ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 936/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 936/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor penale

de față;

Prin sentința penală

nr. 92/P/2010 din 06 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea s-a respins ca

nefondată plângerea formulată de petiționara L.V. în nume personal și în numele

numitului R.I.C. împotriva rezoluției nr. 158/P/2008 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a fost obligată petiționara la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Prima instanță a

reținut că petiționara L.V. personal și în numele lui R.I.C. a solicitat Curții

de Apel Oradea desființarea rezoluției nr. 158/P/2008 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea menținută prin rezoluția din 4 mai 2009 de către

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și

trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală față de

notarul public M.A.I. și numiții I.I., S.V., D.F.D., C.I.S..

Prin rezoluția

atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.A.I.,

disjungerea cauzei cu privire la numiții S.V., D.D.V., C.I.S. și trimiterea cauzei

în ceea ce îi privește pe aceștia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Referitor la notarul

public M.A.I., procurorul a arătat că a autentificat o declarație dată de R.I.C.

(încheierea de autentificare nr. 389 din 1 martie 2007), prin care se atesta că

nu a intentat acțiune civilă împotriva persoanelor menționate în declarație,

aceasta fiind formulată de persoane necunoscute în numele său, semnăturile de

pe actele aflate în dosar nr. 9984/271/2006 al Judecătoriei Oradea nu-i

aparțin, iar terenurile cu nr.top 458, nr. 7095/2, nr. 6135/25, nr. 6135/22, nr.

6517/51 nu îi aparțin.

Notarul public M.A.I.

a autentificat și declarația dată de R.I.C. la data de 14 ianuarie 2008 (încheierea

de autentificare 45 din 14 ianuarie 2008), prin care acesta declară că a

intentat acțiune împotriva persoanelor nominalizate, pârâți în dosarul nr. 9984/271/2006

al Judecătoriei Oradea solicitând instanței să se constate nulitatea

înscrierilor efectuate în temeiul mai multor încheieri de intabulare și să se

constate nulitatea absolută a mai multor contracte de vânzare-cumpărare,

actelor de dezmembrare, de dezlipire, parcelare a titlului de proprietate

eliberat pe numele lui S.V. Totodată, în declarație se reliefează că

declarantul a împuternicit-o pe L.V. să-l reprezinte în toate procesele și se

arată împrejurările în care a dat declarația autentificată sub nr. 389/2007.

Notarul public M.A.I.

în declarația olografă intitulată „notă” a arătat că declarațiile autentificate

la sediul biroului său – nr. 389/2007 și nr. 451/2008 au fost întocmite cu

respectarea legii și personal nu a constatat că s-ar fi exercitat violențe

fizice sau psihice asupra declarantului R.I.C.

Din depoziția soției

petentului, numita R.E. (declarația dată la procuror la data de 17 iulie 2009),

rezultă că soțul ei a fost amenințat de către S.V., iar declarația din 1 martie

2007, potrivit susținerilor acestuia, a fost dictată de S.V.

B.T., vecina

petentului R.I.C., în declarația din 17 martie 2009 a arătat că a asistat la împrejurarea când patru bărbați și o femeie l-au căutat pe petent, cu

care aveau neînțelegeri referitoare la o declarație notarială și procese aflate

pe rolul instanțelor.

Cele două persoane

sus menționate au fost audiate la solicitarea petentului R.I.C. (a se vedea

adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la 17 martie 2009).

În declarația dată la

procuror la data de 16 martie 2009, petentul R.I.C. a precizat că aspectele

inserate în actul notarial întocmit la 1 martie 2007 de către notarul public

sunt nereale, el dând această declarație și semnând-o fiindcă îi era frică de

numitul S.V.

Procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.A.I., cu motivarea că

fapta nu există.

Împotriva soluției

petentul, prin reprezentantul său L.V. (a se vedea procura specială

autentificată prin încheierea nr. 945 din 14 iulie 2008 de către Biroul Notarial

Public M.A.L.) a formulat plângere pe cale ierarhică, conform art. 278

1

C.

proc. pen., iar prin rezoluția din 4 mai 2009 (dosar nr. 187/II.2/2009),

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins

ca neîntemeiată plângerea.

Cu privire la numiții

S.V., D.F.D. și C.I.S., prin rezoluția din 9 martie 2010 (dosar nr. 6264/P/2009

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea), menținută prin rezoluția din 7

aprilie 2010 (dosar nr. 389/II.2/2010) s-a dispus neînceperea urmăririi penale în

temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 193 și art. 194 C. pen.

Față de numitul S.V.,

prin rezoluția din 18 mai 2010 (dosar nr. 460/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor) s-a confirmat, potrivit art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d)

C. proc. pen., propunerea organelor de urmărire penală de neînceperea urmăririi

penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 193 și art. 194 C. pen. ( a se

vedea filele 225-226 dosarul Curții de Apel Oradea).

Soluțiile au fost

atacate la instanțele competente de către petenții L.V. și R.I.C.

Examinând actele și

lucrările din dosarul cauzei, a constatat că soluțiile pronunțate de parchet

sunt legale și temeinice.

Susținerea că petenta

L.V. nu ar fi avut vocație să formuleze plângere în nume propriu în prezenta

cauză este considerată neîntemeiată.

În conținutul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că,

după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoană

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror

a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la

instanța cărei i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit art. 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de Convenție au fost

încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale.

Din analiza cauzei

dedusă judecății rezultă că, petenta L.V. se circumscrie categoriei de „orice

persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate” legitimitatea interesului

său materializându-se prin sesizarea efectuată în vederea stabilirii unei stări

de fapt corecte, având în vedere că aceasta a fost trimisă în judecată prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 17 februarie 2010,

pentru infracțiuni care au legătură cu cauza dedusă judecății.

