ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de

18 mai 2010 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 10176/ FF

emisă în 07 decembrie 2009 de către pârâtă și obligarea pârâtei să emită o nouă

decizie de despăgubiri care să reflecte valoarea reală a terenului.

În motivarea cererii, reclamantul arată

că este proprietarul imobilului, teren agricol situat în extravilanul

localității Reea, comuna Totești, județul Hunedoara, teren ce a fost ocupat

abuziv de statul român în anul 1989 și pe care au fost edificate construcții

hidroenergetice și amenajare lac de acumulare Râul Mare – Retezat, ce aparține

în prezent de SC H. SA București – Sucursala Hidrocentrale Hațeg.

Prin Hotărârea nr. 284/2006 a Comisiei

Județene Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, i s-a recunoscut dreptul

de proprietate asupra terenului, însă nu s-a dispus restituirea în natură a

acestuia, fapt acceptat de reclamant, dosarul de restituire fiind înaintat

autorității pârâte.

Pârâta și-a întemeiat decizia

contestată în mod exclusiv pe raportul de evaluare întocmit de SC C. SA Timișoara,

iar reclamantul susține că titlul de despăgubire emis în favoarea sa reprezintă

în fapt o subevaluare a imobilului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că decizia contestată

a fost emisă în baza raportului de evaluare întocmit de SC C. SA Timișoara,

prin care s-a stabilit valoarea de piață a terenului de 0,72 ha, pe baza

standardelor internaționale de evaluare, cu respectarea în totalitate a

dispozițiilor legale în vigoare. Pârâta susține că reclamantul avea

posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit, precum și

posibilitatea de a fi asistat de un evaluator ales remunerat de către acesta. Întrucât

nu a existat o contestare a raportului de evaluare, raportul a fost aprobat și a

fost emisă decizia contestată. Susține pârâta că nu poate fi luat în

considerare raportul de expertiză judiciară efectuat în dosar nr. 4127/97/2007,

considerând că la valoarea totală a despăgubirilor nu se poate lua în

considerare contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe toată perioada în

care a fost lipsit de uzul acestuia, iar, pentru stabilirea valorii reale a

terenului conform Legii nr. 247/2005, nu pot fi luate în considerare criteriile

stabilite de Legea nr. 33/1994.

La data de 10 iunie 2010, pârâta a

formulat cerere de chemare în garanție a evaluatorului SC C. SA Timișoara,

solicitând ca, în situația în care pârâta va fi obligată la plata unui titlu de

despăgubire mai mare decât cel stabilit, să fie obligat și chematul în garanție

la plata acestei sume, actualizată în raport de rata inflației. În susținere,

pârâta arată că întocmirea unui raport de evaluare necorespunzător nu este

culpa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

apel.

Prin sentința nr. 209 din 5 iulie

2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a

hotărât următoarele:

- a admis acțiunea formulată de

reclamantul P.L. și în consecință:

- a modificat în parte Decizia nr.

10176 din 07 decembrie 2009 emisă de pârâtă, în sensul că se emite titlul de

despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 58.567 lei;

- a respins cererea pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de chemare în garanție a SC C. SA

Timișoara;

- a obligat pârâta să plătească

reclamantului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și

Ministerului Justiției suma de 1.550 lei cu același titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Hotărârea nr. 284/2006 a

Comisiei Județene Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 s-a validat

propunerea comisiei locale pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul în suprafață de 0,72 ha situat pe raza administrativ-teritorială

a localității Reea, comuna Totești, județul Hunedoara, în favoarea

reclamantului P.L.

Acest teren a fost preluat de Statul

Român, iar în prezent este ocupat de construcții hidroenergetice și amenajare

lac de acumulare Râul Mare – Retezat, care aparțin SC H. SA București –

Sucursala Hidrocentrale Hațeg.

