ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu M.S., suspendarea executării Ordinului M.S. nr. R/2575 din12 octombrie 2010 de încetare a suspendării raporturilor sale de serviciu la B.P. a d-nei deputat A.S. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare introdusă la această instanță la 23 noiembrie 2010 ce formează obiectul dosarului nr. 1391/2/2010. În motivarea cererii a arătat că în calitatea sa de medic și cadru didactic la Facultatea de Medicină Dentară U.M.F. București, a determinat implicarea sa în numeroase proiecte specifice C.I.Ș.T.S.

la care d-na deputat deține calitatea de membru, fiind de mare importanță asigurarea continuității muncii, având în vedere că a fost prezentă la toate fazele anterioare ale proiectelor iar înlocuirea sa ar însemna un regres pentru programele la care este implicată. Pârâtul M.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematuritătii acțiunii, motivat de faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie să existe plângerea prealabilă, în speță, nefiind făcută această dovadă. Prin sentința civilă nr. 375 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului M.S. nr. R/2575 din 12 octombrie 2010 formulată de reclamanta M.D.

și a suspendat executarea acestuia până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția prematuritătii introducerii acțiunii este neîntemeiată deoarece la data de 2 decembrie 2010 reclamanta s-a adresat printr-o notă de informare C.D.P.R. prin care a adus la cunoștință importanța pe care o are activitatea reclamantei în cadrul biroului parlamentar. De asemenea, s-a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a adresat și A.N.F.P. arătând că a fost încadrată cu contract de muncă pe durată determinată din 9 august 2010 la biroul parlamentar menționat, în funcția de consilier, raporturile de serviciu fiind suspendate de drept.

Pe fondul cererii de suspendare s-a constatat că emiterea actului s-a efectuat în baza unei simple adrese a A.N.F.P., ca urmare a unei interpretări a modificărilor succesive aduse de art. 94 din Legea nr. 188/1999, aceasta fiind o împrejurare de natură a pune la îndoială legalitatea actului și a dovedi existența cazului bine justificat. În ceea ce privește îndeplinirea condiției iminenței unei pagube, s-a apreciat că punerea în executare a actului ar aduce reclamantei un prejudiciu greu de înlăturat și ar duce și la perturbarea gravă a activității în care este implicată reclamanta în cadrul B.P. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.S. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-pârât a susținut în esență că instanța de fond a apreciat în mod eronat ca fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecință a respins excepția de prematuritate a acțiunii, ca nefondată, iar pe fond sentința atacată este apreciată ca nelegală și netemeinică întrucât actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în limitele competențelor legale și cu respectarea prevederilor art. 94 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare cât și a dispozițiilor art. V din Legea nr. 140/2010. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 312 alin. (3) și art. 304 1 C. proc.

civ. Intimata-reclamantă M.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Analizând actele și lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente. Cererea intimatei-reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În soluționarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a fondului. Din această perspectivă instanța de recurs apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Prin art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate sunt definite ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Ori, în speță, instanța de fond a reținut în mod greșit ca fiind îndeplinită această condiție apreciind că ordinul a cărui suspendare se solicită ar fi fost emis în baza unei simple adrese a A.N.F.P. de interpretare a unor modificări legislative succesive aduse art. 94 din Legea nr. 188/1999 deși ordinul respectiv a fost emis de autoritatea competentă în limitele competențelor legale, iar simpla menționare a adresei respective în preambulul ordinului nu poate reprezenta o împrejurare legată de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă a legalității actului administrativ, astfel cum se impune prin dispozițiile legale mai sus menționate.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție respectiv paguba iminentă, instanța de control judiciar constată că nici aceasta nu a fost îndeplinită întrucât în cauză nu s-a probat perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice prin executarea ordinului atacat, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, ori producerea unui prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului, astfel cum impun dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Întrucât măsura suspendării astfel cum este aceasta reglementară de dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor legale, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamanta M.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.S., împotriva sentinței civile nr. 375 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de M.D., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.