ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 538 din 10 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de contestatoarea P.M.E., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, a anulat Ordinul nr. 61 din 08 decembrie 2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat intimatul să emită un nou ordin de acordare a măsurilor reparatorii, pentru acțiunile deținute de către autorii contestatoarei la SC C.U. SAR. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că petenta P.M.E. a solicitat instanței anularea Ordinului nr. 61 din 08 decembrie 2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, în urma soluționării notificării nr. 3824 din 20 septembrie 2001, depusă prin BEJ Asociații B., R. și B., prin care se solicitau acordarea de despăgubiri pentru acțiunile deținute de către autorii contestatoarei la C.U.

SAR. Tribunalul a considerat că s-a făcut dovada existenței în patrimoniul autorilor contestatoarei, și anume al lui N.P., P.G. (G.) și P.T., a unui număr de acțiuni deținute la societatea sus menționată, iar N.P. a fost chiar membru fondator al acestei societăți. Împrejurarea că ultimul bilanț contabil este cel din 31 decembrie 1947, rezultă și din adresa emisă de către Mișcarea Capitalurilor și a Creditului privat, la data de 11 iunie 1948, deci, la momentul intrării în vigoare a Decretului de naționalizare și prin care se face cunoscut că la 08 iunie 1948, Comisia pentru aplicarea legii privind recalcularea patrimoniului societății anonime, prin decizia executorie nr. 2271/1948, a decis că se va proceda pentru acoperirea diferenței rezultate din recalcularea patrimoniului, potrivit art. 8 din Legea nr. 303/1947 (legea de naționalizare).

Tribunalul a constatat că s-au adus dovezi în sensul celor prevăzute de art. 31.1 - 31.6.1 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.R. nr. 250/2007. Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis contestația, a anulat ordinul sus menționat și a obligat intimatul să emită un nou ordin, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru acțiunile deținute de către autorii contestatoarei la C.U. SAR. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, arătând că, în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada că în patrimoniul autorilor contestatoarei a existat un număr de acțiuni deținute la persoana juridică naționalizată, căci, prin actul constitutiv al societății doar autorul N.P.

a avut un număr de 4.500 acțiuni. Contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor art. 31.6.8 din H.G. nr. 250/2007 și nu a depus înscrisurile doveditoare cerute de legiuitor pentru a dovedi că autorii ei au deținut acțiuni la societatea comercială naționalizată. Structura acționariatului s-a modificat, fapt ce rezultă din procesul - verbal al adunării generale ordinare ținută la data de 10 martie 1948. Instanța de fond a acordat valoare probatorie absolută unui act care nici măcar nu este enumerat de legiuitor ca făcând parte din categoria celor care pot dovedi calitatea de acționat la o persoană juridică naționalizată, ignorând cu desăvârșire reglementările prevăzute la pct. 31.2 și 31.6.8 din H.G.

nr. 250/2007. Greșit instanța de fond a reținut că bilanțul contabil din 1947 este ultimul încheiat înaintea naționalizării. Notificarea nu putea beneficia de acordarea unor măsuri reparatorii, întrucât activul net al societății era unul negativ, ceea ce făcea ca, în speță, să devină incidente dispozițiile pct. 31.6.6 din H.G. nr. 250/2007. Prin decizia civilă nr. 198 A din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Autoritatea pentru valorificarea activelor statului, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația reclamantei, ca nefondată. Pentru a pronunța această decizie, Instanța de apel a reținut că, d in întregul material probator administrat rezultă cu certitudine că autorul P.N.

a fost membru fondator al societății juridice naționalizate având un număr de 4.500 acțiuni, iar P.G. și P.T. au devenit ulterior acționari (așa cum rezultă din Procesul - verbal al Adunării Generale ordinare a SC C.U. din 10 martie 1948), fără însă a exista la dosar dovada numărului de acțiuni pe care aceștia din urmă ar fi avut-o, iar reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 31.6.8 din H.G. nr. 250/2007, în sensul că nu a depus înscrisuri din care să rezulte care a fost numărul de acțiuni pe care cei doi autori P.G. și P.T. l-au deținut la societatea comercială naționalizată. Instanța de apel a găsit întemeiat ultimul motiv de apel fundamentat pe dispozițiile art. 31.6.6. din H.G.

nr. 250/2007, potrivit cu care „în situația obținerii în urma calculelor unui activ net în valoare negativă cuantumul măsurilor reparatorii este nul și va fi menționat în decizia de respingere a notificării de către instituția implicată în privatizare sau, după caz, în Ordinul Ministerului Finanțelor Publice". Ministerul Finanțelor Publice prin Comisiunea pentru aplicarea legii pentru recalcularea patrimoniului societăților anonime prin decizia executorie nr. 2271/1948 a decis că SC C.U. SAR are sold debitor la contul „diferență rezultată din recalcularea patrimoniului", iar pentru acoperirea acestuia se va proceda conform art. 8 din Legea nr. 303/1947. Această măsură a fost comunicată societății naționalizate prin adresa nr. 142493 din 18 iunie 1948, iar valoarea totală a debitului calculată la acea vreme de Ministerul Finanțelor Publice a fost de 243.830 lei.