Documentația aferentă acestei

hotărâri a fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în vederea soluționării acesteia potrivit procedurii

administrative prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

După înregistrarea dosarului la

pârâtă s-a procedat la analizarea documentației ce a stat la baza Hotărârii nr.

1/2007, din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire

în natură a terenului solicitat, iar, ulterior, dosarul a fost comunicat SC C.

SA Timișoara, stabilită în mod aleatoriu, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

Prin raportul de evaluare întocmit

de S.C. Consultim S.A. Timișoara, s-a stabilit că valoarea de piață estimată

pentru terenul în suprafață de 0,72 ha este de 37.235 lei (exclusiv TVA).

Pârâta și-a însușit acest raport de

evaluare, iar, prin Decizia nr. 10176/ FF emisă în 07 decembrie 2009, a dispus

emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului P.L. în cuantum de

37.235 lei.

Prin raportul de expertiză întocmit

de expertul tehnic judiciar H.I., la solicitarea reclamantului, s-a stabilit că

valoarea terenului pentru care se solicită despăgubiri este de 58.567 lei.

Această din urmă evaluare răspunde

exigențelor legii și este de natură a oferi, prin valoarea propusă, o justă și

echitabilă reparație reclamantului și moștenitorilor săi pentru pierderea

patrimonială suferită urmare a imposibilității obiective de reconstituire a

dreptului de proprietate.

Din această perspectivă apărările

pârâtei sunt neîntemeiate. Evaluarea inițială este superficială, fără o

deplasare la fața locului pentru o minimă localizare a terenului și fără a-i

oferi reclamantului posibilitatea de a aduce lămuriri suplimentare. Reclamantul

nu a avut nici posibilitatea de a-și angaja un evaluator, așa cum susține

pârâta, întrucât, potrivit formei sintetice a raportului de evaluare, acesta nu

a fost convocat la efectuarea acesteia, considerându-se că nu este necesar

acest lucru, întrucât lucrarea nu implica o deplasare la fața locului.

Împrejurarea că reclamantul a

formulat sau nu obiecțiuni la raportul de evaluare nu este de natură a-l valida

sau invalida. Prin recunoașterea legală a dreptului de a contesta într-un

proces deciziile comisiei pârâte, legiuitorul a conferit reclamantului toate

drepturile procesuale apte pentru a asigura respectarea dreptului la un proces

echitabil. Așadar, reclamantul are inclusiv dreptul de a propune proba cu

expertiza tehnică de evaluare în contrapondere raportului de evaluare întocmit

la solicitarea pârâtei, extrajudiciar.

Temeinicia concluziilor raportului

de expertiză efectuat în cauză este susținută și de concluziile Raportului de

evaluare întocmit de expertul evaluator, ec. C.L. din cadrul SC E. SRL, unde la

solicitarea comisiei pârâte se evaluează un teren asemănător, cu amplasare

apropiată cu cel reclamat în prezenta cauză, ajungându-se la concluzia că

valoarea unei suprafețe de 0,36 ha este de 40.359 lei, o valoare mai apropiată

pe unitate de măsură decât cea stabilită de expert H.I.

Pentru a pronunța soluția de

respingere a cererii de chemare în garanție a SC C. SA, în raport cu

dispozițiile art. 60 - 63 C. proc. civ., Curtea de apel a reținut că, în cauză,

chematul în garanție SC C. SA este un prestator de servicii de evaluare pentru

pârâtă, fără a-și fi asumat prin convenția încheiată o obligație de garantare a

dreptului de despăgubire la care este ținută pârâta, ca reprezentant al

Statului Român.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin criticile din recurs,

recurenta-pârâtă susține că decizia contestată este temeinică, întrucât

valoarea de piață a imobilului în cuantum de 37.235 lei, a fost corect

stabilită prin raportul de evaluare întocmit de SC C. SA, cu respectarea

„Standardelor Internaționale de Evaluare” – Ediția a VIII-a 2007, prin metoda

comparației prin bonitare și metoda comparației directe, ținând cont de

condițiile de piață corespunzătoare lunii ianuarie 2009, în timp ce raportul de

expertiză judiciară care a stat la baza soluției instanței de fond a fost

întocmit ținând cont de condițiile de piață corespunzătoare lunii februarie

2011, deși valoarea de piață estimată este specifică unei date precise.