Interesul său legitim

este dovedit în speță, prin declanșarea efectivă a anchetei penale și

trimiterea acesteia în judecată în dosarul nr. 1875/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Oradea.

În consecință,

posibilitatea formulării plângerii în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen. de către petentă reprezintă o acțiune în justiție ce se înscrie în

accepțiunea art. 13 din Convenția de la Strasbourg.

Revenind la obiectul

cauzei, instanța a constatat că, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea

urmăririi penale față de notarul public M.A.I., în baza art. 228 alin. (4), (6)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus disjungerea

cauzei față de celelalte persoane, conform art. 38 C. proc. pen.

Pentru ca fapta să

fie încadrată juridic în dispozițiile art. 246 C. pen. sau art. 248 C. pen., la

dosarul cauzei trebuie să existe probe certe că funcționarii publici, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cu știință, fie au omis să facă un act, fie l-au

efectuat greșit, necorespunzător conținutului îndatoririlor lor și prin aceasta

au cauzat o vătămare a intereselor legale ale unor persoane, respectiv au

cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții.

Actele premergătoare

efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu de către notarul public.

Astfel, potrivit art.

6 din Legea nr. 36/1995, modificat, notarii publici au obligația să verifice ca

actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și

bunelor moravuri, iar conform art. 43, înscrisurile referitoare la actele

notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de

lege.

Notarul public,

intimatul din prezenta cauză, a redactat declarațiile autentificate sub nr. 389/2007

și nr. 451/2008, potrivit voinței petentului R.I.C. Împrejurarea că declarația

din 1 martie 2007 nu corespunde adevărului, potrivit susținerilor petentului,

nu-i poate fi imputată notarului public, care astfel cum am reliefat anterior,

a atestat în declarație voința petentului.

Dacă în momentul

luării consimțământului petentului R.I.C., acesta nu a învederat că înscrisul

se redactează sub amenințare, notarul public procedând la autentificarea

declarației, instanța a apreciat că a deslușit în mod corect voința părții.

În consecință, nu se

poate susține că activitatea notarului public se încadrează juridic în

conținutul infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246, art. 248 C.

pen.

De asemenea, din

actele și lucrările aflate la dosar nu rezultă că intimata M.A.I. a acționat cu

rea credință, cu intenția de a favoriza un infractor sau un grup infracțional

pentru a asigura acestora folosul sau produsul infracțiunii.

Referitor la pct. 2

din rezoluția procurorului, instanța a constatat că cercetările premergătoare

efectuate în cauză au vizat numai faptele atribuite notarului public, în raport

cu dispozițiile legale referitoare la competența după calitatea persoanei, astfel

că în mod corect soluția o privește numai pe M.A.I.

Împotriva sentinței

penale nr. 92/P/2010 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, în termen legal a declarat recurs petiționara L.V. în nume personal și în numele numitului

R.I.C., solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate,

trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală față de

notarul public M.A.I. și numiții I.I., S.V., D.F.D., C.I.S.

Recurentul R.I.C. a

depus la dosarul cauzei o declarație autentificată sub nr. 138 din 18 ianuarie

2011 la B.N.P. D.I. prin care precizează că prezentul recurs a fost declarat de

petiționara L.V. în baza unor procuri pe care le-a revocat și nu reprezintă manifestarea

sa de voință.

Față de împrejurarea

că recursul a fost declarat la data de 13 octombrie 2010, anterior revocării

procurii speciale autentificată sub nr. 945 din 14 iulie 2008 la B.N.P. M.A.L., în baza căreia petiționara L.V. a formulat plângerea, Înalta Curte se

consideră învestită și cu recursul declarat de R.I.C.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile sunt neîntemeiate

pentru considerentele ce urmează:

Referitor la obiectul

plângerii formulată de petiționara L.V. în nume personal și în numele lui R.I.C.

trebuie precizat că acesta îl constituie numai dispoziția din rezoluția nr. 158/P/2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de neîncepere a urmăririi

penale față de notarul public M.A.I., nu și cea de disjungere a cauzei cu

privire la celelalte persoane reclamate și trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea cercetărilor, față de dispozițiile

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Din actele premergătoare

efectuate rezultă că notarul public M.A.I. a autentificat declarațiile

petiționarului R.I.C. sub nr. 389 din 1 martie 2007 și nr. 45 din 14 ianuarie

2008, declarații ce reprezintă voința acestuia și nu au fost date prin

exercitarea vreunei constrângeri fizice sau psihice.

Respectivele

declarații au fost redactate conform voinței petiționarului R.I.C., notarul

public respectând cerințele art. 6 și art. 43 din Legea nr. 36/1995.

În mod corect prima

instanță a reținut că notarului public nu i se poate imputa încălcarea

atribuțiilor de serviciu cu consecința vătămării intereselor legale ale

petiționarului, astfel că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale bazată pe

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. este temeinică și legală.

Referitor la admisibilitatea

recursului declarat de petiționara L.V., intimata M.A.I., prin procurator, a

arătat că acesta este inadmisibil, fiind făcut de o persoană fără calitate.

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte observă că petiționara are calitatea de persoană

îndreptățită a formula o astfel de plângere în conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, de a

promova calea de atac a recursului întrucât prin rechizitoriul nr. 1875/P/2008

din 17 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost

trimisă în judecată pentru infracțiuni ce au legătură cu cauza dedusă

judecății.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de petiționarii L.V. și R.I.C. prin mandatar L.V. împotriva sentinței penale

nr. 92/P din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei

de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie

2011.