ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2197/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 25 noiembrie 2009, reclamanta SC M.I.E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.M.S.T.P. SA Roman, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.752.525,38 RON, actualizată cu rata inflației, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin neexecutarea parțială a obligațiilor contractuale asumate, obligarea societății pârâte la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la efectuarea plății, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 388/COM din 29 aprilie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, din analiza actelor administrate în cauză, nu sunt întrunite cerințele acordării de daune interese, întrucât debitorul a prezentat un înscris, semnat de ambele părți, care modifică clauzele contractuale inițiale cu privire la numărul de ore alocat și care denotă intenția comună a părților de a modifica clauzele inițiale, neputând fi interpretat în sensul pretins de către reclamantă, precum că variațiile vizau procentul de 10% menționat în contractul inițial. Mai mult decât atât, art. 983 C. civ.

prevede că în cazul în care sunt îndoieli, contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat.

Apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei primei instanțe a fost respins de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 72/2011 din 04 octombrie 2011. Instanța de apel a reținut că până la încheierea minutei din 10 aprilie 2008, lucrările de reparații care se circumscriu expres în obiectul celor două contracte, în limita orelor convenite, trebuiau executate de reclamantă și că minuta menționată a modificat orele de manoperă, părțile stabilind că numărul orelor de manoperă nu este fix, ci poate varia în funcție de necesitățile beneficiarului, pe baza unor devize, stabilite înainte de începerea lucrărilor, astfel că în perioada litigioasă apelantul nu avea dreptul la un număr de ore de manoperă și, corelativ, la o anumită valoare a prestațiilor, ci doar la acele ore de manoperă determinată de pct. 11 din minută, pe care prestatorul le-a negociat cu beneficiarul și care sunt aferente obiectului celor două contracte, convenit prin art. 2. Cu atât mai mult, expertiza tehnică efectuată în cauză a confirmat faptul că din cele 149 comenzi nu toate se circumscriu obiectului celor două contracte conform art. 2, apelanta necontestând raportul de expertiză sub acest aspect, nefiind dovedit că intimata era ținută legal sau contractual de contractarea prestărilor de servicii, altele decât cele din contractele în litigiu.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. M.I.E. S.R.L. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. A arătat că prin decizia atacată se face o motivare dubitativă în sensul că aceasta exprimă o îndoială asupra unei chestiuni de fapt, în sensul că instanța reține pe de-o parte că cele 149 comenzi emise de intimată nu se circumscriu în totalitate obiectului celor două contracte, pe de altă parte că este posibil să fi existat lucrări care se circumscriu celor două contracte, contradictorialitatea rezultând și din faptul că instanța a reținut că reclamanta nu a contestat raportul de expertiză, dar și că expertul tehnic este în imposibilitatea de a răspunde obiectivelor expertizei fiindcă nu a avut acces la toate documentele, fiind încheiate și contracte cu alți parteneri care nu au fost puse la dispoziția expertului ca urmare a caracterului confidențial.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei invocată în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (8) C. proc. civ., a susținut că instanța de judecată a interpretat greșit atât minuta din 10 aprilie 2008, cât și contractele din 06 iulie 2007 și din 03 august 2007, denaturând drepturile și obligațiile ce rezultă din actele încheiate între părți, minuta neputând fi interpretată izolat față de contract, ceea ce duce la negarea naturii juridice a acesteia, instanța nesocotind regulile de interpretare prevăzute de art. 970 alin. (2) și art. 978-985 C. civ. A arătat că instanța a aplicat greșit legea, mai precis art. 969 și urm. C. civ., schimbând natura contractelor cu caracter sinalagmatic și în același timp regulile de interpretare a contractelor prevăzute de art. 970 și art. 978-985 C. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, recurenta referindu-se la ipoteza când motivele hotărârii recurate sunt contradictorii, contradicția reclamată vizând considerentele.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu există contradicție în considerentele deciziei în ceea ce privește necontestarea de către apelantă a raportului de expertiză privind comenzile care nu se încadrau în obiectul contractelor, respectiv art. 2 din acestea, nesolicitând contraexpertiză sau altă expertiză și reținerea instanței referitoare la eventualitatea existenței unor astfel de lucrări, care ar fi justificat un prejudiciu raportat perioadei anterioare datei de 10 aprilie 2008 când părțile, de comun acord, au semnat modificarea contractului. Cu privire la prima reținere, există certitudinea constatării, pe când în cea de-a doua expertul nu a putut constata existența lucrărilor care fac obiectul contractelor ca urmare a restricționării verificărilor din motive de confidențialitate.