Susține recurenta-pârâtă că instanța

a stabilit valoarea despăgubirilor pe baza unei expertize tehnice judiciare

care nu a respectat Standardele Internaționale de Evaluare, întrucât la

raportul respectiv nu sunt atașate documente din care să rezulte modul de

calcul al ratei de capitalizare și în mod eronat au avut avute în vedere

prețurile terenurilor din zonă pentru perioada februarie 2011.

Recurenta-pârâtă învederează faptul

că reclamantul nu a contestat valoarea despăgubirilor stabilită de societatea

de evaluare, deși avea posibilitatea de a formula obiecțiuni și de a fi asistat

de un evaluator ales, în conformitate cu prevederile art. 16 pct. 13 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

Totodată, recurenta-pârâtă susține

că reclamantul nu poate contesta ulterior concluziile raportului de evaluare în

baza căruia a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire și că

despăgubirile se stabilesc în cadrul procedurii administrative preglementate de

titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar nu prin aprecierea persoanei

îndreptățite sau prin rapoarte de expertiză judiciară sau extrajudiciară.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior,

reclamantul P.L. a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ,

având ca obiect anularea Deciziei nr. 10176/ FF din 07 decembrie 2009 emisă de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea pârâtei

să emită o nouă decizie de despăgubiri care să reflecte valoarea reală a terenului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

argumentat nelegalitatea și netemeinicia deciziei contestate în raport cu valoarea

despăgubirilor stabilită prin raportul de evaluare întocmit de SC C. SA.

Întrucât, conform art. 16 alin. (7)

din titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005, „În baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”, rezultă că

raportul de evaluare este un act premergător emiterii actului administrativ,

reprezentat de decizia, titlul de despăgubire, ce formează obiectul acțiunii în

contencios administrativ.

Or, având în vedere faptul că

obiectul acțiunii îl reprezintă anularea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, emisă în baza raportului de evaluare întocmit de SC C. SA, conform

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „instanța este competentă să se

pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la

baza emiterii actului supus judecății”.

În consecință, nu pot fi primite

susținerile recurentei-pârâte în sensul că reclamantul poate formula critici cu

privire la raportul de evaluare numai în cadrul procedurii administrative

reglementate de titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar nu și în cadrul acțiunii

în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire.

În cadrul controlului de legalitate

și temeinicie al actului administrativ dedus judecății, instanța de fond în mod

corect a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice juridiciare,

întocmită de expert tehnic judiciar, expert evaluator ing. H.I. și depusă la

filele 295-311 la dosarul Curții de apel, care a concluzionat, în urma

aplicării metodelor de evaluare, că valoarea de piață a imobilului este de

58.567 lei.

Instanța de recurs constată că, prin

criticile din recurs, recurenta-pârâtă critică raportul de expertiză tehnică

judiciară sub aspectul respectării Standardelor Internaționale de Evaluare și

modului de calcul al ratei de capitalizare și al prețurilor terenurilor din

zonă în perioadele ianuarie 2009 și februarie 2011.

Însă, se constată că, deși avea

posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de ing.

H.I., recurenta-pârâtă nu a formulat asemenea obiecțiuni în fața instanței de

fond pentru ca expertul tehnic judiciar să poată răspunde criticilor

respective.

Or, instanța de recurs nu se poate

substitui expertului tehnic juridiciar pentru a răspunde fundamentat în sens

afirmativ sau negativ criticilor în specialitatea evaluare formulate de către

recurentă-pârâtă, pentru a concluziona eventual în sensul confirmării sau înlăturării

concluziilor din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr.

209 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2012.