Decizia nr. 2613/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Suspendarea în totalitate a H.G. nr. 351 din 14 aprilie 2010 și a Deciziei Primului Ministru E.B. nr. 142 din 14 aprilie 2010 publicate în M.Of. nr. 247 din 19 aprilie 2010, a Ordinului Secretariatului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 prin care i s-a stabilit salariul aferent funcției de Inspector Guvernamental gr. II, suspendarea H.G. nr. 409 din 28 aprilie 2010 prin care a fost numit cu caracter temporar dl. B.A.C. în funcția de subprefect al Județului Dolj, funcție de pe care a fost mutat, ca urmare a impunerii mobilității, și revenirea la situația anterioară aplicării acestor acte administrative.

Anularea în totalitate a H.G. nr. 351 din 14 aprilie 2010 publicată în M.Of. nr. 247 din 19 aprilie 2010 și revenirea la situația anterioară emiterii acestui act administrativ.

Anularea în totalitate a Deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010 publicată în M.Of. nr. 247 din 19 aprilie 2010 și revenirea la situația anterioară emiterii acestui act administrativ.

Anularea Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 prin care i s-a stabilit salariul aferent funcției de Inspector Guvernamental gr.II.

Anularea în totalitate a H.G. nr. 409 din 28 aprilie 2010 prin care a fost numit cu caracter temporar dl. B.A. în funcția de subprefect al județului Dolj, ca urmare impunerii mobilității, și revenirea la situația anterioară.

