ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data

de 30 martie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională Drumuri

și Poduri Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună emiterea ordonanței care să conțină somația de plată împotriva

debitorului T.G. pentru suma de 489,87 lei din care suma de 215,80 lei

reprezintă rata a patra contractuală neachitată conform contractului nr. 132

din 04 august 2005 având ca obiect achiziționarea rovinietelor cu plata în

rate, iar suma de 274,07 lei reprezintă penalitățile de întârziere de 0,15 %

calculate conform art. 3 alin. (1) din contract, de la data scadenței și până la

data de 28 februarie 2009. Creditoarea a solicitat obligarea debitorului la

plata penalităților de întârziere în continuare până la achitarea efectivă a

debitului.

In motivarea

acțiunii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitorul T.G. contractul nr.

132 din 04 august 2005 pentru achiziționarea rovinietelor cu plata de

beneficiar în 4 rate trimestriale,

însă debitorul nu a achitat a patra rată scadentă la 04 mai 2006.

S-a mai susținut că la cuantumul

ratelor datorate au fost calculate penalități de întârziere de 0,15% pentru

fiecare zi de întârziere la plată.

Judecătoria Vatra Dornei a invocat

din oficiu excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 610 din 5

mai 2009, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Vatra Dornei, invocată din oficiu de către instanță și a declinat

competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect somație de plată,

în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria

Vatra Dornei a reținut în esență următoarele.

Față de

dispozițiile

art. 1 alin. (2) din O.U.G.

nr. 84/2003 pentru înființarea C.N.A.D.N.R. SA prin reorganizarea RA A.N.D.R.,

instanța a constatat că, în prezenta cauză,

creditoarea

C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică

astfel cum această noțiune

este definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554 din

2004 privind contenciosul administrativ,

iar contractul în temeiul căruia se

solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată emiterea ordonanței care

să conțină somația de plată

împotriva debitorului, este

un contract

administrativ,

asimilat actului administrativ, conform prevederilor art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea contenciosului administrativ.

A mai

reținut instanța că tariful de utilizare a drumurilor naționale este datorat nu

în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, ci în baza legii, obligația

achitării rovinietei având caracter general și obligatoriu, iar contractele

care au ca obiect plata eșalonată a rovinietelor nu au natură comercială sau

civilă, în funcție de calitatea beneficiarului, ci natură administrativă,

întrucât au ca obiect plata unui tarif care se percepe pentru exploatarea unor

bunuri publice.

Instanța a

apreciat că, în prezenta cauză, raportul juridic dedus judecății este unul de

drept administrativ, competența de soluționare aparținând instanței de

contencios

administrative,

în temeiul

art. 2 alin. (1) din

O.G.

nr. 5/2001,

potrivit căruia cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă

pentru judecarea fondului cauzei în prima instanță, coroborat cu art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ. și art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ, potrivit cărora tribunalul este competent să soluționeze

litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract

administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea,

interpretarea,

executarea

și încetarea

contractului administrativ.

Tribunalul Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, învestit cu soluționarea prezentului

litigiu, prin declinare de competență de la Judecătoria Vatra Dornei, prin sentința nr. 1358 din 2 iulie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu, a

declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei

și a sesizat Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării conflictului

negativ de competență, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Tribunalul a

apreciat că nu aparține instanței de contencios administrativ competența de a

soluționa în fond litigiile izvorâte din neîmplinirea de către societățile

comerciale a obligației de plată a tarifului de utilizare a drumurilor, întrucât

simpla denumire de taxă în privința plății ce incumbă persoanei juridice nu

este de natură a atrage automat competența derogatorie prevăzută de art. 10 din

Legea nr. 554/2004.

Analizând

conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, Curtea, prin

sentința nr. 39 din 12 august 2009, a constatat că Tribunalului Suceava, secția

comercială, îi revine competența de soluționare a pricinii de față.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs

C.N.A.D.N.R. SA, solicitând admiterea acestuia, cu

consecința schimbării în tot a sentinței recurate, în sensul aprecierii ca

instanță competentă material de a judeca fondul pricinii ca fiind Judecătoria

Vatra Dornei.

