ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1288/2011

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1/PI din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.G. împotriva Rezoluției din 28 octombrie 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 284/P/2010. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, la data de 11 noiembrie 2010 petiționarul D.G. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 248/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor.

În motivele plângerii, petiționarul arată că soluția dată de parchet, de neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc M.B., era neîntemeiată, întrucât există indicii că intimatul a săvârșit infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen. A fost atașat Dosarul nr. 248/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul depunând acte în susținerea plângerii. Verificând rezoluția atacată în baza actelor și lucrărilor dosarului,cum și a înscrisurilor depuse de petiționar, curtea de apel a constatat că procurorul, în mod greșit, având în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, respectiv împrejurarea că semnăturile de pe contractul de vânzare-cumpărare nu aparțin numiților N.V.

și N.M., trecuți ca vânzători în acel contract și, prin urmare, sunt false, depunerea unei plângeri penale față de posesorul actului, respectiv în persoana numitului D.G., nu constituie o învinuire mincinoasă. S-a stabilit că această plângere a avut la bază suspiciunea justificată a executorului judecătoresc cu privire la falsificarea unui asemenea act pentru împiedicarea efectuării evacuării și finalizării silite asupra acelui imobil, astfel că nu poate fi reținută în sarcina intimatului comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., întrucât nu poate fi reținut caracterul mincinos al învinuirii, astfel că fapta nu există. Cum în cauză nu sunt indicii în sensul comiterii de către intimat a faptelor reclamate, curtea de apel a constatat că plângerea formulată de petiționar este neîntemeiată, așa încât a respins-o în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală,de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 22 decembrie 2010, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar D.G. împotriva Sentinței penale nr. 1/PI din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2011.