ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3156/2011

Ședința publică din 18 octombrie 2011 Prin sentința civilă nr. 1188 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Bacău s-a admis acțiunea completată și apoi restrânsă în parte formulată de reclamanta SC D. BACĂU SA în contradictoriu cu pârâta C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala Bacău, și în consecință s-a constatat nulitatea notificărilor înregistrate sub nr. 7020 din 6 noiembrie 2008 și 1930 din 10 iunie 2009. Au fost respinse capetele de cerere 3 și 4 din acțiune, pârâta fiind obligată, totodată, la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat un contract de creditare, modificat unilateral de către pârâtă în ceea ce privește rata dobânzii, cu încălcarea dispozițiilor art. 2.2 din contract.

Astfel, prin cele două notificări anulate, majorarea ratei dobânzii a fost justificată doar cu referire la modificarea condițiilor de piață, fără a se pune în discuție și situația financiară a împrumutatului, așa cum prevede contractul. Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității parțiale a dispozițiilor art. 2 pct. 8 din actul adițional nr. 1 din 6 iunie 2007 și suspendarea efectelor modificărilor aduse unilateral la contractul de creditare. Apelul declarat de pârâta C.E.B. România SA, sucursala Bacău, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 21/1/03/2011 a Curții de Apel Bacău. În considerentele deciziei s-au reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc.

civ. și faptul că în această parte figurează în contractul supus analizei prin acțiunea dedusă judecății. Limitele mandatului privesc relațiile intrinseci dintre societatea-mamă și sucursala acesteia. Pe fond, instanța de apel a reținut că, potrivit contractului, modificarea dobânzii trebuia să aibă în vedere atât condițiile de pe piața financiară, cât și situația împrumutatului, prezența conjuncției ”și” care leagă aceste condiții fiind relevantă în acest sens, cum corect a reținut și prima instanță. Totodată, devine aplicabilă și regula interpretării obligației stipulată neclar, îndoielnic, în favoarea celui care se obligă, precum și aceea conform căreia obligația împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, iar orice modificare trebuie să urmeze aceleași reguli care rezultau în mod rezonabil din clauzele contractuale.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea acesteia, admiterea apelului și, pe fond, respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantei-intimate la suportarea cheltuielilor de judecată. 1. În dezvoltarea motivelor de recurs, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se aplicarea greșită a prevederilor legale care reglementează principiul forței obligatorii a contractelor și regulile de interpretare ale acestora, respectiv art. 969, art. 970, art. 983 și art. 984 C. civ. Astfel, recurenta arată că, instanța de apel a reținut nelegal că notificările sunt lovite de nulitate absolută ca o consecință a unei presupuse nerespectări de către bancă a obligației contractuale prevăzută la art. 2.2 din actul adițional, în sensul majorării unilaterale a dobânzii, fără a avea în vedere și situația financiară a reclamantei.

Prin urmare, greșit s-a apreciat că încălcarea unei clauze contractuale, ca efect al interpretării acesteia prin prisma unor dispoziții legale, ar reprezenta un motiv de nulitate absolută a actelor juridice contestate. De asemenea, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța avea obligația de a se pronunța doar în limitele învestirii sale și deci, să se raporteze la temeiurile de drept invocate, și nu la art. 2.2. din actul adițional, și în raport de care să constate valabilitatea sau după caz, ineficacitatea notificărilor contestate. În acest sens, eventuala încălcare de către bancă a obligațiilor contractuale nu reprezintă un motiv de nulitate a celor două notificări, ci, aceste aspecte privesc neexecutarea sau executarea culpabilă a obligațiilor contractuale, sancționate cu rezilierea.

2. În al doilea rând, se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor legale care vizează protecția consumatorului contractelor încheiate de persoane juridice sau orice alți comercianți, respectiv art. 77, art. 78, art. 79, art. 80 și art. 81 din Legea nr. 296/2004 și art. 1 din anexa 1 la Legea nr. 193/2000. Astfel, recurenta arată că dispozițiile legale care reglementează domeniul protecției consumatorilor, în privința clauzelor abuzive, nu sunt aplicabile contractelor încheiate cu comercianți, persoane fizice sau juridice, aceștia neintrând în sfera ”consumatorilor”. 3. În baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea este dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, ajungându-se la concluzia eronată că notificările în cauză nu respectă clauzele contractului de credit, iar pe de altă parte, punând semnul egalității între actul adițional și notificările contestate.

