ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 538 din 10 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a
IV-a civilă, a admis cererea formulată de contestatoarea P.M.E., în
contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, a anulat
Ordinul nr. 61 din 08 decembrie 2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor
și a obligat intimatul să emită un nou ordin de acordare a măsurilor
reparatorii, pentru acțiunile deținute de către autorii contestatoarei la SC C.U.
SAR.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța a reținut că petenta P.M.E. a solicitat
instanței anularea Ordinului nr. 61 din 08 decembrie 2008 emis de Ministerul
Finanțelor Publice, în urma soluționării notificării nr. 3824 din 20 septembrie
2001, depusă prin BEJ Asociații B., R. și B., prin care se solicitau acordarea
de despăgubiri pentru acțiunile deținute de către autorii contestatoarei la C.U.
SAR.
Tribunalul
a considerat că s-a făcut dovada existenței în patrimoniul autorilor contestatoarei,
și anume al lui N.P., P.G. (G.) și P.T., a unui număr de acțiuni
deținute la societatea sus menționată, iar N.P. a
fost chiar membru
fondator al acestei societăți.
Împrejurarea
că ultimul bilanț contabil este cel din 31 decembrie 1947, rezultă și din
adresa emisă de către Mișcarea Capitalurilor și a Creditului privat, la data de
11 iunie 1948, deci, la momentul intrării în vigoare a Decretului de
naționalizare și prin care se face cunoscut că la 08 iunie 1948, Comisia pentru
aplicarea legii privind recalcularea patrimoniului societății anonime, prin
decizia executorie nr. 2271/1948, a decis că se va proceda pentru acoperirea
diferenței rezultate din recalcularea patrimoniului, potrivit art. 8 din Legea
nr. 303/1947 (legea de naționalizare).
Tribunalul a constatat că s-au adus dovezi în sensul
celor prevăzute de
art.
31.1 - 31.6.1 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001,
aprobate prin H.G.R. nr. 250/2007.
Față de
cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea
nr. 10/2001, tribunalul a admis contestația, a
anulat ordinul sus menționat și a
obligat intimatul să emită un nou
ordin, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru acțiunile deținute de
către autorii contestatoarei la C.U. SAR.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul
Finanțelor Publice,
arătând că,
în mod greșit instanța de fond a reținut că
s-a făcut dovada că în patrimoniul autorilor contestatoarei a existat un număr
de acțiuni deținute la persoana juridică naționalizată, căci, prin actul
constitutiv al societății doar autorul N.P. a avut un număr de 4.500 acțiuni. Contestatoarea
nu s-a conformat dispozițiilor art. 31.6.8 din H.G.
nr. 250/2007 și nu a depus înscrisurile doveditoare cerute de legiuitor
pentru a
dovedi că autorii ei au deținut acțiuni la societatea
comercială naționalizată. Structura acționariatului s-a modificat, fapt ce
rezultă din procesul - verbal al adunării generale ordinare ținută la data de
10 martie 1948. Instanța de fond a acordat valoare probatorie absolută unui act
care nici măcar nu este enumerat de legiuitor ca făcând parte din categoria
celor care pot dovedi calitatea de acționat la o persoană juridică
naționalizată,
ignorând cu desăvârșire
reglementările prevăzute la pct. 31.2 și 31.6.8 din H.G.
nr. 250/2007. Greșit
instanța de fond a reținut că bilanțul contabil din 1947 este ultimul încheiat
înaintea naționalizării. Notificarea nu putea beneficia de acordarea unor
măsuri reparatorii,
întrucât activul net al
societății era unul negativ, ceea ce făcea ca, în speță, să
devină
incidente dispozițiile pct. 31.6.6 din H.G. nr. 250/2007.
Prin
decizia civilă nr. 198 A din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat
de Autoritatea pentru valorificarea activelor statului, a schimbat în tot sentința
apelată, în sensul că a respins contestația reclamantei, ca nefondată.
