ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4524/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2671 din 2 iunie 2010 a respins excepția inadmisibilității și a lipsei de interes a reclamantului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, pe capătul de cerere privind suspendarea deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 februarie 2010 și a pârâtului Primul Ministru al României pe capătul de cerere privind suspendarea H.G. nr. 351/2010, respingând aceste cereri în contradictoriu cu pârâții menționați și a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 351/2010 și a deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010, formulată de reclamantul C.I.

admițând totodată cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor. În acest sens instanța a reținut că inadmisibilitatea este o problemă ce ține de exercițiul unei acțiuni și nu dacă o asemenea cerere este întemeiată sau nu, iar interpretarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este un aspect ce ține de fondul cauzei și nu de admisibilitatea cererii. S-a considerat că este neîntemeiată și excepția lipsei de interes deoarece, reclamantul, prin cererea sa, tinde la păstrarea locului de muncă avut anterior actelor contestate și nu are nicio relevanță faptul că nu a atacat și ordinul prin care ulterior, a fost numit într-o altă funcție, deoarece este un act subsecvent, a cărui aplicabilitate este strâns legală de aplicabilitatea actelor a căror suspendare se solicită.

S-a apreciat totodată ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a Guvernului României în ceea ce privește suspendarea deciziei Primului Ministru și a Primului Ministru în ceea ce privește suspendarea hotărârii de Guvern, întrucât calitatea procesuală pasivă pe cele două capete distincte are numai emitentul actului în discuție.

Pe fondul cauzei, cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente s-a apreciat că, în speță, nu poate fi reținută vreo împrejurare de fapt sau de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actelor atacate, privind aplicarea mobilității și a numirii reclamantului în funcția de inspector guvernamental, ia starea de sănătate nu poate constitui un caz bine justificat, în raport de definiția dată acestei noțiuni prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și nici nu poate fi apreciată ca un pericol în sensul producerii unei pagube iminente, față de definiția cuprinsă în art. 2 lit. ș) din aceeași lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.I. În motivarea recursului formulat recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat și reținut ca nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute pentru suspendarea actelor administrative atacate astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004. Astfel, susține recurentul că, în ceea ce privește prejudiciul material viitor și previzibil, condiția legală este îndeplinită având în vedere faptul că prin reintegrare i-a fost diminuat salariul cu aproximativ 40% și totodată există și o perturbare gravă a funcționării autorității publice prin numirea unei persoane din afară, fără ca aceasta să fi fost funcționar public, numire politică care are consecințe asupra activității din cadrul Instituției Prefectului Dolj.

În ceea ce privește starea sa de sănătate, dovedită cu acte medicale, recurentul a susținut că în mod greșit instanța a apreciat și reținut ca fiind irelevante susținerile sale. Totodată, recurentul a criticat sentința atacată, susținând că în fapt mutarea sa din funcția de subprefect în cea de inspector guvernamental gr. II, s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 91, art. 89 alin. (3) lit. c) și art. 28 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că, în mod corect s-a reținut în cauză neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune suspendarea actelor administrative atacate.

Prin precizările depuse la dosarul cauzei la data de 21 octombrie 2010, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat, casarea sentinței atacate și să se constate faptul că cererea de suspendare a rămas fără obiect. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, de susținerile părților și dispozițiile legale incidente, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. În fapt obiectul cererii înregistrate sub nr. 3601/2/2010 pe rolul Curții de Apel București l-a constituit suspendarea executării actelor administrative respectiv H.G.

nr. 351/2010 și a deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, până la soluționarea cererii de anulare a acestor acte de către instanța de fond, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 2671 din 02 iunie 2010. Ulterior, prin sentința civilă nr. 3473 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 5118/2/2010, cererea de suspendare a executării actelor administrative a fost admisă până la soluționarea irevocabilă a cauzei, astfel cum rezultă din certificatul de grefă. Având în vedere aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) C. proc.

civ. va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 2671 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010