Obligarea autorității pârâte și a persoanei fizice E.B., care a elaborat și semnat actul, la plata unor despăgubiri materiale reprezentând diferența între cuantumul salariului la care era îndreptățit în funcția de subprefect și cel pe care îl primește pentru funcția de inspector guvernamental gr. II până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, actualizate cu indicele de inflație la data plății. Obligarea autorității pârâte și a persoanei fizice E.B., care a elaborat și semnat actul, la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 80.000 lei, actualizate cu indicele de inflație la data pății. Primul Ministru al României a formulat întâmpinare solicitând anularea acțiunii pentru lipsa timbrajului, respingerea ei ca lipsită de interes. De asemenea s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primului ministru pentru capetele de cerere care se referă la anularea unor acte care nu au fost emise dea ceasta instituție. în ceea ce privește cererea de suspendare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea ei, întrucât Legea nr. 188/1999 nu prevede posibilitatea unei astfel de suspendări. De asemene, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare întrucât nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. In ceea ce privește anularea actului, intimatul arată că decizia a fost emisă în executarea unei hotărâri de Guvern prin care s-a hotărât aplicarea mobilității în cazul reclamantului. Aplicarea mobilității nu este condiționată de acordul înaltului funcționar public și activitatea sa urmează să se desfășoare la nivelul județului Dolj. Referitor la cererea de plată a unor despăgubiri materiale și morale intimatul arată că nu este aplicabilă Legea 554/2004 și nu există legătură de cauzalitate între actul primului Ministru și prejudiciul pretins de reclamant. De asemenea, se arată că Primul Ministru nu are personalitate juridică și răspunderea membrilor Guvernului este reglementată de o lege specială privind responsabilitatea ministerială. în plus, raportul de serviciu al reclamantului a fost suspendat ca urmare a faptului că acesta s-a aflat în concediu medical. Daunele morale nu pot fi acordate, în condițiile în care legea specială reglementează răspunderea doar pentru prejudiciile materiale produse funcționarului public. Guvernul României a formulat întâmpinare solicitând anularea acțiunii pentru lipsa timbrajului, respingerea ei ca lipsită de interes. De asemenea s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului pentru capetele de cerere care se referă la anularea unor acte care nu au fost emise dea ceasta instituție. In ceea ce privește cererea de suspendare, intimatul invocă inadmisibilitatea ei întrucât Legea 188/1999 nu prevede posibilitatea unei astfel de suspendări. De asemenea s-a solicitat respingerea cererii de suspendare întrucât nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 și art. 15 din Legea 554/2004. In ceea ce privește anularea actului, pârâtul a arătat că mobilitatea a fost aplicată pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice și ca urmare a aparatului de lucru al Guvernului iar aplicarea mobilității nu este condiționată de acordul înaltului funcționar public și activitatea sa urmează să se desfășoare la nivelul județului Dolj. Referitor la cererea de plată a unor despăgubiri materiale și morale intimatul pârâtul a arătat că nu este aplicabilă Legea 554/2004 și nu există legătură de cauzalitate între actul Guvernului și prejudiciul pretins de reclamant. De asemenea, a susținut că răspunderea membrilor Guvernului este reglementată de o lege specială privind responsabilitatea ministerială. In plus, raportul de serviciu al reclamantului a fost suspendat ca urmare a faptului că acesta s-a aflat în concediu medical. Daunele morale nu pot fi acordate, în condițiile în care legea specială reglementează răspunderea doar pentru prejudiciile materiale produse funcționarului public. În cauză a formulat cerere de intervenție Ministerul Administrației și Internelor, ca inițiator al actelor atacate. în susținerea cererii de intervenție s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor și actele atacate au fost emise în mod legal în temeiul normelor privind mobilitatea înalților funcționari publici. B.A.C. a formulat, de asemenea, o cerere de intervenție, arătând că a fost numit prin H.G. 409 din 28 aprilie 2010 în funcția publică de subprefect al județului Dolj. Pe fond, intervenientul a arătat că actele atacate s-au întemeiat pe dispozițiile legale privind mobilitatea înalților funcționari publici. Printr-o cerere precizatoare reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind anularea și suspendarea H.G. nr. 409 din 28 aprilie 2010 prin care intervenientul B.A.C. a fost numit temporar în funcția de subprefect al județului Dolj ca urmare a emiterii H.G. nr. 678 din 14 iulie 2010 prin care această numire temporară a încetat. Printr-o notă precizatoare Guvernul României a arătat că cererea reclamantului nr. 20/8080/DNA din 22 aprilie 2010 a fost soluționată favorabil prin decizia Primului Ministru nr. 217 din 30 august 2010 și în perioada 24 mai 2010-30 iulie 2010 reclamantul a fost în concediu medical iar în perioada 02 august 2001-31 august 2010 a fost în concediu de odihnă. Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3473 din 21 septembrie 2010 a respins excepțiile invocate. A admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâții PRIMUL MINISTRU E.B. și GUVERNUL ROMÂNIEI și intervenienții B.A.C. și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și a dispus suspendarea H.G. nr. 351 din 14 aprilie 2010, a Deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010 și a Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Totodată, prin aceiași sentință a anulat actele atacate și a obligat Guvernul României la plata diferenței de drepturi salariale între funcția de subprefect și funcția de inspector guvernamental Gr. II. A respins cererea de plată a daunelor morale. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: 1. Referitor la excepțiile invocate: In ceea ce privește timbrajul, Curtea a constatat că cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. In ceea ce privește lipsa de interes curtea reținut că raporturile de serviciu ale reclamantului au fost modificate în ceea ce privește felul muncii, locul muncii și indemnizația (în sensul diminuării ei) astfel încât reclamantul, în măsura în care se consideră vătămat prin aceste acte are un interes de a înlătura efectele acestora prin anularea lor. Relativ la calitatea procesuală pasivă a Primului ministru Curtea constată că deși s-au formulat mai multe capete de cerere împotriva mai multor pârâți nu trebuie să se înțeleagă că fiecare capăt de cerere trebuie soluționat în contradictoriu cu toți pârâții. Este o problemă de interpretare a voinței reclamantului într-un sens logic, respectiv în sensul că fiecare capăt de cerere trebuie soluționat cu pârâtul care are calitate procesuală pasivă ca emitent al actului. In ceea ce privește decizia Secretariatului General al Guvernului Curtea a constatat că această structură reprezintă o parte din aparatul de lucru al Guvernului astfel încât cererea de anularea a acestei decizii se judecă în contradictoriu cu Guvernul României. 2. In ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a actelor atacate curtea a constatat că legea specială, respectiv art. 317 din Legea 188/1999 prevede în mod explicit faptul că se completează cu reglementările administrative în măsura în care nu sunt incompatibile cu legislația specifică funcției publice. In aceste condiții sunt aplicabile și dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea actului administrativ. 3. Pe fondul acțiunii prima instanță a reținut că actele atacate nu sunt motivate în mod corespunzător. Motivarea hotărârii de aplicare a mobilității se reduce la trimiterea pe care emitentul o face la dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 și la dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G. 341/2007. „Referat de aprobare" întocmit de Ministrul administrației și internelor, existent la dosar nu conține o motivare a măsurii de aplicare a mobilității în cazul reclamantului ci face o trimitere generică la programul de Guvernare și la necesitatea luării unor măsuri organizatorice pentru asigurarea capacității de coordonare și armonizare a acțiunilor la nivel central, regional, sau local de către inspectorii guvernamentali. Or, a reținut prima instanță, motivarea unui act administrativ reprezintă o condiție de validitate a actului, fiind o garanție a faptului că autoritatea publică nu a acționat în mod arbitrar. în lipsa motivării instanța de judecată nu poate verifica dacă actul a fost emis în condițiile legii și dacă autoritatea publică a acționat în limitele marjei de apreciere care îi este recunoscută. Și în ceea ce privește suspendarea actelor, curtea a constatat că existența cazului bine justificat rezultă din chiar soluția de anulare a actului și paguba iminentă este evidentă în condițiile în care prin modificarea raporturilor de serviciu s-a modificat felul muncii (reclamatul fiind obligat, deci, pe perioada de aplicare a actului să presteze o altă muncă), locul muncii (reclamantul fiind în situația de a presta munca în altă localitate) și indemnizația reclamantului. În ceea ce privește cererea de plată a diferențelor dintre indemnizația de inspector guvernamental și subprefect Curtea a apreciat că prin aplicarea mobilității și mutarea reclamantului din funcția de subprefect în funcția de inspector guvernamental s-a operat o diminuare a drepturilor bănești cuvenite reclamantului, Guvernul României, ca emitent al actului de aplicare a mobilității fiind ținut să repare prejudiciul ce decurge din această diminuare a drepturilor salariale. Relativ la daunele morale instanța de fond a constatat că acestea nu au fost dovedite, mai ales în condițiile în care reclamantul a fost o lungă perioadă de timp în concediu medical astfel încât actele atacate nu au putut produce efecte. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Ministerul Administrației și Internelor, la judecarea în fond a cauzei, a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ. Prin sentința atacată cu recurs, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamant, a dispus suspendarea H.G. nr. 351 din 14 aprilie 2010, a Deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010 și a Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 352 din 19 aprilie 2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei precum și anularea actelor administrative atacate și a obligat pârâtul Guvernul României la plata diferenței de drepturi salariale între funcția de subprefect și funcția de inspector guvernamental Gr. II. Potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ. "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea, însăși apel sau recurs." Or, Guvernul României, pârâtul pentru care Ministerul Administrației și Internelor a formulat cererea de intervenție întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3473 din 21 septembrie 2010. Rezultă așadar, că recursul Ministerului Administrației și Internelor este inadmisibil, în cauză fiind incidente prevederile art. 56 C. proc. civ.