Pentru a
pronunța această decizie, Instanța de apel a reținut că, d
in întregul material probator administrat rezultă
cu certitudine
că autorul P.N. a fost membru fondator al societății
juridice naționalizate având un număr de 4.500 acțiuni, iar P.G. și P.T. au
devenit ulterior acționari (așa cum rezultă din Procesul - verbal al Adunării
Generale ordinare a SC C.U. din 10 martie 1948), fără însă a exista la dosar
dovada numărului de acțiuni pe care aceștia din urmă ar fi avut-o, iar reclamanta
nu s-a conformat dispozițiilor art. 31.6.8 din H.G. nr. 250/2007, în sensul că
nu a depus înscrisuri din care să rezulte care a fost numărul de acțiuni pe
care cei doi autori P.G. și P.T. l-au deținut la societatea comercială
naționalizată.
Instanța
de apel a găsit întemeiat ultimul motiv de apel fundamentat pe dispozițiile
art. 31.6.6. din H.G. nr. 250/2007, potrivit cu care „în situația obținerii în
urma calculelor unui activ net în valoare negativă cuantumul măsurilor
reparatorii este nul și va fi menționat în decizia de respingere a notificării
de către instituția implicată în privatizare sau, după caz, în Ordinul
Ministerului Finanțelor Publice".
Ministerul
Finanțelor Publice prin Comisiunea pentru aplicarea legii pentru recalcularea
patrimoniului societăților anonime prin decizia executorie nr. 2271/1948 a
decis că SC C.U. SAR are sold debitor la contul „diferență rezultată din
recalcularea patrimoniului", iar pentru acoperirea acestuia se va proceda
conform art. 8 din Legea nr. 303/1947. Această măsură a fost comunicată
societății naționalizate prin adresa nr. 142493 din 18 iunie 1948, iar valoarea
totală a debitului calculată la acea vreme de Ministerul Finanțelor Publice a
fost de 243.830 lei.
Ca
urmare a existentei acestui debit, SC C.U. își reduce capitalul social de la
250.000 lei la 100.000 lei prin Hotărârea Adunării Generale din 10 martie 1948.
Se arată în acest proces - verbal și în memoriile adresate de societate
Ministerului Finanțelor Publice că societatea avea numai activitate sezonieră și
că pe anul 1947 nu a avut nici un fel de activitate.
Ministerul Industriei încuviințează reducerea de capital cu 150.000 lei
și
solicită societății să comunice cum va acoperi diferența de debit de
93.830 lei, iar pentru această diferență de debit reclamanta nu a administrat
nicio probă prin care să dovedească acoperirea ei.
Ca
atare, nefăcându-se dovada că la data naționalizării societatea
C.U. avea un activ net în valoare pozitivă, instanța
de apel a considerat că sunt
îndeplinite cerințele art. 31.6.6. din H.G.
nr. 250/2007.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, pe care l-a
încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7
și
9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanța a pronunțat
decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001
și
ale Legii nr. 247/2005, motiv de casare
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, Instanța a interpretat greșit
dispozițiile legale, neținând seama că, pentru a se emite Titlul de
despăgubire, este necesar ca A.V.A.S., în calitate de unitate deținătoare, să
emită dispoziția de acordare a despăgubirilor, urmând ca aceasta, împreună cu
dosarul să fie trimise Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor.
Un alt
motiv de nelegalitate invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., întrucât, motivează recurenta, Instanța de apel a reținut că s-a făcut
dovada calității de persoană îndreptățită, drept moștenitoare a persoanelor ce
au deținut acțiuni, însă apreciază că nu s-a făcut dovada numărului de acțiuni deținute
de autorii reclamantei. Instanța de apel a apreciat că, datorită existenței, la
data naționalizării, al unui activ net de valoare negativă, reclamanta nu este îndreptățită
să primească despăgubiri. Arată că există o diferență între activul net negativ
și bilanț, întrucât activul net este negativ în raport de capitalul social, iar
la dosarul cauzei nu există nicio dovadă referitoare la această diferență.
Analizând
recursul, din prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru motivele ce
succed:
Prin
Ordinul nr. 61/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă
notificarea nr. 3824/2001, prin care reclamanta solicita despăgubiri în temeiul
legii speciale, pentru acțiunile deținute de antecesorii săi la SC C.U. SAR.