În acest sens, se arată că, potrivit art. 2.2 din actul adițional, încheiat în urma negocierii de către părți a clauzelor contractuale, banca avea dreptul de a modifica rata dobânzii pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de credit, cu obligația de a notifica SC D. SA despre acest lucru, în termen de 5 zile lucrătoare de la data modificării. Recurenta susține că prin notificările contestate și-a îndeplinit întocmai această obligație,,astfel că susținerea unui pretins caracter abuziv al exercitării drepturilor decurgând din contractul de credit de către pârâtă, nu face decât să eludeze principiul forței obligatorii a contractului, în condițiile în care, fiecare clauză a făcut obiectul negocierii părților.

Totodată, recurenta susține, contrar celor reținute de instanța de apel, faptul că, din formularea clauzei prevăzute la art. 2.2, precum și din interpretarea logico-juridică a acesteia, rezultă că este vorba despre două situații distincte, și nu despre două condiții cumulative, în care banca poate modifica rata dobânzii. Astfel, interpretarea clauzei contractuale în altă modalitate de către instanța de apel, prin raportare la conjuncția ”și”, excede, în opinia recurentei, regulilor de interpretare a actelor juridice, statuate în art. 977 C. civ. 4. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că decizia cuprinde motive străine de natura pricinii.

Sub acest aspect se arată că, argumentele instanței de apel referitoare la perceperea unei dobânzi peste nivelul ce rezultă din interpretarea clauzelor contractuale, pe motiv că s-au schimbat condițiile pieței financiare, atingerea principiului egalității persoanelor în fața legii, tratamentul preferențial pentru bancă în detrimentul clienților săi, conduc la concluzia că hotărârea recurată cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată. Se mai susține că, instanța de judecată fiind învestită cu o acțiune privind pretinsa neregularitate a unor acte emise de bancă, respectiv respectarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic, în mod normal trebuia să prezinte motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în sensul respingerii apelului, raportat la obiectul pricinii.

Or, în cauză sunt prezentate pe larg considerente străine de natura pricinii, referitoare la interpretarea clauzelor contractului de credit.

Intimata a invocat în scris (fila 21-23) excepția lipsei de interes a recurentei în soluționarea recursului, pe considerentul că aceasta a încasat în întregime sumele datorate în baza contractului de credit , prin rambursarea anticipată a acestuia de către intimată, împreună cu dobânzile aferente la data de 30 iunie 2010. De asemenea prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 30-34) intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, prin menținerea statuărilor conform cărora modificarea contractului de credit, respectiv a ratei dobânzii impunea îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv situația financiară a împrumutatului și condițiile de piață, reținându-se totodată că notificările a căror nulitate s-a solicitat prin acțiune exprimă un abuz de drept, întrucât acestea exclud, prin modalitatea în care sunt formulate, împreună cu contractul de credit posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Cu privire la excepției lipsei de interes a recurentei invocată de intimată, aceasta urmează să fie respinsă deoarece, în condițiile în care recursul s-ar respinge ca atare, ar fi menținută și ar deveni irevocabilă, hotărârea primei instanțe, menținută în apel prin care s-a constatat nulitatea notificărilor în baza cărora banca a modificat condițiile de creditare prin majorarea ratei dobânzii. În aceste condiții, chiar dacă creditul a fost rambursat în întregime la data soluționării recursului, menținerea unei atare hotărâri naște în favoarea reclamantei dreptul de a solicita restituirea sumelor de bani achitate ca plată nedatorată, peste ceea ce contractul de creditare prevedea în forma inițială, ca efect al constatării nulității actelor modificatoare.

