ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta I.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor anularea Deciziei nr. 12149/FF emisă în data de 18

mai 2010 de către pârâtă, cu obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii

care să conțină titlu de despăgubire pentru valoarea reală a imobilului, astfel

cum se va stabili prin expertiza tehnică judiciară.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin Decizia nr. 12149/FF din 18 mai 2010 adoptată de pârâtă, a

fost emis titlu de despăgubire în cuantum de 2.038 lei, pentru imobilul situat

în localitatea Fărcășele, județul Olt, având la bază un raport de expertiză

întocmit în procedura administrativă, conform Legii 247/2005.

S-a mai arătat că suma stabilită cu

titlu de despăgubire nu reprezintă valoarea unui imobil, teren intravilan de

700 mp, conform standardelor internaționale de evaluare, că raportul de

evaluare efectuat în faza administrativă nu răspunde exigențelor H.G. nr.

1095/2005, fiind întocmit fără citarea reclamantei și fără ca evaluatorul să

facă demersurile necesare pentru identificarea terenului.

S-a mai susținut că s-a solicitat și

evaluarea a două cuptoare de cărămidă, ce nu au fost însă evaluate.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe faptul că reclamanta

n-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

La data de 24 septembrie 2010 pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare

în garanție a evaluatorului SC F.C. SRL.

Prin sentința nr. 244/CA/2010 din 19

octombrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și în consecință a respins acțiunea formulată

de reclamantă.

S-a respins și cererea de chemare în

garanție formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în

contradictoriu cu SC F.C.C. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a

reținut în esență că în cauza de față nu a fost îndeplinită procedura plângerii

prealabile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs I.P., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

In motivarea căii de atac se arată că

instanța de fond în mod eronat a reținut ca fiind imperative dispozițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile.

Consideră recurenta că nu este

obligatorie parcurgerea etapei plângerii prealabile.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

Criticile formulate de recurentă cu

privire la neîndeplinirea procedurii prealabile urmează nu pot fi primite de

instanța de control judiciar întrucât aceste critici sunt nefondate.

Legea contenciosului administrativ a

prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de

participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța

de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură

prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și

termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ

competentă.

Astfel, conform prevederilor art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 înainte

de a se

adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act

administrativ trebuie să solicite

autorității publice emitente, în termen de 30 de

zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia.

Procedând la verificarea actelor și

lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 30 august 2010

recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ,

considerându-se vătămată într-un drept recunoscut de lege, fără a urma

procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul întrucât a constatat faptul că instanța de fond a făcut o

corectă aplicare a legii, în sensul că a considerat a fi necesară procedura

prealabilă, în condițiile în care dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004

prevăd expres această procedură, excepția de la această procedură fiind

prevăzută în alin.5 din textul invocat, respectiv în cazul acțiunilor introduse

de prefect, Avocatul

Poporului, Ministerul

Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al

celor care

privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin.

(2) și la art. 4,

situație în care

nu

se afla reclamanta.

Raportându-se la dispozițiile legale

în vigoare la data introducerii acțiunii, Legea contenciosului administrativ

nr.554/2004, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanta nu s-a adresat cu o

plângere prealabilă autorității emitente a actului contestat, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedură

prevăzută de dispozițiile art. 7 din actul normativ arătat, motiv pentru care

cererea reclamantei va fi respinsă ca inadmisibilă.

În aceste condiții, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că lipsa parcurgerii procedurii prealabile, în

acord cu cele reținute de instanța de fond, este o cauză de inadmisibilitate a

acțiunii.

Având în vedere că realizarea

procedurii prealabile este o procedură obligatorie și o condiție de

admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, soluția

adoptată în cauză de către instanța de fond este legală, recursul fiind

neîntemeiat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.P.

împotriva sentinței nr. 244/CA/2010 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel

Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

15 iunie 2011.