ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 846 din 06

decembrie 2010,Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus printre

altele: în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., ca

inculpatul B.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, în

temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în

temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (2) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a

II

-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; în temeiul dispozițiilor

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul M.G. să execute

pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, în temeiul dispozițiilor art. 71 C.

pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c)

(dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) C. pen. pe o perioadă

de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Împotriva sentinței primei instanțe au

declarat apel, inculpații B.S. și M.G., apel care formează obiectul dosarului

nr. 47273/3/2008 (115/2011) al Curții de Apel București, secția

I

penală.

La termenul de judecată din data de 08

martie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar,

respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art.

300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, inculpații

B.S. și M.G., au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea

atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5

paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă

excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod

expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea

detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate

cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la

rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure

protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că

detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful

1.

In cauza supusă analizei, Înalta Curte

constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă,

cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol

„când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive".

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de

drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată că, în raport de

modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor,

respectiv fapta inculpatului B.S., de a constitui un grup infracțional cu

structură și atribuții bine determinate, în scopul comiterii infracțiunii de

înșelăciune, și fapta de a induce în eroare societățile de leasing cu privire

la existența bunurilor ce urmau a fi livrate prin crearea aparenței existenței

acestora, fapte comise prin acte materiale repetate de același fel, contracte

încheiate cu societățile de leasing având ca obiect un număr de 28 de utilaje,

prin care s-a produs un prejudiciu în valoare totală de 3.478.983, 35 Euro,

precum și fapta inculpatului M.G. de a constitui un grup infracțional cu

structură și atribuții bine determinate, în scopul comiterii infracțiunii de

înșelăciune, și fapta de a induce în eroare societățile de leasing cu privire

la existența bunurilor ce urmau a fi livrate, prin crearea aparenței existenței

acestora, fapte comise prin acte materiale repetate de același fel, (contracte

având ca obiect 28 de utilaje), prin care s-a produs un prejudiciu în valoare

totală de 3.478.983, 35 Euro, cât și faptul că pedepsele prevăzute de lege

pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu

închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului

public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

In acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea

arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate

ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale

faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social

ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede

termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție,

existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.S. și M.G. împotriva încheierii din 8 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosarul nr. 47273/3/2008 (115/2011).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.S. și M.G. împotriva încheierii din 8 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosarul nr. 47273/3/2008 (115/2011).

Obligă recurentul inculpat B.S. la

plata sumei de 125 lei, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul parțial

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat M.G. la

plata sumei de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

martie 2011.