ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 821/2011

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 2118 din 4 iunie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca

nefondate recursurile declarate de reclamanții N.F.V.F., A.F.V.F. și de pârâta SC

A. BERHECI SA.

Împotriva acestei decizii, SC A. BERHECI

SA a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C.

proc. civ., teza a II-a, precizată ulterior, prin care a solicitat admiterea

contestației în anulare, anularea parțială a deciziei contestate, în sensul

reducerii obligației de plată a dobânzii de la 890.002,70 la suma de 560.913,73

RON, iar în subsidiar anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului

său.

În motivarea contestației în

anulare, se susține că, instanța de recurs din eroare a omis să se pronunțe

asupra motivului de recurs referitor la capătul de cerere reținut de instanța

de apel prin care contestatoarea a fost obligată la plata dobânzilor în sumă de

890.002,70 RON, fiind ignorate și apreciate greșit mai multe înscrisuri

esențiale deduse judecății, atât de instanța de apel cât și cea din recurs, din

care reieșea că până la finalul anului 2002 s-a plătit intimaților suma de

150.331 mărci germane reprezentând suma de 329.088,97 RON, cu titlu de dobânzi,

critică încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

Un alt motiv ce face obiectul

prezentei contestații, se referă la faptul că, instanța de recurs a nu a

cercetat motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ. de către instanța de apel în rejudecare.

Analizând contestația în anulare, în

limita dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. și a motivelor precizate ulterior,

se constată că aceasta nu este întemeiată.

Contestația în anulare specială este

o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile

anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau de casare.

Dispozițiile legale ale art. 318 C.

proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie

interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în

ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, și nu

de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte

motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a

unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat

asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.

În speță, Curtea

constată că sunt nefondate susținerile contestatoarei în sensul că instanța de

recurs a omis să cerceteze atât motivul de recurs referitor la ignorarea și

aprecierea greșită de către instanța de apel a înscrisurilor doveditoare

privind plata sumei de 329.088,97 RON către intimați cu titlu de dobânzi, înscrisuri

ignorate și de instanța de recurs, cât și motivul de recurs privind încălcarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. de către instanța de apel în rejudecare.

Ipoteza reglementată de dispozițiile

art. 318 C. proc. civ., teza a II-a, are în vedere omisiunea efectivă de

examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., invocate de parte. Or, din considerentele deciziei rezultă incontestabil

că instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele invocate de către

recurenta pârâtă, însă argumentele contestatoarei vizează chestiuni ce țin de interpretarea

eronată a actelor și lucrărilor din dosar, iar pretinsa eroare privind aprecierea

probelor, datorită căreia starea de fapt reținută de instanță ar fi neconformă

realității, nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare.

În realitate, contestatoarea, își

manifestă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de recurs nu a

împărtășit punctul său de vedere sub aspectul aprecierii materialului probator

prin care s-a reținut în sarcina sa o obligație de plată a unei sume de

890.002,70 RON cu titlu de dobânzi, aceasta urmărind pe calea contestației în

anulare de fapt reanalizarea motivelor de recurs, ceea ce este inadmisibil în

această fază procesuală.

De asemenea, nu poate fi reținut

nici cel de al doilea motiv al contestației în anulare, întrucât instanța de

recurs a examinat motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., încadrându-l în motivul reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care a fost analizat pe larg în decizia

contestată, reținând în esență că „instanța de apel în rejudecare a statuat în

limitele acestui obiectiv fixat prin decizia de casare și în raport de

dispozițiile legale incidente cu privire la dobândă respectiv O.G. nr. 9/2000,

act normativ în vigoare la data scadenței împrumutului”. Faptul că instanța de

recurs nu și-a însușit punctul de vedere al recurentei pârâte nu este de natură

a conduce la admisibilitatea contestația în anulare și nici nu i s-ar putea

reproșa instanței că a făcut o analiză superficială a probelor sau că le-a

ignorat, căci o prerogativă a aprecierii probelor nu îi este acordată de lege

în faza procesuală a recursului.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318 - 320 C. proc. civ. să respingă

contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC A. BERHECI SA Berheci împotriva deciziei nr. 2118

din 4 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială

.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., contestatoarea va fi obligată să

plătească intimatului N.F.V.F. suma de 3720 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței aflată la dosar (fila 17).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC A. BERHECI SA Berheci împotriva deciziei nr. 2118

din 4 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă contestatoarea la plata sumei

de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul N.F.V.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2011.