ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7325/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7325/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, sub nr. 48157/3/2008, reclamanta P.M.E. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca

tribunalul, prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 60

emis de Ministerul Economiei și Finanțelor la 27 noiembrie 2008, prin care i-a fost

respinsă reclamantei notificarea.

Prin sentința civilă nr. 86 din 27

ianuarie 2009, Tribunalul București secția a V-a civilă, a admis contestația; a

anulat Ordinul nr. 60 din 27 noiembrie 2008 emis de pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor și a obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri în condițiile

Legii nr. 10/2001 republicată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, prin Ordinul nr. 60 din 27 noiembrie 2008, pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor a respins notificarea reclamantei P.M.E. formulate în temeiul Legii

nr. 10/2001, pentru următoarele motive: notificatoarea nu a făcut dovada calității

de persoana îndreptățită și nu a făcut dovada că bilanțul prezentat la data de 31

decembrie 1947 este ultimul bilanț încheiat de societate.

Împotriva acestei sentințe, la data de

02 aprilie 2009 a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, la data de 16 iunie 2009.

În motivarea cererii sale, a arătat, cu

privire la dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii,

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că această dovadă a fost făcută în

cauză, ignorându-se dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost

modificată și completată și totodată dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din aceeași

lege.

Din coroborarea celor două texte de lege

mai sus menționate, rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta trebuia să facă

dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 astfel

cum a fost modificată și completată, prin depunerea la dosarul de notificare de

dovezi din care să rezulte atât calitatea sa de moștenitor de pe urma acționarilor

societății, cât și calitatea de acționar la persoana juridică a autorului său.

În mod greșit a reținut instanța de fond

că reclamanta, doar prin depunerea la dosar a certificatelor de moștenitor de pe

urma celor 3 asociați la S.A.R., a făcut dovada de „persoană îndreptățită".

În cazul de față, pentru dovedirea calității

de „persoană îndreptățită", legea prevede obligația îndeplinirii cumulative

a două condiții de către notificator, cea de moștenitor și respectiv cea de acționar

la persoana juridică preluată, a autorului reclamantei.

Cu privire la dovada faptului că bilanțul

încheiat la 31 decembrie 1947 ar fi ultimul bilanț contabil încheiat de societate,

apelantul pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele

hotărârii atacate faptul că prin adresa D.G.I.A.P.S.I. a Ministerului Finanțelor

Publice din 19 noiembrie 2002 a fost transmis Comisiei dosarul cu privire la contul

de profit al societății, inclusiv bilanțul contabil al acesteia și că pârâtului

i-ar reveni sarcina de a dovedi că mai există un alt bilanț contabil al societății

întocmit ulterior celui depus la dosar.

Apelantul pârât a solicitat să se constate

că, potrivit dispozițiilor prevăzute la pct. 31.6.1 H.G. nr. 250/2007 dovada că

nu există un alt bilanț contabil ulterior celui depus în cauză se face de către

notificator prin înscrisuri care să emane de la instituțiile abilitate ale statului.

La termenul din 10 decembrie 2009 s-a dispus

introducerea în cauză a A.V.A.S., care s-a substituit în cauză apelantului pârât

Ministerului Finanțelor Publice, conform art. II Legea nr. 302/2009, în acest fel

dobândind calitate procesuală de apelantă.

Prin decizia civilă nr. 228 A din 25

martie 2010, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul, a desființat în tot sentința apelată și a

trimis cauza primei instanțe pentru rejudecare (art. 26 Legea nr. 10/2001).

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că, potrivit art. 26 Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură nu

este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) să

acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile

în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana

îndreptățită".

Conform art. 5 lit. d) Legea nr. 247/2005,

titlurile de despăgubire vor fi emise de C.C.S.D..

Întrucât nu entitatea este cea care acordă

despăgubiri și le calculează, conform titlului VII Legea nr. 247/2005, art. 5

lit. d), existând o comisie centrală, în mod greșit s-a dispus de către prima instanță

și, ca atare, urmează să se reanalizeze condițiile în care se acordă și se analizează

aceste despăgubiri și de către cine.

Mai mult decât atât, așa cum s-a pronunțat

instanța de fond, privitor la acordarea de despăgubiri există un impediment la executare.

Împotriva acestei decizii, la data de 17

iunie 2010 a declarat recurs reclamanta P.M.E., care a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 29 iunie 2011.

Prin decizia civilă nr. 2120 din 09

martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că, potrivit art. 3 lit. c) Legea nr. 247/2005, Titlul

VII, entitatea învestită cu soluționarea notificării este după caz, unitatea deținătoare

sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la

un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice,

alte autorități publice centrale sau locale implicate).

Dacă restituirea în natură nu este posibilă,

pentru că sunt incidente dispozițiile art. 3 lit. b) și art. 31 Legea nr. 10/2001,

entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Persoanele fizice, asociați ai persoanei

juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării

lor abuzive, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care se propun

după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizie motivată a A.V.A.S..

