ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1040 din 16 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de B.C.F. și intervenienta B.M.M. împotriva deciziei nr. 295 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii B.C.F. și intervenienta B.M.M. Contestatorii își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: - decizia instanței de recurs este laconică, exprimată cu puține cuvinte și greu de înțeles, nefiind motivată în acord cu cerințele impuse în mod imperativ de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. - instanța de recurs, trebuia să caseze hotărârea instanței inferioare, cu trimitere pentru rejudecare, cu îndrumarea de a rezolva un proces ce ar fi fost simplu, dacă se stabileau, bunurile ce compun masa de împărțit (patrimoniul social), identificate prin actul de dobândire, preț și nota contabilă de înregistrare în contabilitate, și apoi, în funcție de acestea, a dreptului valoric, împrejurare față de care contestatorii apreciază că s-a încălcat art. 6, pct. 1, din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la un proces echitabil. - decizia contestată enunța rezumativ motivele de recurs, invocate de B.C.F. și B.M.M., dar când trece la combaterea lor, pentru a justifica soluția de respingere, a recursului, o face confuz și în neconcordanță cu probele de la dosar.

- primul motiv de recurs nu este analizat, astfel, potrivit art. 224 din Legea nr. 31/1990, ieșirea din indiviziune, a unui asociat din societate, se face ca și la partajul din dreptul comun, respectiv prin stabilirea dreptului valoric, din bunurile ce compun patrimoniul social. Această critică, ca motiv de recurs, nu se analizează de către instanța de recurs, sub aspectul nestabilirii, din punct de vedere fizic, a patrimoniului social, rezumându-se în a reține că acesta s-a stabilit conform actelor contabile.

Instanța de recurs nu a reținut că instanța de fond și de apel nu au avut în vedere bunurile ce compun patrimoniul social ce trebuie evidențiate prin nota contabilă de înregistrare, actul de proprietate și valoarea (prețul) lor fapt ce înseamnă că instanța de recurs a omis a analiza acest motiv de recurs; - susținerea instanței de recurs, în sensul că societatea pârâtă a prezentat experților actele contabile, nu corespunde realității, întrucât ultimul expert S.A., în Răspunsul completare din 21 octombrie 2008, la punctul 5, arăta în mod categoric că societatea pârâtă nu i-a pus la dispoziție actele contabile, prin care să răspundă la măsurile luate de curtea de apel, prin încheierea din 10 septembrie 2008, pentru stabilirea bunurilor ce compun patrimoniul.

Pentru acest Răspuns - completare, al expertului S.A., ce nu a fost luat în considerație de instanța de apel, s-a formulat motiv de recurs, însă instanța de recurs a omis a-l analiza.

Dacă s-ar fi analizat acest motiv de recurs, instanța de casare ar fi constatat că dreptul valoric, ce se cuvine contestatoarei, ar fi fost mult mai mare, respectiv 64871,85 lei și nu 20989 lei; - instanța de recurs a omis a analiza critica privind nemotivarea instanței de apel sub aspectul reținerii dreptului valoric la suma de 20989 lei și obligația de a plăti societății pârâte suma de 5195 lei (motiv de casare 2 și 3, din concluzii la recurs); - instanța de recurs, în mod greșit, reține că societatea pârâtă a devenit proprietară, a spațiului comercial, în baza protocolului din 2 martie 1992, când în realitate aceasta a devenit proprietara, așa cum am arătat în motivele de recurs, prin Decizia nr. 330 din 31 ianuarie 2005 și nr. 584 din 9 februarie 2006, ale Curții de Apel Craiova, aflate pe rol la CEDO; - instanța de recurs a omis a analiza critica făcută în sensul că ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra compensării cheltuielilor de finisare ale lui B.C.

la spațiul comercial din blocul V1, cu dividendele ce le avea de încasat. - instanța de recurs interpretează greșit procentul contestatorilor de 5% din capital (respectiv 100.000 lei vechi, justificat cu acte) cu creșterea rezervelor totale de 5%, fiecare reprezentând altceva. - instanța de recurs, ca și cele de fond și apel, retine greșit că B.C.F. nu are dreptul la chirii pentru spațiul comercial din blocul V1 și pentru cel la nr. 2, pentru faptul că nu ar fi proprietar al acestor imobile, când în realitate acesta este justificat prin hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 2686 din 10 aprilie 2002, a Judecătoriei Slatina, Decizia nr. 1118 din 06 noiembrie 2002, a Tribunalului Olt, Decizia nr. 1166/01/04.2003 a Curții de Apel Craiova) și contracte de închiriere.

- instanța de recurs omite a analiza motivul de recurs ce se referă la faptul că cererea reconvențională societății pârâte din 12 aprilie 2006 este inadmisibilă, pentru că nu s-a făcut până la prima zi de înfățișare 25 aprilie 2005 ). - nu s-a analizat în mod corespunzător nici motivul de recurs și de apel, al intervenientei B.M.M., sub aspectul numai al indexării drepturilor salariale, în sumă de 796.772 lei vechi, ce societatea pârâtă a susținut că sunt la dispoziția acesteia, aflate într-un cont, sumă ce poate fi ridicată oricând. - i nstanța de recurs nu s-a pronunțat nici cu privire la cheltuielile de judecată solicitate. Înalta Curte, examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate, constată că prezenta contestație în anulare este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

Raportând considerentele deciziei atacate la criticile vizând omisiunea instanței de a se pronunța asupra criticilor mai sus evocate, se constată din simpla lecturare a acesteia că toate acestea au format obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs care a răspuns punctual tuturor problemelor invocate în cererea de recurs. În realitate, prin criticile aduse deciziei contestate cei doi contestatori tind la o rejudecare pe fond a recursului repunând în discuție critici deja examinate sub aspectul legalității în calea de reformare. Așa fiind, întrucât criticile aduse de contestatori deciziei contestate nu sunt de natură a duce la retractarea acesteia, Înalta Curte, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii B.C.F. și B.M.M. împotriva deciziei nr. 1040 din 16 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.