ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 1040 din 16 martie 2010 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de

B.C.F. și intervenienta B.M.M. împotriva deciziei nr. 295 din 27 octombrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Împotriva acestei decizii au

formulat contestație în anulare contestatorii B.C.F. și intervenienta B.M.M.

Contestatorii își întemeiază cererea pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte:

- decizia instanței de recurs este laconică,

exprimată cu puține cuvinte și greu de înțeles, nefiind motivată în acord cu

cerințele impuse în mod imperativ de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

- instanța de recurs, trebuia să

caseze hotărârea instanței inferioare, cu trimitere pentru rejudecare, cu

îndrumarea de a rezolva un proces ce ar fi fost simplu, dacă se stabileau,

bunurile ce compun masa de împărțit (patrimoniul social), identificate prin

actul de dobândire, preț și nota contabilă de înregistrare în contabilitate, și

apoi, în funcție de acestea, a dreptului valoric, împrejurare față de care

contestatorii apreciază că s-a încălcat art. 6, pct. 1, din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la un

proces echitabil.

- decizia contestată enunța

rezumativ motivele de recurs, invocate de B.C.F. și B.M.M., dar când trece la

combaterea lor, pentru a justifica soluția de respingere, a recursului, o face

confuz și în neconcordanță cu probele de la dosar.

- primul motiv de recurs nu este

analizat, astfel, potrivit art. 224 din Legea nr. 31/1990, ieșirea din

indiviziune, a unui asociat din societate, se face ca și la partajul din

dreptul comun, respectiv prin stabilirea dreptului valoric, din bunurile ce

compun patrimoniul social.

Această critică, ca

motiv de recurs, nu se analizează de către instanța de recurs, sub aspectul

nestabilirii, din punct de vedere fizic, a patrimoniului social, rezumându-se

în a reține că acesta s-a stabilit conform actelor contabile.

Instanța de recurs nu a

reținut că instanța de fond și de apel nu au avut în vedere bunurile ce compun

patrimoniul social ce trebuie evidențiate prin nota contabilă de înregistrare,

actul de proprietate și valoarea (prețul) lor fapt ce înseamnă că instanța de

recurs a omis a analiza acest motiv de recurs; - susținerea instanței de

recurs, în sensul că societatea pârâtă a prezentat experților actele contabile,

nu corespunde realității, întrucât ultimul expert S.A., în Răspunsul completare

din 21 octombrie 2008, la punctul 5, arăta în mod categoric că societatea

pârâtă nu i-a pus la dispoziție actele contabile, prin care să răspundă la

măsurile luate de curtea de apel, prin încheierea din 10 septembrie 2008,

pentru stabilirea bunurilor ce compun patrimoniul. Pentru acest Răspuns - completare,

al expertului S.A., ce nu a fost luat în considerație de instanța de apel, s-a

formulat motiv de recurs, însă instanța de recurs a omis a-l

analiza.

Dacă s-ar fi analizat

acest motiv de recurs, instanța de casare ar fi constatat că dreptul valoric,

ce se cuvine contestatoarei, ar fi fost mult mai mare, respectiv 64871,85 lei

și nu 20989 lei;

- instanța de recurs a

omis a analiza critica privind nemotivarea instanței de apel sub aspectul

reținerii dreptului valoric la suma de 20989 lei și obligația de a plăti

societății pârâte suma de 5195 lei (motiv de casare 2 și 3, din concluzii la

recurs);

- instanța de recurs,

în mod greșit, reține că societatea pârâtă a devenit proprietară, a spațiului

comercial, în baza protocolului din 2

martie 1992, când în realitate aceasta a devenit proprietara, așa cum am arătat

în motivele de recurs, prin Decizia nr. 330 din 31 ianuarie 2005 și nr. 584 din

9 februarie 2006, ale Curții de Apel Craiova, aflate pe rol la CEDO;

- instanța de recurs a

omis a analiza critica făcută în sensul că ambele instanțe nu s-au pronunțat

asupra compensării cheltuielilor de finisare ale lui B.C. la spațiul comercial

din blocul V1, cu dividendele ce le avea de încasat.

- instanța de recurs

interpretează greșit procentul contestatorilor de 5% din capital (respectiv

100.000 lei vechi, justificat cu acte) cu creșterea rezervelor totale de 5%,

fiecare reprezentând altceva.

- instanța de recurs,

ca și cele de fond și apel, retine greșit că B.C.F. nu are dreptul la chirii

pentru spațiul comercial din blocul V1 și pentru cel la nr. 2, pentru faptul că

nu ar fi proprietar al acestor imobile, când în realitate acesta este

justificat prin hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 2686 din 10 aprilie

2002, a Judecătoriei Slatina, Decizia nr. 1118 din 06 noiembrie 2002, a

Tribunalului Olt, Decizia nr. 1166/01/04.2003 a Curții de Apel Craiova) și contracte

de închiriere.

- instanța de recurs

omite a analiza motivul de recurs ce se referă la faptul că cererea

reconvențională societății pârâte din 12 aprilie 2006 este inadmisibilă, pentru

că nu s-a făcut până la prima zi de înfățișare 25 aprilie 2005 ).

- nu s-a analizat în

mod corespunzător nici motivul de recurs și de apel, al intervenientei B.M.M.,

sub aspectul numai al indexării drepturilor salariale, în sumă de 796.772 lei

vechi, ce societatea pârâtă a susținut că sunt la dispoziția acesteia, aflate

într-un cont, sumă ce poate fi ridicată oricând.

- i

nstanța de recurs nu s-a pronunțat

nici cu privire la cheltuielile de judecată solicitate.

Înalta

Curte, examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate, constată

că prezenta contestație în anulare este nefondată pentru motivele ce se vor

arăta.

Raportând

considerentele deciziei atacate la criticile vizând omisiunea instanței de a se

pronunța asupra criticilor mai sus evocate, se constată din simpla lecturare a

acesteia că toate acestea au format obiectul controlului de legalitate al

instanței de recurs care a răspuns punctual tuturor problemelor invocate în

cererea de recurs.

În

realitate, prin criticile aduse deciziei contestate cei doi contestatori tind

la o rejudecare pe fond a recursului repunând în discuție critici deja

examinate sub aspectul legalității în calea de reformare.

Așa fiind,

întrucât criticile aduse de contestatori deciziei contestate nu sunt de natură

a duce la retractarea acesteia, Înalta Curte, va respinge contestația în

anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare

formulată de contestatorii B.C.F. și B.M.M. împotriva deciziei nr. 1040 din 16

martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.