A.V.A.S. s-a substituit și a dobândit calitatea

procesuală a Ministerului Finanțelor și a instituțiilor publice implicate, preluând

toate drepturile și obligațiile acestora în baza art. II Legea nr. 302/2009.

Deci, competența de a propune prin decizie

măsuri reparatorii prin echivalent, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor,

aparține A.V.A.S..

Competența C.C.S.D. este arătată prin dispozițiile

art. 13 și 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar deciziile adoptate de Comisie

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.

S-a constatat, totodată că instanța a făcut

o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. privind desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care prima instanță

a intrat în cercetarea fondului, iar judecata s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

legale privind citarea.

Având în vedere aceste considerente, instanța

de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță, care cu ocazia rejudecării trebuie să aibă în vedere toate

motivele de apel invocate.

Cauza a fost reînregistrată la data de

13 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, sub nr. 6472/2/2011.

Examinând sentința apelată prin prisma

criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) și

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele:

I. în ceea ce privește situația de fapt,

Curtea a reținut că, prin notificarea formulată în baza art. 21 Legea nr. 10/2001

și transmisă A.P.A.P.S. din 18 septembrie 2001 prin B.E.J. A.B.R.B., contestatoarea

P.M.E. a solicitat, în baza prevederilor art. 32 din același act normativ (în forma

în vigoare la acea dată), acordarea de acțiuni ca măsură reparatorie pentru acțiunile

deținute de autorul său, N.D., fost administrator delegat la S.A.R., atașând un

borderou al acțiunilor pe care le-a avut în vedere, în valoare totală de 1.523.000

RON (corect 1.518.000 RON).

Verificând actele care au stat la baza

emiterii acestui ordin, Curtea a constatat că autorul său N.D. a deținut: a) titluri

nominative cu o valoare de 5.000 RON reprezentând 5 acțiuni a 1.000 RON, emise pe

numele M.A.A. și transferate acestuia, conform mențiunii de pe verso, la data de

25 august 1943, emise pe numele D.S. și transferate acestuia.

De asemenea, autorul reclamantei P.G. a

deținut: a) titluri nominative cu o valoare de 5.000 RON reprezentând 5 acțiuni

a 1.000 RON.

În fine, autoarea reclamantei P.D. deținea

titluri nominative cu o valoare de 10.000 RON reprezentând 10 acțiuni a 1.000 RON,

cu numerele: emise pe numele G.B. și transferate acesteia la data de 8 mai 1946

și emise pe numele I.C. și transferate acesteia la data de 8 mai 1946, în total

12 titluri a 10.000 RON fiecare, 120 acțiuni în valoare de 120.000 RON.

Este de menționat și faptul că potrivit

art. 2 Legea nr. 303 din 27 august 1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților

pe acțiuni: „în termen de zece zile de la apariția prezentei legi, societățile vor

recalcula conturile monetare exprimând valori și creanțe, potrivit raportului de

preschimbare stabilit la art. 6 Legea nr. 287 pentru reforma monetară".

Raportând aceste prevederi legale la situația

de fapt reținută anterior, Curtea a avut în vedere, în ceea ce privește chestiunea

dovedirii calității de acționari la persoana juridică preluată a autorilor reclamantei,

că este necesară prezentarea în prealabil a unor considerente teoretice în legătură

cu acțiunile emise de societățile anonime (actualmente societăți pe acțiuni) reglementate

de C. com., în forma în vigoare la data emiterii acțiunilor în cauză, prin art.

77 alin. (3) și cartea I, titlul VIII, cap. I, secțiunea III, parag. 3 și secțiunea

IV.

Față de dispozițiile art. 3 alin. (1)

lit. b) Legea nr. 10/2001, art. 3.2 din H.G. nr. 250/2007 și art. 31.2 din H.G.

nr. 250/2007, Curtea a respins apelul ca nefondat.

De asemenea, în baza art. 298 cu referire

la art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat apelanta, care se află în culpă procesuală,

să plătească intimatei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 96 A din

1 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a declarat recurs A.V.A.S. care a susținut următoarele

motive de nelegalitate.

Intimata nu a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 23

Legea nr. 10/2001, republicată, nici în cadrul procedurii administrative, prealabile

și obligatorii, nici în fața instanței de judecată.

Depunerea, în faza de judecată, a certificatelor

de moștenitor de pe urma celor 3 asociați la S.A.R., nu dovedește calitatea de persoană

îndreptățită în temeiul dispozițiilor exprese ale art. 23 Legea nr. 10/2001, astfel

cum în mod neîntemeiat a apreciat Tribunalul București.

Dovada calității de acționar la persoana

juridică preluată trebuia făcută prin prezentarea de acte eliberate de societatea

însăși din care să rezulte structura acționariatului la momentul preluării, ori

de autoritățile statului (împreună cu acțiunile, în exemplare originale/copii legalizate).

