ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3156/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3156/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică din 18 octombrie 2011

Prin

sentința civilă nr. 1188 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Bacău s-a admis acțiunea completată și apoi restrânsă în parte formulată de

reclamanta SC D. BACĂU SA în contradictoriu cu pârâta C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala

Bacău, și în consecință s-a constatat nulitatea notificărilor înregistrate sub

nr. 7020 din 6 noiembrie 2008 și 1930 din 10 iunie 2009. Au fost respinse

capetele de cerere 3 și 4 din acțiune, pârâta fiind obligată, totodată, la

plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

În

motivarea sentinței, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat un

contract de creditare, modificat unilateral de către pârâtă în ceea ce privește

rata dobânzii, cu încălcarea dispozițiilor art. 2.2 din contract.

Astfel,

prin cele două notificări anulate, majorarea ratei dobânzii a fost justificată

doar cu referire la modificarea condițiilor de piață, fără a se pune în discuție

și situația financiară a împrumutatului, așa cum prevede contractul.

Au

fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității parțiale a

dispozițiilor art. 2 pct. 8 din actul adițional nr. 1 din 6 iunie 2007 și

suspendarea efectelor modificărilor aduse unilateral la contractul de

creditare.

Apelul

declarat de pârâta C.E.B. România SA, sucursala Bacău, a fost respins ca

nefondat, prin decizia nr. 21/1/03/2011 a Curții de Apel Bacău.

În

considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-au reținut

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. și faptul că în această parte

figurează în contractul supus analizei prin acțiunea dedusă judecății. Limitele

mandatului privesc relațiile intrinseci dintre societatea-mamă și sucursala

acesteia.

Pe

fond, instanța de apel a reținut că, potrivit contractului, modificarea

dobânzii trebuia să aibă în vedere atât condițiile de pe piața financiară, cât și

situația împrumutatului, prezența conjuncției ”și” care leagă aceste condiții

fiind relevantă în acest sens, cum corect a reținut și prima instanță.

Totodată, devine aplicabilă și regula interpretării obligației stipulată

neclar, îndoielnic, în favoarea celui care se obligă, precum și aceea conform

căreia obligația împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate

presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, iar

orice modificare trebuie să urmeze aceleași reguli care rezultau în mod

rezonabil din clauzele contractuale.

Împotriva

acestei decizii pârâta a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea

acesteia, admiterea apelului și, pe fond, respingerea acțiunii, cu obligarea

reclamantei-intimate la suportarea cheltuielilor de judecată.

1.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținându-se aplicarea greșită a prevederilor legale care

reglementează principiul forței obligatorii a contractelor și regulile de

interpretare ale acestora, respectiv art. 969, art. 970, art. 983 și art. 984 C.

civ.

Astfel,

recurenta arată că, instanța de apel a reținut nelegal că notificările sunt

lovite de nulitate absolută ca o consecință a unei presupuse nerespectări de

către bancă a obligației contractuale prevăzută la art. 2.2 din actul adițional,

în sensul majorării unilaterale a dobânzii, fără a avea în vedere și situația

financiară a reclamantei. Prin urmare, greșit s-a apreciat că încălcarea unei

clauze contractuale, ca efect al interpretării acesteia prin prisma unor

dispoziții legale, ar reprezenta un motiv de nulitate absolută a actelor

juridice contestate.

De

asemenea, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța avea obligația de

a se pronunța doar în limitele învestirii sale și deci, să se raporteze la

temeiurile de drept invocate, și nu la art. 2.2. din actul adițional, și în

raport de care să constate valabilitatea sau după caz, ineficacitatea

notificărilor contestate.

În

acest sens, eventuala încălcare de către bancă a obligațiilor contractuale nu

reprezintă un motiv de nulitate a celor două notificări, ci, aceste aspecte

privesc neexecutarea sau executarea culpabilă a obligațiilor contractuale, sancționate

cu rezilierea.

2.

În al doilea rând, se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor legale care

vizează protecția consumatorului contractelor încheiate de persoane juridice

sau orice alți comercianți, respectiv art. 77, art. 78, art. 79, art. 80 și art.

81 din Legea nr. 296/2004 și art. 1 din anexa 1 la Legea nr. 193/2000.

Astfel,

recurenta arată că dispozițiile legale care reglementează domeniul protecției

consumatorilor, în privința clauzelor abuzive, nu sunt aplicabile contractelor

încheiate cu comercianți, persoane fizice sau juridice, aceștia neintrând în

sfera ”consumatorilor”.

3.

În baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea este dată

cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, ajungându-se la

concluzia eronată că notificările în cauză nu respectă clauzele contractului de

credit, iar pe de altă parte, punând semnul egalității între actul adițional și

notificările contestate.

În

acest sens, se arată că, potrivit art. 2.2 din actul adițional, încheiat în

urma negocierii de către părți a clauzelor contractuale, banca avea dreptul de

a modifica rata dobânzii pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de

credit, cu obligația de a notifica SC D. SA despre acest lucru, în termen de 5

zile lucrătoare de la data modificării.

Recurenta

susține că prin notificările contestate și-a îndeplinit întocmai această obligație,,astfel

că susținerea unui pretins caracter abuziv al exercitării drepturilor decurgând

din contractul de credit de către pârâtă, nu face decât să eludeze principiul

forței obligatorii a contractului, în condițiile în care, fiecare clauză a

făcut obiectul negocierii părților.

Totodată,

recurenta susține, contrar celor reținute de instanța de apel, faptul că, din

formularea clauzei prevăzute la art. 2.2, precum și din interpretarea

logico-juridică a acesteia, rezultă că este vorba despre două situații

distincte, și nu despre două condiții cumulative, în care banca poate modifica

rata dobânzii.

Astfel,

interpretarea clauzei contractuale în altă modalitate de către instanța de

apel, prin raportare la conjuncția ”și”, excede, în opinia recurentei,

regulilor de interpretare a actelor juridice, statuate în art. 977 C. civ.

4.

Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în

sensul că decizia cuprinde motive străine de natura pricinii.

Sub

acest aspect se arată că, argumentele instanței de apel referitoare la

perceperea unei dobânzi peste nivelul ce rezultă din interpretarea clauzelor

contractuale, pe motiv că s-au schimbat condițiile pieței financiare, atingerea

principiului egalității persoanelor în fața legii, tratamentul preferențial

pentru bancă în detrimentul clienților săi, conduc la concluzia că hotărârea

recurată cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost

pronunțată.

Se

mai susține că, instanța de judecată fiind învestită cu o acțiune privind

pretinsa neregularitate a unor acte emise de bancă, respectiv respectarea dispozițiilor

legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic, în mod

normal trebuia să prezinte motivele de fapt și de drept care i-au format

convingerea în sensul respingerii apelului, raportat la obiectul pricinii. Or,

în cauză sunt prezentate pe larg considerente străine de natura pricinii,

referitoare la interpretarea clauzelor contractului de credit.

Intimata

a invocat în scris (fila 21-23) excepția lipsei de interes a recurentei în

soluționarea recursului, pe considerentul că aceasta a încasat în întregime

sumele datorate în baza contractului de credit , prin rambursarea anticipată a

acestuia de către intimată, împreună cu dobânzile aferente la data de 30 iunie

2010.

De

asemenea prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 30-34) intimata a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, prin menținerea statuărilor

conform cărora modificarea contractului de credit, respectiv a ratei dobânzii

impunea îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv situația financiară

a împrumutatului și condițiile de piață, reținându-se totodată că notificările

a căror nulitate s-a solicitat prin acțiune exprimă un abuz de drept, întrucât

acestea exclud, prin modalitatea în care sunt formulate, împreună cu contractul

de credit posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra

temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului.

Analizând

recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Cu

privire la excepției lipsei de interes a recurentei invocată de intimată,

aceasta urmează să fie respinsă deoarece, în condițiile în care recursul s-ar

respinge ca atare, ar fi menținută și ar deveni irevocabilă, hotărârea primei

instanțe, menținută în apel prin care s-a constatat nulitatea notificărilor în

baza cărora banca a modificat condițiile de creditare prin majorarea ratei

dobânzii.

În

aceste condiții, chiar dacă creditul a fost rambursat în întregime la data soluționării

recursului, menținerea unei atare hotărâri naște în favoarea reclamantei

dreptul de a solicita restituirea sumelor de bani achitate ca plată nedatorată,

peste ceea ce contractul de creditare prevedea în forma inițială, ca efect al

constatării nulității actelor modificatoare.

Prin

urmare interesul recurentei subzistă, din perspectiva mai sus menținută.

Între

reclamanta SC D. SA, în calitate de împrumutat și SC C.E.B. SA, în calitate de

împrumutător s-a încheiat contractul de limită de credit nr. 48 din 1 iunie 2007,

iar ulterior, la 4 iunie 2007 s-a încheiat actul adițional nr. 1, conform

căruia s-a convenit modificarea anumitor clauze ale contractului de credit,

inclusiv ale art. 2, intitulat ”Dobânda și comisioane”, în vederea

reglementării obligațiilor împrumutatului privind rata dobânzii.