În motivarea căii de atac se arată

următoarele: contractul nr. 132 din 04 august 2005 nu poate fi calificat ca

fiind un contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, pentru ca litigiile izvorâte din încheierea sau

executarea unor astfel de acte juridice să fie de competența instanțelor

reglementate expres prin art. 10 ale acestui act normativ, în speță Tribunalul.

Un alt argument de respingere a

soluției date prin regulatorul de competență criticat este acela al

imposibilității aplicării procedurii prealabile reglementată cu caracter

obligatoriu prin art. 7 din Legea nr. 554/2004, tocmai cu luarea în considerare

a naturii litigiului născut între părți și calitatea acestora.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

În fapt,

C.N.A.D.N.R. SA a încheiat cu

debitorul T.G., Contractul nr. 132 din 04 august 2005, pentru achiziționarea

rovinietelor cu plata către beneficiar în 4 rate trimestriale, prin care acesta

s-a obligat să plătească C.N.A.D.N.R. suma de 204 EURO (conform Anexei nr. A la Contractul nr. 132 din 04 august 2005) reprezentând contravaloarea tarifelor de utilizare a

rețelei de drumuri naționale din România, pentru autovehiculul cu numărul de

înmatriculare SV.

Debitorul nu a achitat rata a patra rata

scadentă (conform Anexei nr. C la Contractul nr. 132 din 04 august 2005),

astfel încât C.N.A.D.N.R. a promovat prezenta acțiune, în vederea recuperării

debitului.

Pe de altă parte, debitorul nu și-a

îndeplinit obligația de plată reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de

utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, la care s-a angajat,

astfel că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din contractul menționat,

C.N.A.D.N.R. a procedat la calculul de penalități de 0,15 %, pentru fiecare zi

de întârziere la plată.

Așa cum în mod corect a reținut și

Tribunalul Suceava, contractul nr. 132 din 04 august 2005 încheiat între

C.N.A.D.N.R. și T.G., nu poate fi calificat ca fiind un contract administrativ

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, pentru

ca litigiile izvorâte din încheierea sau executarea unor astfel de acte

juridice să fie de competența instanțelor reglementate expres prin art. 10 din

actul normativ menționat, respectiv Tribunalul.

Prevederile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv și limitativ, fără posibilitatea

extinderii prin analogie, la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale. În

cazul dedus judecății se reclamă plata unui tarif, respectiv tariful de

utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Plata tarifului de utilizare a

rețelei de drumuri naționale din România se face în baza unei facturi fiscale

ca document financiar contabil sau prin intermediul unui contract, cum este cel

care face obiectul judecării prezentei cauze, prin care se prevede plata în

rate a rovinietei.

Este lesne de observat că plata

tarifului de utilizare a drumului nu se face în baza unui act administrativ,

pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ.

Prevederile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv la actele administrative ce privesc taxe,

iar nu la facturile fiscale ori la litigiile în legătură cu executarea

obligațiilor stabilite în sarcina societăților comerciale.

Instanța apreciază că natura

contractului sus amintit nu este una administrativă. În acord cu soluția

pronunțată de Tribunalul Suceava, se constată că instanța de fond nu a fost

sesizată cu o acțiune având ca obiect anularea unui contract de concesiune sau

a unui contract care are ca obiect un tarif de concesiune, astfel cum sunt

definite de art. 1 lit. h), i) din O.G. nr. 15/2002

privind

aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de

drumuri naționale din România.

Pe de altă parte, acțiunea

promovată de reclamanta C.N.A.D.N.R. este întemeiată, în drept, pe dispozițiile

cuprinse în O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.

Potrivit dispozițiilor

art. 2

alin.

(1) din actul normativ menționat: ”

Cererile privind

somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță

.”

Prin urmare, se apreciază că instanța

competentă să soluționeze prezenta cauza este Judecătoria Vatra Dornei, ca

instanță de drept comun, învestită după materie și criteriu valoric.

Față de cele menționate, instanța

urmează a admite recursul declarat de C.N.A.D.N.R. SA, a casa hotărârea atacată

și rejudecând se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Vatra Dornei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.N.A.D.N.R.

SA împotriva sentinței nr. 39 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

rejudecând stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Vatra Dornei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.