Pentru a emite acest ordin, pârâtul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității
de persoană îndreptățită
și
nici nu
a probat că bilanțul contabil din 31 decembrie 1947 este ultimul bilanț al societății.
Reclamanta
a contestat acest ordin, învederând instanței că a depus toate actele care
atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, situație
în care cu încălcarea legii, notificarea a fost respinsă.
Investit
cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, în mod corect a admis
contestația și a dispus anularea deciziei atacate, reținând în esență că
persoana îndreptățită a făcut dovada depunerii ultimului bilanț contabil al
societății, unde autorii săi au deținut acțiunile, situație în care intimatei
îi revenea obligația cuantificării valorii acestor acțiuni, prin una din cele
două metode înscrise în pct. 32.5 din Normele metodologice aprobate H.G. nr. 498
din 18 aprilie 2003.
În
conformitate cu pct. 31.2 din H.G. nr. 250/2007, pentru dovedirea calității de
acționar la persoana juridica naționalizată se vor prezenta acte eliberate de
societatea însăși, din care rezultă structura acționariatului la momentul
preluării, ori de autoritățile statului, împreună cu acțiunile în exemplare
originale/copii legalizate în conformitate cu pct. 31.2 din H.G. nr. 250/2007.
Dispozițiile pct. 31.2 invocate mai sus, trebuie
coroborate cu dispozițiile
legale prevăzute de pct. 31.6.8. în conformitate cu care
„Pentru stabilirea
numărului acțiunilor,
persoana îndreptățită va prezenta documente doveditoare în
acest sens
(copie de pe Monitorul Oficial în care au fost publicate hotărârile adunării
generale a acționarilor de aprobare a ultimului bilanț contabil, dacă acesta
cuprinde și structura acționarilor de aprobare a ultimului bilanț contabil,
dacă acesta cuprinde și structura acționariatului, fișa C.A.F.I.N.
eliberată de Direcția Generala de Investiții, Achiziții Publice și Servicii
Interne din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau orice alte documente
publice, după caz)".
Contestatoarea,
în speță, a înțeles să facă dovada structurii acționariatului cu actul
constitutiv al societății încheiat în septembrie 1945, precizând faptul că nu
au existat alte acte adiționale care să modifice actul constitutiv.
Potrivit
art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) și alin. (4) din Legea
nr. 10/2001, republicată urmarea modificărilor și completărilor aduse prin
Legea nr. 247/2005, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care
dețineau imobile și alte active în proprietate, la data preluării acestora în
mod abuziv, au dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind
regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în
mod abuziv.
Recalcularea
valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț
contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca
Națională a României, a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de
Statistică și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea
patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior
acesteia.
Totodată,
alin. (4), aduce precizări semnificative în ceea ce privește metodologia de
recalculare a valorii acțiunilor, de către instituția publică implicată în
privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei
juridice naționalizate, textul făcând în teza finală trimitere expresă la Legea
nr. 303/1947, pentru situația când bilanțul prezentat este anterior acesteia.
În
speță, este de necontestat că reclamanta este moștenitoarea autorilor săi, fapt
reținut, de altfel, și de Instanța de apel, antecesori care au deținut
calitatea de acționari la fosta S.C. Construcția Universală S.A.R. În raport de
valoarea unei acțiuni nominative, conform actului constitutiv al societății,
precum și față de chitanțele ce confirmă depunerea capitalului de către autorii
reclamantei, chitanțe ce au fost anexate la notificarea formulată de aceasta în
temeiul legii speciale, nu se poate confirma reținerea instanței de apel, în
sensul că reclamanta nu a făcut dovada numărului de acțiuni pe care autorii săi
le-au deținut. Mai mult, este de observat că în anul 1947 întregul capital al societății
a fost depus la Banca Ilfov, sumele fiind trecute într-un cont blocat.
Instanța
de apel face o confuzie între acțiunile capitalului social și activele
patrimoniului societății, punând un semn de egalitate între acestea.
