ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4524/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2671 din 2 iunie 2010 a respins

excepția inadmisibilității și a lipsei de interes a reclamantului a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, pe capătul de cerere privind

suspendarea deciziei Primului Ministru nr. 142 din 14 februarie 2010 și a pârâtului

Primul Ministru al României pe capătul de cerere privind suspendarea H.G. nr.

351/2010, respingând aceste cereri în contradictoriu cu pârâții menționați și a

respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 351/2010 și a deciziei Primului

Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010, formulată de reclamantul C.I. admițând totodată

cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor.

În acest sens instanța

a reținut că inadmisibilitatea este o problemă ce ține de exercițiul unei acțiuni

și nu dacă o asemenea cerere este întemeiată sau nu, iar interpretarea dispozițiilor

Legii nr. 188/1999, prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004

este un aspect ce ține de fondul cauzei și nu de admisibilitatea cererii.

S-a considerat că este

neîntemeiată și excepția lipsei de interes deoarece, reclamantul, prin cererea sa,

tinde la păstrarea locului de muncă avut anterior actelor contestate și nu are nicio

relevanță faptul că nu a atacat și ordinul prin care ulterior, a fost numit într-o

altă funcție, deoarece este un act subsecvent, a cărui aplicabilitate este strâns

legală de aplicabilitatea actelor a căror suspendare se solicită.

S-a apreciat totodată

ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a Guvernului României

în ceea ce privește suspendarea deciziei Primului Ministru și a Primului Ministru

în ceea ce privește suspendarea hotărârii de Guvern, întrucât calitatea procesuală

pasivă pe cele două capete distincte are numai emitentul actului în discuție.

Pe fondul cauzei, cu privire

la îndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente s-a apreciat

că, în speță, nu poate fi reținută vreo împrejurare de fapt sau de drept de natură

a crea o îndoială serioasă asupra legalității actelor atacate, privind aplicarea

mobilității și a numirii reclamantului în funcția de inspector guvernamental, ia

starea de sănătate nu poate constitui un caz bine justificat, în raport de definiția

dată acestei noțiuni prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și nici nu poate

fi apreciată ca un pericol în sensul producerii unei pagube iminente, față de definiția

cuprinsă în art. 2 lit. ș) din aceeași lege.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul C.I.

În motivarea recursului

formulat recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit instanța de

fond a apreciat și reținut ca nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute pentru

suspendarea actelor administrative atacate astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susține recurentul

că, în ceea ce privește prejudiciul material viitor și previzibil, condiția legală

este îndeplinită având în vedere faptul că prin reintegrare i-a fost diminuat salariul

cu aproximativ 40% și totodată există și o perturbare gravă a funcționării autorității

publice prin numirea unei persoane din afară, fără ca aceasta să fi fost funcționar

public, numire politică care are consecințe asupra activității din cadrul Instituției

Prefectului Dolj.

În ceea ce privește starea

sa de sănătate, dovedită cu acte medicale, recurentul a susținut că în mod greșit

instanța a apreciat și reținut ca fiind irelevante susținerile sale.

Totodată, recurentul a

criticat sentința atacată, susținând că în fapt mutarea sa din funcția de subprefect

în cea de inspector guvernamental gr. II, s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor

art. 91, art. 89 alin. (3) lit. c) și art. 28 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

Funcționarilor Publici.

Ministerul Administrației

și Internelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

formulat și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de către instanța

de fond, susținând în esență că, în mod corect s-a reținut în cauză neîndeplinirea

condițiilor legale pentru a se dispune suspendarea actelor administrative atacate.

Prin precizările depuse

la dosarul cauzei la data de 21 octombrie 2010, recurentul a solicitat admiterea

recursului formulat, casarea sentinței atacate și să se constate faptul că cererea

de suspendare a rămas fără obiect.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de criticile formulate, de susținerile părților și dispozițiile

legale incidente, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

În fapt obiectul cererii

înregistrate sub nr. 3601/2/2010 pe rolul Curții de Apel București l-a constituit

suspendarea executării actelor administrative respectiv H.G. nr. 351/2010 și a deciziei

Primului Ministru nr. 142 din 14 aprilie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 14

alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, până la

soluționarea cererii de anulare a acestor acte de către instanța de fond, cerere

respinsă prin sentința civilă nr. 2671 din 02 iunie 2010.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 3473 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul

nr. 5118/2/2010, cererea de suspendare a executării actelor administrative a fost

admisă până la soluționarea irevocabilă a cauzei, astfel cum rezultă din certificatul

de grefă.

Având în vedere aceste

considerente Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) C.

proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința atacată

în sensul că va respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței civile nr. 2671 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2010