Prin urmare interesul recurentei subzistă, din perspectiva mai sus menținută. Între reclamanta SC D. SA, în calitate de împrumutat și SC C.E.B. SA, în calitate de împrumutător s-a încheiat contractul de limită de credit nr. 48 din 1 iunie 2007, iar ulterior, la 4 iunie 2007 s-a încheiat actul adițional nr. 1, conform căruia s-a convenit modificarea anumitor clauze ale contractului de credit, inclusiv ale art. 2, intitulat ”Dobânda și comisioane”, în vederea reglementării obligațiilor împrumutatului privind rata dobânzii. Astfel, s-a stipulat că banca are dreptul de a modifica rata dobânzii pe întreaga perioadă de valabilitate a împrumutului, în funcție de modificarea condițiilor de piață și situația financiară a împrumutatului, cu condiția notificării acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data modificării.

Această notificare s-a realizat în speță, la 6 noiembrie 2008, respectiv 10 iunie 2008, când reclamantei i s-a comunicat noua rată a dobânzii datorate pentru creditul acordat, precum și graficul de rambursare a acestuia. Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a celor două notificări, precum și a hotărârilor care au stat la baza modificării ratei dobânzii, cu suspendarea efectelor acestei modificări, și constatarea nulității absolute a dispozițiilor art. 2.8 din actul adițional nr. 1 din 4 iunie 2007. În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 449/2003, modificată prin O.U.G. nr. 174/2008 și O.G. nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor.

Întrucât prima instanță a admis acțiunea doar în parte, constatându-se nulitatea celor două notificări, nr. 7020 din 6 noiembrie 2008 și nr. 1930 din 10 iunie 2009, iar reclamanta nu a declarat apel cu privire la capetele de cerere respinse, obiectul apelului și, pe cale de consecință și a prezentei căi de atac, potrivit principiului disponibilității, îl va constitui legalitatea deciziei pronunțate în apel raportat la cele dispuse prin sentința primei instanțe cu privire la nulitatea notificărilor. Astfel, în raport de temeiurile de drept invocate de reclamantă prin acțiune și cele reținute cu ocazia soluționării apelului, apare ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale care vizează protecția consumatorilor, precum și clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori. Din această perspectivă se va reține că, atât Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori [art. 2 alin. (1)], cât și Legea nr. 296/2004 privind codul consumului (anexa-definiții), în reglementarea raporturilor juridice dintre comercianți și consumatori, includ în sfera de aplicare a acestora din urmă, doar persoane fizice sau grupuri de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.

Prin urmare, aceste dispoziții nu îi sunt aplicabile reclamantei, ca societate comercială pe acțiuni, astfel că, orice interpretare asupra clauzelor contractuale sau apreciere asupra modalității de executare a contractului de credit, din perspectiva actelor normative menționate și reținute în considerentele deciziei din apel, nu sunt aplicabile speței, întrucât, în situația dată este vorba despre un contract încheiat între comercianți, ale cărui clauze au fost negociate.

Totodată, analizarea de către instanța de apel a valabilității celor două notificări, atât din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează protecția consumatorului, cât și din perspectiva modalității de executare a contractului de credit și actului adițional este greșită, deoarece, eventuala neexecutare, ori executare necorespunzătoare a acestuia, respectiv încălcarea unei obligații contractuale nu constituie cauză de nulitate absolută, cu atât mai mult, cu cât, o astfel de abatere nu este concomitentă încheierii contractului, ci ține de executarea acestuia. Potrivit acestor considerente, care fac de prisos analizarea altor aspecte învederate prin recurs, reținându-se că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, conform art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se va admite recursul declarat de pârâtă, și, în consecință, se va modifica decizia dată în apel, în sensul admiterii apelului pârâtei și pe fond, al respingerii în întregime a acțiunii promovate de reclamantă. Fiind în culpă procesuală, conform arat. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă SC D. Bacău SA va fi obligată să-i achite recurentei-pârâte, suma de 9176,10 lei cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial (fila 28) și a taxelor de timbru (fila 20).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.B. ROMÂNIA SA, SUCURSALA BACĂU, împotriva deciziei nr. 21 din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință : Admite apelul declarat de pârâta SC C.E.B. ROMÂNIA SA, SUCURSALA BACĂU, împotriva sentinței nr. 1 188 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială contencios administrativ și fiscal, pe care o schimbă în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanta SC D. SA BACĂU. Obligă intimata SC D. SA BACĂU să-i achite recurentei SC C.E.B. ROMÂNIA SA, SUCURSALA BACĂU, suma de 9176,10 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.