Până la
începutul secolului XX, valoarea patrimonială a constituit un parametru esențial
de evaluare a întreprinderii. De fapt, evaluarea prin metoda patrimonială,
numită și evaluarea prin active, consta în a estima o întreprindere în mod
static, bilanțul fiind clișeul la un moment dat, care nu reflecta mișcările viitoare.
Valoarea patrimonială se recomanda a fi folosită, în special, pentru evaluarea
întreprinderii în lichidare, care nu mai desfășura nicio activitate.
Or, patrimoniul
=activ net = valoarea activelor deținute – datorii contractate. Conform acestei
definiții, patrimoniul, echivalent cu activul net contabil, are în vedere
exclusiv elementele reflectate în bilanț, fie că participă sau nu la procesul
de exploatare. Prin urmare, acțiunile deținute ca aport la capitalul social nu
trebuie confundate cu activele societății.
Datorită
evidențierii unui debit de 93.830 lei la data naționalizării, Instanța de apel
a considerat că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea despăgubirilor.
Or,
potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303/1947 privind recalcularea
patrimoniului pe acțiuni, în cazul când contul diferență rezultată din
recalcularea patrimoniului va arăta sold debitor, consiliul de administrație
este obligat să convoace adunarea generală, care va putea hotărî fie acoperirea
pierderilor constatate prin facerea unor noi vărsăminte de către acționari, fie
prin reducerea capitalului, cu aprobarea comisiunii prevăzută la art. 12 din
prezenta lege.
Prin
Hotărârea Adunării Generale din 10 martie 1948, SC C.U. și-a redus capitalul
social de la 250.000 lei la 100.000 lei, iar la 3 septembrie 1948 a fost
aprobată, prin rezoluție, reducerea capitalului social, urmând ca societatea să
comunice modul în care va fi acoperită diferența de 93.830 lei.
Dispozițiile
Legii nr. 303/1947 impun o serie de sancțiuni, de la desființarea de drept a
societăților și lichidarea lor, până la pedeapsa cu închisoarea a membrilor
consiliilor de administrație, art. 12 al acestui act normativ prevăzând că, în
caz de neconformare, comisiunea va sesiza Ministerul Public. Cum la dosarul cauzei
nu există dovada vrunei asemenea sancțiuni, respectiv a unui fapt negativ, se
poate prezuma că societatea a făcut dovada modului de acoperire a diferenței de
93.830 lei, rezultată în urma aprobării reducerii capitalului social.
Prin
urmare, reținerea instanței de apel în sensul că nu s-a făcut dovada modului în
care a fost acoperită diferența debitului, nu poate fi imputabilă reclamantei,
care
a adus dovezi în sensul celor
prevăzute de
art. 31.1 - 31.6.1 din Normele Metodologice de aplicare a
Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, mai ales că cererea
introductivă de instanță viza anularea ordinului prin care s-a respins
notificarea, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită
și a ultimului bilanț încheiat de societate anterior naționalizării, și
nicidecum pentru rațiunea că ar nu fi existat un activ net în valoare pozitivă.
Mai
mult, la fila 41 dosar fond se află declarația autentificată a reclamantei, în
sensul că nu a primit nici un fel de despăgubiri din capitalul investit de
autorii săi la fosta societate C.U.
Nu
trebuie omis nici faptul că, esența naționalizării societății, prin Legea nr. 119/1948,
publicată în M.O. nr. 133 bis din 11 iunie 1948, a fost trecerea în
proprietatea statului a societății, cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile
sale.
Așadar,
se constată că, prin respingerea, de plano a acțiunii, astfel cum a procedat Instanța
de apel, s-ar produce o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta fiind lipsită de proprietate,
combinată cu absența unei despăgubiri adecvate.
Prin
urmare, în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la emiterea unei dispoziții
de acordare a despăgubirilor, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, urmând ca,
în temeiul art. 5 lit. d) din Legea nr. 247/2005, în baza dispoziției, Comisia
Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.
Față de
cele ce succed, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
urmează a admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va
menține sentința de fond.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva deciziei civile nr. 198 A din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și
de familie.
Casează decizia
atacată și menține sentința civilă nr. 538 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 31 martie 2011.