ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 333/2011

HOTĂRÂRE
23.05.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 333/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 494 din 24 martie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul Z.T. împotriva Rezoluției nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică,

și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de Ș.B. - procuror la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, T.G. - prim procuror la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bihor, P.B.I. - procuror la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și S.L. - subcomisar în cadrul I.P.J. Bihor - Serviciul pentru

Investigarea Fraudelor

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 10871/5421/II/2/2009

din 12 noiembrie 2009.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru

atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,

pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de

atac prevăzută de art. 278 și art. 278

1

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 494

din 24 martie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul Z.T. a declarat recurs, potrivit motivelor

de recurs depuse în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații Ș.B., T.G., P.B.I. și S.L.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de

neglijență în serviciu.

În cauza de față,

magistrații intimați procurori și-au exercitat atribuțiile cu care au fost

investiți, analizând plângerile formulate și probele administrate în scopul

aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și

nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora

nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului,

nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații

procurori au emis soluții în concordanță cu probatoriile administrate, cu

respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și

temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții

nefavorabile petentului și punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată

sau propunerea arestării preventive, nu conferă automat date sau indicii cu

privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Din cuprinsul actelor

premergătoare nu au rezultat date sau indicii nici în sensul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen., neaflându-le în prezența încălcării

din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin

neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă și cauzării unei

tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat

ori al unei unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă

patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei

persoane.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art.

246 și art. 247 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de aceștia.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul Z.T. împotriva sentinței primei

instanțe.

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul Z.T. împotriva sentinței nr. 494 din 24

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 10020/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-23
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 320/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 264 din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentu
ÎCCJ 2011-01-24
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 23/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1802 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca tar
ÎCCJ 2011-02-28
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 114/2011
Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 928 din 31 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefon
ÎCCJ 2011-04-27
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 252/2011
Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 325 din 3 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefon
ÎCCJ 2011-11-28
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 465/2011
Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 530 din 30 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefo
Sursă