adoptate de către procuror sunt legale și
temeinice urmând a fi menținute pentru următoarele considerente:
S-a
constatat că petentul T.V. în luna noiembrie 2006 a depus o plângere penală la
Poliția Predeal ce a fost ulterior înregistrată sub nr. 9698/P/2006 la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, plângere prin care solicita
cercetarea penală a numitelor D.A., R.M. și B.R. pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute de art. 215, 246 și 289 C. pen., constând în refuzul
de a-i restitui T.V.A- ui. Ca urmare a acestei plângeri organele de cercetare
penală investite cu soluționarea plângerii au audiat făptuitoarele, martori, au
efectuat cercetări atașând la Dosarul cauzei înscrisurile relevante. La data de
13 mai 2008 poliția a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmării
penale și l-a înaintat parchetului, cauza fiind preluată în luna februarie 2009
de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, iar procurorul C.M.
pronunțând rezoluția de neîncepere a urmării penale la data de 21 octombrie 2010.
Actele Dosarului de cercetare penală în care a pronunțat rezoluția procurorul
arătată anterior au fost depuse de către petent în fața instanței așa cum am
arătat anterior dovedind faptul că în cauză s-au efectuat cercetările necesare
de către organele de poliție și că nu se poate susține că nu s-au efectuat
demersuri în sensul investigării aspectelor relatate de către petent în prima
plângere penală.
Așa cum
rezultă din conținutul rezoluției dată în Dosarul nr. 858/P/2009 de procurorul
C.M. acesta a analizat pe fond plângerea penală a petentului și a dispus o
soluție de neîncepere a urmării penale pentru că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost cercetate făptuitoarele D.A.,
R.M. și B.R.. Această rezoluție din Dosarul Curții a fost temeinic motivată de
procurorul de caz C.M. arătându-se care sunt mijloacele de probă care au condus
la adoptarea respectivei soluții.
Împotriva
acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior,
care prin rezoluția din 06 decembrie 2010, a respins plângerea formulată de
către petent și a arătat în motivare faptul că s-a împlinit termenul de
răspundere penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.
și art. 289 C. pen. și a menținut rezoluția procurorului de caz este legală și
temeinică. Petentul nu a uzat de procedura reglementată de art. 278
1
C. proc. pen. și nu s-a adresat instanței de judecată cu o plângere în acest
sens.
Instanța
a constatat că principala nemulțumire a petentului constă în acea că procurorul
de cercetare în această cauză nu a exercitat rol activ timp de 1 an și 6 luni,
motiv pentru care s-a împlinit termenul pentru prescripția răspunderii penale.
Curtea,
a constatat că, în modul de derulare a activității de cercetare penală ce a
format obiectul Dosarului nr. 858/P/2009 nu se evidențiază vreun aspect care să
denote că procurorul ar fi omis cu rea - credință să procedeze la soluționarea Dosarului
în care petentul formulase plângere penală. Preluarea Dosarului de la Parchetul
de pe lângă Judecătoria Brașov la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov s-a
făcut conform dispozițiilor legale și în baza unui ordin care îi îndreptățește
pe procurori să preia cauze de la parchetele inferioare în cazul unui mare
volum de activitate. Este evident că la aprecierea modului de desfășurare al
activității de către procurorul de caz C.M. nu poate să fie omis volumul de
activitate al unității de parchet din care făcea parte acesta. Tocmai acest
volum mare de activitate dovedește faptul că procurorul nu a fost de rea -
credință în sensul că a pronunțat o soluție în acel dosar într-un termen de 1
an și 6 luni de la data preluării. Durata de timp în care un procurorul își
efectuează lucrările nu poate să constituie obiectul de analiză de către o
instanță de judecată în sensul angajării răspunderii penale a acestui procuror
pentru infracțiunea de abuz în serviciu sau cea de favorizare a infractorului
așa cum se susține de către petent. Există alte autorități ale statului care
verifică și analizează din punct de vedere al duratei modul în care un procuror
își soluționează lucrările, în urma unei astfel de anchete putându-se declanșa
o eventuală răspundere disciplinară și nicidecum o răspundere penală a
procurorului.
Petentul
avea la îndemână posibilitatea de a formula plângere la procurorul ierarhic
superior pentru tergiversarea cercetărilor penale în Dosarul ce era
supravegheat de către procurorul C.M..