Astfel,

s-a stipulat că banca are dreptul de a modifica rata dobânzii pe întreaga

perioadă de valabilitate a împrumutului, în funcție de modificarea condițiilor

de piață și situația financiară a împrumutatului, cu condiția notificării

acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data modificării.

Această

notificare s-a realizat în speță, la 6 noiembrie 2008, respectiv 10 iunie 2008,

când reclamantei i s-a comunicat noua rată a dobânzii datorate pentru creditul

acordat, precum și graficul de rambursare a acestuia.

Prin

acțiunea promovată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a

celor două notificări, precum și a hotărârilor care au stat la baza modificării

ratei dobânzii, cu suspendarea efectelor acestei modificări, și constatarea

nulității absolute a dispozițiilor art. 2.8 din actul adițional nr. 1 din 4

iunie 2007.

În

drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 449/2003, modificată

prin O.U.G. nr. 174/2008 și O.G. nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor

la încheierea și executarea contractelor.

Întrucât

prima instanță a admis acțiunea doar în parte, constatându-se nulitatea celor

două notificări, nr. 7020 din 6 noiembrie 2008 și nr. 1930 din 10 iunie 2009,

iar reclamanta nu a declarat apel cu privire la capetele de cerere respinse,

obiectul apelului și, pe cale de consecință și a prezentei căi de atac,

potrivit principiului disponibilității, îl va constitui legalitatea deciziei

pronunțate în apel raportat la cele dispuse prin sentința primei instanțe cu

privire la nulitatea notificărilor.

Astfel,

în raport de temeiurile de drept invocate de reclamantă prin acțiune și cele reținute

cu ocazia soluționării apelului, apare ca fiind fondat motivul de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul aplicării greșite a

dispozițiilor legale care vizează protecția consumatorilor, precum și clauzele

abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Din

această perspectivă se va reține că, atât Legea nr. 193/2000 privind clauzele

abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori [art. 2 alin.

(1)], cât și Legea nr. 296/2004 privind codul consumului (anexa-definiții), în

reglementarea raporturilor juridice dintre comercianți și consumatori, includ în

sfera de aplicare a acestora din urmă, doar persoane fizice sau grupuri de

persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara

activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.

Prin

urmare, aceste dispoziții nu îi sunt aplicabile reclamantei, ca societate

comercială pe acțiuni, astfel că, orice interpretare asupra clauzelor

contractuale sau apreciere asupra modalității de executare a contractului de

credit, din perspectiva actelor normative menționate și reținute în

considerentele deciziei din apel, nu sunt aplicabile speței, întrucât, în situația

dată este vorba despre un contract încheiat între comercianți, ale cărui clauze

au fost negociate.

Totodată,

analizarea de către instanța de apel a valabilității celor două notificări,

atât din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează protecția

consumatorului, cât și din perspectiva modalității de executare a contractului

de credit și actului adițional este greșită, deoarece, eventuala neexecutare,

ori executare necorespunzătoare a acestuia, respectiv încălcarea unei obligații

contractuale nu constituie cauză de nulitate absolută, cu atât mai mult, cu

cât, o astfel de abatere nu este concomitentă încheierii contractului, ci ține

de executarea acestuia.

Potrivit

acestor considerente, care fac de prisos analizarea altor aspecte învederate

prin recurs, reținându-se că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, conform art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se va admite recursul declarat de pârâtă, și, în consecință, se va

modifica decizia dată în apel, în sensul admiterii apelului pârâtei și pe fond,

al respingerii în întregime a acțiunii promovate de reclamantă.

Fiind

în culpă procesuală, conform arat. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă SC D.

Bacău SA va fi obligată să-i achite recurentei-pârâte, suma de 9176,10 lei

cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial (fila 28) și a

taxelor de timbru (fila 20).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC C.E.B. ROMÂNIA SA, SUCURSALA BACĂU, împotriva

deciziei nr. 21 din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință :

Admite

apelul declarat de pârâta SC C.E.B. ROMÂNIA SA, SUCURSALA BACĂU, împotriva

sentinței nr.

1

188 din 10 decembrie

2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială contencios administrativ și fiscal,

pe care o schimbă în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de

reclamanta SC D. SA BACĂU.

Obligă

intimata SC D. SA BACĂU să-i achite recurentei SC C.E.B. ROMÂNIA SA, SUCURSALA

BACĂU, suma de 9176,10 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

octombrie 2011.