Ca urmare a existentei acestui debit, SC C.U. își reduce capitalul social de la 250.000 lei la 100.000 lei prin Hotărârea Adunării Generale din 10 martie 1948. Se arată în acest proces - verbal și în memoriile adresate de societate Ministerului Finanțelor Publice că societatea avea numai activitate sezonieră și că pe anul 1947 nu a avut nici un fel de activitate. Ministerul Industriei încuviințează reducerea de capital cu 150.000 lei și solicită societății să comunice cum va acoperi diferența de debit de 93.830 lei, iar pentru această diferență de debit reclamanta nu a administrat nicio probă prin care să dovedească acoperirea ei. Ca atare, nefăcându-se dovada că la data naționalizării societatea C.U.

avea un activ net în valoare pozitivă, instanța de apel a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 31.6.6. din H.G. nr. 250/2007. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, pe care l-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanța a pronunțat decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, Instanța a interpretat greșit dispozițiile legale, neținând seama că, pentru a se emite Titlul de despăgubire, este necesar ca A.V.A.S., în calitate de unitate deținătoare, să emită dispoziția de acordare a despăgubirilor, urmând ca aceasta, împreună cu dosarul să fie trimise Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor.

Un alt motiv de nelegalitate invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, motivează recurenta, Instanța de apel a reținut că s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, drept moștenitoare a persoanelor ce au deținut acțiuni, însă apreciază că nu s-a făcut dovada numărului de acțiuni deținute de autorii reclamantei. Instanța de apel a apreciat că, datorită existenței, la data naționalizării, al unui activ net de valoare negativă, reclamanta nu este îndreptățită să primească despăgubiri. Arată că există o diferență între activul net negativ și bilanț, întrucât activul net este negativ în raport de capitalul social, iar la dosarul cauzei nu există nicio dovadă referitoare la această diferență.

Analizând recursul, din prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru motivele ce succed: Prin Ordinul nr. 61/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă notificarea nr. 3824/2001, prin care reclamanta solicita despăgubiri în temeiul legii speciale, pentru acțiunile deținute de antecesorii săi la SC C.U. SAR. Pentru a emite acest ordin, pârâtul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și nici nu a probat că bilanțul contabil din 31 decembrie 1947 este ultimul bilanț al societății. Reclamanta a contestat acest ordin, învederând instanței că a depus toate actele care atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, situație în care cu încălcarea legii, notificarea a fost respinsă.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, în mod corect a admis contestația și a dispus anularea deciziei atacate, reținând în esență că persoana îndreptățită a făcut dovada depunerii ultimului bilanț contabil al societății, unde autorii săi au deținut acțiunile, situație în care intimatei îi revenea obligația cuantificării valorii acestor acțiuni, prin una din cele două metode înscrise în pct. 32.5 din Normele metodologice aprobate H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003. În conformitate cu pct. 31.2 din H.G. nr. 250/2007, pentru dovedirea calității de acționar la persoana juridica naționalizată se vor prezenta acte eliberate de societatea însăși, din care rezultă structura acționariatului la momentul preluării, ori de autoritățile statului, împreună cu acțiunile în exemplare originale/copii legalizate în conformitate cu pct. 31.2 din H.G.

nr. 250/2007. Dispozițiile pct. 31.2 invocate mai sus, trebuie coroborate cu dispozițiile legale prevăzute de pct. 31.6.8. în conformitate cu care „Pentru stabilirea numărului acțiunilor, persoana îndreptățită va prezenta documente doveditoare în acest sens (copie de pe Monitorul Oficial în care au fost publicate hotărârile adunării generale a acționarilor de aprobare a ultimului bilanț contabil, dacă acesta cuprinde și structura acționarilor de aprobare a ultimului bilanț contabil, dacă acesta cuprinde și structura acționariatului, fișa C.A.F.I.N. eliberată de Direcția Generala de Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau orice alte documente publice, după caz)". Contestatoarea, în speță, a înțeles să facă dovada structurii acționariatului cu actul constitutiv al societății încheiat în septembrie 1945, precizând faptul că nu au existat alte acte adiționale care să modifice actul constitutiv.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată urmarea modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care dețineau imobile și alte active în proprietate, la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României, a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de Statistică și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia.

