ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu M.S., suspendarea executării

Ordinului M.S. nr. R/2575 din12 octombrie 2010 de încetare a suspendării

raporturilor sale de serviciu la B.P. a d-nei deputat A.S. până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare introdusă la această instanță

la 23 noiembrie 2010 ce formează obiectul dosarului nr. 1391/2/2010.

În motivarea cererii a arătat că în

calitatea sa de medic și cadru didactic la Facultatea de Medicină Dentară U.M.F.

București, a determinat implicarea sa în numeroase proiecte specifice C.I.Ș.T.S.

la care d-na deputat deține calitatea de membru, fiind de mare importanță

asigurarea continuității muncii, având în vedere că a fost prezentă la toate

fazele anterioare ale proiectelor iar înlocuirea sa ar însemna un regres pentru

programele la care este implicată.

Pârâtul M.S. a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția prematuritătii acțiunii, motivat de faptul că

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie să existe plângerea

prealabilă, în speță, nefiind făcută această dovadă.

Prin sentința civilă nr. 375 din 24

ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului

M.S. nr. R/2575 din 12 octombrie 2010 formulată de reclamanta M.D. și a

suspendat executarea acestuia până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

anulare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că excepția prematuritătii introducerii acțiunii este neîntemeiată

deoarece la data de 2 decembrie 2010 reclamanta s-a adresat printr-o notă de

informare C.D.P.R. prin care a adus la cunoștință importanța pe care o are

activitatea reclamantei în cadrul biroului parlamentar. De asemenea, s-a

reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a adresat și A.N.F.P. arătând că a

fost încadrată cu contract de muncă pe durată determinată din 9 august 2010 la

biroul parlamentar menționat, în funcția de consilier, raporturile de serviciu

fiind suspendate de drept.

Pe fondul cererii de suspendare s-a

constatat că emiterea actului s-a efectuat în baza unei simple adrese a A.N.F.P.,

ca urmare a unei interpretări a modificărilor succesive aduse de art. 94 din

Legea nr. 188/1999, aceasta fiind o împrejurare de natură a pune la îndoială legalitatea

actului și a dovedi existența cazului bine justificat.

În ceea ce privește îndeplinirea

condiției iminenței unei pagube, s-a apreciat că punerea în executare a actului

ar aduce reclamantei un prejudiciu greu de înlăturat și ar duce și la

perturbarea gravă a activității în care este implicată reclamanta în cadrul B.P.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul M.S.

În motivarea recursului formulat,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul-pârât a susținut în esență că instanța de fond a apreciat în mod

eronat ca fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art.

7 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecință a respins excepția

de prematuritate a acțiunii, ca nefondată, iar pe fond sentința atacată este

apreciată ca nelegală și netemeinică întrucât actul administrativ a cărui

suspendare s-a solicitat a fost emis în limitele competențelor legale și cu

respectarea prevederilor art. 94 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999 cu

modificările și completările ulterioare cât și a dispozițiilor art.

V

din Legea nr. 140/2010.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 312 alin. (3) și art. 304

1

C. proc.

civ.

Intimata-reclamantă M.D. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea

hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente.

Cererea intimatei-reclamante s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, care

prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis

actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În soluționarea cererii de suspendare,

după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și

Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă

a realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se

solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o

simplă „pipăire” a fondului.

Din această perspectivă instanța de

recurs apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că este

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Prin art. 2 alin. (l) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate sunt definite ca fiind împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității  actului administrativ.

Ori, în speță, instanța de fond a

reținut în mod greșit ca fiind îndeplinită această condiție apreciind că

ordinul a cărui suspendare se solicită ar fi fost emis în baza unei simple

adrese a A.N.F.P. de interpretare a unor modificări legislative succesive aduse

art. 94 din Legea nr. 188/1999 deși ordinul respectiv a fost emis de

autoritatea competentă în limitele competențelor legale, iar simpla menționare

a adresei respective în preambulul ordinului nu poate reprezenta o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă a

legalității actului administrativ, astfel cum se impune prin dispozițiile

legale mai sus menționate.

În ceea ce privește cea de-a doua

condiție respectiv paguba iminentă, instanța de control judiciar constată că

nici aceasta nu a fost îndeplinită întrucât în cauză nu s-a probat perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice prin executarea

ordinului atacat, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, ori

producerea unui prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului,

astfel cum impun dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât măsura suspendării astfel cum

este aceasta reglementară de dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004

impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor legale, Înalta Curte constată

că susținerile recurentului sunt întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va

fi modificată în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, cererea de

suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamanta M.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.S.,

împotriva sentinței civile nr. 375 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare formulată de M.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai 2011.