Curtea a
procedat în această cauză la verificarea soluției dată de către procurorul C.M.
și a înscrisurilor care au stat la baza acestei soluții pentru a verifica dacă
se pot reține aspecte de natură să evidențieze reaua -credință a magistratului
procuror, având în vedere că acesta a fost cercetat pentru infracțiunile de
favorizare a infractorului și abuz în serviciu.
Așa cum
a arătat și petentul acesta nu a uzat de plângere împotriva rezoluției
procurorului în fața instanței, acceptând așadar și însușindu-și soluțiile date
în Dosarul nr. 858/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Prin
urmare, apărările pe care petentul Ie-a făcut în fața acestei instanțe în
sensul că rezoluția dată de procurorul C.M. nu este legală și temeinică
deoarece procesele verbale prin care s-au constatat sumele datorate cu titlu de
T.V.A. sunt false, ar fi trebuit să fie făcute în fața instanței competente să
soluționeze plângerea împotriva rezoluției din Dosarul nr. 858/P/2009.
S-a
reținut că nu este fondată apărarea petentului în sensul că în Dosarul arătat
anterior ar fi trebuit să fie administrate și alte mijloace de probă deoarece,
s-a apreciat de către procuror că sunt inutile alte mijloace de probă. Mai mult
petentului i s-a arătat în motivarea rezoluției din 06 decembrie 2010 că
litigiul pe care el l-a avut cu Administrația Financiară a Orașului Predeal
legat de restituirea T.V.A. poate să fie soluționat potrivit legii
contenciosului administrativ, petentul a și avut de altfel o astfel de cauză pe
rolul Tribunalului Brașov unde a fost admisă parțial acțiunea, iar
Administrația Financiară a fost obligată să-i restituie o sumă de bani.
S-a mai
reținut că nu este fondată nici critica formulată de către petent în sensul că
nu a fost audiat, deoarece în rezoluțiile atacate s-a motivat de ce nu s-a
procedat la această audiere, respectiv pentru faptul că avea o plângere penală
detaliată și o declarație olografă la fel. Organul de cercetare penală a
procedat la verificarea aspectelor învederate de petent în prima plângere penală
și nu a găsit necesare lămuriri din partea persoanei vătămate.
De
asemenea s-a mai reținut că nu sunt fondate nici criticile formulate de către
petent, în sensul că nu a fost primit în audiență, deoarece avea posibilitatea
să depună orice fel de înscrisuri prin serviciul registratură pentru a-și face
apărarea în acea cauză penală sau de a formula, de asemenea, orice cerere în
acea cauză, în formă scrisă pe care să o depună prin același serviciu de
registratură. Or petentul nu a depus demersuri de acest fel.
Pentru
toate aceste considerente;
Prin
sentința penala
nr.
H4/F din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru
cauze cu minori, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a
respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul T.V. împotriva
rezoluției nr. 564/P/2011 din data de 1 august 2011, dată de către procurorul
de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin rezoluția
Procurorului General nr. 819/11/2/2011, pe care a menținut-o.
Împotriva
sentinței nr. H4/F din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală
și pentru cauze cu minori a declarat recurs petentul T.V., cauza fiind
înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 808/64/2011.
Examinând
hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385
6
alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.
385
15
alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că
recursul formulat de recurentul petent T.V., este inadmisibil, având în vedere
că decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov este definitivă.
Înalta
Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care
intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care
legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă
exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un
act neprocesual.
Dispozițiile
art. 385
1
C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,
care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile
ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual
penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a
condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.
În
prezenta cauză prin sentința penală nr. H4/F din 31 octombrie 2011, Curtea de
Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de
către petentul T.V. împotriva rezoluției nr. 564/P/2011 din data de 1 august
2011, dată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov, confirmată prin rezoluția Procurorului General nr. 819/11/2/2011, pe
care a menținut-o, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest
context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care
a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de
petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție .
Astfel,
exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul
astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.
Față de
considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.
385
15
alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.V. împotriva
sentinței penale nr. H4/F din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția
penală și pentru cauze cu minori.
În
temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga
recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului
prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinței penale
nr. H4/F din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov- secția penală și pentru
cauze cu minori.
Obligă
recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțata
în ședință publică, azi 17 mai 2012.