Intimata, nu a prezentat dovada faptului

ca bilanțul încheiat la 31 decembrie 1947, ar fi ultimul bilanț contabil.

Conform dispozițiilor pct. 31.6.1 și 31.62

H.G. nr. 250/2007 în sensul prezentelor norme metodologice prin sintagma „ultimul

bilanț contabil" se înțelege bilanțul contabil aferent ultimului exercițiu

financiar, încheiat înaintea preluării, prezentat de notificator, în condițiile

în care acesta face dovada ca nu exista un bilanț contabil ulterior celui prezentat.

Referitor la acordarea cheltuielilor de

judecată, în cuantum de 1.000 RON, se solicită că instanța de recurs să constate

că acestea au fost stabilite și acordate într-un cuantum nejustificat.

Se apreciază ca nu poate fi reținută în

sarcina instituției nicio culpă atât timp, cât A.V.A.S. nu a procedat la analizarea

notificării petentei, aceasta fiind emisă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.

Mai mult decât atât, cheltuielile de judecată

sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind

conforme în raport de costurile reale ale procesului, precum și cu munca prestată

de avocat.

Fată de aceste considerente, se solicită

înlăturarea obligației A.V.A.S. de la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

recursul pentru considerentele ce succed/criticile formulate de recurenta A.V.A.S.

se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

Pentru a fi incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de apel a interpretat

în mod just dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001 în privința

dovezii calității de persoană îndreptățită a reclamantei P.M.E., cât și prevederile

art. 3.2, art. 31.2 și art. 31.5 H.G. nr. 250/2007.

Nu pot fi primite susținerile recurentei

pârâte A.V.A.S. în sensul că nu s-a făcut această dovadă prin depunerea certificatelor

de moștenitor în faza de judecată.

Art. 23 Legea nr. 10/2001 prevede că „actele

doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat

sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care

atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării",

însă sintagma „până la data soluționării notificării" nu are în vedere numai

etapa administrativă a soluționării notificării.

Această sintagmă trebuie înțeleasă ca referindu-se

la soluționarea notificării în oricare din cele două etape administrative, înaintea

entității notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată,

deoarece legiuitorul nu face nicio distincție între cele două faze procedurale de

soluționare a notificării, iar instanța învestită cu soluționarea contestației împotriva

dispoziției, deciziei administrative de soluționare a notificării, are competența

de a verifica legalitatea și temeinicia acesteia prin raportare și la alte acte

decât cele prevăzute în etapa administrativă.

De altfel, nicio prevedere a Legii nr.

10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera

astfel ar însemna să se aducă atingere principiului liber acces la justiție consacrat

de art. 21 din Constituție.

Instanța de fond și instanța de apel în

mod corect au interpretat dispozițiile legale incidente în privința dovezii calității

de persoană îndreptățită a reclamantei precum și a calității de acționari la persoana

juridică preluată a autorilor reclamantei prin aplicarea justă a prevederilor

art. 3.2, 31.2 și 31.5 H.G. nr. 250/2007.

Astfel, conform art. 3.2 H.G. nr. 250/2007:

„La art. 3 alin. (1) lit. b) din lege sintagma „asociați ai persoanei juridice"

se va considera ca având semnificația și de „acționari la persoana juridică",

deoarece altfel ar însemna o abordare restrictivă care ar viza numai asociații din

cadrul unei societăți cu răspundere limitată (regimul unor astfel de societăți nu

era reglementat în perioada vizată - 1948) sau al unei societăți în participațiune".

Corect s-a reținut de instanța de judecată

că nu se poate accepta susținerea pârâtei A.V.A.S. privind depunerea ultimului bilanț

contabil de către reclamantă, deoarece, prin adresa D.G.I.A.P.S.I. a Ministerului

Finanțelor Publice din 19 noiembrie 2002 a fost transmis Comisiei dosarul, inclusiv

bilanțul contabil al societății depus de reclamant.

Nici ultimul motiv de recurs invocat de

recurenta pârâtă în ceea ce privește greșita aplicare a art. 274 C. proc. civ. nu

poate fi primit.

Pârâta A.V.A.S. a dobândit calitatea procesuală

pasivă prin substituirea Ministerului Finanțelor Publice, preluând drepturile și

obligațiile acestuia în baza art. III Legea nr. 302/2009 așa cum s-a reținut, de

altfel, și în considerentele deciziei de casare din 09 martie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție. Astfel, conform art. III Legea nr. 302/2009, în procesele

și cererile având ca obiect stabilirea, potrivit prevederilor art. 31 Legea nr.

10/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a

acțiunilor, A.V.A.S. se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului

Finanțelor Publice și instituțiile publice implicate, preluând toate drepturile

și obligațiile procesuale ale acestuia.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. au fost în mod corect aplicate de instanța de fond, neputând fi primită

afirmația recurentei pârâte privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată,

nefiind întrunite condițiile legale pentru reducerea acestui cuantum și anume valoarea

pricinii și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea

apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 96 A din 1 martie

2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.