ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 443/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 443/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 281 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția
I
penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire
formulată de revizuientul U.L., cu obligarea sa la 200 lei cheltuieli judiciare
statului.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 25 iunie 2009 pe rolul
Tribunalului București, secția
I
penală, a fost
înregistrată sub numărul 27.406/3/2009 cererea de revizuire formulată de
petentul condamnat U.L. împotriva deciziei penale nr. 1525 din 30 aprilie 2008
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul
nr. 14615/3/2005, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii de
3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență
prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.
Tribunalul a
mai reținut că prin rechizitoriul nr. 3456/P/1998 din 14 februarie 2004 emis de
Parchetul de pe lângă Tribunalul București au fost trimiși în judecată
inculpații U.D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.
215 alin. (1) și (5) C. pen., D.M.K. pentru săvârșirea infracțiunii de
complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)
și (5) C. pen. și U.L. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune
prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (5) C. pen.,
reținându-se că în perioada iunie - iulie 1998, inculpatul U.D. a pretins și
primit mai multe sume de bani de la numitul B.I., pentru a obține amânarea
executării pedepsei aplicate numitului B.V. și, ulterior, achitarea acestuia,
arătând că va interveni pe lângă judecători și grefieri, că va fi ajutat de un
judecător care a lucrat la Judecătoria Sectorului 2 București și care va judeca
cele două cereri. S-a mai reținut că în această activitate, inculpatul U.D. a
fost ajutat de inculpatul U.L. precum și de D.M.K. - aprod la Tribunalul
București, în sensul că inculpatul U.L., trimis de inculpatul U.D., i-a cerut
lui B.I. suma de 2.000 dolari SUA, pentru ca acesta să intervină pe lângă
judecători și grefieri iar inculpatul D.M.K. s-a prezentat de mai multe ori în
barul numitului B.I. prezentându-i certificate din care rezulta că s-a admis
cererea de amânare a executării pedepsei formulată de B.V., determinându-l
astfel pe B.I. să-i mai remită inculpatului U.L. suma de 25.000 dolari SUA
pentru a obține și anularea sentinței de condamnare a fratelui său.
Tribunalul a
apreciat ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul U.L.,
reținând că revizuirea este mijlocul procesual prin folosirea căreia sunt
înlăturate erorile judiciare care ar putea fi cuprinse în hotărârile penale
definitive.
Potrivit
dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. pen., revizuirea
poate fi cerută atunci când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit
infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, iar
acest caz constituie motiv de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri
nelegale și netemeinice. în conformitate cu prevederile art. 395 alin. (1) C.
proc. pen. mărturia mincinoasă se dovedește prin hotărâre judecătorească sau
prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului
cauzei.
Așadar,
potrivit dispozițiilor legale menționate, mărturia mincinoasă săvârșită de
martor trebuie să fi avut loc în cauza a cărei revizuire se cere, iar fapta de
ascundere sau denaturare a adevărului să fi dus, la darea unei hotărâri
nelegale sau netemeinice. Pentru a opera acest caz de revizuire se cere ca
alterarea adevărului să fi avut o influență hotărâtoare asupra soluției
adoptate prin hotărârea atacată, atât în ceea ce privește situația de fapt, cât
și aplicarea corectă a legii penale și a legii civile. Eroarea cuprinsă în
hotărârea atacată cu revizuire a putut fi determinată numai de mărturia
mincinoasă dată în acea cauză, dar și de alte probe, legal efectuate, care însă
au fost apreciate greșit datorită celor rezultate din mărturia mincinoasă.
Însă, Înalta
Curte de Casație și Justiție, soluționând în recurs cauza, a dispus condamnarea
petentului revizuient U.L. pentru infracțiunea de complicitate la trafic de
influență prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. la 3 ani
închisoare, înlăturând declarațiile date în faza de cercetare judecătorească de
denunțătorul B.I. și martorii A.G., N.M., S.I. Revenirile asupra declarațiilor
făcute de denunțător și martori în faza de urmărire penală, retractările
acestora din cursul cercetării judecătorești au fost înlăturate ca nesincere în
condițiile în care acestea nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în
cauză.
S-a constatat
așadar că depoziția martorului A.G. din cursul judecății reținută de parchet ca
mincinoasă nu a fost luată în considerare de către instanță la soluționarea
cauzei, fiind înlăturată din ansamblul probator, și nu a servit ca temei al
soluției de condamnare a revizuientului U.L., pe cale de consecință nu a
determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Împotriva
sentinței penale nr. 281 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția
I p
enală, a declarat apel inculpatul U.L., arătând că, în
cauză, au fost audiați o serie de martori, printre care și martorul A.G., a
cărui declarație a fost înlăturată de instanța de fond în mod greșit, fără a
exista probe că acest martor a făcut declarații mincinoase.
Verificând
sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea
de Apel București a constatat apelul nefondat.
S-a reținut de
către instanță că declarația mincinoasă a martorului A.G. a fost înlăturată din
acest considerent de instanța de recurs care a judecat fondul cauzei, rezultând
că soluția de condamnare pronunțată împotriva inculpatului U.L. nu s-a
întemeiat pe această probă, fiind înlăturată din probatoriu.
Ulterior,
martorul A.G. a și fost sancționat administrativ pentru fapta de mărturie
mincinoasă, prin ordonanța nr. 684/P din 05 martie 2009 a Parchetului de pe
lângă Judecătoria Sectorului 5, prin care s-a dispus și scoaterea de sub
urmărire penală, cu aplicarea unei amenzi de 1000 lei.
Astfel, deși
în cauza a cărei revizuire se cere, a existat o declarație mincinoasă, aceasta
a fost constatată chiar de instanța care a judecat fondul, respectiv Înalta
Curte de Casație și Justiție, și nu a constituit o probă care să conducă la
condamnarea inculpatului, fiind așa cum s-a mai arătat, înlăturată ca
necorespunzătoare adevărului.
Concluzionând,
Curtea de Apel București a reținut că motivul invocat nu constituie motiv de
revizuire, deoarece mărturia mincinoasă nu a dus la darea unei hotărâri
nelegale sau netemeinice, așa cum s-a arătat, înlăturată ca probă de către
instanța care a judecat fondul.
În aceste
condiții, cererea revizuientului care viza ca declarația mincinoasă a martorului
să fie considerată corespunzătoare adevărului, nu a putut fi primită, întrucât,
pe de o parte, a fost înlăturată ca probă, iar martorul a și fost sancționat
administrativ.
Împotriva
deciziei penale nr. 159 din 5 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția
I p
enală, a declarat recurs revizuientul U.L., cauza fiind
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție sub nr. 27406/3/2009.
La termenul de
judecată din data de 7 februarie 2011, când Înalta Curte a acordat cuvântul la
dezbateri, recurentul revizuient U.L., în mod expres și personal în fața Înaltei
Curți a învederat că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva
deciziei penale nr. 159 din 5 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția
I
penală.
Înalta Curte,
în raport de dispozițiile art. 385
4
C. proc. pen., față de
declarația de retragere a recursului formulată de recurentul revizuient U.L.,
în mod expres și personal, în condițiile art. 368 și art. 369 C. proc. pen.
care se aplică în mod corespunzător, va lua act de declarația de voință a
recurentului revizuient.
Conform art.
192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei
decizii.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de
retragerea recursului declarat de revizuientul U.L. împotriva deciziei penale
nr. 159 din 5 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția
I
penală.
Obligă
recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial
pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 7 februarie 2011.