Nu există contradictorialitate nici sub aspectul necontestării raportului de expertiză de către recurentă, cu nesocotirea art. 2 din cele două contracte, întrucât imposibilitatea de a răspunde la obiectivele expertizei de către expert nu exclude efectuarea altei expertize sau formularea de obiecțiuni, dimpotrivă acestea având menirea de a clarifica rezolvarea obiectivelor expertizei. Instanța a constatat corect că în aceste împrejurări reclamanta avea calea solicitării contraexpertizei sau unei alte expertize, aceasta având conform art. 1169 C. civ., sarcina de a proba cererea de chemare în judecată și a demonstra prejudiciul pe care a susținut că l-a suferit, astfel că legalitatea hotărârii din această perspectivă nu poate fi pusă la îndoială.

Art. 304 alin. (8) C. proc. civ., reglementează situația când judecătorul procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu are dreptul să o facă, în condițiile în care clauzele în care sunt clare și precise, judecătorul fiind obligat să aplice legea părților conform art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Sub acest aspect, este de necontestat că judecătorii care au soluționat apelul nu au schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, nefiind alterată în mod substanțial natura sa, ci doar au interpretat prevederile minutei în conformitate cu art. 970, art. 978-979 și art. 980-984 C. civ., în raport de stabilirea valorii manoperei raportate la oră și numărul orelor alocate prin negociere între părți, care modifică nu natura actului juridic, ci înțelegerea părților privind volumul de activitate și plata.

Această interpretare reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate fi cenzurată în condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Nu poate fi primită nici critica privind nelegalitatea deciziei pentru aplicarea greșită a legii, invocată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Textul de lege precitat vizează nelegalitatea deciziei în ipoteza pronunțării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta indicând art. 969 C. civ. și regulile de interpretare prevăzute de art. 970, art. 978-980 C. civ.

Așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a aplicat corect legea părților, respectiv contractele invocate și minuta încheiată la 10 aprilie 2008, reținând că până la minuta de negociere din 10 aprilie 2008, lucrările de reparații se circumscriu expres în obiectul celor două contracte, iar după încheierea minutei, părțile au modificat orele de manoperă care urmau a fi stabilite în urma „devizelor negociate de beneficiar înaintea lucrărilor”, aceleași părți stabilind că numărul orelor de manoperă nu este fix, ci poate varia în funcție de necesitățile beneficiarului, clauzele fiind interpretate în sensul de a produce efecte. A ignora dispozițiile minutei ar însemna menținerea prevederilor art. 8 din contractele în litigiu și implicit anularea efectelor minutei exprimate de părți prin minută, ceea ce ar contrazice art. 978 C. civ.

Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect termenii convențiilor părților și că atât minuta, cât și contractele au dispoziții clare, cu înțeles bine determinat, care au fost aplicate în litera și spiritul lor, astfel că susținerile recurentei privind aplicarea greșită a art. 969, art. 970 și art. 978-980 C. civ. nu au suport legal. În acest context și pentru aceleași motive nu pot fi primite nici aprecierile recurentei privind dreptul său rezultat din actele juridice prezentate de a efectua toate reparațiile de pe platforma intimatei în limita valorii contractului. Nici susținerile referitoare la încălcarea art. 173 C. proc. civ. și art. 208 din același act normativ nu pot fi primite, acestea nefăcând obiectul apelului.

Pentru aceste considerente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I.E. SRL Roman împotriva deciziei nr. 72/2011 din 04 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.