Totodată, alin. (4), aduce precizări semnificative în ceea ce privește metodologia de recalculare a valorii acțiunilor, de către instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate, textul făcând în teza finală trimitere expresă la Legea nr. 303/1947, pentru situația când bilanțul prezentat este anterior acesteia. În speță, este de necontestat că reclamanta este moștenitoarea autorilor săi, fapt reținut, de altfel, și de Instanța de apel, antecesori care au deținut calitatea de acționari la fosta S.C. Construcția Universală S.A.R.

În raport de valoarea unei acțiuni nominative, conform actului constitutiv al societății, precum și față de chitanțele ce confirmă depunerea capitalului de către autorii reclamantei, chitanțe ce au fost anexate la notificarea formulată de aceasta în temeiul legii speciale, nu se poate confirma reținerea instanței de apel, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada numărului de acțiuni pe care autorii săi le-au deținut. Mai mult, este de observat că în anul 1947 întregul capital al societății a fost depus la Banca Ilfov, sumele fiind trecute într-un cont blocat. Instanța de apel face o confuzie între acțiunile capitalului social și activele patrimoniului societății, punând un semn de egalitate între acestea.

Până la începutul secolului XX, valoarea patrimonială a constituit un parametru esențial de evaluare a întreprinderii. De fapt, evaluarea prin metoda patrimonială, numită și evaluarea prin active, consta în a estima o întreprindere în mod static, bilanțul fiind clișeul la un moment dat, care nu reflecta mișcările viitoare. Valoarea patrimonială se recomanda a fi folosită, în special, pentru evaluarea întreprinderii în lichidare, care nu mai desfășura nicio activitate. Or, patrimoniul =activ net = valoarea activelor deținute – datorii contractate. Conform acestei definiții, patrimoniul, echivalent cu activul net contabil, are în vedere exclusiv elementele reflectate în bilanț, fie că participă sau nu la procesul de exploatare.

Prin urmare, acțiunile deținute ca aport la capitalul social nu trebuie confundate cu activele societății. Datorită evidențierii unui debit de 93.830 lei la data naționalizării, Instanța de apel a considerat că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea despăgubirilor. Or, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303/1947 privind recalcularea patrimoniului pe acțiuni, în cazul când contul diferență rezultată din recalcularea patrimoniului va arăta sold debitor, consiliul de administrație este obligat să convoace adunarea generală, care va putea hotărî fie acoperirea pierderilor constatate prin facerea unor noi vărsăminte de către acționari, fie prin reducerea capitalului, cu aprobarea comisiunii prevăzută la art. 12 din prezenta lege.

Prin Hotărârea Adunării Generale din 10 martie 1948, SC C.U. și-a redus capitalul social de la 250.000 lei la 100.000 lei, iar la 3 septembrie 1948 a fost aprobată, prin rezoluție, reducerea capitalului social, urmând ca societatea să comunice modul în care va fi acoperită diferența de 93.830 lei. Dispozițiile Legii nr. 303/1947 impun o serie de sancțiuni, de la desființarea de drept a societăților și lichidarea lor, până la pedeapsa cu închisoarea a membrilor consiliilor de administrație, art. 12 al acestui act normativ prevăzând că, în caz de neconformare, comisiunea va sesiza Ministerul Public. Cum la dosarul cauzei nu există dovada vrunei asemenea sancțiuni, respectiv a unui fapt negativ, se poate prezuma că societatea a făcut dovada modului de acoperire a diferenței de 93.830 lei, rezultată în urma aprobării reducerii capitalului social.

Prin urmare, reținerea instanței de apel în sensul că nu s-a făcut dovada modului în care a fost acoperită diferența debitului, nu poate fi imputabilă reclamantei, care a adus dovezi în sensul celor prevăzute de art. 31.1 - 31.6.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, mai ales că cererea introductivă de instanță viza anularea ordinului prin care s-a respins notificarea, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a ultimului bilanț încheiat de societate anterior naționalizării, și nicidecum pentru rațiunea că ar nu fi existat un activ net în valoare pozitivă. Mai mult, la fila 41 dosar fond se află declarația autentificată a reclamantei, în sensul că nu a primit nici un fel de despăgubiri din capitalul investit de autorii săi la fosta societate C.U.

Nu trebuie omis nici faptul că, esența naționalizării societății, prin Legea nr. 119/1948, publicată în M.O. nr. 133 bis din 11 iunie 1948, a fost trecerea în proprietatea statului a societății, cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile sale. Așadar, se constată că, prin respingerea, de plano a acțiunii, astfel cum a procedat Instanța de apel, s-ar produce o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta fiind lipsită de proprietate, combinată cu absența unei despăgubiri adecvate. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la emiterea unei dispoziții de acordare a despăgubirilor, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, urmând ca, în temeiul art. 5 lit. d) din Legea nr. 247/2005, în baza dispoziției, Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.

Față de cele ce succed, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va menține sentința de fond. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva deciziei civile nr. 198 A din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și menține sentința civilă nr. 538 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.